Despre tulburarea pietrelor în poezie

# Interviu cu poetul George Achim



# Începem! Să spunem că avem pe masă un reportofon, vin boieresc și votcă rusească. Vom discuta despre tulburarea pietrelor în poezie, aici în Vâlcea, cu George Achim. Spune-mi, bătrâne, cărui fapt, cărei stări se datorează sosirea ta în lume?
- Sosirea mea prin lume nu cred că este întâmplătoare, pentru că, atunci când m-am născut eu, probabil că soarele coborâse un pic pe pământ, să bea niște apă din izvoarele cristaline ale Carpaților, pentru că eu m-am născut într-o geană de Carpați, în Păușești Otăsău, aproape și de Băile Govora, aproape și de Carpați. Băile Govora sunt stațiunea unde se cam caută și talente, nu numai oameni de rând..

# Bun! Vom trimite în călătorie poetul, îl trimitem și pe gazetar. Aș vrea să ciocnesc un pahar de vin cu omul George Achim și să îl întreb ce este gândul?
- Păi, cred eu că această sintagmă frumoasă gândul este a doua călătorie prin frumusețe și, de multe ori, poate fi și izvorul de dincolo de zare, izvorul unde putem să ajungem, numai dacă vrem, cu gândul care ne caracterizează de multe ori și poate ne oferă identitate.

# Câți ani ar dori să trăiască poetul George Achim?
- Cât va trăi poezia. E cel mai simplu. Pentru că eu așa cred, că poezia este cea care dă culoare anilor , poezia este cea care e hărăzită de Dumnezeu a fi numai a unor oameni care știu să găsească prin roua dimineților cheile de intrare în Rai.

# Am vorbit despre Rai. Te-aș întreba dacă există printre poeții trăitori unul pe care să-l poți numi un poet cu care ai vrea să te și cerți. Mă refer la cei contemporani.
- O să râzi. Este român de dincolo. Pentru mine a fost nu numai un idol, nu numai un învățător, Vasko Popa. Este cel care cred eu că i-a fost îndrumător și învățător în același timp și lui Nichita, și lui Marin Sorescu, și celorlalți care trăiesc încă…un Adam Puslojic, un Florian Silișteanu și poate și eu, cu acordul dumneavoastră.

# Acordurile se dau în timpul vieții.Trebuie să recunoaștem și să dăm imagine cuvintelor. Te-am luat pe nepregătite, de fapt. Ai adus vorba de Adam Puslojic. Ce rol are un traducător în punerea afișului pe sticla poeziei? Cât de important este? Iată, Adam a tradus mult, pornind de la domnul Marin Sorescu și până în clipele noastre. Cât de importantă este umbra celui care tălmăcește?
- Păi, în primul rând, trebuie să fie poet. Și cred că Adam Puslojic este un mare poet. Numai un poet poate să traducă poezia cuiva. Pentru că este cealaltă haină pe care o îmbracă frumusețea, într-o rațiune - cum îmi place mie să numesc poezia. Deci trebuie să fie poet. Și, repet, Adam Puslojic este un mare poet.

# Aici, în Vâlcea, sunt multe comunități, așa cum de altfel se întâmplă de-a lungul și de-a latul pământului. Se ceartă scriitorii din Râmnicu Vâlcea? Se ceartă între ei apoi cu cei din Craiova, apoi cu cei din Pitești și tot așa pânâ și cu cei din lumea cealaltă?
- Da. Cearta este necesară. Pentru că din nimic se poate crea frumosul. Și dacă nu te cerți, nu există dialogul de idei. Deci cred eu că cearta este benefică, dar o ceartă să-i zicem estetică, o ceartă cât de cât umană. Nu trebuie să-i cerem acestui cuvânt alte nuanțe, pe care nu le poate acoperi. La Râmnicu Vâlcea, sunt într-adevăr comunități, dar sunt comunități estetice, alimentare, industriale, deci numai comunități care sunt necesare sufletului uman.

# Întoarcem discuția pe un drum pe care tu îl cunoști. Sau ai auzit despre el. Se întâmplă fenomenul virtual. Fenomenul internet. Multă lume din cea trăitoare a poeților a și deschis ușile. Sunt tot mai multe site-uri literare, cel mai cunoscut, poate, fiind www.poezie.ro. Am mai observat cu plăcere și cu uimire că s-au implicat și oameni poate deja consacrați, inși care au divorțat ,încetul cu încetul, de hârtie. Internetul îți oferă șansa de a nu te prețui cu celălalt la o sticlă de vin, pentru că, în câteva secunde după ce ai postat textul, te-au și citit zeci de oameni. Ei nu te cunosc, nu au obligații, tu nu îi cunoști și nu ai obligații. Mesajul se duce dezbrăcat.

# Ai reușit să te împrietenești cu internetul?
- Absolut. Pentru că este necesar. Eu consider internetul ca o clipă a universalității. Dar numai atât. Rămân totuși la părerea că hârtia este cea care va rezista, chiar dacă intemperiile - să le zicem în ghilimele - vor acționa asupra ei .Cred că hârtia clasică este cea care poate să reprezinte cel mai bine ideile și frumusețile noastre incluse în acele idei. Cred eu că totuși clasica hârtie este cea care ne va face cunoscuți. Internetul este, într-adevăr, momentul frumos, momentul genial, dar numai atât. Pentru că una este să pipăi, cum zicea Arghezi, și alta este să vezi. Dar rămâi numai cu vederea și sufletul poate că nu este, nu se lipește de poezie, așa cum se lipește de hârtie.

# Încet- încet, totul se transformă într-o haină de lux. Hârtia a devenit haina de duminică. Faptul că ai scris un poem și apoi îl pui pe internet, pe un site, și imediat zeci de oameni ori sute îl și citesc nu este un câștig față de procedeul clasic de a-l tipări? Se trage pe hîrtie, apoi în librărie, poate chiar un poștaș, care mai întâi face un popas la birt, poate chiar trece să iubească o femeie…vezi…e o întârziere totuși…ce este de făcut?
- Tocmai din această cauză, datorită acestor viraje și curbe cred eu că este mult mai importantă hârtia, pentru că mesajul este același și pe hârtie, și pe internet, la vizualizare. Dar eu rămân totuși la părerea că acea carte la care toți visează poate să reprezinte gândul și frumusețea gândului, așa cum este. Pentru că una e să discuți cu cineva pe internet și alta e să-i vezi ochii și să-i auzi nuanțele vocii. Una este să citești o poezie și alta este să o asculți la un moment dat, pentru că hârtia cred eu păstrează și șoaptele poetului. Nu mă poți acuza că sunt antiinternet, pentru că și eu navighez pe net, dar nu sunt mulțumit. Sunt mult mai mândru când țin în mână o carte. Sunt proprietarul acelei cărți, sunt proprietarul de frumusețe și sunt mai stăpân pe mine, mai puternic chiar.

# Cred că o să-ți fac o favoare și o să pun materialul acesta pe site. Ca să înțelegi ce înseamnă asta. Ce este femeia, domnule George Achim? Cine este ea și de unde vine? Crezi că ar trebui să o învățăm pe femeie să se uite la ceas din oră în oră?
- Nu. Femeia nu trebuie să se uite la ceas din oră în oră, fiindcă ea este clipa cea mare. Este clipa în care Dumnezeu s-a uitat la noi, la primul om pe care l-a făurit, și a zis …Ai nevoie de o oglindă. Cred eu că femeia este oglinda sufletului celuilalt. Fără femeie cred că nu ar rezista nici poezia, nici frumusețea, nici soarele. Femeia este cea care, la un moment dat, mergând pe câmpul soarelui, purtând fătul acela în pântec datorită și nouă, orgolioșilor de bărbați, este imaginea soarelui.

# Cine crezi că este cel mai mare poet român în clipa de față?
-M-ai pus la mare încercare! Din clipa de față?…Hai să zicem Cărtărescu, dar nu, aș zice Felix Sima poate, da. Aș zice Mircea Bârsilă, da, aș zice Ana Blandiana, da.Și eu știu? Sunt atât de mulți poeți buni, dar am zis de cei la care țin.

# Despre domnul acela, cerșetorul de cafea…
- Îmi place, dar în ultima perioadă prea jonglează cuvintele. Nimic de zis. Și el este în rezervația de îngeri de la Dolhasca. Așa știam eu cândva. Domnul Brumaru este un mare poet. Dar jocul de cuvinte de multe ori nu pică bine unora. Este de o frumusețe extraordinară, dar parcă pre a intrat în jocul lui Marius Ianuș , Gălățeanu și puștoaica de Vlădăreanu, care - și cam bat joc de poezie.

# Dacă într-o altă viață ai parte tot de transportul în comun și uite- așa mergi cu autobuzul în care nu sunt decât două scaune, unul pentru mama și copilul, unul pentru tine și celălalt scaun pentru celălalt din tine, cui îi dai prioritate să stea?
- Eu aș zice să șadă copilul, fiindcă poetul este un copil universal. Și mă gândesc la asta, trecând totuși ...

# Care vasăzică, o femeie are totuși întotdeauna doi copii.
- Absolut!. Unul este copilul ei și celălalt copilul cel mare, care se numește poezie. Nu mă hazardez, dar, dacă m-aș întâlni cu mine, i-aș spune: Mă, tot copil ai rămas și e bine, pentru că numai atunci cred eu că poezia are o destinație! Când sufletul rămâne copil și poate să fie și naiv în același timp, dar și foarte cult. Un poet adevărat trebuie să-și joace toate stările posibile din natură. Să fie și rece, și cald., să fie și verde, și roșu, și albastru. El trebuie să înglobeze tot. Iar, dacă m-aș vedea peste trei sute de ani, mi-aș spune: Bă, mulțumesc că ai fost și că ești!


Râmnicu Vâlcea
sfârșit de octombrie 2006

Materialul este preluat și de revista Argeș

George Achim a mai scris> ASASIN DIN FOTOLIU- roman, CAP DE DRUM-poeme, EMINESCU SAU CELE ZECE PORUNCI ALE LIMBII ROMÂNE-poeme, BOTEZUL URȘILOR- versuri pentru copii, CHIPURILE OLTULUI+poeme, POVESTEA VORBII+poezii pentru copii, HOINAR PRIN DORURI-poeme, COTITE-fabule și multe alte volume de poezie

foto: Alfonso Diaz