poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3102 .



Emilian Marcu și misterele orașelor baladesc-arhetipale pitite în lumea `suburbiilor municipale`
articol [ ]
note de lectură Colecţia: Articole de teorie si critica literar?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2006-08-21  |     | 







Nu doar că celui ce va citi volumul de proză „Suburbii Municipale” în semnătura lui Emilian Marcu, i se poate întâmpla o plăcută lectură, rapidă și în același timp incitantă, dar aflându-ne la finele cărții deja străbătute, va afla subit că aceasta ar fi doar prima parte a romanului cu același nume, tipărit în 2005 de editura timișoreană Augusta și în consecință parcurgând-o, lectorul va ajunge doar la jumătatea întâmplărilor unui roman, ce le rezervă cititorilor această surpriză.

„Suburbii municipale” pare a fi, chiar din construcția primei sale părți, romanul fragmentat al unei proze de atmosferă mistică, unde secvența descriptivă ar fi punctul de rezistență al ceea ce va deveni prin relatare, epicul narațiunii. Căci, momentele ficționalului, respectiv tenta baladesc-mistică a câtorva dintre întâmplările cuprinse în roman se vor datora memoriei aproximative a celor câteva relatări sau a observațiilor pe care unul dintre personajele cărții le va face. Vom crede la început, că Bătrânul Anticar își povestește amintirile, însă, pe parcurs, narațiunea se va desprinde de privirea înapoi a unui singur personaj și se va constitui pe marginea unor observații secvențiale omnisciente ale naratorului, în parte omniprezent, în observația și prezentarea acestui trecut. Faptele și cadrele care par absolut reale și posibile, datorate unei exemplar talent al autorului în arta descrierii nu au corespondent în date exacte sau locații precise ale întâmplării istorisite a memorabilului trecut, cuprins în locașul ce va primi însăși denumirea din titlul cărții: "suburbii municipale".

Dacă spațialitatea derulării narațiunii se regăsește totuși ca reprezentare într-o perpetuă glisare între oraș și camerele subterane ale Bătrânului Anticar, temporalitatea suferă de amnezia relatării unor date precise ale subiectului. Așa se face că mottoul: "în acea zi ploioasă de toamnă sau primăvară, căci era octombrie spre sfârșit sau noiembrie spre început, dacă nu, martie, pe la mijloc... " se va relua pe parcursul romanului, contribuind printr-o delectantă inconsecvență temporală la recompunerea istorisirii, cu etape scenice, reluate. În același registru stilistic datorat presupoziției unei anemneze parțiale a personajului, care din când în când relatează, se înscriu și analepsele de repetare, care enunță în același mod, evenimentele trecute, deja menționate prin așa-zisele sincope ale memoriei, ale amintirii, fabula apropiindu-se de ceea ce ar putea semnifica fluxul unei memorii obosite cu gândurile etalate de-a valma, pendulând înainte și după un anumit moment dat, am putea spune, cum ar fi cel al incertei "zile ploioase".

Între misticul baladesc și cu tente arhetipale de construcție a personajelor, chiar destul de aproape de ceea ce ar însemna a fi stilul unui fantasy contemporan, în care personajele migrează printre cele două lumi, cea a orașului și cea a suburbiilor, romanul lui Emilian Marcu excelează la capitolul descriptiv, consistând în proza unei atmosfere ce stăpânește secvențele narative, de la primul și până la ultimul cuvânt. Prin simpla juxtapunere a fragmentelor, secvențialitatea discursurilor dezvoltă amplitudinea sau spațialitatea unui epic de tip romanesc. Ceea ce va părea la un moment dat a fi cuprins într-un anume timp și spațiu se va dovedi, nu numai a fi mai degrabă o lume ficțională, aidoma unui mediu străvechi, ce împrumută câteva elemente de decor sau vestimentare, foarte apropiate de cele specifice contemporaneității, ci însăși o poveste distinctă de orice realități existente sau consemnate în vreo istorie. Locația conflicutual-misterioasă a narațiunii și anume vechiul Anticariat, rustic, prăfuit, dar surprinzător de vivace, din subsolul clădirii vechi a orașului în care locuiește personajul principal, Bătrânul Anticar ar putea provoca cititorului tentația de a aproxima forma epiculului ca aflându-se, după cum spuneam, undeva în sfera fantasyului contemporan, cu una dintre lumile noi, misterioase, nemaivăzute, animate de magie și locuite de creaturi fantastice. Arhetipurile, extrem de bine conturate se oferă lecturii începând chiar cu onomastica personajelor: Zoroastro, Hristina Fecioara, Sava Gotul, fratele Damian, Bătrânul Anticar, etc. De aceea, ispita de a căuta corespondențe simbolice sau istorice în timpurile străvechi ale zoroastrismului, de pildă, sau mai bine zis în diferitele culte practicate de cea mai veche religie a lumii, va fi pe parcursul lecturii diminuată de mixtura elementelor ce amnintesc de contemporaneitate (aparate de filmat și de fotografiat, jobenul, bikini, ciorapi de nylon, etc.) cititorul înțelegând că deși universul creat se aseamănă foarte bine cu farmecul perioadei străvechilor timpuri, acțiunea romanului nu se va identifica total în acestea. Trimiterea spre unul dintre cultele zotoastrismului mai apare prin similarități cum ar fi solaritatea interiorului zidurilor neospitaliere, în care se presupune că arde veșnic un foc sacru sau ceremoniile gătitului, cele funerare, suficient de caraghioase în care cadavrul urmează a fi dus într-un turn și oferit vulturilor spre hrană sau pregătirile uriașului festin, nelipsit de prezența, având o explicație mai precis mitică, a celor 50 de femei ușoare ce se vor supune acestui misterios ritual, a celor 50 de mistreți vânați, a mâncărurilor pregătite cu meșteșugie străveche și importanță magică sau a întregului ritual funerar, pregătit cu minuțiozitate unei tinere fete decedate.

Rămânând în sfera ambientului arhaic, iată cum într-un fragment, în aparență secundar, dar principal ca motivație a revelațiilor mistice, aparținând amintirii relatărilor, Emilian Marcu profită de gestica personajelor, pentru a crea atmosferă, începând de la descrierea meșteșugului în ceară sau taina încropirii lumânărilor - pentru o clipă și ele personificate - ca redând apoi într-un cadru mirific, tentația glisării în zona mistică a narațiunii romanului:
"Și lumânările se așezau răbdătoare, trup cald lângă trup cald apoi, lent, se răceau; o răcoare purificatoare le strângea în chingile ei și le pregătea pentru diferite ritualuri în nopțile adânci cu luna mâncată de fluturi și casa învelită în cântec chiaun de greieri, gata de jertfă și de păcat. Fumul ușor ca sufletul unui copil adormit, ca visul unei fecioare se înălța pe coșul strâmt spre cer." (pag. 38)

În curgerea firească a evenimentelor, pasaje întregi, în parte mistice, tulbură ochiul cititorului și toate pornesc de la suburbii, aura acestui mister înconjurând zidurile casei Anticarului, împânzind orașul și trecând dincolo de el, moment în care această locație va primi și denumirea din titlul cărții.
Dacă oficiosul local prezentă în termeni foarte favorabili viața, ziarele din celelalte municipii, unele cu tiraj mult mai mare decât cel local și cu mulți cititori chiar în această urbe, nici nu pomeniră de cele întâmplate deși fiecare dintre ele aveau câte un trimis special pentru aceste vizite de o importanță epocală, vizite cu rezultate aproape de neimaginat. Unul din ele, o foaie aproape imorală povesti cu haz despre această vizită presupunând că în acea hrubă subterană, în acele suburbii municipale se produc de fapt lucruri de nedescris pentru „urechile fine ale cititorilor noștri, pe care atât de mult îi iubim și îi prețuim” și articolul prezentă mai multe imagini pe care nimeni din cei prezenți la acea vizită nu le putu desluși.

În același registru al fabulosului mirific, prezențe precum Hristina Fecioara, cea care "țese o pânză fină peste oraș" și e îmbrăcată în "rochie din aripi de fluturi", calul tânărului Mavrocosta, întors din călătorie, îmbătrânit, zboară când stăpânul lui se află în preajma fetei pe care acesta o iubește, ziua care ținea aproape biblic (pag. 164), potretul bătrânului anticar, ca personaj misterios și discret, (pag 222), sau vocea vântului, nu sunt decât motive folclorice, baladești și arhetipuri mitice, datorate acestei memorii a relatării aproximative, asemănătoare "cașcavalului la modă" (pag. 5).

Personajele arhetipale, par a nu face notă discordantă din lectură, fiind antipatic-grotești (Primarul), misterioase (Bătrânul Anticar, Zoroastro), pozitive (Hristina Fecioara, Mavrocosta) sau de tip monom (corpul comun al surorilor Caraculacu, al fraților Danauto și Batofix, băieții de la Școala de Arte și Meserii, ziariștii sau cele 50 de prostituate). Păstrând aura mirificului întâlnit și în basme, în timp ce bărbații vor avea prezențe ceva mai bine definite, caracterial, femeile, însă, apar fără personalitate în prezența lor, poate, puțin contur va primi tipologia arhetipală a fecioarei, a miresei sau antitetic ei, prezența, eventual, meschină a femeii dizgrațioase.

Conflictul de tip romanesc pare a lipsi din relatare, de asemenea, nici dialogul nu este foarte prezent în volumul Suburbii Municipale, însă relatarea secvențială a narațiunii se axează tocmai pe acest tip de construcție. Dacă, la început, cititorul poate suspecta că descoperirea manuscrisului lui Oswald Zaur Austriacul, cel care construise aceste suburbii va deveni momentul cinflictual al romanului, acest amănunt pare a fi cel puțin amânat pentru volumul II. Ceea ce pare totuși a fi liantul amintirilor sau punctul de la care pornește acțiunea este moartea inexplicabilă și misterioasă a personajului Hristina Fecioara, a cărei presupusă înviere pare că va țese intriga romanului, după cum spuneam, amânată, probabil spre partea a doua a lui.

Dincolo de excelenta artă descriptivă, creând senzorialul arhetipal al lumii mirifice cuprinsă în acest roman, cititorul va descoperi printre rândurile acestei cărți, multă sensibilitate, poezie și pozitivism. De-aceea voi încheia nota de lectură cu o singură frază, un moment cheie al romanului, care sper că va incita publicul spre lectură, pentru că aceasta, chiar merită: "Lângă poarta aceea mare, din lemn de eucalipt, care mai păstra încă în carnea sa subțirimea dălților cu care se ciopliseră colaci mari cu împletituri savante, rumeniți de timp și de vremuri, Zoroastro își căuta liniștea."


(Articol publicat în Revista Culturală "Orașul", Cluj-Napoca, nr. 3, august, 2006)



Adina Ungur
iulie, 2006

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!