„Fiecare film pe care îl încep este un proces care mi se intentează”
interviu cu regizorul Andrei Blaier




Despre regizorul Andrei Blaier se pot spune multe. S-au făcut de-a lungul timpului numeroase cronici favorabile, dar și articole negative pe marginea unor filme semnate de el. Dar cu toate acestea criticii de film recunoscuți pentru concretețea, obiectivitatea și profesionalismul lor au apreciat creațiile regizorului Andrei Blaier, care au încântat ani de-a rândul generații de oameni, iubitori ai filmului românesc. Și pentru că Andrei Blaier nu este genul de personaj avid de publicitate, fugind și acordând peste tot interviuri, acesta și-a trimis propriile creații pentru a vorbi în numele său. Și o fac foarte frumos, dacă ne amintim, cronologic, de filme precum „Diminețile unui băiat cuminte” (1967) „Ilustrate cu flori de câmp” (1975), „Prin cenușa imperiului” (1976) sau de binecunoscutul serial de televiziune "Lumini si umbre" (1979-1982).


- După mai bine de opt ani de absență vă pregătiți să reveniți pentru cinefili cu o nouă creație cinematografică.
- Este un film care sper să nu fie ultimul, dar este ultimul pe care îl termin la ora actuală. Se numește „Dulcea saună a morții”. Pentru străinătate are un alt titlu, „Singur contra mea” și care sper să fie prezentat la Gala Filmului Românesc, pe 29 octombrie, în deschiderea Festivalului, apoi să fie rulat în cinematografele noastre. Este un film dur, greu, nu mi-a fost ușor să-l fac, în care am o distribuție extrem de bogată, cu 17 actori importanți, în frunte cu Gheorghe Dinică, apoi Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Irina Movilă, Costel Constantin, Gheorghe Visu și mulți alți actori de mare calitate care, sper să mă scuze că îi amintesc acum, dar pe care nu îi voi uita niciodată.

- Ce tratează filmul?
- Pelicula vorbește despre un tip care nu mai poate să omoare.

- Care este cauza? Problemele de conștiință apărute miraculos, într-un târziu neașteptat?
- Ceva. Nici el nu știe ce se întâmplă cu sinea lui, dar după 28 de ani, în care numai asta a făcut, la un moment dat nu mai poate face crimă. Bine, asta este o linie principală, dar filmul este plin de conotații care vorbesc despre această perioadă de tranziție mult discutată, pe care o tot petrecem și sper să fie un film care să intereseze toate generațiile. Aștept cu multă emoție prezentarea acestui film, la care țin. Cred că este unul dintre filmele mele bune. Scenariul care mi s-a propus, al lui Petre Sălcudeanu, mi s-a părut ofertant și am reușit să fac, ceea ce nu a fost ușor, un film depolitizat complet, care se înscrie în stilul meu de lucru, în care nu am puncte de vedere prestabilite. Este un film care vorbește despre oameni – unii mai ciudați, unii mai puțin ciudați – așa cum suntem noi toți...și dumneata și eu...

- Ce v-a determinat să faceți acest film, știind faptul că vă doreați o ecranizare a romanului „Șatra” al lui Zaharia Stancu?
- Mi-o doresc în continuare, sper să mă ajute Dumnezeu să am sănătate îndeajuns s-o pot face. Dacă nu voi reuși, acest film va rămâne făcut de dragul de a spune ceva despre timpul pe care l-am trăit o vreme și pentru că, după revoluție am făcut și filme de consumație, în fond niște concesii care mi-au adus, de exemplu la „Crucea de piatră” peste 400.000 de spectatori, într-un timp în care filmele noastre erau văzute de oameni însumând aproape 10.000. Chiar dacă voi avea 8.000 de spectatori la filmul ăsta și nu 400.000, consider că, totuși, am spus ceva personal, pe lângă ce mi-a spus scenaristul și actorii minunați pe care îi ador. Spuneam cândva că fiecare film pe care îl încep este un proces care mi se intentează și, ca-n orice proces ai nevoie de apărători. Avocații mei sunt actorii și țin foarte mult la ei, îi iubesc și sper să mă fi ocrotit și de data asta.

- Considerați că, din punct de vedere al capacității regizorale, acest film este unul împlinit?
- Eu nu pot să stabilesc asta. Nu poți să ai acest orgoliu de a stabili tu singur, despre munca ta, cât este de împlinită sau nu. Asta o voi gândi după un an sau doi, când o să-mi dau, poate, pumni în cap sau mă voi bucura, cum o fac acum legat de filme ca „Prin cenușa imperiului”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Diminețile unui băiat cuminte”, dar și de serialul „Lumini și umbre” sau alte câteva lucruri pe care le-am mai izbutit, așa, pe ici-pe colo. Dar timpul va decide.

- Cum v-ați descurcat cu bugetul filmului, ținând cont că, indiferent de demersul și calitatea artistice, banii constituie problema cea mai arzătoare?
- Prost...prost. La ora actuală, formula asta inventată - cea a creditului fără dobândă – este o formulă care nu mi se potrivește. Este o formă mascată a unei subvenții și care a determinat pe mulți dintre colegii mei, puși în situații dificile, să încerce și să reușească să poată lucra din acești bani. Condiția era să vină și cineva din afară să te ajute. În situația mea, trebuie să recunosc cu bucurie și cu plăcere că m-a ajutat foarte mult Adrian Sârbu, care conduce Media Pro-ul. Aveam un sprijin de 6,4 miliarde de lei și filmul a costat cel puțin 25 de miliarde. Am 35, 36 de decoruri în film. Vă dați seama că tot ce înseamnă asta: peliculă, echipă, deplasări, mijloace tehnice, toate mi le-a oferit Adrian. Sper ca filmul să pătrundă și să meargă și prin străinătate. Sper. Pragul superior al speranței este amăgirea.

- Cu ce film de până acum credeți că ați atins apogeul dumneavoastră de regizor?
- Nu știu. Nici nu pot să vorbesc despre apogeu. Dacă voi apuca cândva, din punct de vedere fizic, al sănătății, să văd mai bine decât acum, pentru că sunt destul de bolnav cu ochii, voi scrie o carte despre mine și care se va numi „Filmele pe care nu le-am făcut”.

- Aveți regrete, păreri de rău în această privință?
- Firește. Întotdeauna orgolioși și veleitari, noi, toți oamenii de artă, credem că ce n-am realizat ar fi fost mai bun decât ce-am făcut până acum. Vroiam demult să fac „Zahei orbul”, cu Dinică în patru roluri. Sper din toată inima să reușesc. N-aș vrea, însă, să fac un film care să se numească „Andrei orbul”.

- Un titlu sumbru, izvorât dintr-o imagine pesimistă. De ce „Andrei orbul”?
- Nu o duc prea bine cu sănătatea. M-am operat de curând, asta pentru că am citit peste 150 de scenarii, ca să ofer și tinerilor niște posibilități de afirmare. Am văzut, undeva, într-un ziar scriind că juriul nu a citit scenariile. Eu, probabil, pentru că nu am citit scenariile nu mai văd foarte bine.

interviu realizat in anul 2004