poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9859 .



O disperare relaxată
articol [ ]
la Aida Hancer Colecţia: Cutitul de argint

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [taras el bulba ]

2009-02-22  |     | 




Pentru cei 19 ani ai săi, Aida Hancer scrie foarte bine. Nu numai că are talent, dar e și infuzată de tot ce e nou în poezia românească. Scriind în cunoștință de cauză, modelul ei este scriitura lui Claudiu Komartin: alegorii, simboluri, chiar metafore dispuse pe o partitură care înstrunează universul într-o cheie joasă, gravă.

Aida a răbufnit cu două cărți în 2008: Amadiada, la Princepsedit, Iași, și Eva nimănui, editura Vinea. Mâna și-o făcuse anterior, timp de câțiva ani, pe site-ul agonia. În prefața la volumul ieșean, Daniel Corbu o consideră o neoexpresionistă marcată de „angoasa cotidiană”. Cred că este mai curând o anticipare, o previziune, decât o realitate. E drept că se poate identifica o înrudire cu poezia unor Dan Coman, Ruxandra Novac, Gelu Vlașin ș.a.m.d., însă temperatura angoasei este mai temperată la Aida Hancer. Chestie de temperament, mai cu seamă. În pofida figurilor de stil ce urmăresc să creeze o atmosferă apăsătoare, apocaliptică chiar, persistă o impresie de seninătate, de relaxare. Sunt mai curând problematizări codate într-un limbaj abstract, decât depresii sau revolte. Perspectiva este enormă, modernistă: „scrisul meu crește din locul gol dintre Dumnezeu și om/schimb de glicemie” (ecosistem). Un iz de poezie șaizecistă este menținut datorită metaforelor parabolice: „caută în toată lumea asta un ou pe măsura ta/înghite-l lasă-l să treacă prin plămâni/să ademenească și câinii pe care îi ții în suflet” (in vitro). O realitate gloomy, posomorâtă, fără să devină gotică, însă. Mai degrabă o senzație de regret asemenătoare celei din Pașii profetului al lui Blaga: „și mai departe de oraș n-ai nici unde plânge/acolo e paștele acolo îți coși buzunarele în cruce/stai tu în aceeași moarte ca noi ca să fie bine” (o naștere înăuntru).

Scriind parcă dintr-o epocă post-atomică, poeta înregistrează o realitate sărăcită, pe care simte nevoia s-o „traducă” într-un limbaj complicat: „luptători falimentați împrăștie mingi vorbitoare/pe tarabe sub ochii mei” (toma). Evazionismul acesta bazat pe aluzie și simbol bănuiesc că își are originea în credința că poezia trebuie să fie mai frumoasă decât lumea care a inspirat-o. Sau dacă nu mai frumoasă, mai cutremurătoare cu siguranță. O răsucire spre literaritate ca metodă de fasonare și apoi de împodobire. Oarecum corespunde esteticii lui Călinescu, care vedea în poezie un ceremonial golit de substanță intelectuală.

În Eva nimănui, volumul bucureștean, simbolistica religioasă face loc celei civile, in borghese. Jocuri și meserii consacrate ca ritualuri: „există în palmă o tablă de șah/pe care-o așezi/peste tot ce atingi/niciodată nu lași urmele tale pe lucruri/ci urma unei întreceri” (șahiadele). Aceeași fugă de individualizare în ambele volume. Chiar poemele scrise la persoana întâi singular se încăpățânează să trateze despre teme mărețe. Cred că poetei minimalismul i se pare un păcat capital. Și artele poetice sunt coafate înainte de a fi scoase pe ușă și trimise în piața publică: „poezia mea e numai o acțiune de protest/un fals în acte publice/și o sângerare de rege”. Ba se pomenește și de „o gravă lipsă de respect/la adresa individualității” (primul poem interzis). La fel, naturalul și spontaneitatea sunt alungate în curtea din dos. Poezia e numai pentru musafirii îmbrăcați în haine de gală. Doamne ferește să lași cuvintele de capul lor! Unele versuri par compuse la patru mâini cu Olga Ștefan, o altă tânără poetă cu verbul negru: „aerul meu n-o să ocupe mult loc în tine/fiindcă e respirat până la capăt e respirat/și comis cu viteză” de asemenea, „aerul meu e desenat cu mâna” (al doilea crez după mântuire).

Dincolo de tezisme, proteste vagi și întristări juvenile, deloc erotice, rămân versuri surprinzătoare, care dau măsura talentului: „fiecare lucru e o exagerare picurată în celule”. Dublul debut glorios vestește o poetă care nu a găsit în Bucovina surse reale de disperare. Odată cu migrarea ei în București, sunt curios încotro o vor împinge modele și îmbulzeala printre artiști. Deocamdată ea scrie tot mai fin despre un univers de bibliotecă – și o face cu pasiune!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!