poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4754 .



Amélie Nothomb & rețeta hipnotică
articol [ Carte ]
Ce-ți trebuie să ai succes la public, să fii citit și cumpărat ? În cazul de față, să ai un nume bun, sonor, memorabil: Amélie Nothomb. Colecția: Cartografieri Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioana Dana Nicolae ]

2008-08-25  |     | 



Amélie Nothomb & rețeta hipnotică


Ce-ți trebuie să ai succes la public, să fii citit și cumpărat ? În cazul de față, să ai un nume bun, sonor, memorabil: Amélie Nothomb.

Să-ți alegi un subiect oarecare, o experiență pe care onestul nostru cititor o va simți ca personală, în care va intra ca hipnotizat, pentru că în redactare vei avea grijă să pui mult suflet, să scrii la persoana I, singura în stare să capteze total prin cea mai înaltă, deplină subiectivitate, în care se topesc și se amestecă autor/lector/personaj narator.

Tonul să fie confesiv, moralizator, spiritul faptelor povestite- justițiar, credibil.

Să alegi un personaj pozitiv și unul negativ. Cel negativ trebuie să fie triumfător pînă-n final, cînd vei răsturna situația, pînă-n final, cînd trebuie să-l
pedepsești pentru că lectorul e însetat de dreptate. Și tu trebuie să-l seduci pe onorabilul lector!

Mai pune în rețetă forța de exprimare a corpului uman, manevrarea aproapelui, ironia sadică, fascinația sexului, revolta mută precum și cea tîrzie, exterioară, țipătul interior, explorarea cinică a răului, iubirea și iertarea, un limbaj popular tot pentru seducție, cîteva vorbe de duh și tehnici epice moderne, ușor recognoscibile, déjà clișeizate, pentru ceilalți, inițiați, și mai pune expresii uzate pe care le tot repeți (de exemplu a rămîne siderat, sau interzis) și nu te deranjează pentru că, la urma urmei totul e-n favoarea ta, repetiția e un procedeu folosit și-n hipnoza propriu-zisă. Iar romanul e un vîrtej care-l aspiră pe cititor și-l duce într-o lume minunată sau nu, oricum, departe de asta. Cu voia lui.

Amélie Nothomb, romancieră prolifică, de origine belgiană și expresie franceză, s-a autodefinit ca o “graphomane de l’écriture”. Din 1992 pînă în prezent a publicat căte un roman pe an (de la „L’ Hygiene de l’assassin”, Ed Albin Michel, 1992 pînă la “Ni d’Ève ni d’Adam”, Ed Albin Michel, 2007.)
În 1999 a fost distinsă cu Marele Premiu al Academiei Franceze pentru romanul “Stripeur et tremblements” apărut la editura căreia i-a rămas fidelă, “Albin Michel, 1999.

În “Antichrista”, roman care se-nscrie în aceeași zonă a autobiografismului ficțional, Amélie Nothomb alege o experiență a prieteniei trădate, o traumă psihică de adolescență.
Naiva Blanche și teatrala Christa, o figură angelică, însă cu un comportament tiranic, studente la Facultatea de Științe Politice, fac un cuplu foarte bine cunoscut, afirmat în literatură, acela de agresor-victimă, naiv-profitor, sau tiran-sclav.

Vocea naratoare e a unei Blanche mai mature, multe din aprecieri (malițioase, sadice) aparținînd perspectivei adulte.

Subiectul se derulează contrapunctic, Blanche se lasă acaparată fără să se apere în plan fizic, și ripostează violent în plan psihic, vocea interioară îi este mult mai puternică. Sadismul ei e previzibil, închipuind viitoare știri de ziar, o tehnică foarte uzată a comicului în romanul postmodern: “O tînără de șaisprezece ani și-a masacrat prietena cea mai bună, făcînd din ea o tocană pe care le-a dat-o să mănînce părinților ei, aceștia murind otrăviți”.

Invadatoarea Christa, care se preface că provine dintr-o “familie defavorizat㔠(expresie cheie de sensibilizare în societatea contemporană) îi ia totul de cum se mută la ea acasă, patul, șifonierul, camera întreagă, familia care o idolatrizează, care o pune pe un soclu mai înalt decît pe propria fiică.

Blanche participă cu detașare mai întîi la propriul asediu, cu un sadism suspect și interiorizat –patetic, admirînd la anti/prietena ei abilitatea cu care aceasta se integrează în societate, spunînd ceea ce așteaptă celălalt să i se răspundă, mințind, sau inventînd fapte.


Umorul popular (“Rămăsesem orfan㔠=spune Blanche cînd părinții o preferă pe musafira dezinvoltă), sau expresiile argotice “a rămîne afiș, siderat, interzis, etc sunt plase bine întinse pentru cititorul de bine, sau un parteneriat cu lectorul, bazat pe confesiunea tip bîrfă: “Intriganta a trebuit să se ducă în fundul ei de provincie…”

De la admirație, Blanche trece la ură secretă și în final la ripostă, după ce pierduse totul, intimitatea, dragostea părinților, puțina simpatie a studenților. Într-o clipă de inspirație o numește pe singura ei prietenă Antichrista, care pentru părinți era Sfînta Christa. Cele două chipuri diferite ale prietenei sunt descoperite acum, între aparență și esență drumul e făcut cu voluptatea descoperirii. Primul chip se deschide teatral doar pentru ceilalți, care așteaptă idealul, un ideal inventat de civilizație pentru “ a se consola cu urîțenia umană”:
“Deși avea un corp magnific era imposibil să te pronunți în privința chipului ei. În primele momente, se impunea cu atîta strălucire, încît îndepărta și umbra unei îndoieli. Era evident cea mai frumoasă din tot universul, pentru că ochii îi scînteiau infinit, pentru că zîmbetul îi era orbitor, pentru că iradia în jur o lumină înnebunitoare, pentru că întreaga umanitate era îndrăgostită de ea. Atunci cînd o ființă ajunge la un atare grad de seducție, nimănui nu-i poate trece prin minte că nu e frumoasă.” Și celălalt chip doar lui Blanche i se dezvăluie:” expresia ei găunoasă îi dădea la iveală buzele subțiate, fizionomia ei stinsă lăsa să se observe cît de grosolane îi erau trăsăturile, cît de dizgrațios îi era gîtul, cît de lipsit de finețe îi era ovalul feței, și cît de mult îi marca fruntea îngustă limitele frumuseții și ale istețimii umane.”

Omonimele și toponimele lui Amélie Nothomb au iz clasic, tipologic: Blanche, Christa cu varianta Antichrista, localitatea natală a invadatoarei, Malmedy (mal me dit=îmi zice (ceva de rău.

Ceea ce mă lasă siderată, ca să folosesc o expresie dragă traducătorului, este această constatare sadică (doar un artificiu tehnic?), șocantă, dar necesară pentru contrast: „O lumină infectă îi făcea pe oameni și mai urîți” reproducînd opinia șocantă a lui Amélie Nothomb , o autoare care are specific parteneriatul hipnotic cu lectorul, parteneriatul activ, moralizator, în care ambele părți sunt angajate în derularea și asistarea binelui victorios în final, amîndouă adjudecîndu-și rolul de justițiar.


Amélie Nothomb , “Antichrista”, Ed Polirom, 2004, traducere în limba română de Bogdan Ghiu


Articolul poate fi citit si în "Revista Nouă", nr 7, 2008

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!