poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5011 .



Annie Ernaux&povestirea sinelui
articol [ Carte ]
« faire exister les choses, en oubliant les mots » Colecţia: Cartografieri Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioana Dana Nicolae ]

2008-07-26  |     | 



Scriitoare minimalistă, de notorietate în Franța, însă prea puțin cunoscută la noi, Annie Ernaux construiește împreună cu iubitul ei, Marc Marie, în Paradoxul fotografiei, un roman prin proiecția unor fotografii, capturând obiectele vestimentare rămase în urma întîlnirilor amoroase, aruncate în febra dorinței, «un peisaj devastat», «o modalitate de a prinde irealitatea sexului în realitatea urmelor lăsate de el». Scena pasiunii este comparată cînd cu «locul crimei», cînd cu «un loc sfînt».

Regulile sunt impuse de la început și respectate: au ales 14 fotografii din 40 și trebuia să scrie fiecare în parte, cît se poate de liber și fără să-i arate vreodată celuilalt. Scrisul în doi devine și el «un soi de nouă practică erotică».
Fiecare capitol se compune în jurul unei fotografii din două mărturii, două voci care se completează.
Pînă și fotografiatul este excitant prin obiectivul falic și declicul zgomotos, prin punerea stăpînirii pe lume astfel.

Toate romanele lui Annie Ernaux au cîteva coordonate impuse : sunt autobiografice, purificate de sentimentalism prin lentila aparatului de filmat, obiective pînă la senzația de răceală, cinematografice, foarte scurte dar condensate prin diverse tehnici narative realiste, spun mult pe un spațiu restrîns. Într-un interviu, scriitoarea mărturisea că prima ei experiență creatoare a fost jurnalul, cînd avea 16 ani (și nu-și închipuia că va rămîne fidelă scrisului ! ) «Le véritable but de ma vie est peut-être seulement celui-ci : que mon corps, mes sensations et mes pensées deviennent de l’écriture, c’est-à-dire quelque chose d’intelligible et de général, mon existence complètement dissoute dans la tête et la vie des autres» (La femme gelée)

Deși scrie în "Paradoxul fotografiei" despre perioada în care a avut cancer la sîn, în prim plan rămîne povestea de dragoste și mitul ei, acela de a învinge moartea, dragostea fiind «mai presus de cancer». Se dezvoltă o relație ciudată, un «ménage à trois» cu moartea. Totul a început prin dorința de a imortaliza cadrul dragostei «de parcă n-ar fi fost de ajuns că făceam dragoste, ci mai trebuia să păstrăm și o reprezentare materială a ei».

Transpunerea fotografiilor este o transgresare într-un spațiu misterios. Autoarea folosește arsenalul epocii sale, o epocă dominată de imagine. Imaginea spune mai mult decît cuvintele, condensează.
Lucrurile sunt rămășițele unei sărbători, fac posibilă perceperea timpului, sunt impregnate de timp. Ele nu trebuiau deranjate înainte de a fi fotografiate, la fel ca ordinea cuvintelor din jurnalul intim.

De altfel, scriitoarea intervine în romane cu observații despre arta sa. Scrisul devine un refugiu în fața morții, o părăsire a corpului în care s-a instalat boala: «cînd scriam uitam că pot muri». Același motiv al schimbării centrului, mutarea din corpul bolnav incurabil în cuvinte, în narațiune, îl găsim la Mircea Nedelciu, un alt important reprezentant al minimalismului, în romanul "Zodia Scafandrului".
Spre deosebire de viziunea scriitorului român însă, în text «je» nu are orgoliul de a lua locul creatorului, doar de la al patrulea roman («Le lieu») scriitoarea și-a asumat rolul lui «je», al povestirii sinelui, folosind tot arsenalul de tehnici realiste, cît mai adecvate transcrierii exacte a realității.

În "Paradoxul…", prima fotografie, a sexului celuilalt, nu este decît transpusă în cuvinte, dar mai puternică decît imaginile reproduse în carte:
«În fotografie, din M. nu se vede decît partea de corp cuprinsă între poalele puloverului gri – tricotat în benzi late, răsucite -, ce-i cade pînă în dreptul peticului de păr roșcovan, și jumătatea coapselor, unde și-a coborît boxerii negri, pe care este înscrisă cu litere mari și albe, marca Dim. Sexul, înfățișat din profil, îi este în stare de erecție. Lumina flashului îi luminează venele și face să-i strălucească picătura de spermă, aidoma unei perle din vîrful glandului. Umbra sexului ridicat se proiectează peste cărțile din biblioteca ce ocupă toată partea dreaptă a fotografiei. Se pot citi numele autorilor și titlurile scrise cu caractere groase : Levi Strauss, Martin Wasler, «Cassandre», «Evul extremelor». Pe poalele puloverului poate fi observată o gaură.»
Desigur, numirea titlurilor și autorilor pe care cade umbra este o punere în abis (dacă mai era nevoie… !)

Naratoarea e dură ca lumea contemporană, ca propria realitate, de la prima întîlnire își înștiințează iubitul «am cancer la sîn», participă ca o străină la schimbarea corpului, devine «fetița», «sirena» lui M., iar excrescența cateterului – o extensie - un «os supranumerar», sînul cel mai frumos este și cel mai bolnav. Propria realitate are termeni schimbați, adaptați: ordinea în lucruri înseamnă moarte, iar dezordinea lor, înșiruirea stranie, așa cum apar în fotografii - viață.
Hainele împrăștiate în timpul scenelor de dragoste par niște corpuri decapitate. Au o afectivitate pînă acum necunoscută: lucrurile ei le înconjoară pe ale lui protector (observă M), ca-ntr-o îmbrățișare, un aranjament în care descoperim altfel frumusețea și energia pasiunii.
«Orice fotografie este metafizică», puterea ei de sugestie e foarte mare: «Nici o fotografie nu redă durata. Ea te face prizonierul momentului. Cîntecul înseamnă expansiune în trecut, fotografia înseamnă finitudine. Cîntecul este echivalent cu sentimentul fericit al timpului, fotografia cu tragismul lui. M-am gîndit adesea că ne-am putea povesti întreaga viață, doar prin intermediul cîntecelor și al fotografiilor». Este un crez artistic afișat compozițional și în «Locul», un scurt roman construit din narațiunea cuprinsă în cîteva fotografii prin care Annie Ernaux reconstituie personalitatea tatălui său, după moartea acestuia. Sau în „Honte”, unde narează pornind de la două fotografii din copilărie.

În «Paradoxul fotografiei» imaginea lucrurilor vestimentare induce ideea dispariției corpului, iar naratoarea începe să-și dorească o viață spirituală, fără corp, dincolo de el, doar o existență întru gînd: «dacă gîndul meu ar putea să existe în altă parte, nu mi-ar mai păsa de moarte».
Peruca ajunge simbolul cancerului, iar cancerul o boală romantică, asemenea tuberculozei, generator și el de trăiri pasionale, extreme, generator de artă.

«Paradoxul fotografiei» este mai degrabă un roman al dragostei de viață scris sub imperiul spaimei de moarte într-un stil foarte sobru. Un elogiu al extensiilor umane, lucrurilor vestimentare mai ales, care păstrează prezența corpului. Nimeni n-a mai generat atîta emoție (deși tehnica este minimalistă, cu economie de mijloace expresive) scriind despre încălțăminte, «singurul element din fotografie care păstrează forma unei părți a corpului»!

Annie Ernaux are o vocație colectivă, scrie numai la persoana I, care aparține tuturor celor implicați în actul artistic: autor, narator, cititor, după o experiență sau în timpul unei experiențe asumate.
Scopul autoarei este să transcrie realitatea, "une écriture du réel", "écriture plate", filmic, rece, conștientă însă că scrisul abstractizează:
«Nu știu să folosesc limbajul sentimentului crezînd în el, atunci cînd încerc s-o fac mi se pare artificial. Nu cunosc decît limbajul lucrurilor, al urmelor materiale, vizibile. (Deși nu încetez să preschimb lucrurile în cuvinte, în abstracții.)»



«Paradoxul fotografiei» ("L'usage de la photo", Gallimard, 2005), Editura Pandora M, 2006, traducere de Marie-Jeanne Vasiloiu

Articolul poate fi citit și în "Revista nouă", nr. 6, 2008

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!