poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5450 .



incitarea modernității
articol [ Arte ]
Manet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2008-07-25  |     | 



În a doua jumătate a secolului XIX, curentul artistic impresionist a apărut ca reacție în fața academismului și naturalismului, având ca obiect în plastică surprinderea și evocarea directă a impresiilor fugitive încercate de artist. În Occident impresioniștii sunt astăzi mari vedete, lucrările lor fiind la mare căutare și populare în orice expoziție. Operele atrăgătoare ale lui Monet, Renoir, Degas, Pissarro, Cézanne și ale succesorilor precum Gauguin sau Van Gogh sunt pretutindeni. Pionierul revoluției impresioniste a fost inițial un venerator al marilor maeștri, dar rolul său a constat în eliberarea picturii de rigorismul academic întâlnit în școlile de artă ale vremii. Acesta a fost Edouard Manet.
De origine pariziană, Manet reprezenta clasa socială burgeză pe care arta sa avea să o șocheze. Tatăl său era înalt demnitar la Ministerul Justiției – un antimonarhist înverșunat, caracter moștenit și de fiul său. „Părinții lui Manet, pictați în 1860, erau destul de liberali cât să-i permită să picteze, dar ar fi vrut ca acesta să urmeze aceeași carieră ca și tatăl său. Nu-i acceptau dorința de a fi artist. Nu a urmat dreptul, dar a fost trimis în marină când avea doar 16 ani. După doi ani de navigat, Edouard s-a întors la Paris. Și-a convins părinții să-l lase să i se alăture unui distins pictor istoric numit Thomas Couture.”(Tim Marlow, „Impresioniștii”)(*). Astfel, timp de șase ani, Manet a studiat pictura, meserie al cărei succes depindea de acceptarea la Salonul parizian, expoziția anuală de artă a Franței. La Salon putea înscrie lucrări oricine, dar dacă nu erau impecabile din perspectiv㠄clasică”, nu prea aveau șanse. „Subiectele moderne, experimentele erau fără precedent. Salonul domina aproape complet arta franceză. Era singura cale a unui artist de a obține recunoaștere. Tânărul Manet îl descria drept un «câmp de luptă». Pentru a-l putea «asalta», Manet i-a studiat mult pe marii maeștri, precum idolul său, pictorul venețian din secolul XVI, Tizian, ale cărui lucrări le văzuse la Paris și prin muzeele Europei.”(*).
În 1859, la 27 de ani, Manet a înscris prima sa lucrare la Salon, „Băutorul de absint”. Un tablou șocant: prezenta un boem mizer, purtând un joben și o capă învechite și consumând un pahar de absint. Pe jos, o sticlă goală căzută dovedea că băutorul nu era amator, ci profesionist… Salonul a respins tabloul, considerându-l lipsit de alegorie, prin faptul că era prea real. Manet, a înțeles atunci că trebuie să meargă pe o cale mai tradițională pentru a obține aprecierea Salonului și a publicului. În 1860, picteaz㠄Cântărețul spaniol” în stilul pictorilor clasici spanioli pe care îi admira. Tabloul, expus în 1861 la Salon, a fost bine primit de critici. „Ceea ce le-a plăcut criticilor au fost detaliile, expresia omului, privirea tristă, stângace, pierdută. Privind carafa de vin aproape goală înțelegem care este cauza. Cântă cu mâna stângă la chitara acordată pentru dreptaci. Se sprijină de bancă. E o imagine împietrită. E pe punctul de a cădea. Nu putea să cânte din acea poziție. Scena pare regizată, dar este de fapt un amestec de realism și teatral. Pare un cerșetor sau un om care a băut prea mult. E o combinație a cestor două idei.”(*). Manet nu intenționa să ducă în eroare Salonul. El voia recunoaștere, dar și să extindă tradiția realistă, folosind o temă spaniolă în această execuție. Atacul pictorului era îndreptat spre dominația clasică sau italiană a Salonului.
Spre mijlocul secolului XIX, Parisul devenise capitala mondială a artei și o inspirație pentru pictură. „În anii 1840, poetul Baudelaire le cere artiștilor să picteze eroismul vieții moderne și spectacolul existenței urbane, și Manet a acceptat provocarea. Parisul modern a inspirat viitoarele opere ale lui Manet. «Concert în parcul Tuilleries» e un tablou vibrant, plin de culoare. Prezintă o mulțime la modă, agitată, evidențiată de aspectul de schiță, înfățișând personaje elegante stând la umbră și conversând. Printre aceștia, Manet a pictat unele rude și prieteni: fratele Eugène, Charles Baudelaire și, în colțul stâng al tabloului, subtil ilustrat și studiind totul, însuși Manet.”(*). În aceeași perioadă, Manet a început una dintre picturile emblematice ale istoriei artei, «Dejunul pe iarbă». Pictat în 1863, tabloul pare cam ciudat prin prezența unei femei goale alături de doi barbați îmbrăcați elegant. „Mai existaseră precedente în istoria artei, dar acest tablou șoca prin accentul pus pe haine, nu pe lipsa lor. Bărbații poartă haine moderne, nu par figuri istorice. Hainele femeii sunt aruncate printre resturile de mâncare, sugerând că ea era din meniu și că totul era nerușinat de modern. Tabloul face privitorul să se simtă ca un voyeur. Acest realism grafic a șocat Salonul din 1863, care l-a respins categoric.”(*). Pe atunci, la Paris era neapărată nevoie de un loc de expunere a lucrărilor respinse de Salon. Astfel, împăratul Napoleon III a înființat „Salonul refuzaților”. Mii de oameni au venit la deschidere. „Dejunul pe iarb㔠fiind vedeta printr-un „succes de scandal” ridiculizat și denigrat, a devenit simbolul rupturii dintre arta academică oficială și ceea ce avea să fie arta modernă.
Tabloul „Olympia”, unește faliile artistice produse de Manet și este admis la Salonul oficial. Pictorul a folosit aici palete clasice, o femeie în chip de zeiță, asociată cu „Venus din Urbino” de Tizian, însă zeița lui Manet e o femeie modernă, ușor de recunoscut în secolul XIX ca fiind o curtezană etalându-și nurii, cu privirea trufașă ce șochează privitorul. „Purtând doar bijuterii și papuci, Olympia se etala cu nonșalanță, fiind subliniată de pisică, simbol al promscuității și de ceea ce ascundea mâna stângă. Și alte aspecte au stârnit mânia publicului: faptul că slugii și florilor li se dă egală importnță în cadrul lucrării. Dar modernitatea grafică a persistat cel mai mult în comentarii și desene ce subliniau murdăria Olympiei. «Îi trebuie o baie», a spus cineva. Și stilul lui Manet trebuia curățat.”(*).
Manet a continuat să fie controversat. În 1867, când Franța sărbătorea Expoziția universală, au avut loc câteva acte de violență precum atentatul asupra țarului Rusiei, aflat în iunie la Paris. Însă cel mai dramatic eveniment a avut loc în Mexic, la auzul veștii că arhiducele Maximilian, împăratul Mexicului, fusese executat. Momentul e comemorat de Manet pe o imensă pânză epopeică. „E uimitor faptul că pânza e tăiată în bucăți. Unii cred că a fost tăiată chiar de Manet, ca un act de autocenzură. Alții spun că pictura s-a degradat, zăcând prin atelier. Ceea ce vedem e execuția. De fapt, în stânga sunt trei siluete. Vedem unul dintre cei doi generali executați împreună cu Maximilian. Se vede doar mâna împăratului, dar accentul e pus pe cei șase soldați francezi, cel de al șaptelea, în partea dreaptă, încărcându-și cu indiferență arma. Acest personaj dă un aer tulburător imaginii. Fundalul e lugubru, nu există ornamente, nu sunt înfrumusețări. E un tablou aproape antieroic. Se observă spiritul antiimperialist, republican al lui Manet. Într-o anumită măsură, folosește arta ca pe o armă politică. E și un reportaj. Oferă informații, pe măsură ce sunt dezvăluite. Dar în prima versiune a tabloului, realizată imediat după incident, soldații erau mexicani ce purtau «sombreros». Aici în loc de sombreros sunt chipie și este clar că soldații fac parte din Garda Imperială franceză. În timp ce soldații țintesc cu pușca, Manet arată că francezii sunt vinovați pentru acest masacru. Napoleon III își retrăsese trupele din Mexic, lăsându-l pe Maximilian în voia sorții.”(*). Propensiunea lui Manet spre politic a dus la executarea unei litografii a lucrării, dar difuzarea ei a fost interzisă de autoritățile vremii. Pictura a fost văzută prima dată în 1879, în America.
Esența operei lui Manet: subminarea artei academice, tușele libere inovatoare, descrierea lumii moderne au stat la baza unui stil artistic dezvoltat de artiști cu idei similare precum Renoir, Monet, Pissarro și Cézanne. Acești avangardiști se întâlneau în baruri, ateliere și au creat un stil de pictură, cunoscut apoi drept „impresionism”. Manet, prin farmec și carismă a atras și alți admiratori. Printre ei se numără și marele scriitor Emile Zola. Pe lângă romanele sale pline de succes, Zola scria și critică de artă. El susținea opera lui Manet și disprețuia juriul Salonului parizian. În semn de prețuire, cât și ca afirmare a prieteniei intelectuale dintre pictor și scriitor, Manet imortalizează portretul lui Zola, în 1868.
Termenul de „impresionism” s-a impus după ce a fost folosit pentru a califica expoziția grupului de pictori, alcătuit din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne, Guillaumin și Berthe Morisat, organizată în atelierul fotografului parizian Nadar. Autorul termenului, Claude Leroy, îl folosește în publicația Chárivari din 25 aprilie 1874, iar tabloul care îi inspiră acest epitet e „Impression, soleil levant”, de Claude Monet. „Manet nu a fost niciodată un impresionist oficial, refuzând să expună cu aceștia și preferând Salonul. Totuși , a fost un model pentru ei și, după vârsta de 40 de ani, a început să învețe tehnici noi de la tineri, în special de la Monet. Cei doi s-au împrietenit și au petrecut vara lui 1874 împreună la casa lui Monet de lângă Argenteuil, pe malul Senei.”(*). Aici începe Manet să utilizeze în pictură tehnicile create de Monet și Renoir.
Un timp, subiectul pânzelor lui Manet a fost soția sa, Suzanne, o pianistă olandeză cu care, după o relație de 13 ani, pictorul se căsătorise în 1863. Suzanne avea deja un fiu de 11 ani, Leon, al cărui tată era probabil Manet. Dar, fiindcă arta sa era oricum controversată, Manet susținea că Leon era fratele mai mic al Suzannnei. Familia Manet petrecea adesea vara la mare, în Normandia. Aici, artistul i-a pictat din câteva răsături lungi și simple de penel pe Suzanne și fratele lui Manet, Eugène, stând pe malul mării. „Lumina și valurile se amestecă, aproape evocând sunetele mării. E un tablou plin de contraste între tonurile de alb și negru, o scenă intimă și, pe cât posibil, liniștită.”(*).
Manet nu și-a trădat spiritul său urban. În 1877 a revenit definitiv în orașul natal și a început să picteze din nou viața cafenelelor pariziene, cu dansatoare și muzicanți în fum de tutun, cu băutori de alcool și cafele, redând imaginea unei lumi cosmopolite atrase de „café concert”. La 49 de ani, Manet ilustrează barul marelui teatru parizian Folies-Bergere într-o pictură executată stând jos pe scaun, întrucât era bolnav de sifilis. În acest bar aveau loc diverse spectacole, de la operetă la acrobație. Accentul picturii cade pe expresia abătută a barmaniței, din prim-planul tabloului, care parcă reflectă oarecum starea de spirit a pictorului. E ultimul tablou al lui Manet. „Întregul tablou e bazat pe ideea de privire. Fundalul e o oglindă, iar în stânga e o femeie ce privește printr-un lornion, în timp ce noi o privim pe ea. În dreapta se află un client misterios, îmbrăcat în negru, în locul în care parcă am stat și noi. E o imagine care redă esența artei lui Manet: viața contemporană intensă, dar tulburătoare, uneori subversivă, o reflecție a unei lumi reale, dar uneori nerecunoscute.”(*). Impresioniștii au văzut acea lume și l-au venerat pe Manet, considerându-l mentorul lor artistic.
Manet a murit la vârsta de 51 de ani. La funerariile sale, lângă sicriul purtat și de Monet, pictorul Edgar Degas a remarcat: „E chiar mai măreț decât credeam”. Rebelul Manet a vrut să învețe de la marii maeștri cum să coboare pictura de salon de pe soclul academic în realitate. El a forțat limitele moralității, devenind pictorul modernității.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!