poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3787 .



Fug de țarcurile vieții literare, în orice parte a lumii aș fi
articol [ Interviuri ]
Interviu cu Doina Uricariu, poet și critic literar

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2006-04-17  |     | 



Anul IV, Nr. 1.011, Vineri, 23 Iulie 2004, ziarul INDEPENDENT

Fug de țarcurile vieții literare, în orice parte a lumii aș fi
Interviu cu Doina Uricariu, poet și critic literar


- Doamnă Doina Uricariu, merită să fii poet în ziua de azi?
- Să scrii poezie înseamnă să-ți porți vocația și crucea, ceea ce presupune, de fapt, bucurie și sacrificiu. Dacă cineva scrie poezie pentru că visează să câștige bani, își alege cea mai greșită cale. Întorcându-mă în timp și gândindu-mă la viitor, pentru mine a fost, este și va fi o mare împlinire să fiu poet. Poezia este puntea mea către oameni. Faptul că mă-ntâlnesc cu cititorii din țară și din alte țări și aceștia îmi mulțumesc pentru ceea ce fac și ceea ce scriu, pentru absența compromisului moral și estetic și puterea de a fi eu însămi, nu poate fi răscumpărat de mine decât prin volume de poezie. Și forța de a rămâne autentică, indiferentă la presiunile modei, cenzurii, clanurilor literare... și o mafie a prostului gust... Datorită cărții mele de vizită, care este lumea mea imaginară, universul meu liric, și numai ca poet am reușit să public două albume splendide în Italia, ce au ales poeziile mele „Architettura scavata” (ediție trilingvă, română, italiană, engleză) și „En plein air” (italiano-engleză). Poeziile mele acut vizuale și dramatice, seismograf al condiției umane, cum au fost definite, sunt ilustrate de cei mai buni fotografi din Italia, Enzo și Raffaello Bassotto, având prefața marelui critic internațional Paolo Portoghesi. Reușita, rară, rarissimă, nu este la îndemâna oricui, și mă repet, o datorez poeziei, faptului că am crezut în ea și m-am încăpățânat să cred, într-o lume ce se rușinează de frumos și de bine, alegând violența și vulgaritatea. Sub zodia poeziei am fost și sunt un om fericit. Și, nu întâmplător, am ales titlul volumului meu de debut „Vindecările”, pentru antologia din 1998. Poezia este vindecare. Ea lucrează precum ecologia sufletului și a spiritului.

- Ce le-ați recomanda tinerilor, care vor să aibă succesul dumneavoastră?
- Să iasă din țarcul grupului de vârstă, al cenaclului, unde pot să fie mari vedete. Să intre în universul bibliotecilor de poezie, al marilor poeți de ieri și de azi, și să-și măsoare forțele. Un artist are nevoie de orgoliu, iar cel care spune că nu e așa, minte. Este o flacără care arde la capătul lumânării noastre și, cât este aprinsă, e bine. Dacă orgoliul vrea să fie totul, și ceara și sfoara lumânării, abia atunci este o nenorocire. Să aibă forța și demnitatea de a lupta și scrie de unii singuri. Fără proptele, fumigene generaționiste și confortul unor universități în care programa de studiu este făcută de universitarii iconoclaști și subiectivi ai unei singure generații aflate pe creasta valului. Orice val se sparge și rămâne doar spuma din el. Iar marea poezie nu o poate umple și înlocui niciodată un cenaclu de poeți, o singură promoție a Varbului. Eu fug de țarcurile vieții literare, în orice parte a lumii aș fi...

- Aveți dușmani în lumea literară? Cum sunt relațiile cu aceștia?
- Numai în pomul plin cu fructe se aruncă cu pietre. Nu-mi doresc să am dușmani. Bănuiesc că-i am, dar niciodată nu m-au interesat dușmanii. Eu nu trăiesc pentru ei și refuz să mă gândesc la ei. Nu sunt un om care să lucreze doar la armurile cu care se îmbracă. Cel mai mare dușman al nostru este compromisul. Pactul cu Diavolul. Fie acesta cenzura, slugărnicia pe lângă dictatori mai vechi și mai noi, obediență față de putere, reverență în fața celor trecătoare.

- Comparativ cu Statele Unite, unde stați din 1999, ce aveți de reproșat lumii literare românești?
- Reproșul nu este și nu va fi modul meu de a mă situa față de cultură și literatură. Simțul de observație, spiritul critic, viziunea legată de proiecte și destine sunt mai importante. Nu-mi plac țuțerii ce sfătuiesc sau reproșează celor aflați în joc, pe cale să-l piardă sau să câștige. Am mulți prieteni scriitori în toate generațiile. Le-am scos peste 250 de volume ca editor privat. Mă șochează lipsa de solidaritate și generozitate a confraților mei, unii față de ceilalți, lipsa de miză a proiectelor, lipsa de forță și de profunzime în a se situa în lumea valorilor. Prea mulți cred că afirmarea de sine este un pustiu din care pot fi excluse [„rase”] oazele celorlalți. Nu agreez provincialismul care decretează colocvii, simpozioane și festivaluri zonale drept internaționale, dacă participanți nu au o carte de vizită internațională. „Poesis” face excepție. Mai sunt, poate, și alte excepții în care eticheta acoperă conținutul din sticlă. Această viață sub formă de țarc, în care trei-patru poeți trăiesc și se desfășoară în cadrul unui grup, care are și criticul și editura lui, care aruncă cu pietre în țarcurile celelalte, nu este idealul meu. Există un soi de fragmentare și atomizare a lumii literare, parcelată sub semnul unei „concurențe”, pe care mulți o înțeleg foarte greșit. În artă, concurența făcută în acest mod nu are nici o semnificație. Duce la o înfundătură. E îngrozitor să trăiești cu un orizont meschin în fața ochilor. Discriminările sunt penibile, nu doar dovezi de politici incorecte. Apoi, nu înțeleg lipsa de civilizație, vedetismul, demonul demolărilor, bârfa, zvonistica înlocuind informația la surse. Vânătoarea bătrânilor și a modelelor este făcută cu o cruzime mediocră, care câștigă teren nu doar în tribunale, unde copiii obțin sentințe de evacuare împotriva părinților, dar și în istoriile literare și cursurile universitare, unde sumarul se reduce la cei de un leat. Între dictatură și autoritatea și demnitatea modelelor nu se poate pune semnul egal. Ura, invidia, orizontul redus la capra vecinului. Puterea de a spune „mulțumesc” și iubirea față de celălalt sunt esențiale în cultură și nu pot fi înlocuite de armate de fii rătăcitori.

- Cum vi se pare poezia românească de azi?
- Slavă Domnului că am atâtea cărți bune și atâția poeți buni și mari, pe care îi citesc și recitesc. Mă deranjează, însă, enorm un singur aspect: punerea la același nivel a poeziei și a non poeziei. Nu există o separare a grâului de neghină. În diverse înșiruiri sunt puși alături poeții semnificativi, poeții de duzină sau „masa de manevr㔠și chiar cei care nu sunt deloc poeți. „Băieții de cartier” ai poeziei înțeleasă ca o emisiune „Big Brother”. Nu reproșez nimic poeziei, indiferent în ce stil ar fi scrisă ea, cu rimă sau nu, apocaliptică la modul cel mai sumbru sau paradisiacă în revelație. Nu am prejudecăți și rețete în legătură cu doza de ironie, dramă, senzualitate, contemplație ori meridian geografic. Trebuie să mi se impună, cu forța inconfundabilului, universul constituit al poetului. În cărțile tinerilor caut universuri individuale, articulate, emblematice. Caut miracolul universalului și neasemănării cu celălalt. Singurătatea vocii. Poezia nu este un cor de tineri, de copii sau de bătrâni, nici un cor de femei [„feministe”].


- În ce relații sunteți cu Uniunea Scriitorilor din România?
- Civilizate. Profesionale. Prietenești. Faptul că Uniunea s-a schimbat mult din punct de vedere al concepției manageriale este un lucru pozitiv. Există colocvii interesante cu românii din străinătate și cu traducătorii. Apoi, este bine că se ocupă de starea socială a scriitorilor. Nemulțumirile mele sunt legate de modul în care sunt concepute și oferite premiile literare. Am luat premiile Uniunii, ale Asociației din București. Personal, am avut șocul să fiu nominalizată anul trecut la premiul național de poezie cu unanimitate de voturi și să mă trezesc scoasă din cursă, în momentul decernării, și eu și celălalt poet care primise multe voturi la nominalizare, Ion Mircea. Toată lumea spunea că volumele noastre de poezie sunt cele mai bune și totuși ele au fost „sărite” de același juriu. Care au fost criteriile de acordare a respectivelor premii?? Absența mea din țară nu mi-a fost favorabilă. Faptul că am mai luat premiu nu a înclinat în favoarea mea. Am înțeles apoi că, la „Asociația Scriitorilor din București” au fost tăiați de pe lista candidaturilor scriitorii care trăiesc în străinătate. Dacă vom perpetua în România această împărțire a scriitorilor, în funcție de rezidență, nu cred că mai putem crede că anul 1989 a existat și că el a produs o schimbare.

- După ce criterii credeți că se acordă aceste premii?
- Premiile s-au acordat de când lumea, și în perioade de mare emulație și libertate, și în perioade mai critice, dar și de tranziție, pe solidaritatea și prieteniile dintre un scriitor și un grup. Există criterii obiective care amestecă valoarea unei cărți, reală sau parțială, cu criterii subiective: un scriitor a divorțat anul acesta, n-a mai luat premiu de mult timp etc. Apoi sunt obligații vechi care trebuie plătite. Țin minte că, fiind și eu membră în juriul USR, se vehicula despre o poetă importantă, la un moment dat, că trebuie să-și termine bucătăria de amenajat și, deci, trebuie ajutată cu un premiu, pentru că are nevoie de bani. Cartea era bună dar, în loc de un laudatio al ei auzeam argumente din afara literaturii. M-am luptat altădată alături de Gabriela Adameșteanu ca să ia premiu Ion Negoițescu, neagreat pe motiv că este bine merci la München. Premiile nu vor fi niciodată total obiective sau subiective. Când le primim noi, le considerăm obiective, când ne ocolesc, le socotim nedrepte, subiective. Să nu ne facem iluzii de nici o parte. Toate aceste poziții obiective și subiectivități acumulate în timp acreditează sau discreditează premiile. Cred că ar trebui un statut mai credibil al premiilor în România. Dacă eu aduc sponsorul, ce valoare poate avea premiul primit?

- La ce lucrați în prezent?
- La o carte cu mai mulți autori, între care și eu, despre restaurarea „Ansamblului de la Târgu-Jiu” realizat de Brâncuși. Cartea o voi scoate la New Zork sub egida”World Monument Found”. Am discutat cu toți șefii de proiect implicați în restaurarea „Coloanei Infinitului”. Sunt mii de pagini care desfășoară proiecte și schițe pentru fiecare centimentru pătrat al „Coloanei”, „Porții Sărutului” și „Mesei Tăcerii”. Apoi, la un volum de versuri care conține peste 80 de poezii din `86-`87, care nu au mai fost publicate. Am un titlu provizoriu, „Caietul sărac”. Va apărea în România, dar se traduce și în engleză și în italiană și în spaniolă. La New-York va apărea un volum numit „Casa de sticlă”, iar în Italia trebuie să intre în librării, cât de curând, cartea „Casa de piatră”, care pornește chiar de la urarea făcută mirilor, urare foarte apreciată de italieni. Mari constructori și mari sentimentali. Pentru ei „casa de piatr㔠este o bijuterie de limbaj, o metaforă cu o încărcătură estetică și morală desăvârșită. Am scris enorm în ultimii ani. În cea mai concurențială și pragmatică dintre lumi, am redescoperit poezia mare la ea acasă. Când poezia mare este la ea acasă, într-o anume țară, și valorile și oamenii sunt acasă.

interviu realizat de Gabriel Dragnea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!