poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3488 .



Poezia mea de revoltă nu este un denunț social
articol [ Interviuri ]
interviu cu Traian T. Coșovei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2006-04-14  |     | 



Anul IV, Nr. 938, Joi, 29 aprilie 2004, ziarul INDEPENDENT

„Poezia mea de revoltă nu este un denunț social”
interviu cu Traian T. Coșovei, proaspăt laureat al „Meritului Cultural în Grad de Ofițer”

- Domnule Traian T. Coșovei, cum s-a născut pasiunea dumneavoastră de a scrie?
- În adolescență, apoi în cadrul facultății unde, stimulat de colegii mei, am frecventat „Cenaclul Junimea”, condus de regretatul Ovid. S. Crohmălniceanu. Perioada de împlinire poetică pot spune că am avut-o după cutremurul din `77, când l-am cunoscut pe Nichita Stănescu. Tot atunci începuse să se manifeste „Cenaclul de luni”, cel care avea să adune sub bagheta lui Nicolae Manolescu o întreagă generație de poeți, strânși de prin toată țara. Din nucleul bucureștean făceau parte Ion Stratan, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu și Bogdan Ghiu. Nouă ni se alăturau poeți de la Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu, Satu-Mare, Oradea. Eram atât de mulți că cenaclul devenise suspect în ochii poliției politice și după șase luni de zile a fost interzis. Dintre noi, cei din București, am reușit să luăm „Premiul Academiei Române”: eu și Stratan pentru poezie și Mircea Cărtărescu pentru proză.

- Ce vă deranjează cel mai mult în viață?
- Intoleranța, spiritul obtuz, lipsa dorinței de dialog și uneori absența dialogului între oameni, nu neapărat la nivelul poeziei. Ipocrizia și oportunismul. Și în domeniul literar am două exemple de ticăloși: Mihail Sadoveanu și Mihai Beniuc. Primul a justificat prin cartea „Mitrea Cocor” distrugerea clasei țărănești; Beniuc a fost o mare canalie. Cât a fost președintele Uniunii Scriitorilor a beneficiat de toate prerogativele, inclusiv cele financiare. A fost un discreționar și un disprețuitor cu toți ceilalți poeți, mergând până la ticăloșia de a le face rău cu bună-credință. Chiar dacă există un „Hanul Ancuței” în cazul lui Sadoveanu sau poezia de dragoste a lui Beniuc, ca cea din volumul „Mărul de lângă drum”, asta nu justifică lipsa lor de moralitate.

- Ce reproșați poeziei de după `90?
- Ea a beneficiat de o libertate a expresiei, a cuvântului, pentru care generația mea a militat extraordinar de mult. Afost dorința noastră cea mai arzătoare. Să fim lăsați să ne manifestăm liber. Mulți tineri au această libertate, dar, uneori, nu știu ce să facă având-o. Nu m-am retras în mica mea notorietate balcanică ci, dimpotrivă, vreau să-i cunosc pe cei tineri, să le cunosc mentalitatea, modul de a scrie. Uneori le parcurg manuscrisele, îi ascult citind. Sunt foarte buni, tehnici, dar ceea ce le reproșez este o acută lipsă a sentimentului, a părții lirice. Eu sunt pentru poezia lirică. Mă revendic prin școala poetică a lui Nichita Stănescu, unde, pe lângă dimensiunea filosofică, cerebrală, conceptuală, ascunde și un profund filon liric. Excesul de libertate nu duce întotdeauna și la o mărire a potențialului liric, poetic. Nu aduce după sine și creativitate. Uneori acest exces duce și la abuzuri la adresa limbii române. Constat o vulgarizare și o trivializare a limbii române, pe care mă mir că niște oameni școliți o acceptă și, mai mult, se lasă ademeniți ca de un fals cântec de sirenă. Nu pot compara poezia lui Francois Villon cu ceea ce se citește în unele cenacluri, unde unele cuvinte folosite nu fac decât să aducă derizoriul cât mai aproape de autor. Spun și eu cum spunea Nichita, la un moment dat. Dacă gândirea nu este vulgară, cuvinte taxate astfel, dar spuse pe șleau, ca-n mahala, nu au nici o semnificație. Trebuie să știi cum se folosesc aceste cuvinte fără să deranjeze; dacă gândirea este vulgară, până și cuvântul pâine miroase a căcat. Asta e ideea: gândirea este sau nu vulgară?


- Sunteți o persoană revoltată...
- Nu sunt revoltat. Românii, în general, sunt ori indignați ori revoltați. Dar indignarea sau revolta lor este de multe ori sterilă. Eu, ca să-mi arăt revolta, nu pot decât să scriu o poezie care să ajungă la sufletul oamenilor, fără să fac apel la denunț social, la bătrânii care mănâncă din tomberoane, la unii foști profesori, care acum întind mâna la gurile de metrou. Astea țin de apanajul gazetăriei sau al prozei cu impact social. Asta nu înseamnă că poezia nu este militantă. Arta trebuie să fie militantă. Nu știu dacă poezia face lumea mai bună, dar măcar se străduiește. La atâta ură și-nvrăjbire, câtă există între noi, poezia aduce melancolie.

- Mai poate un scriitor să supraviețuiască doar din scris?
- Nu, dar acest aspect este valabil și în țările civilizate, unde cultura este sponsorizată de către stat. Întotdeauna va fi nevoie de cultură, pentru că omul are nevoie de frumos. Și pentru asta, dacă ești dedicat pasiunii tale, te sacrifici aproape în totalitate. În cazul nostru, al românilor, omul este procupat mai mult de aspectele sociale și economice, care îl deturnează de la modul de a gândi liber. Este preocupat de ziua de mâine. Fiind în șomaj, eu am trăit așa patru ani de zile, întreținându-mă cu banii câștigați în urma unei prefațe, cronici sau articole, care vin destul de greu și numai poziția mea în lumea literară a determinat niște oameni să mi se adreseze. Suma era nesemnificativă. Nu puteai să-ți plătești întreținerea și telefonul.

- Cum v-ați descrie viața de până acum?
- Ca a unui om normal, cu dureri și bucurii. Student fiind, eram ca și acum, mare iubitor de muzică. Până să mă iau în serios cu scrisul, timp de doi ani și jumătate am fost disk-jokey la Facultatea de Filologie. Am început să scriu mai bine, mai ales după ce m-a părăsit o iubită, la care țineam foarte mult. Am amintiri foarte plăcute de atunci. Sunt un optimist. Când văd pe stradă o pisică albă cu negru, bicoloră europeană, cum se numește, eu întotdeauna rețin partea albă a pisicii. Asta mă definește ca mentalitate. În privința scrisului am și eu îndoielile mele. Și-acum îmi pun problema, dacă ceea ce scriu reprezintă o valoare, deși am fost răsplătit cu niște diplome și medalii. Și totuși, am îndoieli. Asta mă ține treaz, conștient că ceea ce fac eu este un lucru important și că reprezintă viața mea. Eu mă consider un scriitor profesionist, care deține o poezie cu o oarecare muzicalitate.

- Din bagajul de amintiri personale, aveți vreo întâmplare dragă sufletului, pe care ne-ați putea-o dezvălui?
- O amintire hazlie. Fiind copil, locuiam pe strada Snagov, lângă o clădire imensă, fosta bibiotecă „Cartea Rusă”, care era lipită de „Ambasada Statelor Unite ale Americii”. Pe strada din imediata apropiere, pe „Fântâna Blanduziei” se aruncau tot felul de ambalaje de carton, cum sunt cele de frigidere. Noi, copiii le luam și le aduceam pe acoperișul casei noastre și ne construiam nave spațiale. Așa am fost acuzați, la un moment dat, de niște babe și vecini, că din cauza noastră, pe timp de ploaie, le intră apa-n casă, deși nu era vina noastră. Și, din răzbunare că ne-au pus să ne distrugem navele noastre din carton, le-am tăiat cu un clește toate antenele de televizor.

- Observ peste tot în apartamentul dumneavoastră creații proprii, originale, îmbinate într-o manieră mai mult decât modernă. Toate acestea sunt realizate din diverse lucruri și obiecte, care, pentru mulți, ele nu pot avea o semnificație secundară. Dumneavoastră le-ați dat un sens.
- Eu doar am prelucrat ceea ce natura mi-a adus în fața ochilor. Adun de pe stradă tot soiul de lucruri, de obiecte ciudate, pe care aruncă vecinii. Problema nu este să le aduni și să le vopsești, ci să le dai o alcătuire. La Moroieni trece un râu care, într-un an – nu mai știu exact când – fusese afectat de-o viitură. Când se domolise, printre lucrurile contorsionate, mâncate de apă, soția mea a văzut o bucată de copac, o creangă ceva mai deosebită, pe care am luat-o și am adus-o acasă. Are aproximativ un metru și, paradoxal are o formă de Christ. Cine a venit la noi în casă a remarcat asemănarea spunând că parcă este un Christ răstignit. Bineînțeles că am prelucrat-o și am expus-o pe perete. Este o curiozitate pentru oricine vine la noi. Broaștele țestoase „Mic dejun a la Tiffany`s” sunt niște farfurii vopsite în negru, cu pietre argintii și aurii, una dintre farfurii având și un rest de gută de la o mulinetă, în viziunea mea ea vrând să reprezinte niște spaghetti. Cealaltă farfurie are o piatră, adică o broască, pe care am așezat-o pe hârtie fotografică pusă în straturi. Deasupra are o bucată de cânepă - rămasă de la niște muncitori, care mi-au lucrat la chiuvete - plus o pietricică vopsită în negru, ce simbolizează oul ochi. Este un mod de a mă relaxa, un mod de a împărți scrisul, cititul, cu o atitudine mai distanțată de lumea dezlănțuită din jurul nostru. O ramă și un ceas rusesc vechi, cu clopot, mi-au adus aminte de ceea ce a spus, sau i se atribuie lui Baudelaire. El ar fi rupt limbile ceasului său și a scris pe cadran: „Oricum e mai târziu decât crezi”. Această lucrare a mea se numește chiar așa: „Oricum e mai târziu decât crezi”. Ele nu sunt niște simple obiecte, sunt o prelungire a poeziei mele. Poezia mea este foarte vizuală, conține o mare cantitate de imagini. Poezia generației `80 a fost numită poezie citadină. Pornind de la această masă amorfă de lucruri: străzi, benzinării, bănci abandonate, blocuri impersonale, se naște o stare de spirit. Mai mult decât emoția există starea de spirit. Poezia generației mele reprezintă o nouă sensibilitate.

- Ce pregătiți acum pentru cititori?
- Lucrez la definitivarea noului meu volum de versuri, al 24-lea, care se numește „Greva căpșunelor”. M-am înscris și la concursul „Uniunii Scriitorilor”, pentru a-mi publica lucrarea pe banii oferiți de premierul Adrian Năstase și va apărea anul acesta. Mi-aș dori să fie editată cât mai repede, să pot participa cu cartea la „Târgul Internațional Bookarest”, de la Teatrul Național. Mai lucrez la un volum de critică, „La formarea ideilor”, ce va conține articole și cronici apărute în diferite reviste din București și din țară.

interviu realizat de Gabriel Dragnea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!