poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5213 .



Marin Codreanu: „Un mecanizator era ușor identificat după foliculitele (coșurile) de pe antebraț”
articol [ Interviuri ]
- interviu cu poetul Marin Codreanu (IV)-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2008-01-09  |     | 



Anul 1948 apare în biografia d-voastră ca fiind unul de cotitură. Spuneați că ați făcut parte din ultima promoție de elevi care nu a purtat cravată de pionier, dar ați făcut parte din prima promoție de mecanizatori pentru agricultura socialistă.

1948 este un an nefast în evoluția mea intelectuală. De fapt și a altor colegi de generație, care au căzut, ca și mine, sub incidența regimului dictatorial comunist-stalinist din România. Dacă ar trebui să-l definesc în câteva cuvinte, aș zice că el rămâne pentru România anul marilor prăbușiri spirituale și materiale: naționalizarea principalelor mijloace de producție, începută cu un an înainte, abolirea burgheziei și moșierimii, răsturnarea regalității, încheiată cu abdicarea Regelui Mihai și desproprietărirea acestora prin cele mai mârșave metode comuniste, pregătindu-se, cu orice fel de mijloace începerea procesului de transformare și mecanizare a agriculturii de tip socialist. Pentru mine, firesc ar fi fost să mă înscriu în clasa a-V-a, însă organele de informare și securitate au dispus respingerea dosarului de înscriere pe criterii politice: bunicul meu după mamă a fost membru al partidului țărănist. Trei luni mai târziu, cred că era prin luna octombrie, doi indivizi cu pălării de culoare gri și fulgarine de ploaie m-au cules de pe șosea, m-au urcat într-un autoturism de culoare neagră (cred că erau securiști) și m-au dus la Școala de tractoriști din Roșiorii de Vede. Aici am fost predat domnului director Gherla, care a dispus subalternilor lui înscrierea mea ca elev, dotarea cu echipament gratuit (pantofi, bocanci, salopetă, pufoaică, beretă, caschetă și căciulă) tot de culoare albastră. În aceeași zi am semnat și contractul de școlarizare cu niște clauze de te umfla plânsul. Iată una dintre ele și cea mai importantă: În caz de nerespectarea întocmai a prevederilor contractului, se va imputa de trei ori valoarea rezultată din cheltuielile de școlarizare. Programul școlar și viața de internat aveau statut de semidetenție: În loc de milițieni, paza era asigurată 24 de ore de pedagogi de școală nouă, Un pedagog era dotat cu pistol, bici de cânepă și cu dreptul inalienabil de a aplica pedepse disciplinare și chiar bătaia. Învoirile săptămânale în oraș se făceau numai în grupuri de câte zece, însoțiți de un pedagog. Hainele de oraș erau confecționate după modelul uniformelor de elevi ai școlilor militare și se păstrau în depozitul de echipament. Orice deplasare în incinta școlii sau în oraș se făcea în formație, la comandă, în pas de front. Cel ce ieșea din cadență primea mintenaș o lovitură de bici pe spinare. La cantină se intra în două serii, iar locul în serie era determinat de litera din catalog. Cei ce săvârșeau abateri grave erau pălmuiți în fața detașamentului de către directorul școlii sau de pedagogi. În fiecare dimineață și la apelul de seară ni se injectau în creier tot felul de teze comuniste, care, de cele mai multe ori se încheiau cu sloganul: „să fiți mândri de voi că sunteți elevii acestei școli, care pregătește prima promoție de mecanizatori pentru agricultura socialistă.” În școală se predau materiile teoretice de nivel școlar, clasele 5-7, iar cele tehnice și practice pentru dobândirea cunoștințelor teoretice și practice de mânuire a utilajelor agricole: tractoare, semănători, combine, cultivatoare etc. Semidetenția școlară a durat trei ani. După absolvire ni s-au eliberat diplome de absolvire și certificate de muncitori calificați. Repartițiile în producție s-au făcut în funcție de opțiunea fiecărui absolvent. Eu am fost repartizat la Stațiunea de Mașini și Tractoare – Odobească din raionul Roșiorii de Vede, situată la patru kilometri de casă. mai întâi am fost încadrat, conform Hotărârii ministerului de resort, ca muncitor stagiar, pe timp de doi ani. Adică nu mi s-a dat utilaj în primire (ci lucram pe utilajul mecanizatorului cu vechime), cu un salariu lunar minimal. Atunci a apărut și în agricultura românească stahanovismul. Unitatea de măsură a terenului arabil lucrat cu un utilaj agricol se numea „hantru”. Un hantru era mai mic decât un hectar. Mecanizatorul care lucra cea mai mare suprafață pe campanie era numit de conducerea stațiunii, stahanovist. Pentru acest lucru, stahanovistul primea o primă substanțială, funcția de șef de brigadă și dreptul de a i se afișa portretul la gazeta de perete. Mărturisesc sincer că nu am obținut niciodată titlul de stahanovist. După 1949, agricultura socialistă a fost dotată cu mai multe tipuri de tractoare. Le nominalizez in ordineaii: I.A.R. 22, care după un timp a fost scos din brazdă și făcut rutier, prin aplicare de pneuri. I.A.R. 23 destinat arăturilor grele. U.T.O.S 26, primul tractor pe pneuri destinat arăturilor și tractării primelor combine fabricate de Uzina semănătoarea. K.D 35, pe șenile destinate arăturilor în teren mlăștinos. În viața mea de mecanizator am lucrat pe toate tipurile de tractoare enumerate. Am arat, semănat și cultivat zeci de mii de hantri. Salariul meu de mecanizator, în anii 50, era de 360 lei/lună, sumă din care îmi cumpăram de la prăvălie un costum de haine din tergal și acopeream cheltuielile pentru existență, atât pentru mine cât și pentru familie, până la salariul următor. Profesia de mecanizator din acel timp era dură și mizerabilă. Un mecanizator era ușor identificat după foliculitele (coșurile) de pe antebraț, ce apăreau din cauza motorinei intrate în pori, dar și după bătăturile din palme, mult mai bătucite decât ale oricărui plugar. Mie mi-au trebuit câteva decenii să pot scăpa de aceste semne particulare deosebit de jenante. Iarna, mecanizatorul lucra în echipe de reparații. Dacă aveai norocul să fii repartizat în echipa de reparat motoare sau de centricubat pompe de injecție te socotea-i un mecanizator fericit, pentru că lucrai într-un atelier închis, nu tocmai friguros, însă dacă picai în echipa de reparat utilaje, îți blestemai viața, pentru că trebuia să le repari fără mănuși de protecție. În zilele geroase am plâns de mai multe ori, din cauza mâinilor înghețate până la os.

Greu să asculți astfel de relatări, dar să le și mai trăiești. Ce s-a întâmplat de nu ați mai ajuns la Liceul „Anastasescu” din Roșiorii de Vede?

Ca să pot scăpa de „iadul” în care intrasem, fără voia mea, în vara anului 1956 am depus dosarul de admitere prin concurs la liceul Anastasescu din Roșiorii de Vede, însă dosarul meu a fost respins tot pe considerente politice. Se vede treaba că nici de data asta nu am scăpat de vigilența securității dejiste. Pe plan cultural stăteam mult mai bine. Până la 19 ani citisem tot ce am găsit din literatura proletcultistă sovietică, dar și cărți interzise din literatura română și rusă. Deși practicam o meserie ingrată, având în vedere nivelul meu intelectual de autodidact, am fost repede integrat în rândurile intelectualilor satului și curtat de câteva învățătoare frumoase. Cu una dintre ele urma să mă căsătoresc, dar i-a sucit mintea un doctor veterinar în timp ce îmi satisfăceam serviciul militar la Oradea. La începutul anului 1957, pe când aveam douăzeci de ani, am plecat din agricultură, pe fondul unor nemulțumiri salariale. Din ianuarie până-n noiembrie când am plecat în armată am dus o viață de liber profesionist autodidact. Atunci i-am citit temeinic pe Zaharia Stancu și pe Lucian Blaga. Cel de-al doilea fiind încă interzis de cenzură. Într-un fel sau altul, interzis eram și eu. În nopțile de iarnă le citeam consătenilor mei, adunați în câte o casă „conspirativă” cărți interzise, cum ar fi Aventurile submarinului Dox, din Colecția femeilor celebre, dar și din literatura rusă: Așa s-a călit oțelul de Nicolae Ostrovski, Pe Donul liniștit și Soarta unui om de Mihail Alexandrovici Șolohov. În noaptea de bolindeți le-am citit Invitație la vals de Alexandru Drumeș. Din literatura rusă de război le-am citit și Mesteacănul alb de un autor rus al cărui nume îmi scapă. Mă pot lăuda și cu alte îndeletniciri: Altfel spus, în neuitatul an 1957 de autodidact și liber profesionist am cunoscut oameni, am băut cu ei vin de buturugă și am iubit fete frumoase. Mi-am permis acest libertinaj de boem până în dimineața zilei de 16 septembrie când am fost adunat de pe drumuri de un autocamion marca „Zis 151” și dus, împreună cu alți viitori camarazi de arme, la Comisariatul Militar din Raionul Roșiorii de Vede. Era să uit un amănunt important: Când am urcat în caroseria autocamionului militar, mama era lângă mine, iar când s-a pus în mișcare, mama striga după noi ca o disperată. „Măi flăcăilor, să aveți grijă și de băiatul meu!”. Îmi sună în urechi și acum cuvintele de consolare rostite de lângă mine de Ion (?) Stoicănel, camarad de-al meu până la liberare, de loc din Dobrotești: „Lasă-l, țățico, să n-ai nici o grijă, că e cu mine!,, Stoicănel este și astăzi un interpret desăvârșit din caval și fluier, pe a cărui nevastă o cheamă Marta, pe care cred că o iubește și acum, la nebunie. În fiecare seară, după ce se dădea stingerea, îmi vorbea despre Marta lui și despre dragostea lor nemuritoare. Un om admirabil pe care doresc cu ardoare să-l revăd. Ce oameni minunați are Teleormanul.
(fragment din volumul în pregătire: „Amintirile unui mare poet minor – Marin Codreanu”)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!