poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4617 .



Poezia, orchestrație a senzației
articol [ ]
despre însemnările pe bilete de autobuz ale poetei Anni-Lorei Mainka

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cam ]

2007-09-21  |     | 



“Poetul scoate dintr-un buzunar fluxul, din celălalt refluxul. E la răspântia unde numai tu ești buimac, cetitorule. Alege. Scoboară desculț cele câteva pietre până la spuma sărată, și vei găsi [...] între confetiile de imagini și cuvintele ca o orchestrație multiplă a senzației, ca un alibi al sensibilității și un aliaj al gândirii, adevărul unei evadări.” (Ștefan Roll)


Scrierea lui Anni-Lorei Mainka induce, în mod firesc, acele stări emoționale - tresăriri care se instituie în sufletul receptorului ca instanță supremă validând poezia. Versurile sale concentrează un adevăr obiectiv, în care cele două subiectivități - sentimentele scriitorului și sentimentele cititorului – se identifică. Sinceritatea dezarmantă a autoarei înlătură atât posibilele construcții sterile cât și ornamentele inutile. Lipsa înfrumusețărilor de dragul frumosului conferă poeziei autenticitate. Ea curge într-un mod atât de natural și lipsit de orice sforțare, încât te poți întreba, pe bună dreptate, dacă nu cumva versurile reprezintă idiomul originar al poetei. Candoarea care se degajă din această îmbinare măiastră a cuvintelor, ce se cheamă poezie, te trimite parcă în alt spațiu, în alt timp. Expresia poetică se țese în continuarea unei luări în stăpânire a semnificațiilor din adânc. Jurnalul însemnat pe bilete de autobuz trădează nevoia acută de comunicare și totodată conștientizarea singurătății (“pe scurt/ umbra și-a tăiat ombilicul”).

După ce incendii au răvășit sufletul, cenușa nu s-a lăsat împrăștiată de furtuni arbitrare ci s-a sedimentat, strat peste strat, ca o posibilă dimensionare a durerii (“am strâns inima florilor/ cenușa de inimi”). Rezultatul acestei sedimentări este un univers delicat, incompatibil cu viața ipocrită, colorată și programatică de zi cu zi. Poezia e refugiu pentru suflet, clădit cu literă neagră în timpul nopților albe. Ea dezvăluie misiunea încheiată a trecutului, anume aceea de a coace - în miezul tocmai acelei clipe ce concentra bucuria de a trăi - viitoarele dureri și frământări sufletești. Dezvăluie totodată un prezent searbăd și uniform, în care speranța în viitor e anulată de experiențe în plină desfășurare (“un om peste un bocanc/ cu un rest de privire/ nervos/ nu-și putea dezlega șiretul/ ultimul/ soarele părea să-i orbească/ dorința”). Mersul înainte, în ritmul galopant al timpului, este povara sugerată în termeni de metaforă: “pe o bancă lungă în curtea cu o boltă sănătoasă tăia cu creionul chimic lună de lună// tata a oprit apoi timpul tocind un creion chimic și zarurile de table”.

Poeta percepe cu simțurile hipertrofiate distanțele de orice fel, de la cele care o despart de tărâmurile natale, până la distanțele ce o separă de oameni. Cuvântul vibrează prelung de nostalgia copilăriei. Discursul liric, lipsit de ostentație, reflectă coerență și profunzime. Versul e freamăt autentic, zbor frânt (“cuvintele mi s-au oprit între măsele și obrajii pătați de nesomn”), stavilă în calea manifestării unei sensibilități exacerbate, care se poate deduce ușor din umbra ce se așterne pe suflet în timpul lecturării: “tresar/ din palmă îmi clipește ochiul mamei// uitase să îl preseze/ între filele zilelor mele de naștere”. Atmosfera de pesimism, învăluind poezia de față, ascunde o sete de experiențe nemijlocite și pure care să anuleze efectul celor deja trăite și scoate la iveală o parte din intimitatea unei vieți de spiritualitate și poeticitate.

Dacă lăcomia cititorului de versuri este satisfacută atunci când acestea izbutesc să provoace semne ale durerii, atunci poezia lui Anni-Lorei Mainka se cere a fi citită. Un lector de rând judecă un poem după impresia lăsată asupra lui. Jurnalele pe bilete de autobuz sunt scrise în maniera înrâuririi directe și instantanee asupra cititorului. Aici, critica pare să nu-și afle locul. De vreme ce versurile sunt cu efect incontestabil și imediat, ce mai contează respectarea de norme sau încadrarea în reguli. Simțirea ne spune dacă poezia lasă asupra noastră impresia cuvenită, mai mult decât disertațiile critice înșirând calități și defecte. Gândirea trebuie să intervină prea puțin în judecarea unui poem, atât cât să justifice ceea ce a hotărât acest arbitru suprem, care e sentimentul. Cel de-al șaselea simț, care, precum spune J.B. du Bos, “se află în noi fără să-i putem vedea organele”, este acea parte din noi înșine care judecă după impresia pe care o încearcă și care hotărăște “fără să mai măsoare cu linia și compasul”. Experiența literară a poetei, împreună cu cea existențială și-au pus amprenta asupra metaforei sale, conținutul fiind mult mai important decât forma. Versurile poartă încărcătura singurătății și deziluziei:

“nu-i loc de mâna cerșetorului
strivindu-și cuvintele
între cai omul se ține
de genunchi
să nu cadă printre
păpădiile ce-și râd

de pașii
înfometați
de
singurătate” (Jurnal pe bilete de autobuz 44)

Anni-Lorei vorbește adesea despre întoarcerile pe tărâmurile natale, dar, din nefericire, aceste întoarceri nu fac decât să accentueze sentimentul de pierdere. Rămâne nostalgică după un trecut rupt parcă totalmente de prezent:

“mi-am facut o listă cu ce-și doresc
ioana, petre, mica și viorel
nu mă vor recunoaște
și vocea mi s-a schimbat
psihicul a îngenunchiat
odihnindu-se sub gulerul călcat meticulos” (Jurnal pe bilete de autobuz 1; fragmentar despre întoarcere)

Aici, avem de-a face cu poezia ca mijloc de supraviețuire. Anni-Lorei transformă în materie poetică tot ceea ce vede, atinge și simte (“iedera lăsată de tine/ prin tencuială îți va face/ semn”). Versurile sale descriu spațiul miraculos al unei tandreți nemărginite. În acest spațiu populat de cele mai imprevizibile obiecte, chiar și cele mai banale dintre ele, obiectele casnice, sunt transfigurate liric, încât par adesea însuflețite. Poeta redefinește și redimensionează elemente ale lumii reale:

“azi
cântarul de bucătărie s-a îmbătat
acul de argint nu mai știe
câte grame are un gând dimineața
un cuvânt la prânz
o amintire cu tine” (Jurnal pe bilete de autobuz 14; despre cuvinte cântărite în first life)

După cum singură recunoaște, nu mai are în paletă prea multe culori, dar asta nu afectează bogăția universului său poetic, în schimb, concentrează expresia: “poze alb negru îți desenează/ delicat între umăr și ureche// ideea”. În mare parte, jurnalele pe bilete de autobuz sunt scrise pe fond alb-negru: “să mori primăvara/ e mai bine/ mai sus/ de culoarea albă”. Lipsa culorilor și a nuanțelor intermediare reflectă imposibilitatea poetei de a se mai lăsa amăgită de întâmplările unui prezent arid, sau de a-și mai lega speranțele de vreo eventuală schimbare în bine:

“îți scriu cu ultima cerneală a serii
alexei
fărâme pentru
un mâine ce azi nu are auz

aici
între plutele de somn ce-mi pândesc ochii
bolovanii de cuvinte nu lasă urme
ca palma bătătorită a pândarului” (Jurnal pe bilete de autobuz 36)

Vederile și pozele alb-negru reprezintă un univers personal, o posibilitate de a retrăi, cât de puțin, momente aparținând trecutului: “ai primit o scrisoare/ alexei/ în literă mică de arici/ un negru ascuns pe un alb/ mătăsos”. Însă această veșnică întoarcere în timp istovește: “într-un cald curat traversez aceste zile/ de împrumut”. Pe alocuri, se poate citi o resemnare cuminte izvorâtă din înțelepciunea celui prea încercat de către destin:

“sabia din spatele casei
îți amintești
alexei
tăiam respirația gărgărițelor
încape acum în sertarul
iluziilor pentru iarna
ce vine” (Jurnal pe bilete de autobuz 43)

Scrierea Anniei este trecută prin filtrul sufletului. Pentru a reduce din sensibilitatea versurilor, le sunt adesea aplicate ruperi de ritm. Ceea ce pare să nu îi reușească în viața de fiecare zi îi reușește pe deplin în poezie: armonizarea contrastelor. Astfel, expresia rezultată este gingașă și totuși puternică, blândă și dură, dulce și aspră în același timp.

Există frumuseți ale poeziei al căror preț nu poate fi cunoscut de către nepricepuți. Și totuși, acești nepricepuți care suntem și care, la urma urmelor reprezentăm majoritatea cititorilor, din când în când putem deveni piatra de încercare a unui poem. O singură pornire a inimii e suficientă pentru a opera involuntar un gest, o mișcare neprevăzută a feței, chiar o lacrimă și a trăda astfel calitatea poeziei constând în puterea ei de a impresiona. Judecarea unui poem trebuie să pornească de la acea mișcare lăuntrică a sufletului ce nu prea poate fi explicată. Atunci când poetul nu încearcă să stăpânească poezia, dimpotrivă, se lasă el însuși stăpânit de ea, rezultatul este o concretizare în formă de vers a unei realități obiective ce influențează nemijlocit cititorul. Aici, avem de-a face cu poetul ca mediu de transmitere. A-și căuta materialul originar al actului creativ nu stă în puterea artistului. Acest material îl ia în stăpânire, “ca o realitate obiectivă, impunând încarnarea în forme. Din interior acționează un impuls spre organizare și structurare care nu-i dă pace artistului până când acest impuls nu-și atinge, într-o operă desăvârșit structurată, finalitatea și liniștea. Artistul devine în acest fel un simplu mediu de transmitere a unui caracter care se automodelează, în felul naturii. Pentru spiritul, libertatea, voința și responsabilitatea sa nu este loc aici” (Lorenz Dittman). Ceea ce ne impune nouă, cititorilor, bunul simț este a nu uita nici un moment ce preț trebuie să plătească vieții artistul, în cazul de față poetul, atunci când este investit de către destin - ca instanță superioară și neînțeleasă, cu însușirea de mediu transmițător al acelor valori care depășesc limita cunoașterii experimentale.

“Opera de artă reunește ceea ce în natură pare a fi incompatibil”, susține, pe bună dreptate, același Lorenz Dittman. Ceea ce creează acordul între diversele straturi de semnificație, concentrându-le în unitatea unei poezii, sunt acele calități ce pot fi identificate în raport cu conținutul vizibil al imaginii, dar și în raport cu semnificațiile ei invizibile. Acestea din urmă sunt sesizabile numai printr-o privire lăuntrică, spirituală. Doar grație acestor calități cu afinități între ele, pe care poezia Anniei le deține din plin, devine posibilă integrarea semnificațiilor spirituale în imaginea vizuală:

“zilele sunt numărate
ca nucile turcului [...]
unele mame șoptesc în capul străzii
sunt scumpe
nucile lui

alese curate
în mijlocul mesei rotunde pe tava de
cristal le vei alege
pe cele mari
pe cele curate
pe cele mici
ca pe zile
îți spun

o greblă harnică
palma ta acoperă viața” (Jurnal pe bilete de autobuz 22)

Printre altele, poezia reflectă nevoia de perfecțiune. Însă desăvârșirea este un stadiu care permite apropierea nu și atingerea. Înseamnă că adevărata perfecțiune artistică nici nu este posibilă. Este motivul pentru care “rămâne în fiecare operă, inclusiv în cea aparent desăvârșită, un reziduu nerezolvat, o tensiune permanentă, o contradicție secret㔠(Lorenz Dittman). Această tensiune se simte și se transmite permanent din poezia lui Anni-Lorei Mainka. Tensiunea și contradicția din interiorul acesteia, nu pot fi altceva decât fermentul unor noi transformări, al unor noi forme, ce vor reflecta apropierea poetei de mai sus numita perfecțiune.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!