poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5510 .



bucuria duhovnicească - savoarea apei vii
articol [ Cultura ]
fântâna darurilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2007-07-16  |     | 





Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

Femeia samarineancă la fântână



În aceste vremuri pline de încercări, suferințe și confuzii, de uitare a vocației sfințeniei și sărăcire a înțelegerii de simțirea tainei dumnezeiești, cuvântul „bucurie” este adesea fie luat în derâdere, fie identificat cu satisfacția pasageră, superficială, a împlinirii poftelor lumești.

Pierderea sensului său duhovnicesc echivalează cu o intrare în raza tristeții și deznădejdii, maladii sufletești tot mai răspândite în vremurile de acum. Printr-o imanentizare reducționist-instrumentală a comunicării se pierde ades tocmai „calea de la inimă la inimă” în lumina chipului și harului divin. Omul "suferind" al zilelor noastre are, în înțelegerea creștină, o teribilă nevoie de roua cerească a bucuriei, ca întăritor pe cale și pregustare a tainei învierii.

Într-adevăr, după Înviere Mântuitorul le întâmpină pe femeile mironosițe, care mergeau să vestească ucenicilor, spunându-le: „Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat” (Mt., 28, 9, vezi și I Pt. 4, 13).

Bucuria creștină este în primul rând darul întâlnirii cu Hristos cel Înviat, bucuria Învierii Domnului. Este bucuria de eshatologia inaugurată în Trupul înviat, îndumnezeit al lui Hristos, plămada Împărăției lui Dumnezeu din care ne izvorăște Viața necuprinsă de moarte. Lepădarea de sine și urmarea lui Hristos sunt susținute de încredințarea acestei bucurii a simțirii tainei: „Asemenea este împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea” (Mt. 13, 44).

Bucuria este roadă a Duhului Sfânt ce strălucește în Fiul și ne revarsă harul dumnezeiesc: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința” (Gal, 5, 22). Bucuria în suferințe este o stare primitoare a cuvântului și voii lui Dumnezeu: „Și voi v-ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri (I Tes. 1, 6).

Ea strălucește din dragoste și credință: „Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită” (I Pt., 1, 8), în taina împreună-zidirii în Hristos: „Și având această încredințare, știu că voi rămâne și împreună voi petrece cu voi cu toți, spre sporirea voastră și spre bucuria credinței (Filip., 1, 25).

Bucuria și pacea revărsate din însăși simțirea prezenței lui Dumnezeu dau consistență nădejdii: „Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria și pacea în credință, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom., 15, 13).

Ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu și punerea în lucrare a darurilor liturghisesc accederea în intimitatea iubirii divine, loc prin excelență al bucuriei: „Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Mt. 25, 21).

Bucuria Tatălui de Fiul și a Fiului de Tatăl, bucuria Duhului Sfânt ca strălucire a iubirii Treimice se comunică fiilor lui Dumnezeu după har, modelând tainic relațiile ecleziale: „Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteți slava și bucuria noastră” (I Tes., 2, 19-20).

Prin însăși esența sa, bucuria împărtășită adâncește comuniunea: „Și v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este și a voastră a tuturor” (II Cor, 2, 3). Bucuria deplină are o condiție sobornicească, fiind rod al unității mădularelor în Trupul lui Hristos, după chipul Împărăției Cerurilor: „Faceți-mi bucuria deplină, ca să gândiți la fel, având aceeași iubire, aceleași simțiri, aceeași cugetare” (Filip., 2, 2).

La cuvântarea de despărțire dinaintea mergerii spre pătimire, Hristos îi întărește pe ucenici întru bucurie ca o arvună a slavei Învierii: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11).

Bucuria ce vine din făgăduința vederii Domnului în slava Sa veșnică: „Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieții; cu înfățișarea Ta mă vei umple de bucurie” (Fapte 2, 28), îi întărește pe ucenici înaintea momentelor în care credința lor avea să fie încercată: „Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (…) Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 21, 22, 24).

Cu această încredințare, liturghisim darul divin al vieții împreună cu sfinții: „mulțumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină” (Col. 1, 12).

Jertfelnicia dragostei frățești exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sf. Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor și sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăția dărniciei lor” (II Cor. 8, 2). Bucuria iradiază din încredințarea de sine iubirii lui Hristos și pătimirii de bunăvoie pentru El, aceasta fiind comoara statornică peste orice pierdere aparentă și trecătoare: „Căci ați avut milă de cei închiși, iar răpirea averilor voastre ați primit-o cu bucurie, bine știind că voi aveți o mai bună și statornică avere” (Evr., 10, 34) Este exact ceea ce afirmă Pr. Nicolae Steinhardt prin cuvintele: „Dăruind vei dobândi”.

Odată cu salutul celei pline de har și Născătoarei de Dumnezeu, Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt și Ioan Botezătorul a mărturisit din pântecele mamei sale taina nașterii dumnezeiești: „Că iată, cum veni la urechile mele glasul închinării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 44). De aceea Preacurata este numită de Sfinții Părinți izvor al isihiei și bucuriei duhovnicești prin plinătatea harului de care s-a învrednicit ca Maică a Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Înaintemergătorul avea să-și împlinească mărturisirea odată cu bucuria de a vedea și asculta pe Mirele Bisericii: „Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit” (Ioan 3, 29).

Împreună cu curăția inimii, bucuria odihnește împărtășirea ucenicilor Domnului de tainele dumnezeiești: „Și în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (Fapte 2, 46). Bucuria împărtășirii și simțirea harului sunt nedespărțite: „și ucenicii se umpleau de bucurie și de Duh Sfânt” (Fapte, 13, 52).

Măsura bucuriei celor ce receptează cuvântul lui Dumnezeu este sporită de acea vedere „față către față” în care transmiterea capătă o intensitate intersubiectivă maximă: „Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină” (II Ioan 12).

În același timp, ascultarea duhovnicească dăruiește bucurie celor ce au slujirea de a călăuzi pe alții, ajutând la bunul mers al lucrării sobornicești: „Ascultați pe mai-marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie și nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evr., 13, 1).

Această bucurie covârșește greutățile întâmpinate pe cale: „Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie!” (II Cor. 7, 4). Bucuria părintelui că fiii duhovnicești „umblă întru adevăr” întrece pe oricare alta (II Ioan 1, 4). Rugăciunea pentru aproapele, ne spune Sf. Apostol Pavel, este un izvor de bucurie duhovnicească: „Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toți, cu bucurie” (Filip. 1, 4).

Bucuria se cere discernută în lumina roadelor sau finalității ei: „Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercați cu ea roada pașnică a dreptății” (Evr., 12, 11). Bucuria duhovnicească se deosebește de euforia nestatornică a desfătării celor ce nu rămân în cuvântul lui Dumnezeu: „Desfătarea celor fără de lege ține foarte puțin și bucuria fățarnicului nu stă decât o clipă” (Iov 20, 5). Sau: „Ca o pricină de bucurie este pentru nebun săvârșirea unei fapte rușinoase; la fel este cu înțelepciunea pentru omul priceput” (Pilde 10, 23).

Hristos însuși distinge între bucuria lumească și bucuria Duhului Sfânt, dezvăluind o schimbare de perspectivă eshatologică: „Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20).

Bucuria inimii pentru darurile vieții este un semn al purtării de grijă dumnezeiești înscris în conștiința fiecărui om: „El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplând de hrană și de bucurie inimile voastre” (Fapte 14, 17). Păcatul acoperă ca un văl conștiința omului și face nestatornică bucuria primirii cuvântului divin: „Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă” (Luca 8, 13).

Se cuvine să primim cu bucurie încercările ce ne vin de la Dumnezeu ca un semn al purtării Lui de grijă: „Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite” (Iacov, 1, 2).

Bucuria ucenicilor pentru supunerea demonilor: „Și s-au întors cei șaptezeci (și doi) cu bucurie, zicând: Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău” (Luca 10, 17) este temperată de Hristos, care le arată că singura bucurie statornică este cea a mântuirii. Este o bucurie care prețuiește la măsura dragostei divine fiecare suflet: „Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15, 7). Dragostea care odihnește pe aproapele e un continuu izvor de bucurie în Hristos: „Căci am avut multă bucurie și mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinților s-au odihnit prin tine, frate” (Filim., 1, 7).

Taina pocăinței este nedespărțită de bucuria simțirii duhovnicești: „El se roagă lui Dumnezeu și Dumnezeu îi arată bunătatea Sa și-i îngăduie să vadă fața Sa cu mare bucurie și astfel îi dă omului iertarea Sa” (Iov 33, 26).

Darul bucuriei se revarsă îmbelșugat la nașterea Domnului: „Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte” (Mt., 2, 10). De asemeni, în timpul propovăduirii Mântuitorului: „Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Și mulțimea cea multă Îl asculta cu bucurie” (Mc. 12, 37). Apoi în momentele arătărilor lui Hristos de după Înviere: „Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui” (Mt., 28, 8); „Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare?” (Luca 24, 41). De asemeni, după înălțarea cu trupul la cer a Domnului Înviat: „Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52).

Este darul prezenței lui Hristos în mijlocul oamenilor și în inima Bisericii: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine și în dragostea Lui va tresălta și va cânta de bucurie pentru tine” (Sofonie 3, 17).

În taina credinței, suferința și bucuria nu se mai opun ca în cugetul mișcat de iubirea de sine și celelalte patimi ce aruncă viața omului într-o continuă forfecare, ci oglindesc relația dintre taina crucii și cea a învierii lui Hristos: „Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare” (I Pt., 4, 13).

Sf. Apostol Iuda îndeamnă spre zidirea în credință prin rugăciunea în Duhul Sfânt, păzirea în dragostea lui Dumnezeu Tatăl și așteptarea cu nădejde a milostivirii Domnului nostru Iisus Hristos (Iuda 1, 20, 21). În finalul epistolei sale, Sf. Iuda aduce slavă „singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru”, Cel Care „poate să vă păzească pe voi de orice cădere și să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniți cu bucurie mare” (Iuda 1, 24).



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!