poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8115 .



Hanna Bota: Marii și Magdalene
articol [ ]
Colecţia: Perspective Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Valman ]

2007-06-26  |     | 






„Maria din Magdala” (Editura Limes, 2007)este un roman-eseu în care personajele / idei ilustrează lungul drum de la erosul teluric la iubirea kenotică, cea în care, după model cristic, oamenii trebuie să se golească de egocentrism și să se dedice celuilalt, aproapelui, până la jertfă. Cum autoarea, Hanna Bota, este licențiată în teologie, discursul narativ va conține fragmente întregi în care trimiterile biblice, interpretările personale și luările de poziție implică identitatea vocilor. Atât Miruna / Miriam, cât și Iacob / Teofil sunt purtătorii unuia și aceluiași mesaj kierkegaardean: contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea. În aceste condiții, drumul Mirunei spre libertate trebuie să treacă prin jertfă ca „viață dăruită, împrumutată altuia”, spargerea vasului cu mir (risipă neînțeleasă nici măcar de apostoli și ucenici la ungerea din Betania) semnificând asumarea ipostazei definitive de mireasă a lui Iisus.
Romanul cuprinde cinci părți (și nu întâmplător!), iar acțiunea se desfășoară în mare parte în Israel, pe un șantier arheologic din apropierea Ierusalimului; Miruna - Miriam (ambiguitate care pune în evidență conotația de „amărăciune” a numelui, ca și faptul că acesta îți poate influența destinul), după o poveste de dragoste tristă, trece de la extrovertire la introvertire și caută singurătatea, tăcerea și vindecarea printre oameni străini. Un fapt obișnuit de altfel pe un șantier arheologic – descoperirea unui schelet uman – determină alunecarea într-un timp străvechi, în care cetatea canaanită a Hațorului tocmai trecea de la prostituția sacră, divinația în ficatul animalelor jertfite și serbările senzuale la lupta împotriva politeismului și a idolatriei.. Cruciada personală a Mirunei, care constă nu în a cuceri, ci în a se lăsa cucerită de pământul sfânt, are ca argument nevoia de a nu mai trece peste semnificația lucrurilor, ci de a zăbovi asupra lor, de a dialoga cu piatra și cu pământul, fiindcă, de fapt, nu pământul vorbește, vocea e a lui Yahvé. Mărgica de os găsită lângă scheletul de pe șantier „demonstra influențele asiro babiloniene în cultura Hațorului timpuriu, astfel încât populația preluase modul de închinare și zeitățile panteonului babilonian, urmând un sincretism între religia canaanită și cea de influență chaldeană. Tânăra, al cărui schelet fusese descoperit, posibil să fi fost una dintre hierodulele de la templu, clădirea în care a fost găsită se afla în apropierea templului, care era, de fapt, o anexă a sa, o clădire cu ornamente speciale, cu desene ale zeilor și simboluri erotice. Sigur, ritualurile nu erau elaborate atât de sofisticat precum în templul lui Marduk din Babilon, dezvoltat mai târziu, sub Nabucodonosor, probabil numărul de preotese era foarte redus, cetatea era mică și nu avea strălucirea cultului de mai târziu”. Purtarea unui obiect de cult aparținând unei hierodule era interzisă, iar încălcarea rânduielii provoacă dizlocarea personajului din lumea reală, scoaterea lui din timpul oamenilor, pentru revelarea timpului divin. Miruna începe să vadă nevăzutul și retrăiește povestea de dragoste a lui Simon Leprosul cu Miriam, sora Martei și a lui Lazăr. Cultivarea ambiguitații între Marii – Miriam pare a fi totuna cu Maria din Magdala, iar Miruna, prostituata modernă, poartă o povară de timp trăit în condensare – reia o controversă mai veche, pe marginea căreia glosa și Nicolae Steinhardt: „Opera [Jesus Christ Superstar de Andrew Lloyd Webber și Tim Rice] atribuie Mariei Magdalena ungerea din Betania, confundând trei personaje evanghelice. La Matei și la Marcu, ungerea din Betania este atribuită unei femei nenumite și are loc în casa lui Simon Leprosul. Sf. Apostol Luca vorbește despre o femeie păcătoasă care sărută și unge picioarele lui Iisus în casa unui fariseu. În Evanghelia de la Ioan, cea care a uns cu mir pe Domnul e Maria, sora lui Lazăr din Betania (v. „Jurnalul fericirii”). La aceasta se adaugă ideile mai noi, vehiculate în romane comerciale (v. Dan Brown, „Codul lui da Vinci”), privind ipotetica legătura / căsătorie dintre Iisus și Maria Magdalena; Hanna Bota, prin glasul personajelor sale, explică atât tendințele actuale (lumea contemporană s-a desacralizat pentru că nu mai are precepte morale), cât și pe cele mai vechi, de accentuare a laturii umane a lui Iisus și de refuz al dublei sale naturi. În momentul „dezbaterilor”, între personaje nu se creează stări de tensiune, chit că aparțin unor religii diferite (creștină, respectiv iudaică). Toleranța este o condiție fundamentală pentru drumul dorit / visat spre metanoia; Miruna, din goim, devine naghid, adică sol, cel care are de transmis vești din Ierusalimul teluric. Ea reușește, în viziunile ei, s-o accepte și s-o înțeleagă inclusiv pe Ierushalaim, „învăluită în soare, cu luna sub picioare și douăsprezece stele pe cap”, „femeia cea curată care simbolizează mireasa mântuitorului, cea descrisă în Apocalipsă” (cuvântul înseamnă o nuntă, nunta Mielului); viitorul va aduce o curățire de păcate, găsirea Căii celei adevărate, împăcarea cu sine, iar cunoașterea prin rațiune nu va mai înlocui, ci va deveni complementară celei prin credință și prin revelație.
Călătoria prin Þara Sfântă este un traseu inițiatic, la sfârșitul căruia jertfa smulsă forțat și fără ca cineva s-o merite – spargerea vasului cu mir pe care o imaginează Maria din Magdala înainte de a-l cunoaste pe Iisus este revelatoare - va fi înlocuită de jertfa adevărată, reprezentând darul vieții; păcatul mântuitor devine jertfă mântuitoare, iar personajul trebuie, pentru aceasta, să se împace cu sine, să se ierte. Căci, zice tot Nicolae Steinhardt, „neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpățânatei și contabilei noastre răutăți” („Jurnalul fericirii”). De la orbirea lăuntrică, Miruna, întorcându-se la greșeala din trecut și iertându-se, va ajunge la vederea limpede, la tămăduire și putere pentru un nou început; până la aceasta, însă, are de parcurs în întregime o Via Dolorosa personală, când se va recunoaște în victima „hăituită, nefericită și neputincioasă” care era Maria Magdalena atunci; va oscila între credință și tăgadă, își va urî viziunile și se va război cu ele: „- Am încercat să te ascult și m am întors în trecut, am reluat cu mintea tot ce s a întâmplat ca să înțeleg căile pe care am umblat și iată unde am ajuns.
– Ai văzut într adevăr căile, dar ai fost oarbă pentru Cale. Căile sunt alegerile ochilor, ele toate par bune și nu vezi nimic rău în ele, dar la urmă duc la moarte. Uneori și inima e înșelată de ochi, însă dacă asculți vocea mea în inimă, dacă o recunoști, atunci inima ta va descoperi Calea. Calea spre viață e numai una, indiferent de întâmplări”. Pe întreg parcursul, Miruna va fi îndrumată de Ierushalaim și spijinită de Iacob, iar povestea ei de dragoste oferă o lecție simplă și de bun-simț: nu poți scăpa de un păcat fugind și săvârșind altele care să-l ascundă. Culpabilizarea continuă pentru legătura oprită de legea morală cu un preot catolic antrenează căderea în promiscuitate, într-un labirint întunecat al morții spirituale, până ce un act de divinație ocultă aduce, în mod paradoxal, nu o altă pedeapsă, ci revelația; credința nu este făcătură; calea lui Iisus nu merge pe întrebări axiologice, pe ce faci, ci pe întrebări ontologice: ce ești. Abia după această înțelegere personajul se poate întoarce „Acasă” (este titlul ultimului capitol), pentru a-și sparge vasul cu mir de nard de Orient și a-l unge cu el pe Iisus. Scena este poate cea mai emoționantă din roman: „– Când un vas cu mir de nard de orient se sparge – atrage vrând nevrând – spuse Ierushalaim. Unii vin și se bucură de ceea ce simt, mintea lor se împrospătează ca pătrunși de o lumină neașteptată, alții critică, nu înțeleg și sunt deranjați. În partea aceasta de lume oamenii sunt foarte superstițioși, spuse atunci când zări cum o femeie, aplecată în genunchi, se închină făcându și semnul crucii, așeză apoi o lumânare pe podea, fără să o aprindă, rostind continuu rugăciuni într o mișcare mută a buzelor. Poate buchetul de trandafiri fu de vină, cineva îl adusese înapoi și l așeză pe jos, pentru că nu avusese curajul să l pună pe măsuța de tratament. O asistentă, când venise să administreze într o pungă de perfuzie antibioticele prescrise, a închis ușa, dar nu a rămas așa, căci nu se putea lupta nimeni cu avalanșa de oameni. Mireasma continua să se răspândească îmbătător. Lângă trandafiri mai apăru un buchețel de crizanteme, o femeie căreia îi murise fata trecu plângând în hohote, dar atrasă ca un magnet i se opriră lacrimile, se apropie uimită, nu înțelese ce se întâmplă – nici nu era mare lucru de înțeles – scoase apoi o cutie de ciocolată și o lăsă lângă flori de pomană”.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!