poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 59 .



De vorbă cu autorul - Carmen Popescu
articol [ Interviuri ]
interviu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2018-07-07  |     | 




Carmen Popescu, născută în comuna Tătulești, județul Olt, a deprins din copilărie pasiunea pentru literatură de la părinții săi, dascăli. Este absolvent al Facultății de Învățământ Tehnic și Pedagogic Suceava.
Apariții editoriale:
2013 - Fruct oprit (Frutto proibito) - volum bilingv (poezii);
2014 - Privire cu buzunarele goale (volum bilingv româno-albanez); Din chivotul iubirii;
2015 - Nesomnul deodată - Vis cubist; Nesomnul deodată- Vis geometric; Fruct oprit;
2016 - În brațele luminii (poezie) și romanul Firida unei dezmierdări; jonglerii cu vorbe dulci (poezii pentru copii; Publică poezie în revista Vocativ și în Culegrea de texte ,,Cenaclul de la Roma”;
2017 - Virtuți pe ghețuri impudice

***
Am avut bucuria să o cunosc personal pe scriitoarea Carmen Popescu. Colaborarea cu ea a fost specială. Încă de la prima întâlnire am fost captivată de profunzimea vorbelor ei, motiv pentru care m-am gândit, ca în loc de prefață, noul său volum de versuri să curpindă un interviu pe care l-am numit ,,De vorbă cu autorul”. Iată ce a ieșit!

Claudia Minela: Ai moștenit de la părinții tăi pasiunea pentru literatură. Ai fi putut să optezi pentru o altă meserie decât cea de profesor de limba și literatura română. Cred că ți s-ar fi potrivit la fel de bine și profesia de psiholog, jurnalist sau pictor. De ce ai simțit nevoia să profesezi în domeniul învățământului?

Carmen Popescu: Așa se pare. Cred că sufletul meu a știut în ce familie să se întrupeze. Pământean, nu am avut nici cea mai vagă idee că tot ce am construit în ani a fost pentru a trezi cuvântul frumos care trebuia să erupă ca lava unui vulcan. Trăirile intense au ajutat cuvântul ca să capete sens. M-am născut în familie de dascăli. Aveam 4, 5 ani și petreceam ore bune în biblioteca școlii unde era director bunicul din partea mamei. Am răsfoit toate cărțile pentru vârsta aceea. La gimnaziu, l-am avut pe tata profesor de limba română. Atunci am înțeles că trebuie să citesc mult, ca să pot respecta cerințele dascălului de specialitate. Altfel, eram aspru admonestată acasă. Și eu am fost unul dintre liceenii care citeau sub pătură romane, în loc să doarmă sau să rezolve probleme din zona de real. Tata visa să devin inginer. Dar mie îmi plăceau copiii și voiam să le ofer din cunoașterea pe care am acumuat-o de-a lungul timpului. Cred că am fost sortită să păstrez la cote maxime copilul interior.

CM: Cum a fost prima ta oră la catedră? De-a lungul carierei ai avut parte de momente plăcute și mai puțin plăcute. Care este cel mai impresionant moment din perioada în care ai profesat?

CP: Ținusem în repetate rânduri locul părinților mei la catedră. Eram obișnuită cu predatul. Dar atunci când am intrat pentru prima dată, în calitate de profesor, s-a trezit în mine responsabilitatea formatorului de viziune. Este o plăcere să fii dascăl, să uiți de tine și să fii una cu elevii pe care îi îndrumi, să intre directorul care vrea să comunice informații iar tu să nu-l auzi în marea de liniște, pentru că, în lumea personajelor despre care predai, nu mai este loc pentru nimeni. Să iubești. Asta este ceea ce trebuie să faci ca dascăl. Să iubești materia pe care urmează să o predai. Să simți cum crește din tine un copac robust, frumos înfrunzit, cu rădăcinile bine înfipte în mintea și inima ta. Să iubești copiii. Să te simți o mamă responsabilă care trebuie să ridice o temelie fără fisură a perspectivei mai multor generații. Să mulțumești înaintașilor pentru harul și darul oferit. Și, pe cât posibil, să nu dezamăgești. Copilul simte sinceritatea cu care este îndrumat și se deschide ca o floare. Este minunat! Da, minunat să regăsești elevi, peste ani, care să te îmbrățișeze cu aceeași căldură ca atunci când îți ajungeau până sub braț și să-ți confirme că, pentru ei, vei exista infinit.
Momente plăcute și neplăcute se întâlnesc în toate domeniile. Acolo unde nu lucrezi numai tu cu tine și ești vizibil pentru mase de oameni, dezacordurile sunt la tot pasul. Important este să le eviți. Viața școlii este desăvârșită când stai foarte mult între elevi și ești de-al lor. Restul ar trebui să conteze foarte puțin pentru un dascăl care se privește ca misionar, nu ca slujbaș la stat. De acolo apar influorescențe nu tocmai plăcute.
Cele mai impresionante momente le-am trăit în școala unde am fost repartizată. Am găsit un mănunchi de fluturi abia ieșiți din cocon, cu un suflet desăvârșit. Condițiile de sărăcie în care trăiau, uneori erau inumane. Iarna o treceau în opinci încălțate pe piciorul gol sau peste șosete de lână lucrate de mamele lor. Ca să aibă un trai îmbunătățit, familiile acceptau să își schimbe religia. Cu toate neajunsurile, ochii le sticleau de bucurie și mă invitau să le stau alături la masa de duminică. Erau interesați de studiu ca să plece din zonele acelea fără perspectivă.

CM: Am avut onoarea să-l cunosc și pe soțul tău. Dumnealui este profesor de matematică. Cum se împacă științele exacte cu arta cuvântului?

CP: Pe soțul meu l-am cunoscut când m-am întors în județ. Făceam amândoi naveta la o școală greu accesibilă, dacă nu aveai mașină personală. Gândeam să îmi găsesc perechea tot în domeniu. Am văzut de la părinții mei că familia este mult mai relaxată când ambii membri lucrează în același domeniu. Am gândit că va fi benefică asortarea domeniilor și pentru copilul pe care îl doream amândoi. Soțul meu este un îndrăgostit de limba și literatura română. În tinerețe purtam discuții lungi despre literatura citită, ascultam muzică clasică și foarte mult rock. Profesoara de limba română a avut pentru el un rol important în insuflarea dragostei pentru citit.

CM: Ești cadru didactic, dar și părinte, deși fiul tău este acum bărbat. Cum i-ai stârnit interesul pentru lectură? Ce sfaturi le-ai da părinților pentru ca școala să nu mai fie o corvoadă, așa cum este considerată astăzi de majoritatea elevilor?

CP: Am fost un îndrumător obositor pentru fiul meu. Cred că l-am torturat cu studiul de când era foarte mic. A intrat în clasa I cu toată materia știută. Citea și socotea cu ușurință, de aceea a fost greu de strunit. Sigur nu am fost o îndrumătoare bună pentru el. Eram perfecționistă și simțeam că nu dorea asta. I-a prins bine în timp. De citit? Crezi că i-a lipsit vreo carte care se vindea în librărie? Pentru toate vârstele, a avut tot ce și-a dorit. Literatura SF era preferata lui. Chiar își scria, pentru gazeta școlii, viziunile. Mai târziu, a cules informația pe care și-a dorit-o de pe calculator. Citește. Încontinuu citește. Pentru că timpul este scurt și nu trebuie omorât cu banalități.

CM: Cochetezi cu pictura, cu muzica, cu proza, dar cel mai mult te regăsești în poezie. Simți că ea vine spre tine sau tu o cauți în viața de zi cu zi? Să ne jucăm puțin cu imaginația. Personificând poezia, cum ar arăta ea în viziunea ta?

CP: Să începem cu poezia. Nu am gândit că voi scrie vreodată. Poezia mi se părea un teren dificil de abordat. Ea era cea pe care tata mă forța ca să o știu pe de rost, ca apoi, să o disec în mintea mea. Poezia pe care o studiam trebuia memorată, simțită prin toți porii și apoi recitată. La atât se reducea ea pentru mine. Scrierea primei poezii a fost făcută acum cinci ani, în urma unui cumul de evenimente triste, derulate în viața mea. Familia nu m-a luat în serios la început. A fost o joacă pentru ei. Pentru mine devenise cheia care deschidea ușa unui univers în care trebuia să pășesc, ca să-mi pot continua viața. Pensionată pe caz de boală de ani mulți, cu o mamă bolnavă în îngrijire, cu trei tineri care își împleteau adolescența în același spațiu de locuit și cu soțul meu dedicat școlii și evoluției personale, era foarte complicat de dezertat în mine. Așa, poezia m-a trimis în locuri ideatice, pline de lumină și vibrație. Deja creasem o balanță cu mine pe un taler și ei pe altul iar altă balanță, în mine, pe care trebuia să o aduc în echilibru prin scris.
Nu eu am căutat poezia. Ea m-a găsit. Asta trebuia să fac. Și trebuia să o fac bine. Așa că am devenit perseverentă, autodidact și a ieșit ce puteți citi. Poezie este în fiecare dintre noi. Numai că fiecare are de înfrumusețat într-o viață, doar o parte a unei construcții . Eu, la vârsta aceasta, am fost pregătită să primesc darul divin: harul creației literare. Acesta era momentul poeziei.
Pentru mine, poezia este unul dintre copiii de excepție ai universului. El este creația mea și a Tatălui. Mă simt fecioara Maria care dăltuiește fiu, fără a fi avut cunoaștere de apropiere cu altă persoană decât în spirit.
Cu timpul, am simțit că nu este suficient să construiesc castele doar din litere. Eram ca un Vulcan care erupea. Dezlănțuisem nevăzutul din mine. Cuvântul era prea monoton, prea trist, prea mat. Trebuia lustruită lucrarea. Eu am făcut-o prin culoare. Nu am informație în domeniul picturii. Punctual, privind un videoclip pe youtube. Dar metafora culorii voia să înnobileze pânza. Așa că am aruncat un ochi pe google și am încercat să preiau ce vedeam și să îmbunătățesc. Sunt pânze pe care mi-am eliberat sufletul și le-am oferit familiei și prietenilor mei apropiați.
Muzica am iubit-o de când eram copil. Eram selectată să cânt în corurile școlilor unde învâțam. Când eram profesoară, inițiam tot felul de momente muzicale pe care le integram în proiecte mari pentru Cântarea României, cu care am luat diverse premii. Muzica este în mine. Vocea interioară cântă, râde, plânge. Un zgomot continuu în comunicarea cu Dumnezeu. Lui i-a plăcut cum am ajuns să îmi instruiesc vocea, așa că mă cheamă tot timpul în casa Lui să îi cânt. Nimeni nu mă va putea întrerupe vreodată din cântările de mulțumire pe care le înalț spre cer.

CM: Atunci când scrii, simți nevoia să fii singură, să ai intimitate? Tematica din poezia ta este diversificată. Timpul, meditația, spiritualitatea, singurătatea, relația cu divinitatea sunt cel mai ades abordate de tine. Care este de fapt substratul acestor mesaje?

CP: Poezia adevărată curge, fără poticniri, ticluiri, reveniri, îmbunătățiri. Când am început să scriu, aveam caiet și creion lângă mine. Și noaptea mă trezeam și scriam. Fără ochelari era mai complicat. Dar scrijeleam strofele care a doua zi căpătau sens. Adevărata poezie se scrie repede. Ca și cum ai bea, pe nerăsuflate, un pahar cu apă. De nenumărate ori m-am considerat penița prin care Dumnezeu vrea să trimită mesaje pentru omenire. Este iubirea Lui pentru împătimitul de lectură. Scriu oriunde mă găsesc. Cu zgomot în jur, pe șervețele, pe bonuri de cumpărături… Când apare ideea, o scriu. Ea nu trebuie ratată pentru că este unică și nu se mai întoarce. Ceea ce pierzi, nu trebuia să scrii. Tematica poeziei mele este viața mea. Mult surghiun interior. De aici multe căutări, multe înțelesuri, zeci de ani deșirați, cu bucurii răzlețe.

CM: Atât în poezie, cât și în proză primează filosofia, meditația. Cum ai ajuns să vezi strălucire până și în întuneric, în singurătate, în fatalitate și durere. De unde vine această putere de predominare a binelui?

CP: Întunericul este partea întunecată a întregului. Revin la balanța care trebuie să stea în echilibru. Pe un taler, puțin întuneric, declin, urât, puțină vibrație joasă, opacitate, eșec, ură, pe celălalt taler lumină, realizări, energie pozitivă, frumos, iubire. Le-am încercat pe toate de-a lungul timpului. Dar căutând în profunzime, am înțeles că experiențele negative au pozitivitatea lor. Îți deschid ochiul inimii, al înțelepciunii, al cunoașterii proprii. Binele izvorăște din prea mult rău, dacă ajungi să înțelegi ce se întâmplă în jurul tău. În singurătate întâlnești mulțimea și în mulțime, singurătatea. În tine locuiesc mai multe lumi. Zgribulite sau nu, în funcție de evoluția personală și încadrarea ei în istoria umanității.

CM: Prin natura meseriei ai studiat opera marilor clasici. Te rog, numește câțiva dintre cei care te-au impresionat în mod special și motivează-ți alegerea!

CP: Desigur, Mihai Eminescu. Este o personalitate complexă, pe altarul căreia mi-am desăvârsit viziunile. M-am regăsit în trăirile eului liric, în modestia, dar și în amplitudinea tonalităților creatoare. Conceptul filozofic întâlnit pe un plan secundar în lirica eminesciană. Operele sunt un refugiu al hipersensibilității sale. Din simbolism l-am apreciat pe Bacovia cu însingurarea și traumele sale, rondelurile lui Macedonski sau dezlănțuirile sentimentale ale lui Minulescu. Apoi, ermetismul lui Barbu și modernismul lui Blaga, cunoașterea luciferică și paradisiacă, cele două concepte filosofice ale liricii blagiene. Cu timpul l-am descoperit pe Marin Sorescu, pe Nichita Stănescu, pe Adrian Păunescu, Vasile Voiculescu,etc. Nu contează apartenența versului, ci felul cum îl construiești, ce transmite el, cât de mare este încărcătura trăirilor expuse.

CM: Este poezia o formă de refugiu, o terapie a sufletului? Când ai început să scrii și de ce?

CP: Desigur este terapie. În primul rând că îți ține mintea ocupată cu lucruri plăcute. În al doilea rând, eliberezi monștrii care se hrănesc cu timpul tău, cu gândul tău, cu frumusețea pe care nu o împachetezi spre a o oferi. Pentru mine a fost o dărâmare a unei închisori, în interiorul căreia nu știam cum să îmi vindec claustrophobia.
CM: Avem nevoie de literatură? Ce părere ai despre tinerii care sunt dezinteresați de cultură?

CP: Desigur. Este viața unei națiuni, este orizontul ei, este progres. Literatura îți mângâie traumele, îți ghidează pașii, îți arată direcția. Este oglinda în care îți vezi corespondentul.

CM: Cum ți se pare sistemul educațional actual? Ce ai schimba ca elevii să fie atrași de școală?

CP: Răspund la fel ca toți celalți: greoi, îngrădit, obositor, stufos, dar solid. Chiar dacă pare perimat. Noile generații de dascăli să fie conștienți de misiunea lor de luminători ai nației. Tot timpul vor fi copii pregătiți și mai puțin pregătiți pentru că nu sunt bine îndrumați spre activitățile din care pot elibera un potențial maxim. Niciodată un constructor de avioane nu va fi foarte bun dacă nu a visat să activeze în acel domeniu. Un dascăl trebuie să aibă timp pentru toți copiii, nu să îi privească preferențial. Să îi cunoască, să îi iubească, să se ofere lor până la epuizare. Așa îi va putea îndruma să aleagă domeniul în care sunt construiți să profeseze. Ei trebuie să fie educați ca să li se deschidă și ochiul nevăzutului, nu doar cel al văzutului. Ei trebuie să fie conștienți de ceea ce li se întâmplă. În copil trebuie să plantezi sămânța și să ai grijă ca ea să crească. Materiile au subtilitățile lor, pe care unii dascăli nu le oferă elevilor decât tangențial. Ele trebuie aprofundate nu la meditație, ci în școală. Fiecare om este pe pământ ca să eleveze. Unii pot, alții nu. Fiecare are drumul lui. Judecățile nu-și au rostul.

CM: Este FB o evaluare corectă a literaturii internaute? Ce părere ai despre explozia de likeuri primite la unele texte?

CP: Nu. Este doar un început de zbor. Subiectivismul îl întâlnești pretutindeni. Cunoscătorii știu la ce porți să bată. Și, timpul alege. Răbdarea trebuie lucrată.

CM: Dacă te-ai afla acum la lansarea acestui volum de versuri, ce le-ai transmite participanților la eveniment, iubitori de poezie?

CP: Să deschidă cutia Pandorei și să înceapă să se cunoască prin orice formă de abordare a sinelui.

CM: La finalul acestui interviu (de vorbă cu autorul) te provoc la un joc de imaginație. Schimbând rolurile, ce întrebare i-ai pune poetei Carmen Popescu?

CP: De ce nu lași briza să ne șoptească până la capăt tainele mării?

CM: Te rog, răspunde!

CP: Pentru că tainele sunt multe și omul nu este pregătit să asculte până la capăt povestea și pentru că vindecarea nu s-a realizat în totalitate. Timpul/Timpurile ne apropie și ne despart. Rareori ne amestecă.

CM: Mulțumesc pentru colaborare și felicitări! A fost o plăcere să te cunosc și să-ți citesc volumele. Succes în viitoarele proiecte!

,,Cum să dejoace-n poezie penelul unei lumi abjecte
O luptă a celebrității acoperită de sminteală
O libertate fără forme ce dă vacarmului spoială
O minge spartă între umbre endemic inimii defecte”
(Carmen Popescu - Nu lăsa viața să stea între noi)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!