poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 498 .



Festivalul Internațional de Poezie, ediția a- IX-a.
articol [ Cultura ]
Cronică eveniment - Lansare de carte -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2018-07-06  |     | 



LodqN

E mare păcat să vorbești despre poezie. Ea se prezintă singură, atunci când este citită. Doar așa ajunge la sufletul lectorului. Unii autori consideră că, dacă invită niște domni sau doamne să vorbească mult despre volumul lor, folosind cuvinte elevate, fără să spună nimic, valoarea poeziilor devine inestimabilă. Greșit!Textele vorbesc de la sine. De aceea la toate lansările de carte organizate de mine, am ales cuvântarea și lectura libere. O astfel de manifestare, unde publicul a relaționat cu autorul și cu poeziile sale, implicându-se direct prin citirea unor poeme din volumele lansate, a avut loc la Muzeul Literaturii Române care a organizat în perioada 14-20 mai – Festivalul Internațional de Poezie, ediția a- IX-a. Întregul festival a fost un succes. Organizarea - ireproșabilă, spectacolele de poezie și muzică folk - dinamice, prezentările de carte antrenante, spațiile elegante, oamenii de cultură - scriitori, muzicieni, actori – s-au impus în fața publicului prin actul artistic în sine, de înaltă ținută.
Pe 18 mai a avut loc lansarea volumelor de versuri publicate la Editura Minela: ,,The limbs they took” - autor Gabriel Nicolae Mihăilă; ,,nuanțe”, ”în brațele ochilor tăi” și ,,nu lăsa viața să stea între noi” - autor Carmen Popescu.
Flaviu George Predescu, amfitrionul multor evenimente care au avut loc la Muzeul Literaturii Române, deschide programul prezentând cărțile și autorii ce urmau să-și lanseze noile volume, apoi predă microfonul editorului care aduce în atenția publicului valoarea poeziilor aparținând tânărului poet Gabriel Nicolae Mihăilă și tematica diversă abordată de Carmen Popescu în creațiile sale.

LbDgy

Gabriel Nicolae Mihăilă din Galați, provocat de moderatorul evenimentului, a mărturisit că a venit direct de la Pitești, unde a câștigat două premii importante cu volumul său - ,,The limbs they took”. Dincolo de talent, sunt de apreciat discreția și modestia autorului. A ocolit cu diplomație alte provocări lansate de editor cu privire la omul Gabriel Nicolae Mihăilă, pentru a-l cunoaște mai bine. S-a limitat doar la poezia sa, lăsând o umbră de mister asupra personalității sale, pe care aș compara-o cu cea a unui nobil lord modern. Meditează, privește, ascultă apoi analizează, trecând totul prin filtrul propriilor trăiri, exact ca în poeziile sale care îmbracă formule inedite, cu greutate, un ecou al egoului propriu, un trafic de sentimente care trece neobservat atunci când are în față un novice în ale poeziei sau superficialitatea, căci, poezia lui Gabriel are profunzime, coloratură lirică elaborată, dar mai ales implicare auctorială. Nimic nu este în plus, nimic nu este întâmplător în versurile lordului modern. Esență și viguare, prestanță și inteligență. Relevante în acest sens sunt poeziile citite care au persuadat publicul, fiind recompensate cu aplauze.

taaHi

Cel de-al doilea autor, Carmen Popescu, a vorbit cu determinare despre rolul poeziei în viața sa, un refugiu spiritual dincolo de cuvinte - ,,…Tematica poeziei mele este viața mea. Mult surghiun interior. De aici multe căutări, multe înțelesuri, zeci de ani deșirați, cu bucurii răzlețe… Întunericul este partea întunecată a întregului. Revin la balanța care trebuie să stea în echilibru. Pe un taler, puțin întuneric, declin, urât, puțină vibrație joasă, opacitate, eșec, ură, pe celălalt taler lumină, realizări, energie pozitivă, frumos, iubire. Le-am încercat pe toate de-a lungul timpului. Dar căutând în profunzime, am înțeles că experiențele negative au pozitivitatea lor. Îți deschid ochiul inimii, al înțelepciunii, al cunoașterii proprii… În tine locuiesc mai multe lumi. Zgribulite sau nu, în funcție de evoluția personală și încadrarea ei în istoria umanității…”.
A sosit momentul poeziei. Au citit din cele trei volume de versuri colegele autoarei și prieteni-poeți, participanți la eveniment: Flaviu George Predescu, Daniela Toma, Ionuț Calotă, Tei George, Viorel Gongu, Mircea Coros , Claudia Minela etc.

RpFKj

A fost un adevărat spectacol prin care cei ce au lecturat, au rezonat cu trăirile autoarei.
Carmen Popescu și-a construit un univers în care granița dintre viață și moarte este iubirea fluidă, o lumină implozivă care-i dă puterea de a micșora imensitatea munților pe care trebuie să-i escaladeze întru purificare, astfel încât frământările existențiale să-i permită comunicarea cu sine și cu divinitatea, fără de care neputința ei ar alege calea zeiței Mors. Versurile poetei Carmen Popescu devoalează, printr-un limbaj propriu, posibilitatea de a gândi asupra lumii, o modalitate de cunoaștere și recunoaștere.
La finalul evenimentului s-au acordat autografe, s-a glumit, s-au servit dulciuri. A fost o atmosferă caldă, de voie bună iar bucuria a patronat întreaga seară.

kiymN

„Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze.”(Ana Blandiana)

p7usu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!