poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1791 .



Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate
articol [ Carte ]
(Anne Marie Bejliu, Editura Singur, 2016, 203p)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yannelis ]

2016-09-17  |     | 






Ideea autoarei este cuprinsă-n propria mărturisire: “Viața mea acum este o așteptare înfrigurată a unor plecări, apoi va fi a unei așteptări a propriei mele plecări. Între timp, am ales să scriu și o fac atent, mai furtunos sau mai calm, pentru vindecare. Acest roman, sau cum s-ar putea numi el, este pură autoterapie, pentru că în ultimii patru ani am avut și bucuria și amarul pe care le găsește fiecare, atunci când caută un punct de sprijin, dincolo de credință, un pic mai jos, într-o ființă umană”.


Un celebru citat al lui George Bernard Shaw spune: “Dacă tu ai un măr și eu am un măr și facem schimb de mere, atunci tu și eu vom avea în continuare un măr. Dar dacă tu ai o idee și eu am o idee și le schimbăm, atunci fiecare dintre noi va avea două idei!” Această carte este o ilustrare a acestui citat.

Comunicarea cu autoarea a inceput cu o problemă de iconografie.

Ioan: - Vezi dincolo de unicorn însemnele din icoană. Vreau și eu să știu chiar acum. În loc să stăm în neputințele zilei, pe urmele integralei cu făina de 7 nule, dăm drumul la bila Arhanghelului Mihail, pe scara muntelui de cretă a Tympului, cu nodurile lui acum și atunci, pe cercul magic al bucuriei, să fie-n binecuvântare după credința ta. Spune-mi ce scrie pe bila Arhanghelului și-n plus... portativul Y-ului, ține-n el taina cântecului… izvor de bucurie-ți doresc prin proba "întru bucurie". Poate-ți pare ciudat, dar icoana aceasta mă interesează, pentru că este un fel de traducere divină a sintagmei mele "am dat drumul la bilă", care se rostogolește-n interiorul meu pe atâtea scări pe care le găsesc în afara mea ca și cum.

Anna: - De fapt, drumul la bilă a fost dat de Iisus omenirii, întru credință, iubire, adevăr, nu Sfântul Arhanghel Mihail. În unele icoane cu Mântuitorul, în mâna Sa stângă ținea nu Cartea Sfântă ci o sferă. Poate că acea simbolistică iconografică scotea în evidență natura sa divină alături de aura divină din jurul capului. Icoanele ortodoxe cunoscute de mine de mică însă, în imaginea Lui Iisus pun Cartea Sfântă în mâna stângă a Sa.

În cuvântul introductiv, despre carte, scriitoarea Carmen Popescu zice: “Prinse în chenarul unei vieți, două persoane antrenate voit, într-un schimb literar. Condeiul lor are altă voce, altă dulceață, altă vibrație. Sunt două suflete eliberate de bariere, aruncate într-un caleidoscop care își schimbă izvorul de la zi la zi. Veșnic proaspete, veșnic etalând stări împachetate altfel, într-un perpetuum mobile, visează să ofere unul celuilalt din măreția grădinii lor spirituale”.

Am alăturat imaginile celor două cărți întrucât ambele sunt dialoguri cu conexiuni și inflexiuni din cele mai firești, cu noduri și coduri etice, estetice și-n aproximări măsurabile. E ceva vreme de când mi-am făcut casa la marginea Infinitului, pe scara Tympului, pe treapta sărbătorii veștilor bune.


Cartea aceasta este o Veste Bună atât pentru că-i o carte scrisă cu inima, spre vindecarea rănilor, cât și pentru faptul că literatura și terapia merg mână-n mână-n mână. Vorba aceea: cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze. Uită-te-n calendar, ia darul tău și urcă.


Ceea ce Doina Uricariu a făcut pe 799 de pagini, Anna Maria Bejliu reușește în 203 pagini, scriind o carte condensată, tensionată, cu largă acoperire poetică și problematică. Felicitări lui Doru Dăncuș pentru starea de spirit din Editura Singur și Autoarei pentru scările cultivate cu Credință și cu Dragoste.

De aici incepe povestea, ca răspuns la întrebarea: de unde vine bila aceasta?


Ioan-Mircea Popovici, 17 septembrie, 2016
(Pe scara fără nume, încă un Nume)





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!