poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1718 .



,,femeia sixtina"- Liliana Filisan
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2016-07-31  |     | 










Despre lirica feminină autohtonă s-a scris foarte puțin, către deloc. E drept că lumea literară aparține bărbaților, dar, le place sau nu, poetesele există. Valoarea poeziei lor nu este lipsită de însemnătate. Pornind de la intimismul canonic al versurilor triste și grave, semnate de Magda Isanos, de la poezia Etei Boeriu - obsesie a erosului și a morții, revoltă în fața fragilității omenești - de la Constanța Buzea a cărei poezie este o revelație a singurătății sau o versificație guvernată de ambiguitate, Ana Blandiana - poetă controversată care alertează printr-un lirism reflexiv regimul totalitar - continuând cu onirismul Norei Iuga, cu generația anilor ’70-’90 – Doina Uricariu, Elena Liliana Popescu , Mariana Marin, Elena Ștefoi, Anca Mizumschi, Simona Popescu etc. sunt convinsă că universul liric feminin românesc se impune în contemporaneitate prin expresivitate și limbaj artistic diversificat, sincronizându-se cu evoluția liricii europene și americane.

Am să mă opresc la una dintre poetele care s-a remarcat după 2010 printr-o lirică puternică, nonconformistă, sarcastică, erotică, o amazoană care luptă pentru statutul de femeie în toate ipostazele ei: femeia mamă, iubită, femeia curvă, femeia copil, femeia care-și asumă rolul de judecător al slăbiciunilor masculine, o lume aparent lipsită de sensibilitate, de dorința de a trăi la intensitate maximă, așa cum o face Liliana Filișan în versurile sale din volumul ,,femeia sixtină”, publicat la Editura Minela, 2016.

Poezia Lilianei Filișan patentează lirica feminină contemporană, aducând în prim-plan femeia independentă, încercând să se autodefinească din punct de vedere spiritual, moral, existențial.
Volumul de versuri este structurat în trei capitole: ,“niciodată duminică”, “lilith, abi!”și “canonul sixtin”. Nu pot neglija imaginile aparținând Ralucăi Nicoleta Caragea care dau un plus de rafinament textelor. Poetul George Mihalcea a scris prefața cărții iar Felix Nicolau a semnat referințele critice de pe coperta trei.

 photo 12814731_888686794581416_1125780291211945933_n_zps2kzassly.jpg

Într-o lume plină de prejudecăți Liliana Filișan are curajul să înfrunte teoria potrivit căreia femeia este doar un instrument folosit de bărbați sau un rău necesar. Femeia sixtină, a cărui trup ,,este feuda stearpă a divolului”, nu se lasă copleșită de disprețul bărbaților. Ea continuă să creadă în arta de a te dărui total, chiar și atunci când îți vinzi trupul și face o paralelă între femeia care vinde flori, pentru a-și câștiga pâinea și femeia curvă, instrument al plăcerilor ce vinde bărbaților ,,iluzii” pentru a nu fi întreținută. Autoarea conchide la finalul poemului La Goulue (încă o noapte ratată) : ,,asta sunt - o târfă/ …dar să știți viața asta e cea mai mare curvă/ zadarnic mi-am deschis sufletul nimeni n-a vrut să intre acolo”.

Dorința de a fi iubită îi dă putere să meargă mai departe prin labirintul trădării. Fiecare culoar poartă un nume: tristețea ,,ca o crisalidă ce știe că nu va avea niciodată aripi/ ca un copac ce simte pe trunchi respirația fierbinte a joagărului/ ca o mamă închisă în azilul mizer al minții ei rătăcite/ murmurând un cântec de îngropăciune deasupra unui leagăn gol”; singurătatea care ,,nu-și dezminte desăvârșirea barocă”; ,,uneori singurătatea pare o fericire aproape indecentă; iubirea - ,,anestezia dinaintea morții”; ,,în religia mea a existat dintotdeauna o singură poruncă/ iubește /și am iubit cu mine toată/ roată/ desfrânată”; minciuna - ,,în fiecare minciună există un adevăr nerostit până la capăt”; viața și moartea - ,,nu poate fi mai crunt să mergi prin viață fără brațe/ decât să mergi cu spatele către moarte cum ne-a fost dat”.

Captivată de lectură, Liliana Filișan apelează la citate aparținând autorilor preferați, acestea fiind punctul de plecare a unor poezii, o catapultă gnomică de viață sau un simbol al diverselor teme. Astfel, versuri semnate de Mircea Bârsilă, întregesc poemele Lilianei ca un puzzle de idei, de trăiri, așa cum întâlnim în poeziile : ceasuri potrivite niciodată la ora uitării, pâine cu miros de tămâie și sânge împietrit, femeie fără căpătâi, Anais, în/ între.
Poezia Lilianei abundă în imagini puternice, pasionale, erotice, în care femeia este nucleul existențial. De aceea alege citate din Anais Nin, prezentă în multe dintre poeziile ei. „Erotismul este una din bazele cunoașterii de sine, la fel de indispensabilă ca poezia” (Anaïs Nin).
Pornind de la acest concept definitoriu, întregul volum este o conspirație feministă în consonanță cu erosul și viața.
Folosește imagini care converg spre construirea egoului în antiteză cu propria-i identitate - ,,voi spălați podelele eu îmi spăl patimile în brațele bărbaților voștri/ voi coaceți pâine eu coc în pântec sămânța desfrâului/ îmi rodește copacul în fiecare noapte//...bărbaților nu le plac sfintele”. (sunt cea mai frumoasă femeie)

Singurătatea, rodul unei iubiri neîmplinite, incinerează sufletul femeii pentru care lipsa bărbatului dorit rămâne o permanentă prezență obsesivă, în nopțile ,,în care despici întunericul până la os”, îl simte cum se stecoară ,,ca un ucigaș plătit la locul crimei”. Durerea o transformă fără voia ei, o rupe de realitate, introvertind-o. Ea nu înțelege de ce cunoscuții pe care-i salută, o evită - ,,n-o să înțeleg niciodată unde se grăbesc oamenii/ de ce mă convertesc în religia cărnii/ înainte de fiecare moarte fără niciun Dumnezeu”. (religia cărnii)

Trăind un coșmar sadic permanent, e la un pas de prăbușire. Iubirea ,,a devenit un drog mult prea scump” pentru ea, despărțirea, agonie - ,,îngeri apteri îmi sting lumânările cărnii lăsându-mă în bezna inutilității...”. În cele din urmă își găsește refugiul în scris, poezia devenind confidentă, indispensabilă stărilor de spirit prin care trece: ,,scriu pentru a nu lăsa moartea să mi se întindă sub pleoape/... scriu pentru a nu mai visa mereu același coșmar/ ... scriu cu sufletul despuiat de ultimul veșmânt/... scriu cu sufletul învinețit de durere de neputință/... scriu și mă înalț din mine însămi/ mă înalț tot mai sus/ ca un zmeu de hârtie cu sfori legate de mâinile bărbatului/ întors într-o copilărie furată/...”. („opera de trei parale”)
,,femeia fără căpătâi” își urmează gândurile dorind să dispară fără urmă ,,prin labirintul tăcerilor”, atunci când i se face dor ,,haitele dezlegate ale întunericului/ mușcă sfârcurile luminii până la sânge”. Se izolează și își trăiește singură durerea.

Dacă în primele două capitole discursul liric, scris în vers alb, reprezintă autoflagelarea sufletului, un strigăt permanent eliberat de trăiri intense, în ultimul capitol - ,,canonul sixtin” – autoarea își înfrânează patimile, construind un zid în jurul sinelui. ,,Canonul sixtin" scris în formă fixă, este o muzică a resemnării, a acceptării singurătății, a tristeții, un legământ al ,,păcatului” de a rămâne femeie - ,,năpraznic ger e-n ochii mei de-o vreme/ și-n cerul tâmplei nici lumină nu-i/ de astăzi sunt a mea și-a nimănui/ de-ți bat tristeți în ușă nu te teme// nelocuirii-i sunt mereu străină/ e numai umbra mea alunecând/ pe muchia tăioasă-a unui gând/ spre liniștea carnalelor ruine”. (liniștea carnalelor ruine)

,,de vorbă cu Serghei” Esenin pigmentează ultimul capitolul cu nuanțe morbide, autoarea făcându-l pe poetul rus confident și părtaș la gândurile sale negre. Abandonul, sinuciderea, înlocuiesc lupta pentru o viață fără esență - ,,mai vino poete să tragem un chef/ deschide-mi o venă doar una/ îmi spumegă-n sânge furtuna/ cum spumegă vinu-n pocal de sidef// s-o punem bătrâne din nou de-un scandal/ să urle și lupii-n Kaluga/ să bea și boierul și sluga/ în crâșma sordidă cu iz de canal/ când pleacă bețivii pe șapte cărări/ cu dinții dezleagă-mi opinca/ să-ți cânt la ureche Kalinka/ desculță de toată-ntristarea din zări...”. (“omul negru”/ -de vorbă cu Serghei)

Liliana Filișan rămâne pentru cititorul care rezonează cu poezia sa o ,,pasăre cu suflet de femeie’’ căreia nu ,,i s-a potrivit niciodată lumina”. Ea este când amazoana luptând cu proprii demoni, bătând ,,la toate ușile închise îndurărilor”, când matrioșka sensibilă, vulnerabilă care plânge ,,cum plânge grâul în pâinea mucegăită a săracului/ cum pruncul flămând la sânul femeii secate de rod/ cum îngerul în trupul închinat nesfintei treimi a păcatului…”. (nicio moarte nu m-a înduplecat vreodată să uit)
Volumul de versuri ,,femeia sixtină” se impune printr-un lirism expresiv, iradiant, nuanțat de semantismul imaginarului, de coerența structurilor și de convergența sensurilor poetice, în drama existențială. Poeta își asumă rolul femeii fără scrupule care trăiește așa cum îi dictează simțul, indiferent de consecințe.

,,... Romantismul etalat baroc îmbibă versurile care acoperă aproape toată gama, de la do-ul dionisiac, pînă la si-ul aerat, apolonic. Citesc și vizionez încleștarea apocaliptică între iubire și moarte ca proiecție de umbre pe un kandinskyan ecran alb.” (Felix Nicolau)

 photo P3080018_zpsdrtsjazx.jpg

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!