poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2364 .



CarTe diem - volum de poezie contemporană, publicat la Editura Vocativ
articol [ Cultura ]
Povestea cărții - 24 de autori

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2015-06-24  |     | 




,,carTe-diem ar putea duce cu gândul la o scriitură îmbibată de livresc, sofisticată. Prea puțin adevărată ar fi supoziția. Cartea de față este o antologie vie și diversă de poeme sensibile, dar și acide. Datorită faptului că, în mod înțelept, putem citi între aceste coperte poeți de toate vârstele și formațiile profesionale, și textele selectate sunt diverse, dar nu eteroclite. Întregul se sudează și rezultă un stil comun, de la poetizări consacrate, până la unele imprevizibile și tatonante. Avem aici antologia unui cenaclu, înfăptuită cu responsabilitate și, pentru cine cunoaște poeții acestei grupări literare, este evident că selecția reprezintă tot ce este mai bun în aventura lor poetică și prietenească.” (Felix Nicolau)

Cititorul se va întreba desigur - de ce CarTe diem? Știm cu toții că expresia aparține poetului Horațiu, care a scris într-unul dintre poemele sale: "Carpe diem quam minimum credula postero " care s-ar traduce: "Trăiește clipa, punându-ți cât mai puține speranțe în viitor".
Astfel mi-a venit ideea ca acest volum, schimbând o literă, să fie un îndemn pentru lectori: trăiește-ți clipa citind această carte!
Totul a început pe grupul FB Isis, unde mulți autori își postau creațiile. Am cunoscut poeți despre care nu am auzit niciodată, dar care m-au cucerit cu intensitatea versurilor, cu mesaje emoționante, șahizii(șah-poezii) - un joc de cuvinte inteligente având conotații multiple, gnomice, venite din înțelepciune și din experiențe personale acumulate în timp.
În fiecare dimineață îmi savuram cafeaua îndulcită cu versuri. Am râs, m-am întristat, m-am bucurat, am trăit emoții citind poezii scrise cu sufletul. Fiecare poem îmi crea o altă stare de spirit. De la ,,apocalipsa” Arminei Flavia Adam - ,,femeia cu toate morțile atârnate de brațe”și păpușile ei, amintindu-i de ,,o copilărie cu ușa închisă”, la ,,anotimp sihastru” al Mihaelei Aionesei care știe cum ,,încolțesc inimile primăvara” în timp ce dragostea se strecoară ca o viperă care ,,învață târâșul înapoi/ matcă a deșertăciunilor”. (dragoste)
Am văzut prin ochii lui Valeriu DG Barbu un crâmpei din viața care trece pe lângă el. Iată-ne observând împreună oamenii: ,,în gang ... fetele tatuate/ în bocanci și curele țintuite citesc Kant... în bloc stau ultimii darwiniști inconștienți că sunt/ beau vodcă și bere light...”. (ziduri)
Cât sunt de frumoși tinerii, uneori marcați de propria singurătate, își creează o lume personală încercând să înțeleagă viața cu toate mancele ei - ,,mă întorc în mine ca o hienă udă speriată nu văd pe nimeni cunoscut/ am stârpit orice urmă de moralitate de conștiință de căldură...”, spune Oana Isabelle Bejinaru în poemul ,,iau somnifere seară de seară”.
Citind poezia Dianei Dobrița Bîlea mi s-a confirmat ideea că noi, oamenii, suntem poezia lui Dumnezeu și că fără de El nimic nu suntem, cum fără de iubire Sahară se naște -,,și Dumnezeu se frânge în patru zǎri/ iubirea cântǎ din toate meridianele”.(Lazăra)
Am trecut de la sentimentul serafic la cel adolescentin, respirând aerul verde al tinereții, odată cu Adelina-Gabriela Clondir - ,,mi-am luat munții-n ghiozdan și am plecat de-acasă”. Ne-am făcut bagajul și am luat cu noi: ,, - o caracatiță în borcan pentru cerneală pentru stilou pentru Jurnal/ - o cutie de chibrituri pentru pădurile care vor să-mi fure munții/...- sufletul într-un buzunar dar l-am pierdut într-o benzinărie/”.
Încotro acum? m-am întrebat. A venit momentul să descopăr o altă față a iubirii, un fel de boală care trebuie tratată cu pasiune, să aflu ce simte o femeie îndrăgostită permanent, așa cum este Mălina Constantin care scrie: ,,mă arunc în tine până la extaz/ până îmi cauți inima/ ... apoi mi te înfior în pântec/ cu toate disperările pe care le simți/ cu poeziile mele/ și cu tot zvâcnetul lumii acesteia...” (adulmecând prin sângele tânăr)
Cel ce iubește cu adevărat, rămâne să-și oblojească rănile, singur, refuzând lumina - ,,de asta vin la tine mereu cu mâinile./ să nu mi te taie/ și să-mi sângerezi capătul vietii.”, conchide Laura Cătălina Dragomir în poezia ,,de-un ban aminuri”
Eeei, ce ți-e și cu dragostea asta! mi-am spus apoi am luat încă o gură de cafea, am aprins o păcătoasă de țigară care mi-a îmbrățișat plămânii. De unde vin șoaptele astea? mă întreb privind în jur. ,,am prea multă sare în sânge mâinile sunt/ ca niște lopeți ce sapă în pământul imaginar al mamei/... acolo mă cuibăresc și vreau să cred că Mica/ mă ține în brațe să-mi mângâie părul albit”. (dorul de mama) Am auzit pentru prima dată glasul durerii venit din versurile lui Adi Filimon.
,,atâtea știri ne iau cu asalt./ zilnic alte catastrofe iau locul terorilor./ ești în iad sau pe pământul acesta/ devenit un campo santo?”( circus. earthquake) - versurile Monicăi Gelețu au avut darul de a mă aduce cu picioarele pe pământ, într-o realitate dură pe care suntem obligați să o acceptăm.
Ce poate fi mai plăcut auzului, dar mai ales sufletului, decât melodia tactică a unui sonet în care ,,pan cel bătrân stoarce-ntre buze boabă/ lăsând în barbă zeama de lumină/ mângâie viṭa cum un sân de roabă/ sălbatică ṣi rea ca o felină...”( sonet- al liniṣtii făcătoare de neliniṣti) Astfel înțelege Gabriel Gherbăluță să se joace cu poezia și muzica ei, cu sensul infinit al cuvintelor liră.
Facebook și like-urile reprezintă tema pe care poeții o abordează în manieră personală. Anca Hirschpek crede că ,,Like-ul a devenit flagelul oamenilor/... un spasm voluntar, aranjat ca un ciucure de covor...”. (să nu-mi dai like) Nu o pot contrazice. Despre aceaste FB-opțiuni amintesc și eu (Claudia Minela) în poezia ,,like-uri tâmpite”, despre care cred că, de cele mai multe ori, evidențiază nonvalorile - ,,rățușca roz lansează cartea ,,inimi înlăcrimate”. din nou explozie de like-uri, chiar dacă nimeni nu a citit poezia aia despre ,,iubirea între două bătăi abisale de inimă”... nelipsitele like-uri ... Cont dezactivat...”.
Pasiunea și dragostea pășesc tiptil către mine provocându-mă să inventez propriu-mi eden unde ,, șerpii oricum/ ni se încolăcesc în sânge”(hai inventează și tu un eden ceva...) și păcatul poartă numele Evei - ,,femeia- poezie”- Nuța Istrate Gangan, închisă ,,într-un măr”, pregătită să cadă ,,din nou” în ispită.
O abordare directă, ironică, despre ,,cum să ajungi nemuritor/ în literatura romantică a zilelor noastre sub balconul de unde/ ți se scuipă coji de semințe în cap?”are efectul unui duș rece atunci când dai nas în nas cu realitatea din versurile lui Darie Lăzărescu, un poet care nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume. (Cuburi de beton garaje case de raport)
Rămânem în același registru al sarcasmului ancorat în realitate și alunecăm ușor pe panta disprețului ,,Unei generații de îndobitociți/... În care nu se urcă,/ Se stă pe mormane de cultură/ Linșată și dată maneliștilor”, într-o societate unde ,,banul e rege” iar noi ,,ne ascundem sub măști”, lăsându-ne pradă ipocriziei. (generația ’90) Deși tânără, Sabina Lisievici, se angrenează într-un discurs liric acuzator adus generației din care face parte.
M-am întrebat uneori care este rețeta pentru a rămâne tănără și cum aș putea să opresc timpul - ,,Călcând sub tălpi rutina îmbătrânirii.” Am găsit răspunsuri în poezia Cristinei Melinte ,,sunt tânără”.
Prin ochii unei tinere de 21 de ani Bucureștiul este văzut ca un hău plin de capcane la tot pasul care ,,își trage oamenii înăuntru”, ea rămânând cu sentimentul deșertăciunii în fața unei lumi dure în care omul îl pierde pe Dumnezeu - ,,nu l-am găsit pe Dumnezeu și nici el nu mă mai strânge de mână”, scrie Raluca Neagu în poezia ,, iartă-mă. iată-mă înot într-o copcă și nu mai știu să mă rog”.
Atunci când te simți singur și viața pare un calvar, unicul refugiu rămâne Tatăl ceresc iar poezia este confidenta în fața căreia îți deschizi sufletul - ,,am fost azi la Tata/ restul lumii tăcea/ încercam să-L strâng în brațe de la distanță.”spune Emanuel Pătrășcioiu în finaul poeziei Am fost azi la Tata, încercând împăcarea cu sine.
Rămâi veșnic tânăr atunci când ,,nimic nu-i interzis iubirilor... umbra poetului se destramă lent pe valuri frânte/ nimic nu-mbătrânește, primăverile-s sub iarnă” scrie Eugen Pohonțu în poezia ,,am deschis un hublou rece, se vedea marea caldă”. Rămâne fidel propriei creații și albastrului ei, precum pictorul Sabin Bălașa în cromatica sa infinită.
Dacă poeta Cristina Melinte caută elixirul tinereții, Daniela Maria Postelnicu ironizează tenerezza - ,,la 20 de ani nu mori niciodată se spunea/ asta nu e vârstă e nemurire”. Ei, da, mi-am zis, cine nu-și dorește să rămână la vârsta nemuririi? Din păcate timpul ne ia dobândă pe ani, lăsând în urmă amintirea vremurilor când ,,erai o antilopă și trăiai veșnic”.

Deși ,,purceaua e moartă-n coteț”, cum spune o vorbă din bătrâni, Doina Roman dezminte această zicală ironizând răul lumesc printr-o abordare optimistă, cum stă bine românului care face haz de necaz, concluzionând în finalul poeziei E bine, de ce să nu fie?: ,,din oala în clocot cocoșul strigă fălos/ E bine, e foarte bine!”.
Copilăria și prima iubire rămân în sufletul celui care le prețuiește și nu le uită. Astfel am trăit momente de emoție amintindu-mi odată cu George Stănciulescu, de vremea venerabilei vârste de 14 ani când ,, doamna citește. numai eu o ascult./ numai eu simt cum inima zboară./ cum i se așează pe umărul drept. apoi/ muțește sub răsuflarea fierbinte a gurii./ ca o picătură de ploaie istovită de arșiță.” (dragoste and limba rusă și eu)
Savurez ultima picătură de cafea citind cel din urmă autor al acestei călătorii în război cu timpul și viața care au ajuns la apogeu - ,,bătrânețea” despre care, deși tânără, Carmen Zaniciuc scrie: ,,mă consum ca nisipul/ din clepsidră/ care și-a lărgit gâtul/ ca să poată deveni una/ cu timpul”.(bătrânețe)
 photo 11230029_762129953903768_3124737881687050324_n_zpssusduupe.jpg

Am trăit sentimentul de singurătate, aventura omului neînțeles, am închis ochii și am fost parte din sufletul celor care au cunoscut pasiunea, iubirea, durerea, am redevenit copil continunând lectura celor care nu au renunțat la copilărie, am luat pulsul condeielor, mi-au trecut prin filtrul minții și al simțurilor toate sentimentele transmise de oamenii care au înțeles că poezia înseamnă emoție, viață și moarte în același timp. Astfel s-a născut CarTe – diem.
Carpe diem, cititorule! Lectură plăcută!

 photo P9220018_zpsysy61jhb.jpg

(mulțumim domnului Felix Nicolau pentru sprijinul acordat)


 photo 800 ot_zps8gvabprv.jpg



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!