poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1411 .



Păi, dacă ar da televiziunea un comunicat că vin rușii peste noi, n-ar sări oamenii să-și apere țara? (I)
articol [ Regional ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Goe ]

2015-05-21  |     | 



„Am ajuns rușinea lumii”

La amiază, pătrund în sala de mese a cantinei Întreprinderii Miniere Petrila. Majoritatea meselor – murdare, pline de resturi, oase de pui, firimituri, pete de sos. Debarasarea merge încet. O face o femeie bătrână, îmbrăcată într-un costum bărbătesc, ponosit, care mănâncă resturile de carne din farfurii. Are mult de lucru, pentru că minerii abia se ating de mâncare. Sorb câteva linguri de ciorbă caldă, apoi mănâncă aripa sau jumătatea de copan la felul al doilea, lăsând neatinse macaroanele cu sos. Mă apropii de trei mineri tineri care tocmai treceau fără tragere de inimă la felul al doilea. Mă prezint, le spun că vreau să-i cunosc, să aflu ce i-a făcut să acționeze în felul în care au făcut-o pe 14 și 15 iunie, și cum gândesc acum, după...
Nicolae Cristea, 21 de ani, și fostul său coleg de liceu industrial, Valentin Neagu, 21 de ani, ambii copii de mineri, își spun numele fără nici o reținere. Cel de-al treilea, Daniel Handaric, 21 de ani, și el băiat de miner, are la început ezitări. „Nu de frică, îmi explică el –, dar ce-or să zică proștii ăia care s-or dus la București când or auzi ce zic eu despre ei...”
- Mulți s-au dus la București pe 14 mai mult ca să se distreze – e de părere Nicolae Cristea, care nu a fost cu ei.
- Alții din curiozitate, mă asigură Valentin Neagu, care nici el nu a fost la București pe 14-15 iunie.
- Eu am fost doar în ianuarie, când toată lumea striga „Jos Coposu” – intervine Daniel Handaric. Ce să zic, toată lumea știa atunci de Coposu !... Nu mi-a plăcut cum s-au comportat atunci minerii. Fiecare voia să s-arate care mai de care dacă-l filmează, să-l vadă mă-sa, nevasta... Dobitocii lumii... Mie nu-mi place să mă dau mare, d-aia nici n-am vrut să-mi dau numele.
Rep.: Și credeți că atunci ați făcut vreun bine țării ?
D.H.: Aiurea... N-am făcut nici un bine...
Rep.: Dar acum ?
D.H.: Hei, acum !... De ce să merg eu la București ? Ce, altul vine la mine-n casă să-mi tragă-n cap dacă-mi bat nevasta ?!? Am ajuns rușinea lumii... Dacă plecăm cu trenul, mulți nici nu-și iau bilete din Valea Jiului, să nu-i știe controlorul... Sau rudele noastre din țară, când vin la noi, nu-și iau bilet pentru Petroșani, ci pentru Deva, numa’ să nu se afle în tren că-s din Valea Jiului...
N.C.: Eu am plecat cu prietena mea după evenimente, să mergem în Moldova, la bunica ei. Și a apucat-o groaza când i-a văzut pe ăștia în București cu bâte, cu bucăți de șloag (furtune), cu târnăcoape, cu securi... Ne-am dus în sala de așteptare din Gara de Nord și i-am văzut cum veneau câte 5-6 mineri cu câte unul în uniformă C.F.R. și-i luau pe ăia mai amărâți, mai trași la față... Ea s-o speriat. Ia să vezi, zicea, că ne ia și pe noi la bătaie... Dacă ne cer buletinul și văd că suntem din Valea Jiului și nu suntem cu ei...?! Am văzut cum i-a fugărit pe câțiva prin gară. Dar cei pe care i-am văzut nu erau de la noi din vale. Târnăcoapele lor erau ca pioletul, nu ca ale noastre: erau de la minele de minereuri.
V.N.: Trebuia să fi făcut ordine poliția, armata... Mulți de aici îi condamnă.
N.C.: Nici prima oară n-am fost de acord când s-au dus minerii și au spus să vină guvernul în Valea Jiului să lucre...
V.N.: Și s-au luat de bișnițarii din București, dar de ăștia de aici nu se ia nimenea...
N.C.: Aici se potrivește proverbul cu bârna din ochiul tău și cu paiul din ochiul altuia...
D.H.: S-a văzut gloata acolo, și dă-i... Acuma trebuie să ne urască alții, din alte părți, când noi nici măcar n-am fost acolo...
V.N.: Păi tocmai ăla care ar trebui să-i fie rușine, la ăla nu-i e...
N.C.: Nu poți să mergi niciunde, fuge lumea de tine.
D.H.: Se poate să fi mers și oameni buni acolo, să vadă doar ce se întâmplă, și poate n-au făcut nimica... Nu toți au dat în cap...
N.C.: În general au fost din ăștia mai ușuratici, care n-au familie... Mi-e greu să-mi imaginez că cei care au familie, cu câte trei copii, au fost la București să bată oamenii de-acolo...
În baraca în care ne continuăm discuția, după ce am fost dați afară de la cantină, pătrunde un om înalt, spătos, mai mare decât ușa, care, după ce se așază, începe să-i certe pe cei trei pentru modul în care au lucrat. Este inginerul Dan Ghenade, șeful lor, pe care zadarnic încerc să-l implic în discuția noastră. Răspunde mereu evaziv, în doi peri...
Rep.: Dar ce-ați avut cu intelectualii ?!
N.C.: Eu nu știu de ce au strigat „moarte intelectualilor” și „noi muncim, nu gândim”!
V.N.: Păi cum să strigi „noi muncim, nu gândim”, asta numai prost să fii ! Orice lucru, orice muncă cere să gândești !
N.C.: Chiar dacă e munca asta brută, tot trebuie să gândești un pic...
V.N.: Fiecare om muncește în felul lui...
N.C.: Intelectualii creează tot ce e mai frumos, ca să ne bucurăm și noi...
D.H.: Eu unul nu-i urăsc pe ei, pe intelectuali în adevăratul sens al cuvântului, așa că nici ei n-au de ce să mă urască pe mine...
Rep.: Care sunt intelectualii în adevăratul sens al cuvântului ?
D.H.: Cel care-și face meseria de intelectual ! Adică, un medic să fie medic, să nu ia bani ca să te facă sănătos. De-aia au depus jurământul doctorii, ca să-l ajute pe om, nu ca să profite de el că-i bolnav... Alții sunt ingineri numai cu titlul de ingineri, dar nu se țin de muncă... Eu cred că muncitorii urăsc birocrații, pilele, nu intelectualii.
N.C.: Cei care-i urăsc pe intelectuali nu înțeleg diferența dintre birocrați și intelectuali.
D.H.: Îl numesc intelectual și pe ăla care-i ține la ușă când au nevoie de el, și pe ăla care nu le dă butelii.
Rep.: De Gabriel Liiceanu ați auzit ?
Numai Valentin Neagu a auzit – „în tren că discutau niște persoane...”
Rep.: Dar de Ana Blandiana ?
Acum vorbește inginerul Dan Ghenade:
- A avut mult curaj în vechiul regim cu poezia ei care bătea unde bătea dar în ultimul timp nu prea am mai auzit de ea. Știu că a fost în Consiliul F.S.N., acum, că nu mai e, că nu mai vrea... Am auzit că au căutat-o minerii... E suficient. Ce rost are să vă spun mai mult ? Vechii opozanți, și Blandiana, și Octavian Paler, și Doina Cornea au trecut și acum în opoziție...
Rep.: Cum vă explicați ?
D.G.: În București, nivelul de trai nu prea a făcut progrese, pe când aici oamenii sunt mulțumiți.
N.C.: Da’ ce, aici avem de toate ?! De ce să fie oamenii așa de mulțumiți ?
D.G.: Aici... dacă minerul are ce mânca și ce bea, e mulțumit.
D.H.: Da ce, are ?! Minerul nu-i alimentat ! Pentru o alimentară din Petrila, la Brujan, înseamnă că toată Valea Jiului e alimentată ? Nu e !
Rep.: Dar despre Piața Universității ce știți de fapt ?
Cei trei ridică din umeri. Inginerul Dan Ghenade râde:
- Bucureștenii știu mai multe.
Rep.: Dar despre cei care au plecat în exil ? De ce credeți că au plecat ?
D.H.: Au fost cei mai deștepți. De când am fost țânc și am auzit c-o plecat ăla și ăla, am zis: bravo lor ! Și chiar și acuma, care mai poate să se descurce, să plece !
V.N.: Unii cred că acolo se câștigă mai bine...
N.C.: Au plecat mai ales cei care au suferit politic și nu au avut altă alternativă, dar nu au încetat să lupte pentru drepturile omului la Vocea Americii, la Europa Liberă... De acolo au putut să lupte mai bine.
Rep.: De ce credeți că au revenit acum ?
D.G. (râde iar): Unii din prea mult patriotism.
N.C.: Eu cred că s-au întors ca să ajute. Au căpătat experiență dincolo, au văzut cum se învârt sforile, și cred că s-au întors ca să ne ajute...
D.H.: Eu nu cred că s-au întors din patriotism. Poate au crezut că or s-o ducă mai bine aici, poate dorul de familie... Ce, există patriotism la români ?!

„Pentru mineri, intelectualii sunt cei care dau butelii”

După plecarea celor trei mineri tineri, inginerul Dan Ghenade își schimbă brusc atitudinea. Vorbește mai mult, mai prietenește, aș spune că chiar simțind nevoia de confesiune:
- Există la mineri optica asta, că cine nu muncește ca ei beneficiază de munca lor. Și poate că au dreptate minerii, că mare lucru nu prea fac inginerii din Valea Jiului. Cei din cercetare, da ! dar noi, care lucrăm în subteran, suntem pe post de maistru. Ceea ce fac eu poate să facă și unul cu șapte clase, și cu școala de maiștri și, dacă are o vechime mai mare, poate s-o facă și mai bine... Fiecare inginer a avut un anumit țel, dar, ținându-ne pe post de maistru, te plafonezi, te plictisești...
Rep.: Salariile s-au dublat ?
D.G.: S-au mărit, nu s-au dublat. Oricum, nu s-au mărit într-atât de mult, încât se vorbește că minerii iau banii cu sacul, iar alții, din alte sectoare productive, prestând o muncă grea, câștigă mai puțin...
Rep.: Sunt și mineri care au un salariu mai mare decât dvs.?
D.G.: Da, minerii specialiști. Eu iau 5.600. Un miner specialist ia șapte mii și ceva. Dar volumul de muncă este foarte mare. E o mare diferență între aceeași muncă făcută la suprafață, și în subteran, unde sunt peste 30°-40°. Cu cât cobori, temperatura crește, aerajul este deficitar, conținutul de oxigen – sub limita admisă, apare frecvent metanul... În plus, e riscul morții, al exploziei. Nu poți să-ți imaginezi ce e la un metru de steril în fața ta. Procesele tehnologice se repetă, dar, la orice pas nou apar surprize. Masivul se mișcă în diferite feluri... Presiuni, deformări în tavan, în perete...
Rep.: S-a mai redus din primitivismul extracției ?
D.G.: Părerea mea e că s-a mai redus. Încărcarea, evacuarea (prin folosirea benzilor), susținerea (prin stâlpi hidraulici), sunt mecanizate, dar baza rămâne tot sapa, lopata, târnăcopul...
Rep.: Sindicatul a pus problema îmbunătățirii, modernizării condițiilor de lucru în mină ?
D.G.: (izbucnește în râs; de câte ori o face, am o strângere de inimă, apoi își pune capul pe braț și mă privește pe deasupra ochelarilor): Sindicatul ?! Când au venit ajutoarele, imediat după Revoluție, au luat feseniștii tot ce a fost mai bun: haine, cojoace... Când s-a terminat cu ajutoarele, gata, s-a dizolvat și Consiliul F.S.N. din întreprinderi și s-a făcut sindicatul, căruia, bineînțeles, i-au revenit alte probleme. A început împărțirea locuințelor... Le-au dat cum au vrut, după bunul lor plac... Când s-a făcut alegerea președintelui, nu au participat decât două sectoare în loc de opt... În sfârșit. S-au dat case pe șpagă, au apărut tot felul de reclamații, de scrisori și de dezmințiri prin ziarele locale.
Rep.: „Zori Noi” e ziar fesenist ?
D.G.: Aici nici nu se poate discuta despre altfel de ziar sau partid... Venea maistrul la mineri cu adeziuni F.S.N. înainte de alegeri și zbiera la ei: „Semnează, mă, ’tu-ți crucea mă-tii !” A fost o perioadă când minerul a dominat și a cam făcut ce-a vrut el, după Revoluție și până acum... Ce să spun ? Că minerul nu lucrează ? Apar ăștia și-mi dau foc la bloc... Hai să terminăm cu sindicatul... L-au dat jos pe subinginerul Rusu, președintele compromis cu casele și au ales pe alt președinte, șef sau lider, tot un drac. Nicolae Rad. Alt președinte, firesc, alte probleme. Și au apărut buletine... L-au dat jos și p-ăsta... Au pus altul, Petru Braiț... Au început cu biletele de odihnă... Biletele se repartizează în funcție de numărul de oameni din sectoare. Dar președintele nu le împarte direct, ci le pasează la organizația sindicală pe sector. Apar tot felul de verigi prin care se împart biletele...
Pentru mineri, cei de la sindicat sunt intelectualii... Dar e adevărat că și mulți intelectuali s-au compromis și au ajuns să se vândă foarte ieftin, pe un pachet de țigări sau pe o sticlă de țuică... Eu, până acum, n-am văzut să facă sindicatul ceva pentru mineri. Probleme în care s-ar putea implica sunt destule: o baie mai omenească pentru ieșirea minerilor din șut. Baia noastră e un hangar imens și murdar cu câteva dușuri. Lipsește apa caldă și rece... Cantina e murdară. Servitul, debarasarea... Vin femei amărâte și le slujesc pe cele din personal care sunt mai cucoane... Ar trebui să primim gratuit trei perechi de cizme pe an, două salopete... Ei bine, nu există salopete. Sunt salopete de suprafață (tip A) prea subțiri pentru subteran. Cizme... sunt doar câteva perechi, numărul 43, nici mai mici, nici mai mari. Uite, stau cu bonul în buzunar...
Apare și prietenul inginerului meu, subinginerul Adrian Cârțan – șeful serviciului Aprovizionare al I.M. Petrila. El știe ceva de Liiceanu ! „Mi-au plăcut intervențiile lui, prelegerile lui, ca să zic așa, apelul lui către lichele. Cât despre Piața Universității, am văzut târziu, la emisiunea „Gaudeamus”, caseta studenților. Dar de ce așa de târziu ? Mult prea târziu! A venit ca o replică la acuzația că Marian Munteanu ar fi instigat lumea... Problema cu ungurii ?! Nu. Dimpotrivă. Aici ungurii au fost promovați în funcții.
Rep.: Cum vă aveți cu autoritățile ?
A.C.: La Alba Iulia m-a oprit poliția, după ziua de 13 iunie, pentru că depășisem viteza legală cu mașina. Vreau să-i dau 100 de lei agentului, ca să scap. Nimic. Îmi face morală: „Gata, nu mai ciupim nimic, totul e pe cinstite”... Și începe să scrie procesul-verbal... Unde lucrez? La I.M. Petrila. Ce stradă? Strada Minei... „Cum, doamne, lucrezi la mină ?!? Ia-ți actele și du-te !” Dacă așa ne vede poliția, cum ne văd alții ?!
D.G.: Eu cred că la început atitudinea generală, în țară, era de simpatie față de mineri. Eu eram la Comănești, acasă. N-am fost în București, nu știu Bucureștiul... Dar când s-a întrerupt emisia, cum să nu sar din pat ?! Că emisia nu s-a întrerupt nici când au manevrat Revoluția de la televiziune... Și atunci, tot televiziunea a mobilizat lumea... Altfel, nu mă duceam eu, de nebun, la primărie să dau jos portretele... La fel s-a întâmplat și acum, datorită televiziunii.
A.C.:...Un fel de bate șeaua să priceapă iapa !
D.G.: Omul de la țară nu a avut pe moment alte surse de informare. Atunci, pe moment, și părinții mei au fost pentru mineri. Și atunci când s-a ajuns la „consens”, când F.S.N. s-a transformat în C.P.U.N., atunci când minerii au zis că aduc guvernul la Petroșani, și atunci s-au dat tot așa niște știri din care fiecare a înțeles ce a vrut, că vor partidele să vândă țara... Iar acum, tot televiziunea este cea care a derutat țara. Au susținut că sunt atacați de legionari... Eu așa cred, că televiziunea e vinovată... Să dai un comunicat că sar peste tine huliganii... Păi așa... poți să dai un comunicat la televizor că vin rușii peste noi... Păi n-ar sări oamenii să-și apere țara ?!?

-- va urma --

Cuvântul, nr.34 / 18-24 septembrie 1990

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!