poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4739 .



Poezia Vie - 25 aprilie - Direcția 9
articol [ Evenimente ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2015-05-10  |     | 





Sâmbătă, 25 aprilie, în Tonka Soul Café, a avut loc un nou eveniment - ,,Poezia vie”- organizat de Direcția 9.

Marius Dumitrescu este primul autor care deschide evenimentul. Îl invită să vorbească despre volumul său de versuri – ”Târziu dar neînserat”, publicat la Editura ,,grinta” - pe poetul Valeriu Mircea Popa care spune că a întâlnit ,,o serie de poeme foarte bine scrise, concepute, în care nu există poticneală… după părerea mea este foarte greu să scrii poeme scurte, concentrate și extrem de penentrante”. Încheie prezentarea sa, citind poezia ,,O veșnicie”. Urmează o serie de poeme în lectura actriței Cristin Art după care Lucian Vasilescu vorbește despre autor și poezia acestuia, afirmând: ,, discreția lui de până acum este complet nepotrivită cu pregnanța și forța poeziei pe care o scrie...citind această carte, am rămas cu un foarte mare regret și anume, acela de a nu-l fi întâlnit pe Marius Dumitrescu și poezia sa cu mai multă vreme în urmă”. Ultimul cuvânt îl are autorul care citește două poezii din volumul său.

Cel de-al doilea autor, Raluca Neagu, citește din volumul de versuri ,,unde se termină lumina”, publicat la Editura Tracus Arte, volum câștigător al Premiului Național pentru Debut în Poezie ,,Traian T. Coșovei, premiu acordat de Editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și Agenția de Carte. ,,unde se termină lumina” un remarcabill început în arta discursului eterogen, lipsit de artificii emfatice, forțate, matrițe sentențioase folosite de alți autori ce se doresc a fi autentici. Discursul poetic al Ralucăi Neagu surprinde prin caracterul expresiv, leal, printr-un mimetism emoțional amplu, dar mai ales prin reificarea umanului. Deși elegiacul primează în mai toate poeziile ei, emoția e reflectorizantă, reușind să captiveze, transmițând intens mesajul, paradigmă a trăirilor interioare.

Vali Orțan este următorul autor care își prezintă cartea citind trei poezii, după care o invită pe Vali Pena să recite și să vorbească despre volumul său de versuri - ,,Glonțul predestinat”, publicat la Editura ,,grinta” cu sprijinul Direcției 9. ,,de fiecare dată când citesc poezie, am emoții și vă spun și de ce: profesoara mea, Mihaela Juvara, afirma că ,,Poezia nu e cum se construiește zidul, ci cum se face cărămida”, spune actrița Vali Pena. Înainte de a recita o serie de poezii din volum, actrița dă citire prezentării succinte, de pe coperta patru, realizată de Marian Drăghici care spune printre altele: ,,Ei bine, să-i faci iubitei una ca asta, adică să-i dedici un volum de versuri intitulat ,,Glonțul predestinat”, iată un act de terorism poetic pur, istoric asezonat, absolut de invidiat”.

Urmează poetul Adrian Pârvu care vorbește despre noul său volum de versuri - ,, Poeme din casa de lemn”, publicat la Editura ,,grinta”. ,,Această carte este un experiment, ea conține patru secvențe total diferite ... din acest volum, vă pot spune cu certitudine, că vor ieși încă două volume diferite” spune autorul după care lecturează câteva poezii din trei capitole diferite : Scrisoarea poemului către autor, Uitarea, Zicerile lui Adamaru. Am remarcat un discurs liric profund, puternic, scris de un condei sigur care stăpânește bine arta cuvântului. Ironia este punctul forte al poeziilor lui Adrian Pârvu care rupe fâșii din carnea realității cotidiene, aducând în atenția cititorului aspecte pro și contra despre personaje cu caractere diferite, subliniind prin aforisme discrete esența unor trăiri, experiențe de viață.

Daniela Toma prezintă două dintre cărțile publicate la Editura Art Creative - ,,Și îngerii au fost tineri”, autor Alexandru Dan - ,,un volum de proză combinat cu poezie ... una dintre bijuteriile lirice ale editurii, așa cum îmi place mie să spun... este o carte sinceră pe care nu o poți lăsa din mână până la final... imaginația este la ea acasă...putem spune despre volumul lui Alexandru că a căpătat acea nuanță lirică ce-i dă un plus de savoare, dar și originalitate, ceea ce înseamnă că el și-a atins obiectivul ... a ales poezia”, spune Daniela Toma apoi continuă, prezentând cel de-al doilea volumul de versuri - ,,Act de neidentitate”, autor Iulia Toma. ,,ea mediteaza, ea se revoltă apoi trage concluziile fără să menajeze ... aș spune că taie în carne vie ca să descopere sinceritatea, iubirea... emană forță în același timp... ”, încheie prezentarea Daniela Toma după care lecturează câteva poezii din volumul de debut al Iuliei Toma.

Astfel s-a desfășurat evenimentul din 25 aprilie, organizat de Direcția 9.
 photo 11188198_941768489203197_8682600572494089837_n_zpsp4ok7xcl.jpg

Felicitări tuturor autorilor!
A relatat pentru dv. C&M




 photo 10417755_941769039203142_7608568904028876096_n_zps28dvjoba.jpg





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!