poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3574 .



Festivalul de Umor “Al. C. Calotescu – Neicu” – Târgu-Jiu și Turceni
articol [ Regional ]
Olteancă pentru o zi Colecția: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Casiopeea2008 ]

2013-04-23  |     | 



Gorj – județul al cărui nume a fost cioplit în nemurire de inegalabilul Constantin Brâncuși și a fost cântat de Maria Lătărețu, este unul dintre județele cu o activitate culturală impresionantă. Răsfoind “Agenda cultural㔠pe anul 2013 a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, am constatat că numai pentru luna aprilie sunt programate șaisprezece acțiuni (și este o lun㠓săracă”, față de altele). Printre acestea, se numără și Festivalul de Umor “Al. C. Calotescu – Neicu”, ajuns la cea de-a XXI-a ediție.
Festivalul, creat cu scopul de a promova creația umoristică și de a menține interesul creatorilor de umor, poartă numele unui fiu al Turceniului. Alexandu C. Calotescu-Neicu (1888-1952) a fost un mare proprietar de pământuri, dar și publicist, poet, epigramist și traducător, în perioada interbelică. Organizatorii acestei acțiuni au fost: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Județean㠔Christian Tell”, Consiliul Local și Casa de Cultură Turceni și Liga Cultural㠓Fiii Gorjului” București. Dacă, până acum, festivalul a avut statut de festival interjudețean sau, mai exact, inter... juvețean, la această ediție au fost acceptați în concurs și creatori din județele limitrofe Gorjului. Nu am stat pe gânduri, m-am înscris în concurs, m-am numărat printre laureați și, astfel, am fost... olteancă pentru o zi! Doar pentru o zi, deși festivalul s-a desfășurat în perioada 19-21 aprilie.
Sâmbătă, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, caricaturistul Leonte Năstase (doljean, la origine) a expus portrete ale unor personalități gorjene. Lucrările au putut fi admirate și a doua zi, la Turceni.

 photo DSC_1421_zpsfd9c1ba9.jpg

Tot sâmbătă, a avut loc lansarea revistelor “Turburele” (nr.11/2013) și “Labirint” (nr. 23) și a volumului "Epigramele gorjenilor de ieri și de azi", autor Grig M. Dobreanu.
Dimineața de duminică prevestea o zi frumoasă. Înainte de a porni din Târgu-Jiu spre Turceni, am avut timp să mai stăm de vorbă, la o cafea. În ton cu vremea frumoasă, și participanții erau bine dispuși, doar erau pregătiți pentru un festival de umor.

 photo DSC_1410_zps19f2564e.jpg

Când am ajuns, la Casa de Cultură Turceni, se adunase deja multă lume. Nu puteai să nu remarci, în mulțime, elevi în diferite costume. Printre spectatori, s-au aflat și două dăscălițe din Turceni, care mi-au fost colege de clasă, la liceu. Nu am reușit să mă dumiresc dacă eu am fost gazda, pentru că le-am invitat la festival, sau ele, pentru că festivalul a fost în orașul lor. Pe lângă lucrările maestrului Năstase, în sala Casei de Cultură erau expuse și desene ale elevilor de la Liceul Tehnologic Turceni. Domnul director Ion Cepoi a rostit câteva cuvinte, de început, după care i s-a dat cuvântul... Măriei-Sale Umorul.

 photo DSC_1440_zps3efbe086.jpg

Premianții acestei ediții au fost:

La secțiunea „Epigram㔠(tema impusă: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba!”):
Premiul I – Nichi Ursei, Rm. Valcea
Premiul II – Valentin Groza, Târgu-Jiu
Premiul III – Grigore Tunșanu, Târgu-Jiu

Premiul pentru revista de umor:
Revista „Bolta Verde”, redactor-șef Nicolae Brelea

Premiul secțiunea „Umor la rotativă”:
Vali Slavu, Aninoasa – Hunedoara

Premiul pentru expozitie de caricatura:
Leonte Năstase, Constanța

 photo 902873_153966561446483_463185101_o_zpsaad9ad58.jpg

Sarcină grea a avut juriul, la proba de interpretare (monolog și scenetă). Mie mi-ar fi fost foarte greu să aleg între atâtea numere excepționale. Nu mi-aș fi imaginat că într-un orășel, există atât de multe talente actoricești. I-am urmărit, cu încântare, printre alții, pe Vanghelie în ipostaza de elev și pe Nea Mărin interpretat de o fată.

 photo DSC_1475_zps00a0eaf6.jpg

O surpriză de proporții am avut când am aflat că fata frumoasă care a interpretat rolul “mamiței” lui Bubico, era de fapt un băiat.

 photo DSC_1501_zps6e9165e0.jpg

Chiar dacă nu a fost ușor, juriul (alcătuit din domnii Alexandru Păsărin – președinte, Nicolae Dragoș, Grigore Marian Dobreanu și Spiridon Popescu) a decis și a acordat următoarele premii la secțiunea “Interpretare”:

• Cel mai bun interpret – Giurea Lavinia
• Cel mai bun grup de interpreti (ex aequo):
• Bivolaru Georgiana-Elena și Murgescu Maria Roxana
• Mateescu Georgiana-Nicoleta, Ungureanu Vladut, Galbenu Carmen Ionela si Dinu Maria Stefania.

La secțiunea “Creație”, au fost premiați următorii elevi:
Premiul I – Iovan Elena Madalina
Premiul II – Salavat Mariana Luciana
Premiul III – Cauc Cristina Mihaela

 photo DSC_1539_zps98870552.jpg

După obișnuita fotografie de grup, buna dispoziție s-a mutat la cantina unde am fost așteptați cu o masă festivă. Teancul meu de cărți și reviste (încă) necitite, dar cărora le va veni rândul în vacanța de vară, a crescut, după acest festival. M-am întors acasă cu două volume de versuri semnate Spiridon Popescu (“Înger între scaieți” și “Eseu despre glorie”), "Epigramele gorjenilor de ieri și de azi", autor Grig M. Dobreanu, "Actorul și epigrama" – o culegere îngrijită de George Drăghescu, „Revista Jiului de Sus” – redactor-șef Viorel Surdoiu și multe publicații oferite de Trustul „Flacăra”.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!