poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2681 .



InterVIU cu scriitorul Ovidiu Bufnilă: Știu vreo două trei acorduri la chitară, da' e de-ajuns ca să ridic în picioare un stadion întreg
comunități [ poezie.ro ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alexander ]

2012-12-07  |     | 








Ovidiu Bufnilă a coborât cândva din rafturile bibliotecii părinților direct în mâinile mele devoratoare de foile revistei Anticipația. Eram un copil de clasa a IV-a al anilor '90, care mergea regulat la orele de religie proaspăt incluse în programa școlară. Am citit una din povestirile incluse în antologie după ce am mințit în dreapta și-n stânga că am terminat lecțiile la franceză. Și de atunci mi-a rămas numele autorului întipărit chiar dacă s.f.-ul oferit prin litere se diferenția clar de clișeele de care eram sătul. Când mai prindeam o revistă s.f. de urechi, căutam prin cuprins numele lui, și eram fericit când îl găseam. Secundele au trecut babane ca niște ani, iată-mă față în față cu autorul, pregătit să îi iau un interviu. Și pentru că am avut ocazia să îi observ, prin rețelele de socializare, motoarele interioare, m-am gândit mult la întrebările pe care să i le pun. Recunosc, înainte am jucat jocul Dacă aș fi Ovidiu Bufnilă, ce întrebări aș dori să aud? și a ieșit InterViul de mai jos.

Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957, Târgu Ocna, județul Bacău) este un eseist și prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați.

InterViu

Secțiunea I Introducere

Ștefan Ciobanu: Cât realism întâlnim în scrierile s.f.și cât s.f. în viața reală?
Ovidiu Bufnilă: Păi dacă ne uităm la televizor vedem o mulțime de SF-uri, jurnaliști care-și dau ochii peste cap băgându-ne-n sperieți că vine sfârșitul lumii, că avem cipuri în nădragi, că nici nu existăm ci suntem ideile cuiva, că o ducem bine dar de fapt noi tragem mâța de coadă, chestii din astea lumești care, desenate pervers și inteligent, te fac să confunzi ficțiunea cu realitatea. Dar e ca lumea să dai bipuri, să pui la cale SMS-uri, să nimerești în plin promo la berea cutare, să faci shopingaraie, să te zburlesti la mai marii zilei, să te dai cu parapantă, să-ți filmezi iubita cu nasturele de la chiloți, să-ți schimbi mama-soacră în direct la televizor cu alta mama-soacră, mai bună și mai dreaptă, e tulburător, e pasionant, magnetofoanele au dispărut, Saddam a ieșit din uz, Madonna e pe ducă, vin extratereștri să facă animație la mall, ne prostim pe Facebook și cădem pe spate când Papa moare în direct pe rețelele de socializare. În mare viteză lumea se schimba dintr-un singur click, se prăbușesc marile mituri, scriitorii devin neimportanți, politicienii își cumpără fete de fete cu silicoane planturoase să-i pizmuiască votantu amețit iar poporanu se bucură de binefacerile tehnologiilor punând la cale revoluții devastatoare și fără de sens. Ficțiunea e înscrisă în codul nostru genetic dar noi nu luăm seama la asta și ne tot închipuim în fel și chip alergând voinicește către Nimic. Filozofii au năpârlit. Savanții sunt un fel de gunoieri simpatici care se tot păruiesc în timp ce atomii își bat joc de ei ascunzându-se și vălurindu-se părelnic. Premiul Nobel nu mai are sare și piper iar valurile tsunami își bat joc de construcțiile noastre pe care le nimicesc, pentru că suntem indolenți, aroganți și delăsători. SF-ul e și el pe lista asta, ridicol și tembel. Se sumețește și el fandosindu-se că ar descrie Viitorul dar în adevăr e depășit rău de tot de situație. Tot ce ne-am imaginat n-a ieșit așa cum ne-am imaginat iar tot ce ni s-a părut aiurit și zevzec s-a dovedit a fi crunta realitate. N-am descoperit mare lucru și suntem pe mai departe bicisnici, aroganți și conformiști. Einstein încă ne păcălește cu prostioarele lui, încă mai credem că ne tragem din maimuțe și că Lumina vine de la Răsărit. Tocmai am descoperit o bacterie pe Marte și am și declarat-o sora noastră de sânge, mai mare râsul. Nici o tehnologie nu ne va vindeca de singurătate și nici n-o să ne dăm seama când batman, superman, transformer, terminatorul și alien o să ne sune la ușă să ne bage pe gât un pliant electoral.
Ș.C: Povestește-mi o zi din viața ta dacă ai fi erou de roman scris de Ovidiu Bufnilă?
O.B: Viața e grea, tre' să te scoli în zori pentru că bufnilul e un dictator și-și oropsește personajele, tre' să te speli pe dinți că nu se face să faci figurație sau să fii primadonă sau primadon nespălat pe dinți, faci flotări la greu ca să-ți scada burtica umflata de cipsuri și snecsuri, ieși pe strase la agatat idei, urmăresti spioni de toate felurile că și ei te urmăresc pe tine, mai furi câte-o reclamă în criză de inspirație, te caftești pe viață și pe moarte cu toți adversarii reali ai bufnilului și bineânțeles că-i pui la podea că trebuie ca și bufnilul să aibă câștig de cauză în viața asta, nu în alta, iubești episodic și fără de leac, descoperi lumi nemaivăzute și nemaiauzite, zici tot felul de lucruri savante sa se uimească cititoru sau digitalu după caz, mai ai timp de-o țigară deși bufnilul s-a lăsat de fumat, o iei de la capăt, băi, ce-i cu brambureala asta, răcnește bufnilul și tu, personaj de personaj, o iei repede la picior să termini secvența ficțională, bufnilul te aruncă la gunoi spre seară, delete cu tine, îți ia altul locul, mai performant sau mai zevzec după caz. E tare greu să fii personaj bufnilian pentru că de fapt bufnilul nici nu este scriitor, personajele lui intră în realitate și se ocupă cu tot felul de stratageme periculoase așa că te poți trezi de-adevăratelea purtător de cuvânt al primului ministru sau ditamai generalul in serviciile secrete sau spion între spioni sau android acoperit sau precupeață în piața centrală sau în piața de pește acolo unde mișună tot felul de extratereștri care te binoclează sperios: țigări, țigări!?! Pauză de publicitate. Nu râde, personejele bufniliene muncesc din greu în publicity pentru că bufnilul a învățat lecția de mic copil și nu e scriitor șpăgar, nu se ocupă de cumetreala culturală, nu e pupincurist geostrategic după epocă și alianțe continentale. Personajul bufnilian chiar umblă peste tot cu pliante după el, cu sloganuri, cu comunicate de presă, se împiedică, trage cu ochiu, își trage sufletul oftează, își trage mucii, o ia de la capăt, socializează la greu și se vălurește vălurind acțiuni, teme, idei, scenarii și strategii, clipuri video, strecurându-se, insinuîndu-se, muncind serios la opera literară bufniliană, inegalabilă, genială, imortală, draga de ea, ha, ha, ha! Puțină anecdotică nu strică, n-are rost să te iei în serios ca scriitor, scriitorul adevărat râde tot timpul, e liber, e viu, cât se poate de viu.
Ș.C: Spune ce știi să faci?
O.B: Sunt un artist adevărat, sunt genial și teribil, știu de exemplu să curăț o tigaie cu inamicu grăsimii, fac ouă ochiuri de-ți lasă gura apă, știu să fluier cu două degete la tot felul de cântări, scap de răceală în doar două zile cu lămâie și chimen de numa, numa, știu să înșurubez și să deșurubez, știu vreo două trei acorduri la chitară, da' e de-ajuns ca să ridic în picioare un stadion întreg. da, încă negociez cu marile case de discuri de peste ocean, spăl mașina meserie, o spăl și pe jante să arate ochioasă, te fac din viraje printre tiruri, nu glumesc, simt de la o poștă când șmenarii de la service au de gând să-mi tragă o țzeapă cu nu știu ce SDV-eu misterios prin care tre să se scurgă uleiu în baia de ulei, folosesc batiste de hârtie ca să nu-mi țin microbii prin buzunare, nu mă pierd în pădure pentru că-mi iau tot timpul cu mine o lanternă și-un cuțit de tip rambo, așa ca să nu m-apuce tremuriciu, știu să-mi fac o mulțime de prieteni dar îmi iese tare bine când îmi fac dușmani cu toptanul, știu să fac așa ca un koropișnic sau ca o bamboleră, îmi dau seama când se schimba axa magnetică și când un politician ne-a trădat deja și ne-a vândut pe nimica extratreștrilor, știu să fac pase magnetice da mai am un pic până când o să fac să zboare prin aer palatu parlamentului, știu să joc table, știu să joc leapșa, știu să fac tabla înmulțirii, știu să dansez, știu să număr până la zece, câteodată îmi iese câte-o strategie secretă de se miră și serviciile secrete străine de minunea asta, știu să nu-i uit pe cei care au vrut să-și bată joc de mine, știu să ajung acasă fără GPS, știu să mă dau cu bicicleta, știu unde mi-ampus cheile, știu să scriu o povestire scurtă din zece cuvinte și o scriu pe aia mereu da nu-și dă nimeni seama pentru că sunt cel mai mare magician al tuturor timpurilor și uite că știu că ceea ce am zis adineaori e o mare aroganță și o minciună gogonată. Îmi știu lungu nasului dar nu vă bazați pe asta pentru că îmi place viața și fac de fapt numai ceea ce am chef să fac. Și asta știu s-o fac așa cum scrie la carte.

Secțiunea II Întrebări din lumea ta

Ș.C: Dar dacă ai fi erou al lui Asimov?
O.B: N-am cum să fiu eroul lui Asimov petru că Asimov e un savant iar eu cu savanții nu am nici în clin nici în mânecă pentru că eu cred în magicieni. Magicienii sunt cei care știu rostul lucrurilor. Savanții au eprubete și o mulțime de probleme administrative, au nevoie de premii și de sponsorizări, au nevoie de diplome și de baluri de binefacere, tre' să apară în filme de lung metraj și pe youtube ca să-și popularizeze microbii, elementele chimice, nucleotizii, ideile sucite. Magicienii sunt ființe fabuloase, anecdotice, străbătătoare prin timp și spațiu, văuriți și văluritori și tocmai de aceea un asimov sau un einstein n-ar putea înțelege că nu exită atomi, că nu există câmpuri magnetice și că noi suntem de fapt o imagine a ceva indefinit care nu mai este dar este în același timp.
Ș.C: Există un roman, sau o povestire pe care ai vrut să o scrii dar nu ai mai apucat din diferite motive (fie s-a încețoșat subiectul, fie ai pierdut momentul, fie a pierit inspirația, fie ai pierdut manuscrisul, fie ai întâlnit în altă parte subiectul etc)? Dacă da, ne poți descrie puțin subiectul?
O.B: Eu nu sunt un astfel de scriitor, am mai spus-o. Literatura nici nu există. Numai noi oamenii ne prostim simpatic. Ficțiunea este cea care există, părelnic, cărțile în sine nu înseamnă nimic, nu acolo e ficțiunea ci în faptul că o carte azvârlită pe un birou scoate un zgomot. Eu nu vreau ceva anume, nu vreau să scriu o carte sau o povestire și asta e chiar public, eu sunt ficțiunea în carne și oase și tocmai de aceea nici nu contează numele meu, nu contează datele mele biografice. Ficțiunea vălurește totul, ființele, alegerile parlamentare, meciurile de fotbal, procesele, iubirile, războaiele, din astea toate, noi, scriitorii magicieni, șparlind așa pe furiș tot felul de secvențe. Le șparlim, dragii de noi, le edităm și ne dăm artiști dar în adevăr personajele, scenele, romanele sunt procese, sunt evenimente valurite care trec dincolo de noi, care trec dincolo de paginile cărților. Dar noi suntem așa de suficienți încât ne imaginăm că am făcut o gaură-n cer scriind tot felul de bazaconii. Chestia teribilă e că toate acestea există în alte zone, în alte spații, în alte lumi. E caraghios cum ne îndârjim să aspirăm la Premiul Nobel sau la Meritul Cultural, cum ne batem unii cu alții să punem laba pe instituții culturale, pe măriri pentru doar simplu fapt că am fi umplut rafturi de biblioteci cu niște înjghebări ficționale altminteri tare caraghioase, ridicole, liricoide, de uitat, mai ales de uitat. Ăsta e subiectul
Ș.C: Dacă s-ar opri lumina pe toată suprafața Pământului, atât ziua câtși (evident) noaptea fiind imposibil a se mai scrie, recomanzi scriitorilor să continue să o facă sau propui să se conformeze beznei?
O.B: De-abia reușesc să-mi spun mie câte ceva inteligent câteodată! Cum să am aroganța de a crede că pot spune altora ce sa facă? Dacă o fi să se ia lumina că nu ne-am plătit facturile sau că nu știu care copil de bani gata ajuns prim ministru o să vrea să ne scoată din Europa și Europa o să ne taie curentu de ciudă, eu tot o să scriu în draci, pe bâjbâite, din memorie, o să scriu pe pereți, pe scări, văd eu, convins fiind că așa, în beznă, o să fie și mai mare mulțimea mare de scriitori de pretutindeni. O să ne călcăm în picioare unii pe alții sau o să ne ajutăm pe bâjbâite să găsim un colțișor de perete liber să lăsăm o urmă inteligibilă, ceva, s-o găsească alții care vor fi mai norocoși și vor scrie și vor trăi într-o altă lumină. Pentru că a te exprima pe sine este inscripție genetică. Nu știu de ce o fi chestia asta în codul genetic dar tre' să mă conformez pentru că celulele mele conduc jocul, eu fiind doar construcția lor, pe bune dacă mint!
Ș.C: Visează Ovidu Bufnilă oi electrice?
O.B: Nu visez oi electrice pentru că nu citesc SF. Nu sunt sefist în adevăratu sens al cuvântului și asta o știu și bolșevicii, și ofițerii inteligenți din serviciile secrete și acum or să afle și extratereștrii din interviul tău Ștefan și or să se dezumfle săracii de ei, extratereștri, că nu visez oi electrice dar îl visez pe Pitoșkin urmărit de Moreaugarin și pe Belbo Attipal cumpărându-și o țară virtuală să fie și el Președinte sau Prim Ministru la prânz, dimineața și seara.
Ș.C: Spune-mi care este, în concepția ta, echivalentul de azi al anului 1984?
O.B: Întreabă-mă despre cărțile mele, cum le scriu, ce am de gând să fac cu ele, de ce am scris romanul Câmpuri Magnetice și cum se face că am avertizat lumea întreagă că anul 2010 va fi un an greu și cum am făcut să apară de-adevăratelea primul Partid Digital din lume! Întreabă-mă despre mine Ștefan, întreabă-mă dacă mi-e bine cu mine, dacă sunt mulțumit că încă pot să duc gunoiul la pubelă și să mă întâlnesc cu vecinii mei iubiți care și ei devin personaje în cărțile mele. Întreabă-mă despre mine și nu mă pune să zic bazaconii despre viața altor scriitori, nu mă pune să zic prostii despre cărțile altora să le fac reclamă în interviul ăsta frumos și smuncit, anecdotic și plin de viață,doamne, ce frumoasă e viața!
Ș.C: Crezi că oamenii aușasne să devină, într-un viitor incert, ca orice viitor care se respectă, extratereștrii?
O.B: Ce vor urmașii noștri să devină e doar treaba lor, treaba noastră e să fim liberi, să zburdăm de colo, colo, să bem o cafea la cafenea cu prietenii, să ne vorbim pe mess, să ne dăm cu mașina, să ne bălăcim în psicină, să spunem tot felul de nerozii pe post de adevăruri leșinate, să ne iubim, să fim fericiți și liberi, să ne facem de cap, să călătorim, să scriem tot felul de povestiri geniale, să trăim, Ștefane, să trăim cu adevărat, cu dragoste, cu vioiciune, cu speranță, cu încredere, să trăim nebunește, să nu fim conformiști și tembeli, să nu ne fie rușine de noi,să fim surprinzători și deștepți, să nu ne lăsăm fraierți, să nu ne lăsăm trâtiți în genunchi!
Ș.C: Ai avut impresia, în urma scrierii unei povestiri, că lumea creată acolo s-a materializat undeva într-un univers paralel?
O.B: Da, da, da!

Sețiunea III Întrebări din lumea unui poet

Ș.C: Citește un scriitor de s.f. pe Mihai Eminescu?
O.B: Nu sunt scriitor SF, ți-am mai spus, vorbește lumea.
Ș.C: Dar pe Bacovia?
O.B.: De ce nu-i întrebi pe scriitorii de SF? Să vezi cum pun ei problema bufnilului, ha, ha, ha!
Ș.C. Mic exercițIu de creațIe: continuă te rog, la libera inspirațIe, poezia
A fos odată ca-n povești
A fost ca niciodată
O.B: Măi, tu râzi de mine sau râzi cu mine?!
Ș.C: Povestește-ne o poezie și un poet.
O.B: Ești primul pe care-l emailez când scriu prima poezie deșteaptă, îți trimit un SMS-eu! Promit solemn, cum mă ratez în ficțiunea mare și mă apuc de poematică, te caut, trag de tine să-mi iei un interviu poetic, te cuceresc eu cumva să-mi faci reclama ca poet, să corectez reclamele tembele alea cu te iubesc infinit/cumpără cavit!

Secțiunea IV Mondenități

Ș.C: Ce ar spune Ovidiu Bufnilă dacă s-ar întâlni cu J.F.K. Kennedy?
O.B: Pe JFK l-au împușcat în cap, n-am cum să mă întâlesc cu el, hai să fim serioși, JFK a fost un Președinte adevărat cu o mare neșansă însă. Pot eu însă să-l judec? Nu cred. Aș fi neserios, imberb și ridicol. Aș putea să-l întreb ceva dar mă gândesc un pic, nu te grăbi.
Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Marilyn Monroe?
O.B: Marylin Monroe s-a întâlnit cu cine nu trebuia și tocmai de aceea noi doi nu ne mai putem întâlni.
Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Mickey Mouse?
O.B: Mickey Mouse e din altă ficțiune, Ștefan. Iar dacă te aștepți să mă căznesc să-ți dau răspunsuri artificial-inteligente acestor întrebări, te-ai păcălit. Nu știu ce aveți voi, dragii mei, de puneți întrbări din astea așa de grele de năuciți bietul scriitor, de-l faceți să roșească săracu de el că nu știe să zică ceva haios, celebru, ceva de ținut minte, ceva care să-i dea pe spate pe tipii de pe facebook care așteaptă cu sufletul la gură să vină cineva să-i uimească, să-i umanizeze, să le sufle pisicuțele de sub nas, să-i scoată la aer curat că uite, dacă tot vine sfârșitul lumei de ce să nu ieșim la un grătar ceva, să ne treacă de savantlâcuri, de ifose și de alte alea.
Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Ovidu Bufnilă?
O.B: ??? Hm. Mare lucru, ce mai întrebare. Păi dacă mă întâlnesc cu mine ce mare scofală? Mă întâlnesc cu mine și gata. Salut, Bufnilă. Salut, Bufnilă. Ce faci Bufnilă? Ce faci Bufnilă? Înțelegi Ștefane cum e cu vălurirea? Vălurirea înseamnăsă treci dincolo de oglindă, să depășește simpla oglindire, înțelegi? Când m-ai întrebat, asta m-ai întrebat, ce-o să mă întreb oglindindu-mă în mine însumi. Asta îi învăț pe românii care vin la workshopurile mele speciale de imagine, relaționare și comunicare, personal branding, leadership, body language, NLP, waved marketing, îi învăț să depășească stadiul ăsta al oglindirii..
Ș.C: Pentru că suntem în plină campanie electorală spune un slogan.
O.B: Fraților e groasă rău/Votați-mă și-o s-o facem și mai groasă! Mă votează toată lumea, ai să vezi pentru că românilor le place tevatura și paranghelia. Numai politicienii ăștia n-au sare și piper și prea se iau în serios și se uită cruciș la noi de pe blocuri, cu obrajii lor bucălați și cu mesajele lor inspide, cerșindu-ne să ne prostim la nesfârșit și să-i votăm să-și facă și ei mendrele și tot așa la nesfârșit până când, vălurind vorbind, Ovidiu Bufnilă se va întâlni în sfârșit cu Bufnilă să-l întrebe de ce arde gazu prin literatura mondială din America în Brazilia, din Olanda în Canada, din Australia în Italia, din China în Danemarca, până când Ovidiu Bufnila se va întâlni cu JFK să-l întrebe de ce nu a luat în seamă avertismentele rușilor că tocmai ai lui îl vor împușca în cap, s-o întrebe pe Marilyn Monroe cum de i-a ieșit faza aia bestiala cu rochia ei albă care ridicându-se în văzul lumii a transformat-o într-un brand epocal, până când bufnilului o să-i vină mintea la cap să-i citească și el pe magicienii adevărați de Eminescu și Bacovia și în sfârșit până când Ovidiu Bufnilă o să-l întrebe pe Mickey Mouse de ce n-a venit la noi în România tocmai atunci când mii de copii români îl așteptau cu sufletul la gură în 1945!

Secțiunea V Încheiere (în timp ce reporterul sare de la trambulină într-un bazin plin de meduze)

Ș.C: Care ar fi ultima întrebare cu care ai dori să se închidă un astfel de interviu și care ar fi răspunsul pe care l-ai da?
O.B: Alo, Ștefane, dacă tot ai de gând să te transformi într-o meduză, te așteptăm la noi la comenduirea secretă, să te luăm noi la întrebări, scriitor talentat care ești, să te trecem noi așa prin toate chinurile să te învățăm minte să mai pui întrebări nasoale și încurcătoare, cum adică Ștefane, care noi, păi noi, aștia, ficționalii de serviciu care inventăm lumile, politicienii,ofițerii de informații, revoluțiile, războaiele și piesele de teatru, bursele, economiile, ocultele și spectacolele de jazz, măririle și căderile, istoriile secrete, programele de televiziune, promoțiile și SMS-urile, sateliții-de-tip-1984, ascultărileși cântările, noi, profesioniștii secetului, noi care ne travestim în scriitori și poeți ca să mai bucurăm inima poporanului, noi, ființele fabuloase care nici nu existăm, noi, ideile, altfel cum? Căci dragă Ștefan, ce suntem noi altceva decât niște idei sprințare sub formă de ființe în comenduirea imaginară unde facem instrucție la sânge cu sentimentele, cu visele, cu dorințele, stâng, dept, culcat, salt înainte, nu te râde scriitor talentat care ești, Ștefan, vorbesc serios, o să te radem în cap, o să-ți dăm bocanci și raniță, o să te trecem prin chinurile iadului de-o să-ți scuipi inima din tine căci numai așa, bărbătește și ostășește poate ajunge cineva un mare scriitor căci dacă noi doi ne-am pierdut vremea fără să aspirăm să ajungem cumva mari scriitori atunci la ce să aiurim lumea cu interviul ăsta, la ce să-i facem pe oameni să piardă vremea zgâindu-se la noi, hei, soldat, unde caști gura, lasă meduzele, așa, stâng, drept, cu cântec înainte, marș!

Mulțumesc foarte mult pentru răspunsurile date.

Ovidiu Bufnilă a avut amabilitatea de a răspunde cu calm, atât cât s-a putut, întrebărilor mele spontane, așa cum sunt și povestirile lui. Îi mulțumesc și îl asigur că a fost o frumoasă experiență, și o onoare. Acum lângă mine când redactez acest InterVIU, stă un copil care răsfoiește o carte veche și se bucură citind un s.f. straniu, care îi va păstra peste timpuri în memorie, numele autorului care l-a făcut să uite atunci de temele pentru școală. Acest autor este Ovidiu Bufnilă.







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!