poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2755 .



O operă deschisă
articol [ Creatie ]
o definiție practică a haiku-ului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2012-10-11  |     | 








E inutil și pueril să crezi că în numai două pagini ai putea afla ce este haiku-ul. Orice definiție este la urma urmei un lucru steril cînd este vorba de lucrurile concrete. Fără să iei contact direct cu ele, să le explorezi prin toate simțurile, să faci experiența lor pe viu nu știi încă nimic despre ele. Iar dacă e vorba despre un obiect de artă, atunci trebuie ca acea experiența să fie suficient de îndelungată ca să ai timp să-i prinzi gustul.

De aceea am să încep abrupt și am să spun pur și simplu, acesta este un haiku:

porumbul cules –
deasupra cocenilor
secera lunii


Genovel-Florentin Frățilă


Dacă veți mai citi și alte haiku-uri veți observa lesne că, formal, ele se prezintă cam la fel. Trei versuri inegale, unul mai lung la mijloc, o linioară de despărțire care marchează o pauză între cele două părți (sintagme) ale poemului. Scrierea fără majuscule la începutul versurilor.

La fel de ușor, veți observa că nu există o continuitate discursivă a textului. Cuvintele nu se leagă în propoziții sau fraze, rămîn în stadiul fragmentar de sintagme (grupuri mici de cuvinte legate cu sens). Și, din structura acestor fragmente, se poate vedea că ele nu povestesc, nu descriu, nu rostesc vreo sentință și nici nu vor să convingă de ceva. Iată un prim sens al acestor poeme aride, concise, austere: mărturisirea implicită a unei atitudini rezervate, reținute, parcimonioase. Sobrietate care refuză să exhibe, să-și declare, să-și mărturisească zgomotos simțirea.

Ce spune totuși textul? El numește, cît mai concis, două lucruri și, în felul acesta, le evocă în fața ochilor noștri. În puritatea lor, fără zorzoane metaforice, fără să chocheteze cu vreo intruziune subiectiv-emoțională în obiectivitatea lor. Fără să le altereze puterea genuină. Autorul nu există explicit în niciunul din cuvintele poemului. Există doar porumbul, cocenii, luna. Autorul refuză să se arate, atît prin faptul că textul nu vorbește despre el, cît și prin acela că nimic textual nu notează sau trădează emoția sa.

Trebuie să recunoașteți că acest poem vă înșeală așteptările și vă violează obișnuințele. El se adresează celor care, prin viața și experiența lor, sînt adepții unei atitudini reticente și discrete, au cultivat-o, o apreciază și o gustă cînd o întîlnesc. Și o practică în viața lor și, implict, ea răzbate în poezia pe care o scriu.

Să vedem ce poate totuși să placă într-un astfel de poem. În primul rînd faptul că el lasă lucrurile să vorbească. Emoția este în ele, autorul a trăit-o în fața lucrurilor și a scenelor evocate. Ele sînt corelatul obiectiv al emoției sale, singurul pe care e dispus să-l dea în vileag. Într-un fel misterios, emoția era acolo cînd le-a văzut (simțit, experimentat), nu el le-a infuzat-o. El își mărturisește emoția doar prin ricoșeu evocîndu-le. Și speră ca și pe cititor ele să-l emoționeze în același fel. Este o invitație și o provocare la a simți că lucrurile și natura comunică tainic, fără cuvinte, cu noi.

Abia în fața imaginilor (lucrurilor și scenelor aievea), contemplîndu-le și meditînd la sugestiile, aluziile, tîlcul lor (care nu poate fi verbalizat), cititorul poate gusta ceea ce spune, acum fără cuvinte, poemul. Haiku-ul este acest poem al tăcerii, resimțite după ce am lăsat în urmă cuvintele care ne-au condus ca un vehicul docil la fața locului. Acolo unde putem avea revelația tîlcului lucrurilor.

Revenind la imaginile concrete ale acestui poem, porumbul cules, așa rezumativ cum e sau tocmai pentru că se oprește la timp, ne evocă toamna tîrzie cînd recoltarea s-a încheiat și cîmpurile s-au aplatizat, cînd, peste noapte, deja cad brumele. Este o imagine care se expandează de la sine într-o întreagă atmosferă a sfîrșitului sezonului vegetativ, a tristeții nedeslușite care ne cuprinde și ne pătrunde pe nesimțite. Un simptom indubitabil al anotimpului care face implozie în poem (și-n sufletul cititorului). În haiku, asemenea sintagme se numesc kigo, cuvinte sezonale.

A doua imagine, deasupra cocenilor secera lunii, tocmai pentru că nu spune mai mult, lasă închipuirea cititorului să-i caute și să-i găsească un înțeles și, eventual, un mod de a se conecta cu prima. Se poate sesiza de la început că prezența lunii pare să amplifice pustietatea și singurătatea cîmpului golit de viață. Dar luna e în formă de seceră și acest lucru introduce un fior celest și un alt orizont al așteptărilor. Recoltarea nu s-a sfîrșit chiar dacă porumbul a fost secerat. Ce alte vieți sînt oare la rînd? Cuvîntul seceră are, în fonetica lui, o sonoritate sacadată, de multă vreme asociată cu mitralierea. Tăcerea scenei este parcă o nerostită amenințare.

Dar nu trebuie să ne grăbim și să ne oprim la această primă interpretare, poate că deasupra înseamnă chiar peste și luna este aici chiar secera ostenită dar mulțumită de lucrul dovedit, odihnindu-se pe grămada de coceni. Și atunci, și pentru noi, singurul fior va fi acela răcoros al lucrului dus pînă la capăt. De împăcare liniștită.

Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea textului sporește în imagini, iar imaginile capătă volum într-un orizont simbolic încărcat de emoție. Poemul este de fapt o alegorie concisă, textul vorbește despre lucruri și scene semnificative, iar acestea despre emoția care este cuprinsă în ele. Este o operă deschisă care cere imperios colaborarea inteligentă și empatică a cititorului.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!