poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7400 .



Venețianul Gerard din Cenad - primul sfânt bănățean
articol [ Regional ]
„Un personaj cultural cu valoare exemplară pentru vremea sa și pentru colțul de lume de care și-a legat numele“

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2005-09-09  |     | 



Cenadul se află construit într-o zonă de câmpie, departe de muntele care i-ar fi putut păstra nealterată memoria. Pietrele care, cândva, au consolidat și înfrumusețat bisericile și mănăstirile sale zac acum în fundații de case. Pentru a i cunoaște istoria, pentru a-i cunoaște oamenii, trebuie să pătrunzi în spațiul său spiritual. Fiindcă adevăratele „pietre“ ale falnicei capitale voievodale de odinioară se găsesc la bibliotecă.


În negura istoriei
În anii 953-954, episcopul Hieroteus vine la nordul Dunării, în părțile bănățene, „unde păstorește creștinii de aici, după ritul bizantin“, scria istoricul dr. Ioan Hațegan în volumul „Din cronologia județului Timiș“, apărut în 2004 la editura timișoreană „Marineasa“. Ceva mai târziu, prin mai 1020, la Constantinopol, Vasile al II-lea Bulgaroctonul enumeră, printre episcopiile supuse autorității arhiepiscopei de Ohrida, și pe cea de la Dibiskon/Tibiscus.
„Un eclectic, ca orice învățat al evului de mijloc, presărându-și textul cu inevitabile locuri comune, reflecții și citate din imensa zestre antică, biblică și patristică, dar un eclectic ce încerca să gândească și pe cont propriu - uneori foarte temerar chiar, cum o demonstrează comentatorul contemporan -, Gerardus din Veneția și din Cenad iese acum, întrucâtva, din negurile unui început de istorie medievală și din penumbra unor pagini latine devenind, iată, într-o schiță de portret a cărei nevoie o simțeam, un personaj cultural cu valoare exemplară pentru vremea sa și pentru colțul de lume de care și-a legat numele.“ - scria Răzvan Theodorescu în „Cuvântul înainte“ la volumul „Armonia lumii“ de Gerard din Cenad, apărut în 1984 la Editura „Meridiane“, din București.
Un venețian la Morisena
Dar cine a fost acest Gerardus din Veneția? Anul precis al nașterii nu i se cunoaște. Se știe că s-a născut la Veneția și, la naștere, a fost botezat Georgius. Ulterior, însă, a primit numele tatălui său, mort în cruciadă (deși prima cruciadă s-a predicat abia în 1095). La vârsta de cinci ani, îmbolnăvindu-se, a fost trimis la mănăstirea Sf. Gheorghe din Veneția, povestește istoricul Radu Constantinescu în cartea pomenită mai sus. Până la vârsta de 15 ani, Gerard a urmat cursurile școlii de la San Giorgio, unde se pare că a învățat scrisul și cititul în limba latină, unde a primit câteva cunoștințe practice de cânt liturgic și de noțiuni de aritmetică. Ulterior, pe la 1076, la Bologna, vechi oraș roman, avea să se deschidă prima facultate de drept din Europa Occidentală. La Bologna a locuit Gerard timp de cinci ani, probabil între 1015 și 1020. „Legenda major“ („Lgenda mare“) pomenește de studiul de către Gerard a gramaticii, muzicii, filozofiei, a disciplinelor literare și așa-zisul „Decretum“, o compilație de drept bisericesc. Aici, la Bologna, Gerard a avut acces la cele mai prețioase cărți ale vremurilor. Se pare însă că ori nu a vrut, ori nu a putut să învețe mare lucru din ele, fiindcă a rămas cu niște cunoștințe relativ modeste de logică și dialectică, precum și cu o gramatică deficitară. A rămas totuși cu date serioase de fizică și astronomie și aprecia matematicile și cuvântările bine realizate. „Talent personal nu a avut nici în domeniul literar, nici în cel științific, iar filozofia lui rămâne rudimentară - apreciază Radu Constantinescu. Ceea ce îi face totuși opera atât de prețioasă pentru noi este curajul, ieșit din comun, al acestui spirit polemic și războinic, de a pune în discuție nu numai autoritatea Bisericii, ci și pe cea a teologiei, lucru pe care nu l-au cutezat alții decât abia cu un veac mai târziu.“
Abia întors la Veneția, se va confrunta cu o răsturnare dramatică a echilibrului social, ceea ce-l va determina în cele din urmă chiar să părăsească Italia. În 1026, el se va refugia o dată cu dogele venețian, la Zara (Dalmația), apoi în Ungaria. Va vizita Cluny, Chartres și Brogne, apoi abația normandă Bec, Insulele Britanice, Spania. Deși pe vremea aceea erau la modă pelerinajele în Palestina, Gerard va alege calea opusă, ajungând în cele din urmă la Pécs. Þinând acolo o predică latinească, el îl va uimi pe craiul maghiar. Acesta îl va convinge să-l însoțească până la Oradea, cetate proaspăt cucerită de unguri, unde venețianul va mai ține o predică. La curtea regelui Ștefan I, Gerard va avea rolul de dascăl al principelui Emeric. Prin 1031, probabil la moartea învățăcelului său, venețianul va părăsi curtea regală pentru a se statornici, ca anahoret, în schitul Bákonybél, una din puținele abații benedictine de pe teritoriul Ungariei de astăzi, unde va rămâne vreme de șapte ani.
Episcop de Cenad
În 1038, Gerard va fi instalat ca episcop la Cenad, unde el a venit cu 10-11 ieromonahi la mănăstirea Sf. Ioan din cetate. De aici își va începe misionarismul în compania a 30 de preoți itineranți. La Cenad, împreună cu profesorii Walther, pentru cântul liturgic, și Heinrich pentru gramatica latină, va pune bazele unei școli, prima de pe teritoriul României de astăzi. În 1041, va ceremonia în biserica palatină Sf. Maria din Cenad încoronarea lui Sámuel Aba. Restaurarea lui Petru, detronat de comitele palatin Sámuel Aba, va însemna și sfârșitul lui Gerard. El însuși, împreună cu alți episcopi, a încercat o lovitură de stat, însă a fost ucis la Dyod. Trupul său, îngropat la Dyod (1046), va fi apoi înmormântat la Cenad (1053). După canonizarea sa din 1068, relicvele îi vor fi mutate la Buda, pe colina sacră Szent Gellért, unde se află și astăzi.
Sub lupa istoricilor
Referindu-se la Gerard în cartea sa „Din trecutul Bănatului - Comuna și bisericile din Giridava-Morisena-Cenad“ (monografie istorică), apărută la Timișoara în 1935, cu o prefață de pr. dr. Nicolae M. Popescu, profesor universitar, membru al Academiei Române, pr. Gheorghe Cotoșman, doctorand în teologie, va spune: „Regele Ștefan al Ungurilor, prin anii 1036, cu câțiva ani înainte de moartea sa, desființează Episcopia ortodoxă din Mureșana (Cenad, n.n.) și aduce aici pe episcopul latin, catolic, Gellért sau Gherhard - numele lui de botez fiind Gheorghe -, primul episcop al Ungurilor, căruia-i pune la dispoziție mănăstirea și biserica Sf. Ioan Botezătorul, luată dela episcopul și de la călugării ortodocși-români cari, se pare, că s-au așezat în Timișoara, punând astfel bazele Episcopiei și mai apoi a Mitropoliei ort. Române din acel oraș.“
La rândul său, istoricul sârb Ljubivoje Ceroviæ, avea să scrie ceva mai târziu, în cartea sa „Sârbii din România - Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre“, apărută la Editura Uniunii Sârbilor din România în 2005, în traducerea lui Ivo Muncian: „Totuși, regele István I se elibera cu greu de influența bisericii «grecești». În aceeași perioadă populația pravoslavnică sârbă beneficia de mari libertăți religioase. Însuși papa Silvestru l-a atenționat pe István I exprimându-și stupefacția că pe teritoriul regatului său există, alături de nouă mănăstiri «grecești», doar una «latină». Această atenționare a papei a fost un imbold pentru regele István I pentru a converti populația pravoslavnică din Banat și Crișana la «dreapta credință». Realizarea acestei intenții a căzut în sarcina episcopului Gherard. Partea militară a întreprinderii i-a fost încredințată rudei sale, Csanad, care, în anul 1003, i-a alungat pe călugării «grecești» și a adus călugări «latini» la Morisena. În vecinătatea mănăstirii, el a ridicat și un bastion numit Cenad. Mănăstirea Morisena a devenit centru de convertire a populației pravoslavnice, mai ales după schisma bisericească din anul 1054.“
Inovatorul
Istoricii sunt de părere că Gerard a avut o misiune reformatoare. Acest lucru reiese din „Legenda mare“. Printre inovații se numără inițierea unui sistem parohial și a unuia arhidiaconal și canonic. Acesta din urmă a fost introdus în Ungaria mult mai târziu, spune istoricul Radu Constantinescu. Tot lui Gerard i se datorează asimilarea misionarismului de tip bizantin, al unor ieromonahi și vlădici itineranți, precum și a celui specific italian, de conversiune periodică obligatorie, rămas apoi specific Banatului, fenomen cu adânci implicații sociale. Gerard a avut însă o serie de modele printre mănăstirile reformatoare ale vremii sale: Cluny, Vallombrosa, Fruttuaria, Nonantola și altele.
Martirul
Într-o lume atât de tulbure cum a fost cea din Evul Mediu, sfârșitul tragic al lui Gerard a fost pe măsură. Creștinați într-o mică măsură, ungurii se vor răscula împotriva clericilor. „Și se strânseră la ei toată mulțimea ungurilor, în cetatea Pesta, care, înflăcărați de duh diavolesc, rugară ca să se dea voie la tot norodul să trăiască după datina păgânilor, să ucidă pe episcopi și pe clerici, să jefuiască bisericile, să se lepede de credința creștinilor și să se închine bozilor“, scrie în „Legenda mare“. Printre cei uciși de răsculați se numără și Gerard. „Iar ei văzând aceasta, mai mult încă turbară și năvăliră asupră-i, îi răsturnară căruța pe malul râului și acolo trăgându-l din carul său, punându-l în căruță, îl aruncară în jos de pe muntele Krenfeld și, văzând că se mai zbate, îl străpunseră în piept cu sulița, iar apoi trăgându-l pe o lespede, îi sfărâmară creierii.“
Sfântul
Ce anume a dus la canonizarea lui Gerard? „Legenda mare“ face un inventar scurt, dar convingător. Un copil handicapat a fost dus la schela Pestei și doar sărutându-l pe sfântul mucenic s-a însănătoșit. O fată de origine germană, cu ochii tulburi, și-a redobândit vede-rea doar atinsă fiind de Gerard. O fată frumoasă la față, dar cu ochii foarte bolnavi, adusă de frați la trupul sfântului, cum îl atinse cu mâinile, își redobândi de îndată lumina ochilor. În raclă fiind, Gerard i-a redat văzul unui preot chior. Una dintre fostele soții ale lui Ahtum, care pătimea de friguri și pe care chiar Gerard o botezase, de cum veni la mormântul lui și-i sărută mantia, se însănătoși. Un copil mușcat de șarpe, grav bolnav, de cum ajunse la mormântul lui Gerard scăpă de dureri. Un canonic al sfântului Gheorghe, bolnav de pedagră, se însănătoși după trei zile. Cel mai interesant caz este însă următorul, descris foarte plastic în „Legenda mare“: „Un țăran, care avea pe cap o broască râioasă, nedîndu-i-se voie să intre pe poarta mănăstirii, pentru chipul groaznic ce-l avea, ci agățând numai mantia sfîntului mucenic de un băț, o puseră peste broasca rîioasă, trăgînd-o în chip de cruce încoace și încolo, norodul stînd deoparte și căzu broasca pe jos și se însănătoși țăranul. După aceea, fiind adunat la un loc sîngele sfîntului mucenic și pus într-un vas, cu atingerea lui mulți bolnavi se vindecară.“ Aceeași sursă spune mai departe: „Aceste semne ale vredniciei sfântului mucenic ținură până în vremurile craiului Ladislau și ale domnului episcop Lavrentie, care cîrmui, al cincilea după sfînt, biserica sa. În vremea acestui sfînt crai se hotărî de către sfînta biserică romană ca trupurile sfinților care prin propovăduirea lor au adus la Hristos Pannonia să fie cinstite cu cea mai mare slavă. Venind dar trimisul scaunului apostolic, se făcu adunare a nobililor Panoniei, iar trupul sfîntului mucenic fu canonizat de sfîntul crai Ladislau, în anul Domnului o mie șaizeci și opt...“.
Sectele
Și pe vremea lui Gerard activau tot felul de secte, fapt care-l va determina să ia atitudine. Astfel, în „Armonia lumii“ se poate lectura și următorul fragment: „Și ca să știi că spunem adevărul, o să sârguim, pe scurt, a pomeni câte ceva despre sectele ereticilor, acum, mai înainte de a trece vremea hotărâtă [...] Iar simonienii spun că nu Dumnezeu, ci o putere anume, mai presus de toate, ar fi plăsmuit toate cele făcute. Vasilidienii tăgăduiesc că Isus Hristos ar fi pătimit pe cruce. Nicolaiții proslăvesc desfrâul [...]. Agnosticii zic să sufletul lui Dumnezeu este însăși Firea (natura). Harpocrațienii zic că Hristos ar fi fost doar un om, născut din bărbat și femeie. Cherintienii se taie împrejur și propovăduiesc că după înviere vor veni o mie de ani de desfătare a trupului...“.




Despre scrieri

Este lăudabil gestul istoricului Radu Constantinescu de a restitui contemporaneității, prin traducere selectivă și prin comentare, scrierea „Deliberatio supra hymnum trium puerorum“, singura care s-a păstrat integral și este un comentariu „asupra unor versete din cartea biblică a lui Daniil și intitulat, intraductibil, cu un cuvânt luat din jargonul juriștilor, deliberatio [...].“ - va spune el în „Comentariile“ la cartea cu titlul „Armonia lumii“ de Gerard din Cenad, apărută în colecția Biblioteca de artă - Arte și civilizații a Editurii „Meridiane“, în 1984. Până atunci, despre Gerard se cunoștea prea puțin în România, în Banatul în care autorul și-a petrecut o importantă etapă a vieții sale. Despre celelalte scrieri ale sale se pomenește fie în „Legenda mare“ (vezi „Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului“ de I. D. Suciu și R. Constantinescu, Editura Mitropoliei Banatului, 1980, pag. 22), fie în „Deliberatio“. Dintre acestea amintim: o culegere de discursuri rostite de Gerard cu prilejul unor adunări publice, o serie de opere pioase de mică întindere, un comentariu la prima epistolă a lui Ioan și altul la primul capitol din epistola către Evrei, un scurt tratat despre simbolistica numerelor și o carte de doctrină scolastică, scrisă în 1045, la Cenad.
Primul care a studiat „Deliberatio“ a fost Ignatie Batthyani, episcop catolic de Alba Iulia, care a tipărit-o în 1790. Lucrarea a fost redescoperită abia în 1876. Cartea, alcătuită în etape, o dispută dialectică, a fost scrisă undeva pe la 1027-1028, însă autorul a trimis-o pentru copiere în Bavaria, ținut ostil maghiarilor, fiindcă în Ungaria ar fi avut de pătimit, lucru recunoscut de către el însuși. Referindu-se la faptul că era vorba de o destinație școlară a lucrării, R. Constantinescu va spune: „Aceasta înseamnă că Gerard inițiase un adevărat învățământ superior la Cenad, prelegerile sale comentate inaugurând un curs de filozofie scolastică la noi în 1046, cel mai târziu, așadar, exact cu 30 de ani mai înainte ca Irnerio să deschidă prima lecție universitară din Europa medievală, la Bologna!“.


AGENDA nr. 37/10 septembrie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!