poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5189 .



Pro și contra Divinei Tragedii (de Medeea Iancu)
comunități [ poezie.ro ]
Cronică zgârcită în citate, dar bogată în polemică. Apare și Chuck Norris.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andivl ]

2012-01-16  |     | 



„Divina Tragedie” (ed.Brumar, 2011), volumul de debut al poetei Medeea Iancu, a fost lansat, într-o companie selectă, la Târgul de Carte Gaudeamus de la sfârșitul lui 2011. Au vorbit despre carte Luigi Bambulea, Daniel Cristea-Enache și Robert Șerban. Dacă primul a ținut un adevărat curs de estetică, al doilea a detensionat atmosfera cu un banc: „De ce în calendarul lui Chuck Norris nu există data de 1 aprilie? Deoarece nimeni nu îl păcălește pe Chuck Norris! Vă invit să citiți această carte și să aflați cum puteți să-l păcăliți pe Chuck Norris…”

Istoria cărții începe în 2009, când manuscrisul volumului a fost premiat în cadrul Concursului de Poezie „ProVERS” de către un juriu format din: Daniel Cristea-Enache, Nichita Danilov, Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es.Pop și Ștefan Manasia. El a apărut în condiții grafice de excepție cu sprijinul Clubului Cultural Euphorion, care i-a decernat poetei Premiul Național de Poezie „Radu Săplăcan” (juriu: Ion Mureșan, Nichita Danilov, Viorel Mureșan, Ioan Mărginean și Luigi Bambulea).

După cum se poate vedea, Medeea Iancu debutează în forță. Este clar că va fi unul dintre cele mai discutate și premiate debuturi în 2012.

Pentru a trece efectiv la dezbaterea cărții, voi începe prin a reda opinia lui Al. Cistelecan (unul dintre semnatarii de pe coperta a patra), care consideră cartea nu un simplu debut, ci de-a dreptul un „eveniment în ordine lirică; unul care mută autenticismul în autenticitatea acută și face din convenția biografică o tramă confesivă dureroasă”. Apoi continuă: „Nici nu cred că e un volum de poeme; e tot ce poate da mai mult poezia ca limbaj de împărtășire, de exorcizare, de asistență”. Citind cartea Medeei Iancu, am avut același sentiment: că nu e ceea ce numim în mod obișnuit o carte de poeme. Este un poem lung, cât tot volumul, care dezvoltă ramificații, ca niște vase subțiri de sânge. O arhitectură frumoasă, de anvergură, care arată că Medeea Iancu are forță poetică, are suflu. Totuși, poemele care intră în alcătuirea tabloului de ansamblu, „sub-poemele”, nu sunt toate egale ca intensitate lirică și valoare. Ba chiar am avut impresia că tocmai această intenție de „mega-poem”, de „carte-poem”, îi joacă feste, pagini întregi putând fi condensate. Uneori se simte prea mult ambiția ansamblului în detrimentul detaliului.

În ceea ce privește noutatea liricii Medeei Iancu („eveniment în ordine lirică”), nu sunt de acord cu Al.Cistelecan. Mi se pare că lirica feminină (și nu numai, dar în special cea feminină) din ultimii douăzeci de ani se învârte în aceeași paradigmă a autenticismului/hiper-autenticismului. O dovadă a locurilor comune la care apelează autoarea sunt desele referiri la „piele” sau „inim㔠– elemente care aproape că nu lipsesc din nici un poem. E ca și cum ar dori să ne inducă toată această atmosferă senzorială, ultra-senzorială, prin invocarea obsesivă a receptorilor tactili sau a organelor fiziologice implicate (repetiția este un procedeu prezent în toată cartea, devenind astfel motorul principal al poeticității la Medeea Iancu).

E drept că reluând obsesiv combinația de cuvinte „aer-aripi”, se creează ideea de zbor. Însă pare o lipsă de imaginație să abuzezi de un astfel de procedeu. Dar aici e situăm în zodia limbajului de care vorbea Al.Cistelecan: acela de „exorcizare”. Cartea e plină până la refuz de repetiții incantatorii, care te fac să simți într-adevăr o anumită vrajă a realității acute: „inima mea este o balerină./ inima mea este o străinătate./ inima mea s-a fărâmițat ca o casă de melc./ inima mea este un cer” (p.39). Peste trei pagini: „tata a căscat o gură mare/ tata înghițise toate jucăriile mele/ gura tatei se târa precum un gândac burtos/ gura era o mireasă gravidă.” Un vers pauză, apoi: „tata are nasul meu/ tata are ochii mei/ tata are urechile mele/ tata are gura mea/ tata are sprâncenele mele/ tata este o petală de hârtie”. De mare efect este repetiția din finalul cărții, apogeu al acestui procedeu și al acestui document de existență: „dumnezei căzuți, dumnezei puturoși, dumnezei provinciali/ dumnezei atletici în costume de mișcare înghițind flăcări/ dumnezei cu chip de clovn speriind copiii dumnezeilor/ dumnezei instalatori reparând conductele cerului/ dumnezei cu teama de întuneric/ dumnezei mulți și surzi cu decorații pe piept/ dumnezei cu coroane de staniol pe cap dumnezei reparând alți dumnezei/ dumnezei grași dumnezei slabi dumnezei rahitici dumnezei claustrofobi/ dumnezei birocrați numărând dumnezeii cerurilor/ dumnezei cu iepurași sub mânecă dumnezeu fără nici un dumnezeu;/ viața aceasta: dumnezeii noștri plini de alți dumnezei, mai mici.”

De-a lungul lecturii volumului m-am jucat pe o foaie de hârtie, simulând un fel de tabel cu două coloane: „pro” și „contra”. Schematic vorbind, mi-am imaginat următoarele puncte în prima categorie („pro”): faptul că această carte este, indiscutabil, un document liric existențial tulburător; am subliniat curajul pe care îl are poeta de a-și așterne pe hârtie și de a aduce în lumina tiparului „monștrii interiori” (există referințe la boli concrete, la tratamente sau perioade de spitalizări); tot aici intră, după cum am spus și mai sus, faptul că arhitectura cărții este una de anvergur㠖 la o vârsta destul de fragedă, tânăra poetă scrie o carte-poem, nu o poezie, două sau trei; dincolo de toată starea de boală și moarte care creează fundalul poemului, această carte propune un poet sănătos (estetic vorbind) – sensibilitatea demonstrată de-a lungul întregii cărți este autentic poetică.

Cât despre cealaltă categorie, „contra”, iată ce remarci a strâns sub ea (le voi reda așa cum figurează pe foaia de hârtie, de dragul sintezei, chiar dacă o parte dintre ele au fost deja exprimate): apelul excesiv la elemente senzoriale („pielea” și „inima” apar aproape pe fiecare pagină); poezia este, adeseori, prea diluată, de unde rezultă o anumită sărăcie a mijloacelor și a vocabularului poetic; discursul poetic suferă de un fel de inflație; paradigma acut autenticistă sub care este scrisă această carte-document îi răpește din originalitate (situând-o pe autoare într-un fel de pluton compact de poete „ale sângelui și trupului”).

Lectura cărții nu m-a lămurit cum l-aș putea păcăli pe Chuck Norris... Volumul de debut al Medeei Iancu este, după cum bine spune Al.Cistelecan pe coperta a patra, „o condensare a suferinței pure”. Este un poem demn, prin sensibilitate, de titlu. Găsiți fiecare în parte motivele pentru care doriți să o citiți. Pentru mine, un motiv suficient de bun este acela că este o carte bună, provocatoare (chiar dacă, pe alocuri, doar prin intenționalitate).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!