poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4893 .



“Singura scuză a existenței poeziei este faptul că ea însăși este inevitabilă”
comunități [ poezie.ro ]
interviu cu poeta Ana Blandiana

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2011-12-08  |     | 



- Otilia Valeria Roman și Ana Blandiana...
- Am o adevărată colecție de nume... Ați uitat să-l spuneți pe cel mai important. Toată lumea îmi spune Doina. Doina este singurul nume care este absolut neoficial, nu am fost botezată cu el și nu este în niciun act și, totuși, toată lumea mi-a spus întotdeauna așa. E ciudat dar, deja am două nume în buletin foarte frumoase, Otilia și Valeria și nimeni nu mi s-a adresat vreodată cu unul dintre ele. Poate că numele au și ele destinul lor.

- Cum s-a născut, numele în sine, Ana Blandiana?
- Ana Blandiana s-a născut când eu aveam vreo 16-17 ani. Am scris la “Revista Tribuna” din Cluj niște poezii semnate așa pentru că eram un grup de prieteni din aceeași clasă și fiecare am semnat cu un nume cât mai răsunător. Blandiana era satul mamei iar, Ana era rima pentru Blandiana. Fiecare am trimis la “Revista Tribuna” poeziile pe care ni le citisem reciproc. Ale mele au apărut și m-am simțiit vinovată, dovadă că nu prea știam ce înseamn㠓pseudonim”. Mi se părea că am făcut ceva incorrect și am scris o scrisoare scuzându-mă că, de fapt, pe mine nu mă cheamă așa și totul a fost doar o glumă. Urmarea a fost că un redactor de la această revistă a venit la Oradea, unde eram elevă. Cu prilejul ăsta a aflat cine sunt de fapt și că tatăl meu este la închisoare și atunci mi-a spus că a fost norocul meu și ar trebui să rămână așa pentru că, în condițiile normale nu aș fi putut publica. Și, oricum, această aventură literară nu a durat foarte mult deoarece, o profesoară din Oradea a scris tuturor publicațiilor din țară că sunt un dușman al poporului și nu trebuie să fiu publicată. Acest document a apărut acum câțiva ani într-o carte de documente din arhivele Iașiului, publicată de Lucian Dumbravă. Deci, iată că a ajuns și la Iași. După ce a trecut totul și eu am devenit un adult mi-a fost jenă de cât de sonor este numele meu dar, ar fi fost mai neserios să îl schimb a doua oară. Deja, Ana Blandiana eram eu.

- Ați folosit acum ceva vreme în urmă expresia “fericirea poeților”. Sunt fericiți poeții?
- Da, cred că da. Indiferent de cât de dramatică viață ar avea, nu cred sau, cel puțin, nu sunt în stare să-mi imaginez ceva mai minunat decât sentimentele care te încearcă după ce ai scris ceva care, poate, nici măcar nu este adevărat. Dar simți că ai rostit “cuvântul care exprimă adevărul”, asta ca să citez un poet mult mai mare.

- Ce înseamnă, de fapt, poezia pentru dumneavoastră?
- Este izvorul tuturor lucrurilor, tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea, inclusive cărțile de proză, inclusiv implicarea mea în viața public. Toate aceste activități extraliterare au avut la origine legătura dintre mine și poezie și datoria pe care am avut-o față de poezie.

- Dacă ați avea din nou posibilitatea de a vă întoarce în timp, să aveți iar 25 de ani, conștientă de tot ce ați trăit până la momentul întoarcerii, ar mai fi scrisul un mod de a fotografia clipa? V-ați mai apleca asupra scrisului?
- Da, fără îndoială. Scriam cândva că, singura scuză a existenței poeziei este faptul că, ea însăși este inevitabilă. Nu eu am ales, ci am fost aleasă și cred că este cazul tuturor scriitorilor, al artiștilor, în general, indiferent de domeniu. În măsura în care sunt autentici, talentul nefiind o opțiune.

- Cum ați putea recunoaște un scriitor autentic? Aceeași întrebare i-am adresat-o și d-lui Nicolae Manolescu, dar era vorba despre recunoașterea unei cărți bune.
- Nu pot să explic, dar simt. Mi se întâmplă, chiar de prea multe ori să mi se aducă versuri nepublicate și am sentimentul că simt corect care sunt creatori adevărați și care nu.

- Din atitudinea poetică și socială reiese că nu doriți să rămâneți datoare nimănui. Care este cauza intransigenței dumneavoastră?
- Da, este o poezie scrisă în prima tinerețe și cred că, într-un anumit fel, m-am purtat așa toată viața. N-am acceptat niciodată să primesc, am făcut cât am putut pentru a oferi.

- Ce poate compromite destinul unui scriitor?
- Cred că, în cea mai mare măsură, oportunismul.
- Dar n-ar putea fi și o poartă deschisă pentru un scriitor?
- Nu, chiar dacă pare, uneori. Există experiența ultimilor 50 de ani în care oportunismul nu a făcut decât să îngroape talente. Chiar dacă le îngropa în onoruri.

- Cum apreciați poezia tânără, poezia actuală?
- Primul lucru extraordinar care se poate spune este că se scrie în continuare, într-o lume care nu mai pare interesată deloc de poezie și, totuși, poeții continuă să se nască și să nu se dezică. Adică să se supună chemării și destinului lor. Vedeți câte cărți de poezie apar, ceea ce este, în sine, o dovadă că sunt autentici pentru că, efectiv, nu mai au niciun interes. N-ar avea niciun interes să-și canalizeze viața pe un drum carte este, sigur, din toate punctele de vedere, perdant.

- Care este diferența dintre poezia prezentului și cea a tinereții dumneavoastră literare? Există diferențe?
- Criticii literari ar zice că, da. Eu sunt convinsă că nu sunt diferențe pentru că nu există diferențe esențiale nici măcar între Homer, Shakespeare și Rilke, de exemplu. Poezia cu majuscule și în autenticitatea ei nu este circumstanțială. Sigur că există caracteristici ale diverselor epoci, ale diverselor temperamente, ale diverselor sexe, dar, în măsura în care este adevărată și mare, poezia este aceeași. Așa cum, în trecut, pictorii încercau să semene cu maeștrii lor nu să se deosebească de ei și, în felul acesta deveneau ei înșiși originali. Tot așa și poeții.

- Aveți ceva de reproșat lumii cultural românești de acum?
- Da, faptul că se lasă pradă unui fenomen care seamănă cu “fenomenul Pitești”. Sunt învrăjbiți ca să nu poată să devină solidari și să nu reprezinte o forță. Tocmai pentru că, eu personal cred asta, n-am scris niciodatăniciun cuvânt rău despre niciun coleg și n-am răspuns niciodată vreunei insulte care venea din lumea literară.

- Încerc să găsesc o întrebare de încheiere a interviului nostru, într-o notă optimistă, în condițiile în care afară plouă și cititorii, încă vă așteaptă autograful. Cum ați vrea să se termine acest interviu?
- Ați pus o întrebare pe care mi-a adresat-o și George Arion, cred că la primul interviu al vieții mele și eu i-am răspuns: “zâmbind”.


interviu realizat de Gabriel Dragnea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!