poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4211 .



O seară la "Opera House" din Sydney, Australia
articol [ Regional ]
(călătorii)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2011-11-24  |     | 





Mă număr, cred, printre puținii spectatori români privilegiați care au avut ocazia să asiste la un spectacol excepțional prezentat de faimoșii artiști australieni în nu mai puțin faimoasa "Opera House" din Sydney. Pentru amatorii de muzică clasică și de spectacole de operă lirică aceea a fost, fără îndoială, o seară de neuitat. Dar nu a părut chiar atât de simplu să ne decidem în alegerea spectacolului, deoarece programul din primăvara anului 2003 prezenta niște titluri de elită, care mai de care mai tentante: Rigoletto, de Verdi, Don Giovanni, de Mozart, Lucia de Lammermoor, de Donizzetti, Orfeus în Infern, de Offenbach sau Cenușăreasa, de Rossini. Sunt convins că toate erau la fel de interesante, de captivante și că, personal, aș fi dorit să le văd pe fiecare din aceste creații muzicale celebre, dar cum timpul de vizitat Australia era limitat, am lăsat-o pe soția mea Dorina să aleagă spectacolul. Și l-a ales: Cinderella (Cenușăreasa), de Gioachino Rossini, despre care ziarul local The Australian scria că este "absolut scânteietor și spumos de la început până la sfârșit".
Ne-am prezentat la Operă cu o oră mai de vreme, întrucât doream să vizităm și minunata arhitectură a Casei Operei sydneyniene care a devenit nu numai simbolul marei metropole ci însuși simbolul Australiei moderne, alături de silueta cangurului, simbolul ei mai vechi. Cu acea ocazie, am aflat câte ceva din istoria acestei arhitecturi...
În anul 1956, guvernul australian a lansat un concurs pentru construirea unei clădiri destinate Operei naționale, la care au participat arhitecți din mai multe țări. Concursul a fost câțtigat de arhitectul danez Jorn Utzon, iar construcția, după proiectul lui, a început trei ani mai târziu, în 1959, fiind întreruptă de câteva ori, în urma unor discuții aprige, majoritatea oficialilor contestând estetica masivei clădiri și prețul exagerat (pentru vremea aceea) de 7 milioane de dolari australieni. Cu Opera din Sydney s-a cam repetat povestea din Paris cu Turnul Eiffel despre care unii ziariști și "esteticieni elitiști" ai anului 1900 afirmau că este o monstruozitate de fiare contorsionate ce va trebui imediat demolată. Nu totdeauna creațiile noi, cu forme șocante, capătă priză la gustul vulgului nepregătit pentru ceva inedit. Interferența guvernului în scandalul provocat de Utzon, care era acuzat că a propus un proiect nu numai costisitor dar și greu de executat, au oprit de câteva ori construcția din beton masiv, ceea ce l-a scârbit atât de mult pe arhitectul danez încât acesta a părăsit dezgustat Australia, jurând să nu se mai întoarcă acolo niciodată. Și, din păcate, s-a ținut de cuvânt. După atâtea scandaluri, clădirea Operei a putut fi, în sfârțit, inaugurată, în 1973, după ce trei arhitecți australieni au finisat (oarecum) interioarele, care, pe alocuri, lasă încă impresia că mai trebuiau totuși cizelate în vreun fel, costul ridicându-se, și așa, la 102 milioane de dolari australieni în 1973. Inaugurarea s-a făcut cu opera "Război și pace" de Serghei Prokofiev. În 1995 Opera a fost numită "cea de a opta minune a lumii" și chiar s-a prezentat în incinta ei un spectacol cu acest onorabil nume.
Adevărul este că în istoria arhitecturii mondiale nu mai există ceva asemănător, iar Utzon s-a dovedit foarte inspirat atunci când a creat această formă arhitectonică întru totul inedită, sugerând un grup de 6-7 scoici uriașe ale căror cochilii albe țâșnesc cu îndrăzneală la suprafață din fundul Mării Tasmaniei ori din străfundurile lui Sydney Harbour, cu deschiderea spre golf sau, mai exact, ivindu-se ca niște uriașe pânze de corabie din locul numit Bennelong Point, un mic cap maritim, mai mult artificial, pe partea de est a Cheiului Circular din splendidul golf care însuflețește tot orașul.
Privită îndeaproape, clădirea este segmentată având patru auditoriumuri principale, nu atât de spectaculoase ca formele exterioare, cu scene pentru dans, teatru, concerte, o sală de film și spațiul Operei propriu-zise; de asemenea, un mare restaurant. Adevărata frumusețe și măreție a clădirii se poate observa privind-o dinspre largul golfului sau de pe marele pod din apropiere, numit The Sydney Harbour Bridge.
În holul uriaș al Operei, cu terase deschise spre mare și despărțite de glasvanduri de cristal, pot fi expuse diverse lucrări de artă. Peste 2000 de evenimente artistice au loc în această stranie clădire în fiecare an, iar costul biletelor este judicios eșalonat pe categorii, părându-mi-se accesibile tuturor buzunarelor. "Opera House" aduce un venit substanțial metropolei Sydney...

*

La spectacolul din seara aceea sala operei era arhiplină. Cumpăraserăm bilete pe rândurile din față, cât mai aproape de scenă. Ni s-a atras de câteva ori atenția că nu este voie să fotografiem, să filmăm ori să înregistrăm sonor nici un singur moment din spectacol, ceea ce ne-a produs o mare dezamăgire, deoarece veniserăm bine pregătiți tehnic din acest punct de vedere. Și am constatat că ochi ageri de pază erau pentru toate rândurile, scanându-ne mereu cu exagerată vigilență. (Totdeauna, într-o lume a posibilităților facile de a pirata CD-uri video pentru a fi vândute la prețuri de concurență, producătorii își apără spectacolele lor prețioase deși, cu toată vigilența stabilită se produc munți de casete audio sau video pe sub mână, concurând pe cele originale.) Nu era însă cazul nostru, căci nu ne gândeam la afaceri muzicale de acest gen, ci voiam niște simple amintiri și nimic mai mult. Totuși... știți dv., românii se descurcă în orice situații așa că, la sfârșitul spectacolului, tot am reușit să "flașăm" scena finală cu artiștii care salutau cu grație publicul entuziasmat, în timp ce micuțele și invizibilele noastre reportofoane au devorat cu destulă fidelitate toată "Cenușăreasa" lui Rossini.
Dar oare opera "La Cenerentola" era chiar povestea autentică imaginată de celebrul poet-avocat Charles Perrault, contemporanul lui Ludovic al XIV-lea și transpusă în muzică de de Rossini pe libretul prietenului său Jacopo Ferreti? Nicidecum, cu excepția temei cu frumoasa fată persecutată, care va ajunge soția unui prinț. Înaintea lui Rossini, alți doi compozitori - Nicolo Isouard și Stefano Pavesi - creaseră două opere care respectau povestea lui Perrault aproape nealterată. Libretistul Ferreti însă voia altceva, pe gustul maturilor nu al copiilor, și, de aceea, ne aduce pe scenă pe fetele baronului de Monte Fiascone, Don Magnifico, care se numeau Clorinda și Tisbe, ambele sperând să se mărite cu Prințul Ramiro de Salermo. Acesta promisese o vizită la castelul lui Don Magnifico, unde trăia și frumoasa fată vitregă a lui Don Magnifico, Angelina, cunoscută sub numele de Cenerentola. Ea era folosită mai mult ca slujnică, disprețuită și exploatată de cele două surori vitrege și răutăcioase ale ei.
Prințul Ramiro, înainte de a sosi personal la castel, l-a trimis pe valetul său Dandini spre a afla amănunte despre familia baronului. După mai multe quiproquo-uri amuzante și scene în travesti, Dandini se îndrăgostește de Cenerentola, dar va renunța la dânsa în favoarea stăpânului care o va descoperi și o va lua de soție, ceea ce l-a cam supărat pe Don Magnifico care, desigur, își părtinea pe fetele lui mai mari. Dar Angelina-Cenerentola a fost, în felul acesta, salvată din robia nesuferită a surorilor ei pe care ea le va ierta, căci în bunătatea sufletească ce o caracteriza, Cenușăreasa își iubea totuși surorile vitrege. Opera se termină în sala tronului unde are loc scena împăcării între prinț, baron și cele trei fete ale lui, dintre care Angelina este declarată prințesă.
Rossini a scris La Cenerentola în 1817, la un an după ce compusese Bărbierul din Sevilla și Othello, din care se simt destule inflexiuni orchestrale. Dealfel, muzia dulce, deosebit de armonică și trepidantă a lui Rossini este inconfundabilă prin optimismul ei având, pe alocuri, în cazul Cenușăresei, un vizibil caracter de operă-bufă, excepțional de bine scos în evidență de dirijorul Richard Mills și regizorul Michael Hampe, ambii niște minunați artiști - primul australian, cel de al doilea german - după cum minunat de omogenă a fost și orchestra operei din Sydney, alcătuită mai mult din tineri instrumentiști de elită, printre care românul Bogdan Bobocea, vioara întâi a orchestrei.
Ceea ce a impresionat pe toată lumea a fost faptul că, timp de două ore și jumătate, artiștii australieni au interpretat opera într-o perfectă limbă italiană, făr pic de accent străin, în timp ce publicul putea citi, deasupra scenei traducerea simultană în engleză cu litere luminoase foarte vizibile, de culoare verde (supra-titrare) și în timp ce decorurile superbe se schimbau în câteva clipite pe o scenă turnantă sub niște reflectoare mănuite cu multă discreție.
Neuitate vor rămâne pentru noi vocile cristaline ale unor mari interpre precum Ali McGregor (Clorinda), Jaqueline Dark (Tisbe), Fiona Janes (Angelina-Cenerentola), Richard Alexander (Don Magnifico), Christopher Lincoln (Don Ramiro) și Teddy Tahu Rhodes (Dandini). De fiecare dată, când mi-e dor de aceste voci superbe, le ascult cu drag de pe caseta "ilegală" realizată cu discreție în timpul spectacolului... La fel de impresionant a fost și corul operei, Opera Australia Chorus, pregătit de Francis Greep. Păcat că această minunată echipă de artiști nu și-a putut prezenta excelenta lor producție și în afara granițelor australiene, deși există unele propuneri și pregătiri în acest sens!
După închiderea cortinei, publicul entuziasmat de măreția spectacolului, a aplaudat în picioare minute întregi pe artiștii rechemați de câteva ori la rampă. Mulți ar fi vrut, în acele clipe, ca spectacolul să se mai repete încă o dată, electrizați de muzica vibrantă și caldă a marelui Rossini.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!