poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3870 .



„Poezia autentică – practică textuală abilă și provocare pe verticală a sensului”
articol [ Interviuri ]
Eugen Serea în dialog cu Florin Caragiu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2011-08-12  |     | 



Eugen Serea: În ce sens se mai poate vorbi astăzi de o poezie creștină? Nu este o contradicție în termeni, așa cum vor considera cei care, în mod tendențios, separă menirea poeziei de exprimarea unui crez?

Florin Caragiu: În opinia mea, chiar și o poezie numită a senzației, aparent fără adâncime ideatică, nu poate exista ca atare. Psihologii au constatat, de altfel, existența unui raționament inconștient, care dă gustul lumii, și prin intermediul căruia, în absența interpretării conștiente a unui fapt, acest fapt e ca și cum se interpretează singur, de la sine. Să încetăm să ne iluzionăm că a trăi în senzația oarbă înseamnă a trăi în afara ideologiilor, fără a alege. În orice moment omul face o alegere.

- Și totuși, ce rol au spiritualitatea și adâncimea în poezie?

- Poezia autentică este simultan o practică textuală abilă și o provocare pe verticală a sensului. Chiar și în afara mecanismului simbolic explicit, poate numai prin captarea vagă a sugestiei, e ideal să se creeze o sincronicitate între micro- și macrostructură, între viața formei și viața înțelesului. O formă deschisă, cu un grad indefinit și infinit de complexitate, corespunde cu o gândire și cu o intuiție deschisă, cu o metafizică inepuizabilă. Dacă retragem orice ecou metafizic din poezie, poezia moare pentru că moare inepuizabilul la orice nivel.

- Ce poeți religioși români vă rețin atenția în actualitate?

- L-aș numi, între alții, pe Paul Aretzu, cu a sa „Carte cu anluminură”. În acest caz, principiul sincronicității între macro- și micro-structură, de care vorbeam, funcționează, aș spune, cu măiestrie, după specificitatea poeziei pe care o scrie. Aici, unitatea dintre mișcarea agilă a formei și acuitatea treziei spirituale, unitatea dintre senzație și suflet, creează o imagine a omului întreg și, mai mult, a unui univers schimbat la față, care e în translație continuă, în funcție de poziția omului.

- Care poate fi atuul, în câmp poetic, al unei scriituri creștine?

- Răspunsul meu este: personalismul. Erosul subtil, characteristic în mod fundamental poeziei, nu poate exista în afara acestui omagiu suprem adus formei întrupate, care este creștinismul. La urma urmei, poezia aspiră să fie o formă de dragoste, chiar și atunci când poetul, poate dintr-o prea mare vulnerabilitate, preferă să facă pe curiosul și pe subversivul.

- Ce este poezia mistică?

- Exemplul clasic îl constituie poemele scrise de sfântul Simeon Noul Teolog, pornind de la starea unei trăiri non-ordinare, unice. În acest caz, trăirile, în fenomenologia lor intimă, deplasează obișnuințele, oarecum în felul în care tropii poetici deplasează sensurile comune. Asistăm la o continuă înnoire a minții, la o perpetuă prefacere spirituală a raportului cu lumea și cu corpul. S-ar spune că busola motivațiilor adânci nu mai recunoaște nordul, așa cum în mod uzual și utilitar acesta este recunoscut de făpturi. Apar investite cu valoare fapte și detalii până nu demult aflate la periferia interesului. Pe urmele misticii, poezia aspiră către o stare de înnoire a receptării lumii și, nu mai puțin, către o înnoire a lumii. La noi, poezie mistică de înaltă ținută au scris, de pildă, Părinții Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) și Ghelasie Gheorghe, de la Frăsinei.

- Ce a reprezentat pentru dvs. părintele Ghelasie Gheorghe?

- O călăuză, un părinte duhovnicesc, o insulă miraculoasă în mijlocul oceanului învolburat, care nu era înscrisă pe hartă. Era înclinat spre descoperiri vii, neintermediate de prejudecăți. Așa cum se cuvine, dogmele creștine îi lărgeau orizontul, nu îl împiedicau să privească pe fereastră. Comunica cu toate făpturile naturii, pentru că prețuia viața deschisă relaționării duhovnicești, în orice modalitate a sa.

- Cum apreciați – pentru legătura ei cu sufletul poetului – valorizarea biblică a copilului, făcută de Hristos Însuși, când a condiționat intrarea în Împărăție de asemănarea cu acești micuți?

- Copilul întruchipează, în primii lui ani, nevinovăția și prospețimea, credința spontană în minuni, un suflet neros de îndoială, deschis către Paradis. Dar Evanghelia recurge la comparații într-o direcție sufletească similară, a nevinovăției și a blândeții, a gingășiei și a prospețimii, invocând imaginea făpturilor necuvântătoare, cum sunt porumbelul și mielul, făcând din ele imagini ale purității spirituale. De aceea, cred eu, cărțile pentru copii sunt destinate la fel de bine lecturii omului matur, pentru că înțeleptul rămâne întotdeauna, în sufletul lui, și un copil. Profit de ocazie pentru a readuce în atenție un titlu uitat: Familia Roademult, scrisă de Florian Cristescu înainte de 1940, o carte despre aventurile șoriceilor din năzdrăvana familie Roademult. Autorul are o subtilă intuiție a diferenței specifice, prin care umanizarea necuvântătorului e văzută ca un proces, nu ca o finalitate, astfel încât dulceața și adevărul acestor scrieri, duioșia și umorul lor plin de seriozitate provin tocmai din folosirea naturală, cu inefabilă moderație, a funcției personificării artistice.

- La ce lucrați în prezent?

- În prezentul imediat, ceea ce mă preocupă sunt o serie de comentarii literare despre cărți recent apărute care sunt și memorabile. Mă refer la „Cartea cu anluminură”, de Paul Aretzu, și la „Cartea Alcool”, de Ion Mureșan. Totodată, volumul retrospectiv de poezii semnate de regretatul Mircea Ivănescu mi-a atras firesc atenția, Ivănescu fiind unul dintre poeții mei preferați și care se cere constant recitit. De altfel, Marin Mincu a văzut în Ivănescu, deși rămas unic ca poet, una din formulele modelizante în poezia română, o valoare perenă, un posibil modelator pentru urmași. Dorința de sincronizare cu mersul literaturii europene, nu scutită de excese, a adus la un moment dat în scena literaturii române tema textualității și a intertextualității, a literaturii autoreferențiale. Cei mai mulți dintre optzeciști au văzut în livresc o opoziție cu natura și cu viul, o formă de alienare, de înstrăinare în mediul scriiturii, pe care au asemuit-o cu o golire de sânge și cu un fel de zbatere de asfixiat în vidul alb al hârtiei. Ivănescu impune, pentru prima dată în poezia română, o altfel de percepere a livrescului. Livrescul este naturalizat în sens superior, adică este trăit cu un sentiment al naturii originare ca o întoarcere acasă în locul tainic unde natura și cultura coincid, pentru că în acel moment, al triumfului cuvântului, sălbăticia și aleatoriul încetează din existență, în modul reclamat de cea mai puternică nostalgie a omului. În acest sens, Ivănescu era un nostalgic și un metafizician, pentru că a naturalizat livrescul, a redus înstrăinarea omului de cuvânt și de existența desăvârșită.

- Ce au de învățat oamenii de la încercările recente prin care au trecut, și ale căror consecințe par a fi incalculabile? Mă refer nu doar la criza economică, ci și, mai ales, la catastrofa naturală, ecologică și umanitară, din Japonia.

- Lumina în care credem și în care nădăjduim nu lucrează împotriva naturii, ci împreună cu ea. Natura însăși suspină întru nădejdea învierii, stă scris în Evanghelie. Mântuirea omului nu poate fi un act trăit în indiferență față de destinul comun, cosmic. Aceasta e grava lecție pe care se cuvine să și-o însușească astăzi omenirea.


(interviu apărut în revista "Fereastra", Anul VIII, Nr. 4 [62], August 2011, p. 22)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!