poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3156 .



Macbeth
articol [ Arte ]
condiția umană, între tirania răului, ca eliberare de exigența virtuții, și libertatea înțeleasă ca legătură de bunăvoie a dragostei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2011-04-16  |     | 



Pusă în scenă la Teatrul Național din București, Sala Mare, piesa „Macbeth”, în regia lui Radu Penciulescu, evidențiază relațiile dinamice complexe dintre gând, cuvânt și faptă în împrejurări istorice în care un om își depășește condiția. Sub presiunea momentului, sub varii influențe și tentații, aceste raporturi se pot reașeza, cu un impact major asupra personalității și destinului său, precum și asupra întregii societăți. Macbeth (rol interpretat de Ion Caramitru) se remarcă pe câmpul de luptă ca un erou prin excelență, într-un moment în care nobili locali trădători împreună cu trupe străine aliate lor au dat năvală spre a cuceri tronul Scoției. Armata uzurpatorilor copleșește sub raport numeric pe cea fidelă bătrânului rege, însă vitejia uimitoare a lui Macbeth înclină balanța luptei, împotriva oricăror așteptări. În acest punct, gândul, cuvântul și fapta s-au unit într-un unic act de eroism, ce i-a făcut numele și chipul slăvit înaintea regelui și a celor din oastea lui, ce se vedeau deja învinși.
La întoarcerea de pe câmpul de bătălie, în calea lui Macbeth se ațin niște vrăjitoare, care prevestesc încoronarea sa viitoare ca rege, urmată de urcarea la tron a fiului celui mai bun prieten și camarad de luptă al său. Acest cuvânt al vrăjitoarelor scoate la viață din ascunsul inimii un gând de mărire al lui Macbeth, care nu îl respinge, îl lasă să crească în el alături de gândul bun al fidelității față de rege, onoarei, cinstei, verticalității morale, până atunci fără cusur. Lăsând să clocească în el acest ou al dorinței născător de șerpi, Macbeth devine scindat interior.
Regele Duncan (Mircea Anca, Matei Alexandru), îl ridică în cinste, socotindu-l cel mai strălucitor și mai de încredere slujitor și prieten, însă atunci când îl anunță pe fiul său drept următorul succesor la tron, Macbeth reacționează, trădându-și prin tulburarea sa propria râvnă către tron. Regele și fiul său, Malcolm (rol jucat de Mihai Calotă), devin în gândul său niște obstacole, praguri peste care trebuie să calce spre a-și împlini ținta. Exteriorizându-și gândul în scrisoarea în care îi vorbea soției sale despre prevestirea vrăjitoarelor, lady Macbeth (în interpretarea Valeriei Seciu) se prinde în joc și devine cel mai aprig îndemnător la urmărirea cu orice preț și prin orice mijloace a tronului.
Scrupulele lui Macbeth, redutele sale de gând moral sunt distruse de ofensiva ei fără de nici o ezitare. Ea îi zugrăvește virtuțile, ce ar putea să-l împiedice de la menirea sa de rege, ca pe un semn al slăbiciunii omenești vulgare. Îl împinge să depășească lupta interioară proiectând în atingerea țelului rezolvarea ca prin miracol a tuturor problemelor, garanție a reușitei fiind concentrarea în singurul gând al parvenirii la tron. Bărbăția, pentru ea, stă în învingerea conștiinței morale, a judecății și milei, și disponibilitatea pentru orice crimă în urmărirea scopului „superior”. Iată cum ideea fixă, devenită idol, se înstăpânește peste conștiință, o aruncă în umbră și își ridică altarul pe care își așteaptă sacrificiile sângeroase. Pentru a-și atinge scopul, trebuie să se însoțească cu fățărnicia, viclenia și cruzimea, trebuie să ia chipul binelui spre a atrage în cursă și a ucide mișelește tocmai pe cel ce i-a acordat lui Macbeth o deplină recunoștință și încredere.
Spre a-l cinsti și mai mult și a se bucura de prezența lui, regele vine în vizită la Macbeth, care se preface, împreună cu soția sa, într-o gazdă desăvârșită. Planul este de a-i adormi, prin băutura în care au amestecat substanțe meșteșugite, pe însoțitorii regelui și a-l ucide pe acesta, mânjind de sânge apoi mâinile și veșmintele străjerilor spre a-i arăta drept făptași și a-i ucide pe loc ca mânat de o furie sfântă. Când Macbeth ezită, sub imboldul unei ultime zvâcniri de conștiință, soția lui îl întâmpină cu o răceală și cu un dispreț total, cu care stinge această ultimă rezistență. Ea îl asigură că adevărul va fi îngropat fără urmă și fericirea supraumană de a domni va copleși totul. Ca un mort viu de acum, el împlinește fapta mârșavă. Însă adevărul sugrumat se trezește când nu te aștepți. Bănuielile sunt ca un jar ce nu poate fi înăbușit. Dându-și seama de caracterul lui Macbeth și de ce îl așteaptă, Malcolm fuge în Anglia. I se pune îndată în cârcă moartea tatălui său, regele. Deși se întronează rege, felul lui Macbeth de a se purta, necruțător, îl trădează. Răul declanșat nu mai poate fi oprit, rostogolind totul împreună cu el la vale. Țara geme sub tirania noului rege, care își aduce aminte de prevestirea vrăjitoarelor, că îl va urma la tron un fiu al lui Banquo, cel mai bun prieten și tovarăș de arme al său (Μircea Rusu). Rânduiește niște asasini să-l omoare în vreme ce acesta era plecat la vânătoare. Reușește s-o facă, dar fiul aceluia scapă, un prim semn al viitoarei detronări.
Obsedat de spusele vrăjitoarelor, le caută ca ele să-i spună ce va mai urma. Acelea îi vestesc că nu va muri până ce codrul din apropiere nu se va mișca din loc, și că nu îl va putea ucide decât cineva care nu s-a născut în mod firesc din femeie. Vorbele lor îl liniștesc cumva, părându-i-se a descrie ceva cu neputință de împlinit. Însă, sub presiunea conștiinței, firea însăși îi surpă din interior pe cei doi făptași criminali. El are vedenii în care i se arată prietenul său ucis, regina își strigă în somn gândurile-i pline de orori. Ambii sunt târâți ca de forțe nevăzute, cu pași siguri, spre pragul nebuniei.
Viteazul sergent Macduff (Dorin Andone), îl părăsește, fugind în Anglia, drept pentru care Macbeth îi ucide cu sălbăticie soția și copilul rămași în urmă. Malcolm primește sprijin armat din Anglia și se întoarce să elibereze Scoția de sub jugul sângeros, sub care poporul abia mai suflă. Îl însoțește Macduff, care tocmai a trecut de încercarea la care a fost supus de fiul regelui: acesta, prefăcându-se a fi lipsit de orice urmă de moralitate nu găsește în el ecou și se încredințează, astfel, de incoruptibilitatea lui. Drept aceea, îl cheamă pe sergent să-l urmeze spre eliberarea Scoției și readucerea unei domnii fără de pată, în slujba semenilor și a lui Dumnezeu. În plus, Macduff a aflat de omorârea celor dragi ai săi și nu mai are nevoie de nici un alt argument spre a se întoarce împotriva lui Macbeth.
Între timp, regina moare nebună, sfâșiată din interior. Macbeth îi sfidează pe adversari cu spusele vrăjitoarelor, devenite, parcă, litere de lege ale destinului în favoarea sa. Însă atunci când soldații lui Malcolm, ajunși în codrul din apropiere, iau fiecare câte o creangă din el, și armata lor apare ca o pădure în mișcare, siguranța lui Macbeth începe să se clatine. Totuși, când Macduff îi aține calea în luptă, îl sfidează cu altimul as din mânecă: nu-l poate ucide decât dacă nu e născut în mod firesc din femeie! Acela, însă, îl surprinde cu tragedia nașterii sale, povestindu-i că a fost scos din pântecele mamei sale ce a fost despicat de sabie, astfel că nu a ieșit la viață în mod obișnuit.
Totul se întâmplă după prevestire, dar cuvintele vrăjitoarelor sunt făcute să înșele pe cel căzut în mreaja lor, realizează în sfârșit Macbeth. Binele se reîntronează, răul cade în propriile sale curse. Gândul rău e limbă de șarpe, cu dublu înțeles, sabie cu două tăișuri. El acaparează mintea, se face stăpân absolut peste ea, îl ridică pe om în culmea închipuirii de sine, însă îl lasă apoi, inevitabil, să se prăbușească din înălțime. Bărbăția stă în a face față gândului ispitei, nu în a te identifica cu falsa îndumnezeire, cu masca de supraom pe care o pune înainte. Libertatea și bărbăția nu stau, așadar, în eliberarea de înrâurirea conștiinței, de legătura de suflet cu Binele dumnezeiesc pecetluit în însuși chipul omului.
După cum spune părintele Ghelasie Gheorghe, libertatea nu înseamnă să te desprinzi de orice legături, până la o libertate total dezlănțuită și amorală, ci să te legi de bunăvoie, cu legătura dragostei de Dumnezeu și de semeni. Căci aparenta dezlegare de toate, până și de dragoste și de conștiința moral㠖 care este, în fapt, conștiința identitară, a apartenenței la propriul chip, așa cum a fost el creat de Dumnezeu – nu înseamnă decât închiderea și înrobirea, cu orizont îngustat la infinit, în iadul propriei dorințe oarbe, până la golul anihilării de sine. Este, în fond, un drum al distrugerii chipului adevăratei libertăți, cu unic sens de alegere, a iubirii.
Shakespeare descoperă magistral evoluția confruntării lăuntrice în paralel cu desfășurarea de forțe din afară. Parcursul cuvântului ispititor, adăpostit în gând, cucerind teren până la dominarea absolută, și izbucnind în exterior ca un vulcan ce pârjolește relațiile umane, tot ce atinge. Apoi, în contrapondere, refluxul, dezvelirea treptată a jocului de lumini și umbre al iluziei, apariția feței descărnate, rânjitoare a înșelării, deșertăciunea puterii lipsite de dragoste, momentul crud al adevărului și întoarcerea binelui reprimat. Binele ucis învie când nu te aștepți, răul înstăpânit se prăvălește inevitabil chiar în abisul ce se cască sub piscul iluzoriei sale slave. Și chiar dacă în lumea aceasta, în anumite împrejurări, se poate amâna deznodământul tragic al libertății descătușate a răului, orizontul ei este închis, fără scăpare, în însăși moartea care o înghite, fără speranța unei „învieri spre viață”, ci chinuită de spectrul „învierii spre osândă”. „Poezia tragic㔠a încleștării dintre om și istorie uzează de „mijloacele unui minimalism asumat” (Răzvana Niță), distribuția și interpretarea actoricească fiind memorabile.

Florin Caragiu

Sursa foto: http://www.tnb.ro/admin/galerii/1599_big.jpg

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!