poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5547 .



Mircea Nicolau – „Eu nu pictez imagini ci idei”
articol [ Interviuri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2011-02-10  |     | 



L-am cunoscut pe artistul Mircea Nicolau în 2008, la vernisajul unei retrospective a picturii românești organizate la galeriile Fundației Taylor din Paris.
De curând, în 2010, am regăsit o retrospectivă personală Mircea Nicolau la Muzeul de Artă Vizuală Galați și apoi la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus" sub o formulă plastică definită ca "o pendulare între abstract și figurativ".
Photobucket

Actualmente stabilit în localitatea Wuppertal din Germania, artistul plastic Mircea Nicolau s-a dedicat total pasiunii sale pictura de șevalet.
Am avut șansa să obțin în exclusivitate un interviu maestrului Mircea Nicolau, un artist român universal, prin excelență.

Photobucket
Das rote kleid, ulei/panză, 90x60cm

Marina Nicolaev - Artistul plastic Mircea Nicolau din Germania este un suprarealist recunoscut având o paletă de expoziții impresionantă. Mircea Nicolau, abordați pictura de șevalet, scenografia cu deosebită pasiune. Cine este artistul Mircea Nicolau?

Mircea Nicolau - M-am născut în Brăila, dar de copil – eram încă în clasele primare – tatăl meu murind, ne-am mutat la București.
După terminarea liceului, aș fi dorit să merg la Arte Plastice, dar familia a considerat că meseria de inginer este mai sigură. Așa că m-am înscris la singura facultate care mi-a primit actele, la Chimie Alimentară. Tatăl meu fusese exportator de cereale, așa că în anii aceia – anii 50 – nici nu ajungeai să dai un examen când veneai din familie de burghezi.
După trei ani de studiu la chimie – fără nici o înclinație spre aceasta – am renunțat și m-am dus la Arte Plastice să fac un an de pregătire, care pe vremea aceea se numea Audiență, dupa care actele pentru înscrierea la examen mi-au fost din nou respinse.
Am început să fac scenografie la diferite Case de Cultură și la Casa Centrală a Armatei.
Atunci am avut marea șansa să fiu remarcat și să devin elevul si mai apoi asistentul a doi din cei mai mari pictori scenografi ai țării și anume Mircea Marosin și Dan Nemțeanu (actualmente la Iowa University, SUA -MN).
Debutul meu în teatru ca scenograf a fost în 1964 la Teatrul Nottara din București, cu realizarea costumelor pentru “Prima zi de libertate“ de L. Kruczkowski, în regia lui Sanda Manu.
Au urmat apoi: spectacole de teatru, operă, operetă, muzicale și teatre de animație în diferite orașe din țară și din străinătate. În 1968, odată cu angajarea mea ca scenograf în Teatrul de Păpuși din Galați, am devenit și membru în Uniunea Artiștilor Plastici iar în 1986 am fost angajat la Teatrul Țăndărică din București.

Photobucket
Der Anfang, ulei/pânză, 40 x 45 cm

În total, am realizat 121 de spectacole – decoruri, costume și păpuși – în: România, Bulgaria, Germania, Suedia și Siria unde, la Damasc în 1976, am fost invitat împreună cu Dorina Tănăsescu să înființăm teatrul de păpuși, pentru care am montat și spectacolul de deschidere.
Primul meu contact cu occidentul a fost în 1972 când, împreună cu regizorul Stefan Lenchish, unul din marii creatori de teatru de animație, am fost invitați la Stockholm la Televiziunea Suedeză unde am făcut un film serial pentru copii.
Multe din spectacolele mele au obținut premii la diferite Festivaluri Naționale și Internaționale. În afară de acestea, am fost distins personal cu:

- Premiul pentru scenografie – Festivalul Internațional P.I.F. 1982 – Zagreb – Jugoslavia
- Premiul pentru scenografie – Festivalul Național 1983.
- PREMIUL A.T.M. 1983 PENTRU SCENOGRAFIE
- Premiul pentru scenografie – Festivalul de teatru – Focșani 1964.
- Premiul pentru scenografie – Festivalul Ion Creang㠖 Bacău 1985
- Premiul pentru scenografie – Festivalul Național 1985
- Premiul pentru scenografie – Festivalul Internațional 1993 – Klagenfurth – Austria.
- Premiul pentru scenografie – Festivalul Internațional 1994 – Kragujevac – Serbia.
- PREMIUL DE EXCELENȚĂ 2007 UNIMA - PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE.

Photobucket
Tandresse, tehnică mixtă, 90x60cm

Deși lucrul pentru teatre îmi ocupa foarte mult timp, nu am renunțat nici un moment la vechia mea pasiune: Pictura.
Așa că, în 1987 când m-am stabilit în Germania, m-am dedicat în întregime picturii.
Am expus în galerii și la mari Saloane Internaționale în: Germania, Franța, Belgia, Japonia, Spania, Luxemburg și în România. Ca de exemplu:
1990 – Paris Salonul Independenților - Grand Palais.
1991 – Paris Salonul Independenților - Grand Palais
1992 – Deauville Federația Națională a Culturii Franceze.
1992 – Braunschweig Galeria Rom-Art - Expoziție personală
1993 – Osaka Festivalul Internațional de Grafică
1993 – Paris Salonul de Toamnă - Grand Palais
1994 – Paris Salonul de Toamnă - Espace Tour Eiffel
1994 – Paris Salonul “Figuration Critique“
1995 – Braunschweig Galeria Rom-Art
1996 – Wuppertal Expoziția Anuală
1998 - Wuppertal Expoziția Anuală
1999 – Luxemburg Al VI-lea Salon de Pictură și Sculptură
2000 – Altea-Spania Galeria Artea
2000 – Braunschweig Galeria Rom-Art - Expoziție Internațională
2002 – Wuppertal Von der Heydt Museum – Bienala Barmen.
2002 – Wuppertal Backstubegalerie - Expoziție personală
2002 – Gent Târgul Internațional de Artă
2002 - Liege Galeria Michel Hanon.
2003 - Bochum Galeria „Kunst in der Rotunde„ – GEA
2003 – Valencia Galeria Maika Sanchez
2004 – Liege Galeria Maxal
2006 – Amersfoort Galeria “1687“ Marike D. Dienar
2007 – București Galeria Apollo. “12 Pictori Români din Europa“
2008 – București Galeria Ana - Expoziție personală
2008 – Paris Fondation Taylor Retrospectiva de Pictură Românească
2010 – Düsseldorf Palatul Benrath - Expoziție personală
2010 – Galați Muzeul de Artă Vizuală - Expoziție Retrospectivă Mircea Nicolau
2010 – Ploiești Muzeul de Art㠖 Expoziție Retrospectivă Mircea Nicolau

Photobucket
Nobody, tehnică mixtă, 70x60cm

MN - Cum ați descoperit pasiunea pentru artă?

Mircea Nicolau - Cum am descoperit-o ......nu stiu…..nu a fost o descoperire….de fapt….a venit de la sine...desenam...în școală, la liceu, pe caietele de notițe.
Mai târziu, la examenul de bacalaureat, profesorul de matematică mi-a spus “Nicolau îți dau examenul numai dacă îmi promiți că te duci la arte și nu la o facultate tehnică, că omori oameni“.

MN - Sunteți considerat ca un Suprarealist prin excelență. De ce suprarealismul?

Mircea Nicolau - Poate. Așa am fost etichetat, dar eu nu m-aș situa ca făcând parte dintr-un anume curent artistic. Formația mea ca scenograf mi-a deschis nenumărate căi în felul de a gândi o lucrare și de aici iese și diversitatea de direcții în care pictez.. Pentru că eu nu pictez imagini ci idei. Fiecare tablou spune o poveste cu încărcătura ei dramatică, ca o piesă de teatru într-un singur act. Ideea de la care pornesc, mă face să mă exprim în felul cel mai potrivit pentru ea: suprarealist, abstract, fantastic etc.

Photobucket
Nebel tehnică mixtă, 24x30 cm

MN - Cum este sprijinit un artist în Germania, există un sindicat o uniune la care ați aderat?

Mircea Nicolau - Desigur exista în fiecare oraș asociații de artiști plastici. Există de asemeni și Uniunea Artiștilor Plastici pe întreaga Germanie, al cărui membru am devenit în 1991.
În privinta sprijinului….fiecare se descurcă cum știe și cum poate. Afară de o expoziție a membrilor Uniunii, care se face o dată la un an sau doi, într-o sală de expoziție a unei fabrici dezafectate, pentru că așa este modern, nu există alte activități.

MN - Ce înseamna Arta pentru Mircea Nicolau?

Mircea Nicolau – Arta înseamnă pentru mine totul. Este felul meu de a mă exprima, de a dialoga cu lumea.
Eu nefiind un spontan și un vorbitor, încerc să-mi expun ideile prin pictura pe care o fac.


MN - La Muzeul de artă din Ploiești a fost organizată o retrospectivă Mircea Nicolau. Ne puteți spune mai multe despre acest eveniment atât de important în viața unui artist?

Mircea Nicolau – Anul trecut în luna Octombrie, Muzeul de Artă Vizuală din Galați mi-a organizat o Expoziție Retrospectivă, pentru care mi-a pus la dispoziție patru Săli, în care am expus aproape cincizeci de lucrări. Dan Basarab Nanu, directorul muzeului, a gândit această expoziție ca o sărbătorire după mai bine de douăzeci de ani de când lipsesc de pe afișele Galațiului și într-adevăr m-am simțit emoționat că după o absență atât de lungă nu am fost uitat. În același timp a fost gândită ca o expoziție itinerantă în mai multe muzee din țară. Astfel, la sfârșitul anului trecut expoziția a fost preluată și de Muzeul de Artă din Ploiești.

Photobucket
La reine de la neige ulei/pânză

MN - Ce loc din Romania este asimilat cu notiunea de nostalgie?

Mircea Nicolau – Nostalgii? sigur ca am. Port foarte des cu mine imaginea Bucureștiului meu, acel „Mic Paris” cu cartierele lui vechi, cu case boierești unde am copilărit, parcă îmbrăcate în misterele trecutului. Nu elementul spectaculos mi-l amintesc, ci pur si simplu puritatea lor, povestea lor.
Mai pot vorbi de acea minunăție a munților Bucegi, de stâncile pe care m-am cățărat și pe care le-am avut atât de aproape de sufletul meu, (în tinerețe am fost un pasionat alpinist) .
Când gândul mă poartă prin acele locuri, simt răcoarea dimineților, îmi amintesc de albastrul cerului, de liniștea pădurilor.

Photobucket
Die freude tehnică mixtă 70x38 cm

MN - Ce urări pentru noul an 2011 doriți să trimiteți colegilor artiști din România?

Mircea Nicolau – Ce le doresc colegilor mei din România ?
Le doresc să creadă mai departe în puterea lor creatoare și să mulțumească cerului că s-au născut cu acest dar extraordinar.
Să te exprimi prin culoare, lumină, umbră ……nimic nu este mai minunat!





surse:

www.mirceanicolau.de/g1.html

www.omnigraphies.com


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!