poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5456 .



Sculptorul VIRGIL – din Inima României spre Universalitate
articol [ Interviuri ]
VIRGIL MĂGHERUȘAN- „Peintre Officiel de l'Armée”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2011-01-10  |     | 



Photobucket
VIRGIL - "Art en Capital", Paris, 2010 ©Marina Nicolaev

În cadrul Salonului International „Art en Capital”la Grand Palais din Paris, artistul plastic VIRGIL (Măgherușan) de naționalitate franceză originar din România a luat Medalia de Onoare, la Salonul Artiștilor Francezi. Sculptorul VIRGIL are titlul de „Peintre Officiel de l'Armée” din 2007.

Am avut privilegiul să îl întâlnesc și să îi solicit un interviu privind parcursul său artistic incredibil pornind din inima României spre universalitate.

Sculptorul Virgil se afirmă în lumea artistică franceză în similaritate cu Brâncuși, la epoca lui. El revigorează sculptura modernă, prin talentul excepțional, forța sa creatoare, autentică, prin tehnica sa minuțioasă dusă la perfecțiune, și nu în ultimul rând, prin gravitatea și eleganța subiectelor abordate.

Marina Nicolaev – Bună ziua, Maestre VIRGIL!

VIRGIL – E o mare plăcere să vă cunosc.

MN – Maestre VIRGIL, mă bucură să vă găsesc aici lângă lucrările dumneavoastră. Ați absolvit o facultate de arte plastice din România și sunteți originar din județul Cluj.

VIRGIL – Deja cunoașteti toate acestea, ce doriți să mă întrebați?

MN– Nu cunosc toate detaliile dar ceea ce m-ar interesa, pentru cititorii noștri, este cum ați început să desenați, cum a devenit pasiunea dumneavoastră din copilărie, profesiune de onoare?

VIRGIL – Vă voi răspunde la prima întrebare: sunt născut la Cluj în 1950. Am crescut la Brașov, toată școala am fost la Brașov, am revenit la Cluj pentru admiterea la facultatea de arte plastice.

MN – Facultatea „Ion Andreescu” din Cluj.

VIRGIL – Sigur. Prima dată, am căzut la examen, după care am intrat prin 1972-1973 la Cluj și m-am transferat după 2 ani la București să învăț ce era de învățat, atât la Cluj cât și la București. Nu înseamnă că am învățat tot, dar aceasta îmi era intenția. Am terminat facultatea la București după care am fost repartizat profesor de sculptură la Brăila. Imediat însă, am câștigat un concurs pentru un post la Opera Română, apoi la Intreprinderea „Crinul” și în final, la Muzeul Satului din București unde am lucrat ca restaurator zece ani după ce am făcut toate cursurile UNESCO de trei ani întrucât legea pentru a fi muzeograf cerea: o facultate de profil (de exemplu, sculptura), plus trei ani de specializare într-o școală de restaurare. Anca Vasiliu, colega mea, era critic de artă, eu restauram sculpturile, alții erau pictori, totul era organizat. Revin la a doua intrebare, cum am început să desenez. Simplu. Ne situăm în anii 1960-1962, în spațiul brașovean, eu eram în clasa a V-a, aveam în vecinătate pe pictorul emerit Mironescu care avea titlul de „artist al poporului” și care era în același timp președintele Uniunii Artistilor Plastici din Brașov. A remarcat că aș avea talent și în final i-a spus mamei: „Dă-mi-l încoace să îl fac pictor” și așa am început să desenez sub controlul lui și asta a durat până la facultate. În orice caz toată tinerețea, până la facultate, multe sâmbete și duminici le petreceam în atelierul său dimineața de 8 la 12: punea o natură moart㠄desenează, deseneaz㔠îmi dădea cu linia peste mân㠄măsoară, măsoară, de ce te uiți cu ochii, ochii te înșeală, măsoară cu compasul, măsoară cu firul cu plumb”. Bun. Asta a fost cu desenul. După care am trecut la pictură, la culoare și desen, desen, desen.
Profesorul Mironescu era de școală veche, foarte bună, care nu era decat emanația Academiei franceze, unde pe la 1840-50-60 veneau artiști din toată lumea să studieze. Rușii, la fel, au fondat Academia din Petersburg prin artiști italieni și francezi, românii nostri, știm foarte bine, creatorii școlii românești de pictură, sculptură etc, toți aproape au făcut Academia din Paris, să nu mai vorbim de Brâncuși. De ce? Pentru că este vorba de o știință numită Academie: Academia Franceză, care practic s-a exportat peste tot în lume. Prin faptul ca toți veneau să studieze aici, o parte rămâneau aici, o parte se întorceau la ei unde contribuiau la opera țării lor sau puneau bazele învățământului țării lor. În România, aceștia sunt Tonitza, Grigorescu și toți ceilalți.

MN – Ați creat în România șapte monumente din câte am citit in CV-ul dumneavoastră. Care sunt acelea?

VIRGIL – Trebuie să îmi amintesc. Prima, pe care am ratat-o, a fost din perioada când eram încă student în anul I și, pe colina Universității din Brașov, am convenit cu directorul, ca practică productivă de vară, să facem un monument de inox de 10 m. I-am făcut o machetă, a cumpărat inoxul, și acolo m-am păcălit. Inox nu mai lucrasem până la ora aceea și ca să fie mai ieftin m-am mulțumit cu inox de 0, 75, trei pătrimi de milimetru, care e foarte subțire. Trebuia să îmbrăcăm o formă din cornier. Nu știam atunci că nu se poate suda așa subțire, că trebuie cel puțin 2 mm ca să nu se deformeze să nu se strâmbe. Acest lucru pe care l-am constatat când am avut marea șansă mai târziu să lucrez în atelierele maestrului Constantin Lucaci cu care am muncit ani de zile și de la care am avut de învățat enorm. La el am înțeles că inoxul dacă nu are minim 2,5 mm, nu trebuie să îl atingi. În fine, aceasta a fost prima lucrare.
Îmi amintesc că eram în anul III la București, încă nu mă căsătorisem cu Adriana Păunescu, de care eram îndrăgostit. Mai târziu, a dorit să divorțeze și ne-am separat. Ea făcea secția de textile și era foarte bună la culoare. Eram student și nu aveam prea mulți bani. Atunci a venit a doua comandă, din partea primarului localității Nicolae Bălcescu din Dobrogea, din imensitatea spațiului dobrogean. Nu mai știu cum l-am cunoscut, cred că eram la Casa de cultură a sectorului 4, unde dădeam cursuri de sculptură, în zona unde locuia viitoarea mea soție. Primarul m-a întrebat dacă pot să fac sculptura lui Bălcescu (bust monumental în ciment).
Bineînțeles, asta așteptam, visam când eram tânăr, să am o comandă de monument. „Cum facem cu plata?” am întrebat. Cei de la Sfatul Popular mi-au spus: „Nu prea avem bani pentru chestii d-astea, dar vă dăm ulei, vă dăm zahăr, și un cal arab” (cu acest cal, pe care l-am numit „Băiatul” am făcut ulterior, după ce l-am dresat, cascadoriile pentru filme și spectacolele de voltija la Circul de la București)... Și așa am realizat monumentul lui Bălcescu.
Dacă îmi amintesc bine, un al doilea exemplar, în gips, a fost cumpărat de Directoarea Casei de cultur㠄Bălcescu” a sectorului 4 din București.

MN – Al treilea monument?

VIRGIL – Al treilea monument...trebuie să ne situăm undeva la Intreprinderea „Crinul” unde soția mea a fost repartizată și eu bineînțeles am urmat-o. Era un director deosebit, care ne-a ajutat foarte mult, și care fusese sportiv, ca mine, coleg la lotul național, care se antrena în Poiana Brașov, făcuse polo pe când eu eram la lupte libere (a murit între timp). Deci, directorul uzinei „Crinul”, fericit că ne-am regăsit după ani de zile, m-a ajutat să-mi schimb repartiția în „creator de imprimeuri textile” pentru a fi în același birou cu soția mea. Primul lucru pe care a dorit să-l facem a fost sculptura în inox de pe fațada clădirii ( care nu știu dacă mai este acolo), o poveste care avea, dacă îmi amintesc bine, 18 m înălțime, că sunt 6 etaje cu lățime 3 m, o formă abstractă care este totuși o sculptură.
Altă lucrare monumentală ratată în România, prin 1982 (pe care am realizat-o, mai mică, în Franța) a fost o comandă de sculptură cu 2 cai – 6 m înălțime – , prima variantă de „Jeu d'amour”, pentru Herghelia națională de la Jegălia. Am făcut o machetă de vreo 70 cm. Directorul hergheliei a prezentat-o prin ierarhia Președintelui Ceaușescu, care nu a aprobat finanțarea măririi ei. Mi s-a plătit macheta – care a rămas la herghelie – cu un porc.
O alta: ne aflăm prin anii 82-83, terminasem facultatea, eram în plină filmare, în calitate de cascador și consilier de călărie, Szoby Cseh era șeful tuturor cascadorilor. Se filma la Sibiu „Burebista”, acolo dublam pe George Constantin și pe Ion Dichiseanu. Ei trebuiau să nu se accidenteze. Un actor de talia aceasta cu spectacole de teatru în fiecare seară, nu-și permitea să aibă vreun deget rupt. Seara, ajungând la hotel, găsesc la recepție un număr de telefon din partea unei femei care îmi cerea să o sun urgent la București. Erau multe tinere care doreau să devină actrițe. Deci, am ignorat telefonul. După patru-cinci zile dimineața la 5, sunt trezit de recepție urgent: Bucureștiul mă cheamă. La telefon era Valentina Boștină (regretata sculptoriț㠖 MN); „Sunt sculptoriță, am un monument, trebuie să îl livrez în vreo 3-4 luni, mi s-a spus că sunteți singurul care puteți să mi-l tăiați” - pe vremea aceea tăiam piatra la mână.
Bref, i-am spus că am un contract încă 2 săptămâni. „Vă plătesc tot”. Ea nu realiza, ce însemna un contract cu Studiourile cinematografice de la Buftea! Am ajuns în fine la București. Dacă îmi amintesc bine erau vreo 48 tone de piatră, l-am tras în vreo 3 luni, fără nicio sculă mecanică, numai la mână. Am făcut monumentul, amplasat în unul din orașele moldovenești. Aveam Intreprinderea „Crinul” pe care deși o părăsisem între timp, aveam încă acces la atelierul mecanic. La fiecare două zile veneam cu 300 șpițuri și dălți pe care le ascuțeam acolo. Asta mi-a servit mult. Și nu știu, cred că în 3 luni și jumătate am realizat monumentul, un relief pe două fețe, este un plan înclinat la 30° pe 6 m lungime care este îmbrăcat de două volume de piatră pe dreapta și pe stânga.
Sculptorița Valentina Boștină era o gazdă superbă. O chestiune interesantă s-a întâmplat acolo este că într-o bună zi exact când nu eram prezent, vine arhitectul orașului beneficiar, care trebuia să toarne în beton planul înclinat - soclul – pe care monumentul va fi amplasat.
Valentina Boștină a făcut repede o schiță cu planul nostru înclinat făcut din lemn și pietrele care erau puse deasupra dar care nu erau încă sculptate. La ora aia eram preocupat să plasez pietrele simetric, deasupra soclului fixate cu scoabe între ele și pe două rânduri suprapuse. Urma să sculptez în relief cele două fețe exterioare și în final, după plasarea definitivă, spațiul liber rămas în interior cca 70-80 cm, să îl umplu cu beton la cifă.
Valentina mi-a spus că i-a dat arhitectului desenul soclului cu care el s-a dus la Piatra-Neamț. Vine momentul x, după ce am terminat monumentul, care a fost aprobat de către Paul Vasilescu și ceilalți, deci Valentina Boștină mi-a spus „gata Virgil, săptămâna viitoare trebuie amplasat”.
Între timp, la Piatra-Neamț s-a turnat din beton soclul, după dimensiunile pe care arhitectul le luase la atelier la București. Pe urmă, încărcăm monumentul cu macaraua pe o platformă mare de camion pentru transport.
Ajungem la Piatra Neamț, încep să descarc, erau 8-10 piese pe dreapta, 8-10 piese pe stânga, simetric tăiate, dar erau cu unghiuri foarte rombice, nu erau paralelograme rectangulare curate. Încep să le plasez de la baza spre sus, și după aceea al doilea rând.
În timpul amplasării constat un spațiu din ce in ce mai mare între piese, cam de o jumătate de palmă și imi dau seama ca era o eroare de unghi al planului inclinat. Pietrele fuseseră tăiate riguros, funcție de înclinarea planului. Arhitectul nu măsurase exact unghiul planului înclinat de la București și a executat la Piatra Neamț soclul după o schiț㠄artistic㔠a Valentinei. În loc de 30° a executat 35°. A trebuit să dau totul jos, să determin eroarea și să încarc cu beton pentru corectare.
Asta, bun, este o altă sculptură.

MN – Celelalte lucrări?

VIRGIL – Celelalte lucrări. Vă dau alta. Eram în 1985, Constantin Drăguț, iubitul și scumpul nostru rector era încă în viaț㠖 a murit la câțiva ani după aceea. Mi-am zis să depun și eu candidatura la București pentru o tabără de creație care se organiza lângă Tg. Mureș, la Iernut. Acolo, era un primar, îl cheamă Cornea, care mi-a devenit foarte bun prieten după aceea (îi transmit salutări lui și nevestei lui cu această ocazie). Cornea este un tip deosebit. Cornea era foarte atins afectiv de fenomenul care s-a petrecut acolo în anii 1944 după 23 august eliberarea țării: 11.000 de români morți pe Mureș în 20 de zile. S-a organizat o tabără de sculptură cu 11 artiști ori 11 ani (total 121 sculpturi). S-a ales o colină care a împărțită în 11 secțiuni, urmând ca în fiecare secțiune să fie plasate câte 11 sculpturi ale anului respectiv.
Primarul Cornea asigura mâncare, cazare etc. Exista și o contribuție financiară a Uniunii Artiștilor Plastici.
Concret, situația strategică (așa cum am început să spun) era următoarea: pe stânga Mureșului șoseaua națională este la un kilometru. Paralel, pe malul drept, se află o colină pe 300 m înălțime, cu un unghi de 30°. Tot dealul este de 1 km înălțime fără denivelări, complet descoperit și fără tranșee. Pe coama asta, după 23 august 1944, 150 de nemți s-au instalat în buncăre cu mitraliere.
În același timp la Târnave la 20 km de acolo, era amplasată artileria românească. Ea trebuia să acompanieze atacurile românești, prin radio, funcție de coordonatele pe care le primeau.
Sincronizările decurgeau extrem de prost că săracii romani se trezeau cu tot bombardamentul în cap și nu puteau să se întoarcă. O catastrofă. Cornea era bolnav de chestia asta.
Subiectul simpozionului era exact acest moment: August 1944. Nu știu cum a evoluat simpozionul, sper că a continuat.

MN – Și lucrarea dumneavoastră?

VIRGIL – Și eu atunci ce am făcut? Am făcut o sculptură în piatră (cca 22 tone și 4,5 m înălțime) și beton, cu o compoziție de trei cruci suprapuse. Baza este e o cruce de 5 m x 5 m în beton, cu o groapă la mijloc, umplută cu apă, pe care plutesc trandafiri roșii, simbolul sângelui vărsat. Deasupra se află o figură umană monolitică, cu o cască militară pe cap, cu patru brațe în cruce, asemănătoare cu crucea de Lorraine (a doua cruce). A treia cruce am tăiat-o pe piept, aceasta fiind intersectată cu două cercuri concentrice: imaginea care se vede în vizorul unui tir.

MN – La Iernut aveți încă două lucrări.

VIRGIL – Văd că știți. La Iernut, a fost un moment când, în timp ce eram acolo, Cornea mi-a spus că trebuia să vină șeful statului (era Ceaușescu pe vremea aceea) în zece zile și trebuia să facă imediat ceva urgent, ca să fie o primire deosebită.
Atunci i-am spus: „Uite, dragul meu, orașul tău e frumos, tu ești fain, din punct de vedere strategic tu ai o șosea care taie în două localitatea, deci sunt două accese din două părți posibile, opuse, nu este ca Bucureștiul să nu știi prin ce parte se intră, deci să nu știi unde poți să plasezi o sculptură. Trebuie un monument cu care să marchezi ambele intrări. Hai să facem același lucru în două exemplare și punem două sculpturi abstracte cu elementele de bază economice pe care Iernutul le are: termocentrala și grâul”. Este un volum de 12 tone, îmi amintesc. Tot monumentul l-am făcut într-un atelier lucrând direct negativul din table de oțel și piese de lemn, pentru că nu aveam timp s-o modelez. Am făcut totul după o machetă mică. Sculptura se compune din două elemente: un picior rectangular de 6-7 m înălțime, corp comun cu un soclu în pământ de cca 30 tone de beton. Deasupra este un volum ca o carte semideschisă de 4x2m, unde am făcut un simbol al energiei și jos un spic.
La fața locului am pus betonul pentru fundații. Am făcut în două etape: întâi piesa de jos care trebuia să aibă multă armătură înăuntru din bare de fier de 18-20 mm, pe care am terminat-o cu o placă de fier de 2 cm grosime. Pe urmă, aceeași armătură în piesa de sus, pe care am ridicat-o cu macaraua, am plasat-o pe un picior sudând cele două plăci între ele. Muncitorii le-au vopsit imediat, eu am plecat, totul a ieșit bine, primarul a avut o bună imagine, evident.

Photobucket
Bizon ©Marina Nicolaev

MN – Din 2007 sunteți artistul oficial al armatei franceze. Cum s-a întâmplat acest lucru?

VIRGIL – Afirmativ. Trebuie să vă explic cadrul istoric al acestui corp de pictori ai armatei franceze.
Acum mai bine de 300 de ani, când palatul Versailles era în plină construcție și Franța era în plină perioadă de războaie, Louis XIV avea nevoie de artiști fideli și foarte competenți, pentru două motive. Cum pe vremea aceea nu exista nici satelit, nici GPS, nici dromi, aparat de fotografiat, sau hărți numerizate, ca în războaiele de azi, singura soluție era să recurgă la o cartografie picturală realistă executată de foarte buni desenatori, pictori, care să redea exact lățimea fluviului, de unde începea muntele, pe unde treceau cu trupele, unde sunt canalele etc. - ceea ce fac cercetașii astăzi.
Acesta era primul scop, care a generat în pictură genul numit „scenes de batailles” considerat cea mai dificilă categorie, până la 1900.
Al doilea motiv, era ca regele să recruteze artiștii capabili să picteze să sculpteze etc. pentru realizarea palatului Versailles. Louis XIV a folosit o mare parte din armată la construcție, dar nu avea cu cine să facă decorația.
Handicapul mare era cum să se facă selecția între artiștii existenți.
Atunci, Colbert are o idee genială și spune ceva de genul „Sire, vă propun să îi adunăm pe toți artiștii si prin comparație – ceea ce nu se făcuse până atunci – să vedem care sunt cei mai buni” „Unde să-i expunem?” „În salonul majestății voastre, sire”. De acolo vine noțiunea de salon. Termenul în timp s-a banalizat pentru că vorbim astăzi de salon de agricultură, gastronomie etc. Primul salon se face însă la Versailles.
Așa se organizează un corp al armatei numit „POA” Pictori Oficiali ai Armatei (istoric se cheamă pictori și nu sculptori, sculptorul să modeleze caii pe câmp).
Superior acestui titlu era Pictorul Oficial al Regelui ( Fragonard, de ex.) A treia categorie erau membrii Academiei care jurizau și compuneau „Le Salon” (astăzi Salonul Artiștilor Francezi).
La ora actuală, armata franceză dispune de un corp special numit „Pictorii oficiali ai Armatei” care sunt recrutați pe criterii profesionale în cadrul unor expoziții organizate de către Armată și pe baza unor invitații și recomandări avizate. De exemplu, anul trecut au fost 98 de candidați, din care au fost reținuți doar 2. Asta se întâmplă.

MN – Trebuie precizat că în Franța titlul istoric de „Peintre Officiel de l'Armée” este acordat de Ministrul Apărării și artiștii aparțin de „Service historique de la défense”. Ei poartă titulatura de Pictori ai Armatei. Artiștii sunt stagiari timp de minimum șase ani (voir nouă) și pe urmă sunt titularizați. Pictorii agreați (stagiari) nu sunt mai mulți de douăzeci, pe când numărul Pictorilor titularizați este nelimitat. Cu titlul de protocol, Pictorii agreați au gradul de căpitan iar Pictorii titulari de comandant. Virgil Maghérusan este unul din cei 46 artiști contemporani care au acest titlu excepțional, și al doilea francez de origine română (celălalt fiind pictorul Paul Anastasiu) prezent în acest corp de elită.

VIRGIL - Astăzi avem la fiecare doi ani un Salon la Hôtel des Invalides, unde Pictorii armatei expun și în același timp sunt invitați un număr de 150-200 de civili care sunt distinși la alte saloane importante. Poate unul sau doi dintre ei vor fi după câțiva ani, aleși, pe bază de un dosar prezentat la nivel înalt. Este important de precizat că este nevoie nu numai de profesionalism ci și de acuratețe morală. Numirea, așa cum spuneați, este decisă prin decret de către Ministrul Apărării.

Photobucket
Virgil și Dr. Louis-Marc Servien, comte de Boisdauphin, ©Marina Nicolaev

MN – Se recunoaște din ce în ce mai mult valoarea Școlii de arte plastice românești în lume, începând de la Constantin Brâncuși, un artist universal de necontestat. La ora actuală, sunt mulți sculptori români aflați pe treptele cele mai înalte ale Artei: Ion Irimescu, Constantin Lucaci, Paul Vasilescu, Ion Mândrescu, George Apostu, Iliescu Călinești, Mihai Buculei, Mircea Spătaru, Nicăpetre, Nicolae Băndărău, Ovidiu Maitec, Pasima, Sava Stoianov, Vlad Ciobanu, Aurel Ierulescu ș.a. Unii v-au fost profesori, alții colegi. Ce părere aveți despre școala românească despre artă și mai ales, ultima întrebare: când doriți să faceți o retrospectivă în România?

VIRGIL – Ce părere am despre școala românească? Este o realitate, nu este numai părerea mea: este o părere obiectivă este în fond o excelentă școală, și o afirm de multe ori la microfon când mi se dă ocazia și este contextul: Școala românească este Academia franceză creată între anii 1670-1830, pe care francezii au exportat-o în toată lumea, inclusiv România. Așa cum vă spuneam la începutul interviului. Artiștii români veneau în Franța între 1800-1940 să își facă studiile aici, fie pe banii lor, fie pe bursa statutului român. Unii rămâneau pe loc și deveneau francezi, alții se întorceau acasă. Pe scurt, arta franceză a fost exportată peste tot din America latină până în Rusia. Academia franceză a creat Școala românească și instaurarea comunismului după 1945 a profitat de cunoașterea aceasta, a știut să folosească bazele artelor franceze deja existente. Venind și trăind în Occident îmi dau seama că democrația și libertatea de liber acces la a învăța ce vrei, a dus la faptul că suntem prea mulți artiști și nu totdeauna la același nivel, bineînțeles. Sunt tipi formidabili foarte buni, dar și aici, raportat la numărul total, profesionismul este redus.
Vorbind despre școala românească, probabil că știți că am mediat, în noiembrie 2006, o invitație (gratuită) pentru o delegație de artiști români, cu ocazia intrării României în U.E., la primul salon „Art en capital” la Grand Palais.
L-ați evocat pe Constantin Lucaci, un maestru în oțel inoxidabil! Lucrând pentru el am avut ocazia să-mi perfecționez cunoștințele în tehnica bătutuluiîn inox și am învățat utilizarea corectă a mașinii de mărit.
Inoxurile lui! Nu am văzut pe nimeni de 20 de ani de când sunt aici să facă inoxuri ca el bătute la ciocan, concave, convexe și apoi sudate.
Acum 100 de ani, francezii erau cei mai buni în bătut, tehnica se numește „cuivre repoussé”: Bartholdi a făcut statuia Libertății numai cu ciocanul (Frederic Auguste Bartholdi a proiectat și realizat învelișul de cupru al statuii Libertății- MN) . Este o știință franceză! Lucaci și-a permis luxul să atace inoxul, care este mult dur decât cuprul. El a reușit acolo în Bucureștiul lui, în Reșița lui, cu mintea lui tehnică. Am avut șansa să învăț acolo, lângă el, ceea ce mi-a servit enorm. Niciunul nu știa să lustruiască piesele de inox ca el. De multe ori, râdea de noi, ne spunea că trebuie vin alb, puneam pe pâslă de lână și vin alb, dar degeaba, nimeni nu reușea ca el.

MN - Și când veți dori să organizați o expoziție retrospectivă în România? V-ați gândit?

VIRGIL – Nu m-am gândit, am atâta de lucru! Nu mi-am pus problema asta. Dar de ce nu? În orice caz, se va face, chiar dacă vreau sau dacă nu vreau. Dacă n-aș vrea, se va face după moartea mea, în mod sigur. Nu s-a ivit ocazia. De ce nu? Nu m-am gândit încă la asta pentru că am multă muncă, nu sunt milionar, îmi place să lucrez, asta e tot.

MN – Maestre Virgil, vă mulțumesc.





VIRGIL
PICTOR OFICIAL AL ARMATEI FRANCEZE
studii: Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu București România 1979.
Membru titular al Société des Artistes Français si al Fondation Taylor, Paris.

DISTINCȚII

2010 - GRAND PRIX INTERNATIONAL DE L'ART, ART EN CAPITAL, Grand Palais, Paris.
2010 – MEDAILLE VERMEIL de la Ville PARIS.
2009 – MEDAILLE D'HONNEUR Salonul Artistilor Francezi , ART EN CAPITAL, Grand Palais, Paris.
MEDAILLE D'OR a Primăriei arondismentului 4 Paris.
MEDAILLE de la Ville BONDY, Seine St Denis.
2008 – MEDAILLE de la Ville LIVRY-GARGAN, Seine St Denis.
2007 – GRAND PRIX E.M. SANDOZ Fondation Taylor, la Salon ART EN CAPITAL, Grand Palais Paris 2006
– PREMIER PRIX SCULPTURĂ, XVe SALON NATIONAL des PEINTRES de TARMÉE, Hôtel des Invalides, Paris
2006 – PRIX STANISLAS decernat de Orașul NANCY, la XXI Salon International SODAL.
– MEDAILLE D'OR Association Artistique de la Préfecture de Police, Hôtel de Ville de Paris.
2005 – MEDAILLE D'OR Salon des Artistes Français, Paris.
– PREMIER PRIX DE SCULPTURE, XlVe SALON NATIONAL des PEINTRES de VARMÉE, Hôtel des Invalides, Paris.
PREMIER PRIX CONSEIL GÉNÉRAL dTNDRE et LOIRE, Salon de Peinture et Sculpture de Ste Maure en Touraine.
2004 - PRIX l'UNIVERS des ARTS, par l'Association Artistique de la Préfecture de Police, Paris.
2003 – PRIX E.M SANDOZ, par la Fondation Taylor, au Salon des Artistes Français, Paris.
2002 – PRIX BAUMEL-SCHWENCK, de la Société Nationale des Beaux-Arts, Carrousel du Louvre, Paris.
– GRANDE MEDAILLE D'HONNEUR a Orașului Cannes, France.
2001 – GRAND PRIX DE SCULPTURE, cu Plaquette d'Or MCA, Cannes, France.
– MEDAILLE D'OR la Salon Officiel de la Ville de Vincennes.
2000 – BRITISH SPORTING ART TRUST AWARD, Society of Equestrian Artists, CHRISTIE'S, Londres.
– MEDAILLE D'HONNEUR de la Ville de Marseille.
PREMIER GRAND PRIX de SCULPTURE, avec Plaquette d'Or MCA, Marseille.
1999 - PREMIER PRIX de Sculpture Plastica Latina, France.
1997 – MÉDAILLE D'OR du Mérite Artistique Européen - France.
PREMIER PRIX, Symposium Européen de Sculpture sur Pierre, Château de Serrans, France.
1995 – PREMIER PRIX de Sculpture au Salon Art Cheval, Saumur, France.

EXPOZIȚII DE ARTĂ PLASTICĂ

FRANȚA : Salon des Artistes Français; Société Nationale des Beaux-Arts ; Salon d'Automne ; Salon Violet; Biennale Internationale de Rambouillet; Salon de la Préfecture de Police de Paris; Art-Auction Deauville; «Le Cheval en Bronze» au Château de Maisons-Maisons-Laffitte; Grand Marché d'Art Contemporain de Paris; Invité d'Honneur d'innombrables Salons d'Art etc.
Convenții (du 25/11/1999 et 12/05/2005) cu l'École Nationale d'Équitation - CADRE NOIR de SAUMUR – pentru ilustrarea în sculptură a tehnicității în istoria echitației franceze de înaltă școală.
MAREA BRITANIE: CHRISTIE'S, St James's, Londres avec la Society of Equestrian Artists; Royal Society of British Artists et Royal Marine Society of Artists aux MALL GALLERIES, Londres; Royal Glasgow Institute of Fine Arts aux McLLELAN GALLERIES; Royal Birmingham Society of Artists; Royal West of England Academy of Arts à Bristol; Norwood Ravenswood Art § Sale Exhibition; Portrait Exhibition à Fedden Gallery RWA Bristol; etc.
ITALIA: Biennale Internationale Dantesca de Ravenne en 1990, 1998, 2003.
SPANIA : Euro Art'98 à Barcelone.
BELGIA: Salon d'Europe '96 - Bruxelles ; Art Nocturne Knokke 2003 ; LINEART Gand 2003.
ELVEȚIA: Grand Marché d'Art Contemporain -Lausanne 2001 ; EUROP'ART 2002- Genève.

ARTĂ MONUMENTALĂ

ROMÂNIA – 7 sculpturi monumentale până la 18 m înălțime îm piatră, marmură, inox, bronz etc.
FRANȚA – «Astrale Symphonie en V», Château de Serrans, 4,50m hauteur, august 1997.
«Portrait de T. Paqué», St Avoid, Lorraine, h1,20m hauteur, bronze, septembrie 2006.
«Sanglier le Brave», comandă particulară, 3m înălțime, bronz
« Amour de Licornes», comandă publică, St Avoid, Lorraine, 1,40m înălțime septembrie 2007. MAREA BRITANIE - «Le Bison, Force et Vitesse », - Burton on Trent, 3m înălțime noiembrie 2001.

SALOANE ECVESTRE

FRANTA - Saloanele Cheval-Paris, Nancy, Colmar, Equita'Lyon, Avignon; Horse Expo Deauville; Jumpings Internationaux - Caen, Alençon, Deauville, Bordeaux, Chantilly; Masters de Jardy-Paris; Expos sur Hippodromes à Clairefontaine Chantilly pentru Prix du Jockey Club et Diane-Hermès, Longtemps pentru Prix de l'Arc de Triomphe, St Cloud aux Ventes Goffs, Vincennes pentru Prix d'Amérique; Fontainebleau, Open de Polo d'Aprémont, etc.
GERMANIA- Equitana Essen; Jumping Munich Indoors; Jeux Équestres Mondiaux d'Achen.
ELVEȚIA - Championnats d'Europe de Jumping -St Gall; CSIW- Championnats du Monde -Genève.
SPANIA - Féria de Jerez, Andalousie.
OLANDA - Jumping de Maastricht.
PORTUGALIA - Festival International des Chevaux Lusitaniens, Lisabona


©Marina Nicolaev




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!