poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4974 .



Aurel Pop în dialog cu scriitorul Calistrat Costin, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scritorilor din România.
articol [ Interviuri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pelerinu ]

2011-01-05  |     | 



"Spița umană e în stare de orice, așa că iluziile sunt binevenite, să nu lăsăm chiar orice speranță!"





Aurel Pop: Domnule Calistrat Costin, citindu-vă volumul “Om fi greșit galaxia!” permiteți-mi să vă pun câteva întrebări care conțin unele versuri din poemele incluse între coperțile volumului amintit. Pentru început v-aș ruga s-o pornim “cătinel” cu prima întrebare: “Biografiile ni se umplu de fleacuri / care mai de care” spuneți într-un poem; în cazul biografiei dvs. cum stau lucrurile ?
Calistrat Costin: Textul la care se referă „chestiunea” se cheamă ÎNDELETNICIRE UMANÃ, și mărunțișurile de care se face vorbire sunt ale vieții (și morții!) „la scara infinitului”, lucru oarecum greu de perceput de noi oamenii (sau doar de unii dintre noi!) care suntem toți „o speranță și-un pământ”, de unde îndemnul (mesajul!) autorului adresat cui va binevoi să-l înțeleagă și să-l asculte: „să ne bucurăm așadar de fleacuri,/ îndeletnicire umană ca multe altele/ Ce-ar putea duce undeva (unde?)”! În cazul biografiei la care te referi, prietene AUREL POP, lucrurile stau cum au stat și stau… Da, cred că mi-am trăit traiul (peste vreo doi ani împlinesc șaptezeci de ierni…) ca oamenii (nu ca neoamenii!). M-am bucurat de cele omenești, nu chiar de toate, mi le-am însușit, le-am degustat, le-am provocat, cu bune și cu rele, da, n-am făcut nimănui niciun rău, chiar dacă nu puțini mi-au purtat sâmbetele! Biografie de „provincial”, de ins care a citit și-a tot citit, a mai învățat câte ceva, a scris cât a scris, nici prea mult nici prea puțin, știutor cam câte parale face, sensibil la multe și mărunte, un fel de „liber cugetător” la neantul din care ne-am ivit și-n care ne vom întoarce – într-un cuvânt „fleacuri”…


A. P.: “Ar părea c-am pornit cu dreptul” spuneți în alt poem din același volum “ să ne bucurăm așadar” și să vă pun următoarea întrebare: “Întoarce, Doamne, roata vremii” acest vers mă face să-nțeleg că ați prefera un “alt destin”, chiar v-ați fi dorit un alt curs al vieții ?
C.C.: „Ar părea…” dar … se pare că la începutul începuturilor „fantasticei aventuri terestre (cosmice?!)” s-a strecurat în „plasma germinativă” o te-miri-ce eroare, ce nu se va îndrepta nicicând! Nu, n-aș prefera „alt destin” (mortul de la groapă nu se mai întoarce…)! Doar vreun alt „curs” al istoriei (în care istorie a… curs prea mult sânge nevinovat), poate, vorba din titlu, „om fi greșit galaxia”, și altundeva „destinul” în chestiune să fie mai de doamne-ajută!

A. P.: În poemul “Vieți de vieți” afirmați că: “rău că n-am trăit-o și nici n-am isprăvit-o cum mi-ar fi plăcut”. Chiar, cum v-ar fi plăcut ?
C.C.: Sunt „neajungeri” într-o viață de om, neîmpliniri, rateuri (ratări!), poticneli, ce mai, nefericiri care îl fac pe om să-și cam blesteme ceasul în care s-a (a fost) născut dar asta ține de steaua, de zodia fiecăruia! Firește, mi-ar fi plăcut (în ceasurile mele de rătăciri în jurul craniului ori prin hrubele lumii în care mi-a fost dat să bântui) o oarecare „alternativă” la „datul sorții”, să mai încerc și alte feluri de „bucate”, dar acum cât sunt încă viu sub soare, mă declar mulțumit, nu mai am ce schimba, păcat…

A.P.: “se cade, odată și-odată, într-o viață să te lapezi de toate câte le-ai adunat” Ce vă-npinge să afirmati asemenea stare ?
C.C.: „Lepădarea” cu pricina mi-am închipuit-o în sensul aflării unui altceva, a unui „adevăr” altul decât cel propovăduit de „criteriile” carteziene, atunci când „ajuns pe buza genunii” (la „spartul târgului”) – antecamera neantului – descoperi că „tot ce știi e că nu știi nimic”…

A. P.: “Caut încă mai caut”. Când v-ați dat seama că scrisul dvs. a devenit literatură ?
C.C.: Când un cititor, un omuleț pe care, după aparență, nu prea dădeai multă valută, întâlnindu-mă în nu mai știu care colț de țară, aflând că mă cheamă cum mă cheamă (era prin anii ’80 veac XX) mi-a spus că mi-a răsfoit o carte de-a mea (SATIRÃ DUHURILOR MELE), după care mi-a citat (pe de rost!) câteva rânduri care i-au plăcut lui, și mi-a mulțumit frumos…

A.P.: Care dintre cărțile scrise vă sunt la “suflet” ?
C.C.: Câteva: SATIRÃ DUHURILOR MELE, ELEMENTUL LUME, ȘI TOTUȘI NU SE MIȘCÃ, BÂRFITOR LA COLÞ DE UNIVERS (versuri), ARȘIÞA, O ANUME FERICIRE (romane); de fapt și celelalte îmi sunt „la suflet” (și la gând…).

A.P.: Se poate vorbi de o agendă a scriitorului Calistrat Costin ?
C.C.: Nu cred! Oricum, de stat nu stau degeaba, mă bat gândurile să mai public ceva-ceva, să fie acolo, pentru vreun cititor, om curat „la suflet”…

A.P.: Trăim vremuri în care se scrie mai mult decât se citește. Ne recomandați o rețetă pentru echilibrarea acestui paradox ?
C.C.: Personal n-am scris mai mult decât am citit, poate unde am avut parte de câțiva dascăli de literatură care m-au învățat unele lucruri de igienă a creației. Rețeta? Școala să-și facă datoria și să-i instruiască pe viitorii stihuitori ce să citească; restul (cât, cum, când, ce să scrie…) e literatură!

A.P.: Până unde credeți că poate merge vulgaritatea în literatură ? în special în poezie ?
C.C.: Până foarte departe! Specialist în critica acestui „stil” de a face „nouă literatură” e amicul poet VIRGIL DIACONU. Spița umană e în stare de orice, așa că iluziile sunt binevenite, să nu lăsăm chiar orice speranță!

A.P.: “V-ați înfipt adânc, fraților colții în sufletul meu”, chiar are scriitorul Calistrat Costin dușmani ?
C.C.: „Frații” care și-au „înfipt adânc colții în sufletul meu” nu-mi sunt dușmanii mei proprii, dar niște monștri, dușmani ai omului în genere. Voi fi având și dușmani, să fiu și eu în rând cu… (ne)oamenii! Mă socot un muritor cu un puternic cult al prieteniei (deh, „vărsător”!), așa că eventualii dușmani nu văd ce sens ar avea să mă lichideze! Aviz amatorilor de „dușmănire” a mea: am avut patru dușmani veritabili, și toți, din nefericirea lor, au dat ortul popii înainte de vreme… Lista rămâne deschisă.

A.P.: ... dar prieteni ?
C.C.: Prieteni buni am mulți, „amici” și mai mulți… Prietenia cere unele sacrificii, pe care, când te convingi că trebuie să le faci, ea, prietenia devine lucru sfânt, până la… nemoarte!

A.P.: De câțiva ani sunteți președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Cunoașteți bine fenomenul literar național; credeți că se poate vorbi despre o nouă generație de scriitori ?
C.C.: Nu știu dacă se poate, aici și acum, valida „o nouă generație”, dar de câteva nume, „oameni noi”, identități oarecum conturate se poate! În literatură, valorile – așa cred – nu se impun „în echipă”, la grămadă, dar… la individual! „Generația” lui Eminescu este… EMINESCU; asemenea stau lucrurile cu ARGHEZI, BACOVIA, BLAGA, spre a nu-i pomeni decât pe câțiva dintre ai noștri!

A.P.: Sunt ei pregătiți să ... preia ștafetă ?
C. C.: Ce „ștafetă” și „de la cine”?! Înțeleg unde bate întrebarea, dar în „cursa cu obstacole” care este literatura, „ștafeta” sunt „obstacolele” înseși… Poate ar trebui să fiu mai clar însă ar fi foarte multe de spus…

A.P.: ... apropo, credeți în fenomenul de generație ?
C.C.: Nu.

A.P.: Suferă scriitorul Calistrat Costin de complexul provincialismului ?
C.C.: Relativ, dar nu cine știe ce! „Provincialism” față de ce și de cine, când însuși Parisul a devenit o nostimă așezare provincială (la scară planetară, totuși!)?! Sigur, capitala administrativă a unei țări, are o seamă de „ascendențe” față de restul… „provinciilor”, dar asta nu înseamnă un avantaj în absolut pentru creația artistică.

A.P.: În ultimul timp unii scriitori în special cei din tânăra generație cochetează cu literatura în spațiul virtual. E la modă scrierea pe bloguri. Credeți că acestă modalitate de manifestare a creatorului literar e benefică pentru cititorul de rând ?
C.C.: Nu, nu, nu! Cartea trebuie să rămână carte! Cui îi surâd „spațiile virtuale” n-are decât! O bibliotecă înțesată de cărți e altceva decât una ticsită de „bloguri” scornicite de care mai de care!

A.P.: În acest sens manuscrisele vor fi tot mai rare. Ce credeți că trebuie făcut ?
C.C.: Nu „manuscrisele” sunt problema, ci cărțile tipărite! Pare că vremea manuscriselor a trecut, acum se merge pe „produsul finit”, dacă n-ai carte n-ai parte… (că unii au „partea” leului fără de „carte” – asta-i altă mâncare de… rechini!).

A.P.: În majoritatea domeniilor există grupuri de interese și corupție. Suferă domeniul culturii de un asemenea flagel ?
C.C.: „Interese” cu „grupurile” de rigoare vor fi cât lumea („lume”, nu se știe încă, dacă procreată de cineva cu vreun „interes” anume…). Iar „corupția” (mare sau mică) e scrisă în legile omenești, n-ai ce-i face! Cred că și domeniul acesta al nostru, al literelor, suferă de flagelul respectiv, dar e o „suferință” oarecum suportabilă, era să zic aproape nevinovată (depinde la ce „nivel” are loc „coruperea”…).


A.P.: Se vorbește acut despre geografii literare. E Bacăul un punct distinct al momentului în geografia literară românească ? dar a Europei ?
C.C.: Da, în geografia literară românească, Bacăul înseamnă și el ceva. Lăsându-i pe clasici deoparte, în pururea lor strălucire, există la Bacău „condeie” de primă mărime. Nu dau nume aici, vorba unuia, că suntem mai mulți… Cât privește „geografia Europei” – promovarea în acest spațiu ține de „politică”, de generozitatea celor care țin frâiele nației băștinașe în mâini, dar și de iluzoria inițiativă individuală a fiecărui aspirant la celebritate, de farmecul personal, de „relații”, de câte și mai câte omenești „dedesubturi”! Și o necesară mențiune: e nevoie și de puțin talent, dacă au chiar de mai mult…


A.P.: Ne apropiem de finalul acestui dialog. Chiar “Om fi greșit galaxia !” domnule Costin ? mie “nu-mi vine a crede” / “oare cine are dreptate”; poate reușiți să convingeți cititorii acestui dialog ?
C.C.: Da, domnule, am fost greșiți! Singur Marele Arhitect al Universului m-ar putea convinge de contrariul! În cărticica de la care am pornit această șuetă – OM FI GREȘIT GALAXIA! – cititorii vor afla toate argumentele pentru înțelegerea rosturilor acestei greșite „concepțiuni”. Ceea ce nu înseamnă că în „galaxia” în care am apărut nu mi-a plăcut să fiu OM și să mă bucur de multe din darurile naturii, și să visez la o viață de apoi mai bună, nu zic „imaculată”…

A.P.: La care întrebare ați fi dorit să-mi răspundeți și nu v-am pus-o ?
C.C.: Sunt atâtea semne de întrebare în orizontul cunoașterilor noastre, încât nu știu dacă vreodată vom avea răspunsuri la toate… Să ne mulțumim cu puțin! Mulțumesc și eu…

A.P.: Vă mulțumesc,

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!