poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4070 .



Discursul liturgic în lirica lui Ciprian Iulian Șoptică
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2010-04-22  |     | 



Sunt cunoscute disputele contemporane pe tema locului lui Dumnezeu în poezie, în filozofie, în viața omului și în univers, iar cele mai multe dintre acestea se duc în mediile universitare și în rândul oamenilor de litere. De la proclamarea morții lui Dumnezeu, prin gura personajului profetului Zharatrustra creat de Fr. Nietzsche, la sfârșitul secolului trecut, filosofii și poeții s-au împărțit în două tabere, una care a acceptat despărțirea de Dumnezeu și cealaltă care crede în continuare necondiționată în prezența acestuia. Pentru a fi siguri că nu se înșelă, cei din prima tabără au ridicat laboratoare speciale pentru a demonstra prin calcule metalogice, chimice, fenomenologice sau de oricare altă natură epistemologică, depărtarea lui Dumnezeu, prin moarte, de Om sau chiar absența acestuia dintotdeauna. Evenimentele din ultimul secol, fie ca vorbim de cele istorice, suma războaielor mondiale și a celor politice sau religioase, fie ca vorbim de saltul științific sau de descoperirea unor noi spații locative în univers, fie că avem în atenție noile paradigme ale culturii de masă sau cele ale deconstrucției, ne arată că este nevoie de a găsi soluții globale sau locale pentru a-l reașeza în sufletul omului pe Dumnezeu. Basarab Nicolescu, teoreticianul Transdisciplinarității, realizează în Teoremele poetice o ecuație magică de care omul contemporan ar trebui să țină cont, Știință + Iubire = Poezie, o ecuație din care necondiționat apare relația cu Dumnezeu. Și dacă mergem mai departe și spunem tot ca acest fizician al particulelor elementare că o crimă împotriva poeziei provoacă toate celelalte crime, suntem tentați să spunem că o crimă împotriva poeziei provoacă moartea lui Dumnezeu. Sunt filosofi și oameni de litere care înțeleg că arta și discursul artistic trebuie să aibă ca fundament frumosul și adevărul, că acestea nu sunt neapărat dependente de limbajul porno sau de estetica urâtului.
Chiar dacă secolul nostru pare a fi unul mortifer în care Dumnezeu, Universul și ideologiile mor, Ciprian Iulian Șoptică, absolvent al Facultății de Filozofie din Iași, masterand în curs la aceeași facultate, preocupat de domeniul filosofiei culturii și a cultelor, autorul cărții de eseuri „Trăind în iluzia superiorității”, a debutat editorial cu volumul de poeme „Dumnezeu n-a murit” la Editura Gens Latina din Alba Iulia, în 2009. Din primele pagini ale volumului de poeme ai senzația că ai intrat într-o biserică în care toate icoanele plâng, asta pentru că lumea fizică, în care poetul trăiește, pare a fi în apocalipsă. Sentimentul finitudinii te urmărește pe tot parcursul cărții, chiar și acolo unde poetul are în atenție tema iubirii, a universului, a golului și a luminii. Imaginile biblice alături de iconografia intimă, poetică a lui Ciprian I. Șoptică alcătuiesc, în fond, planul ontologic al autorului. Acesta este convins că lumea care „s-a împrăștiat ca pulberea cenușii” poate renaște întru iubire și lumin㠄din cântecul păsării-lotus”. Iată ce spune poetul în Plagiile Egiptului: „Ce este lumea? Dacă nu, / apa împuțită de sânge a Nilului. / Ce sunt oamenii? / Dacă nu grămada de broaște a Egiptului, / Dacă nu țarina cu țânțari? / …/ Vântul de la răsărit a adus și el lăcuste, / Iar mâna lui Moise, întinsă spre cer, / A adus întuneric trei zile peste tot pământul. / Pe noi însă ne-a atins degetul lui Dumnezeu. / Astfel că negura s-a făcut pentru unii întuneric / Iar pentru ceilalți lumină.”
Poemele lui Ciprian I. Șoptică pot fi privite când niște fotograme apocaliptice ale lumii înconjurătoare, când niște rugăciuni ale unui călugăr care-și înțelege menirea și care „gândind la iconomia scumpă a harului” se leapădă de făgăduința înșelătoarelor libertăți. Asemenea poetului călugăr Gheorhe Simon, sau asemenea poetului bucureștean Florin Caragiu, Ciprian I. Șoptică scoate din tot ceea ce-l înconjoară semnul dumnezeirii. Dacă pe Florin Caragiu îl găsim căutând în această suburbie a cerului pe Dumnezeu chiar și în catacombele postmodernismului, pe poetul, aici în discuție, îl descoperim în săvârșirea actului liturgic. Planul poetic coincide cu planul misionar, poezia lui este un crucifix împotriva culturii asemuită cu vipera pe stânci. Poetul se descoperă ca orice călugăr al versului în păcatul creatorului. El caută mireasma care să-i ucid㠄gândul barbar”. (Sunt singur în lume, Doamne), „Tragedia culturii o simt în piept, / Când prin creație mă-ndrept / Către tine, ca un ateu al urii. /…/ Fără de Tine, Doamne, / Urâtul și scârba / se vor cuibări în noi, / Precum vipera în stânci. / Cultura lumii, / În toată zarva ei, / Fără credință-n Tine, / E un măreț eșec.”
În ciuda discursului liturgic (cum ușor se poate observa și aici, „Nu te uita, Doamne, la fața mea / Întărește-mi inima / Fă-o altar, în care Duhul Tău / Cu putere pogorî-va), care se simte mai puternic decât cel liric, avem de a face cu o poezie ușor ironică. Autorul crede că în lupta cu „vrăjmașul” trebuie să își păstreze mintea și sufletul treaz și că, interpretarea ironică a unor fenomene ale lumii îi poate ține trează conștiința. (Bărbații viitorului) „Deși vor căuta cu entuziasm fericirea din urmă, / Iubirea bărbaților cu plete de plastic, / va fi doar o eliminare de sămânță / În cabinete de reproducere. / Femeile lor cu sâni de granit, / Învelite-n celofan, / Conectate la o lume a fericirii, / Eliberate de chinul facerii, le vor naște copiii / din mădulare de cauciuc legate cu sârmă.”
Lecturile filozofice din autori precum, Lucian Blaga, Immanuel Kant, Friedrich Nietzsche, Sfinții Părinți, Albert Camus, Nicolai Berdiaev sau iconoclaștii ruși (Paul Evdokimov și Vladimir Losski) l-au inspirat pe poetul care se caută în toate ipostazele lui Dumnezeu arătate prin Creație. Ciprian I. Șoptică hipostaziază creația lui Dumnezeu și îi conferă acesteia valorile realității, atât imediate cât și cosmice. El descoperă în realitatea imediată un Om nou, un Om predispus autodistrugerii. (Mergând pe calea creației) „…/ Pătruns de chemarea mistică / Și de extazul creator, / Omul a început să primească / O nouă conștiință, / O nouă mișcare în Univers. // Călătorind din cosmos în cosmos / Și din piatră în piatră, / Până la ultimul Pământ, / Omul a aflat, în sfârșit, / O nouă lumină, / O nouă cale către Adevăr: / Calea sfântă a creației. / Ea a început odată cu chinurile lui Nietzsche, / Cu dorința lui / De a deveni supra-om. / Coborând de pe calea sfințeniei, / Omul va trebui să urce, / De acum înainte, / Pe noua cale a genialității. / Ea este un altfel de lepădare, / Un fel de dezamăgire. / În sfârșit, sub bolta senină, / Un alt om, o altă lumină.”
Acest sentiment de finitudine al istoriei și al ultimului om, ca la Francis Fukuyama, îl face pe poet să spere într-o nouă reîntâlnire cu lumina, cu iubirea, oferindu-i acesteia o viziune originală. Pomul cunoașterii biblice devine pomul reîntoarcerii la om, pomul Omului nou, locul de întâlnire întru (re)cunoaștere și (re)găsire. (Copacul întâlnirii) „De câte ori / Mi-o închipui pe Eva, / Așteptându-l pe Adam / Sub copacul cunoașterii / Binelui și răului, / Cel răsădit / Nu se știe cum, / Undeva în mijlocul Raiului / La malul râului Vieții, / Nu se poate să nu spun: / Copacul acesta / E însuși copacul / Întâlnirilor / Primordiale, / Emblema sfântă / A îndrăgostiților, / Și mausoleu al iubirii /…/ Unui nou început.”
Nu ne mai rămâne decât ca, acum, la sfârșitul acestei liturghii lirice, să spunem că Ciprian Iulian Șoptică ne invadează, asemenea îngerilor de pe icoanele catapetesmei, privirile blânde „din care izvorăște / ca o izbândă, / eternitatea calmă”, că ne vom putea „pitula în pământ / asemenea unui pui de porumb, / scuturând în noi / întru rodnicie, / eterna sămânță a facerii” sau că odată cu el putem alege între „pământ de întuneric” și „pământ de lumină”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!