poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3964 .



Marie France-Ionesco & Numele tatălui
articol [ Carte ]
Colecţia: Cartografieri Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioana Dana Nicolae ]

2009-11-23  |     | 



Marie France-Ionesco & Numele tatălui




În „Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994” Marie France-Ionesco (licență în literaturi moderne, masterat în teatrul lui Strindberg, carieră didactică și jurnalistică) scrie, contrar așteptărilor, cu rigoare științifică, aducând dovezi pentru fiecare afirmație.

Ideea de a-l evoca pe marele dramaturg o persoană apropiată a fost a Gabrielei Adameșteanu care i-a trimis fiicei acestuia, Marie France-Ionesco, întrebări pentru un interviu, însă până la urmă interviul s-a transformat în materia densă a unei cărți-replică la două lucrări apărute una în România (Marta Petreu, „ Ionesco în țara tatălui”, Editura Apostrof, Cluj, 2001), și alta în Franța ( Alexandra Laignel-Lavastine, „Cioran, Eliade, Ionesco: l’oubli du fascisme”, PUF, 2002), cărți injurioase la adresa lui Eugène Ionesco. Între timp, Gabriela Adameșteanu a trimis alte întrebări legate de cele două lucrări care îl implică pe Eugène Ionesco. Această carte, care ar fi trebuit să fie de mărturisiri, s-a transformat într-una de apărare, în care autoarea folosește documentul ca argument (pentru a lumina aspecte legate de originea mamei dramaturgului), sau citatul, în special din „Eugène Ionesco – Între viață și vis – Convorbiri cu Claude Bonnefoy“. „La origine trebuia sa fie un interviu... S-a transformat într-un portret al scriitorului în secol, cu angajamentele și opțiunile sale, cu prieteniile și mai ales cu scrierile sale, față în față cu sine însuși și cu propriile interogații.”

Marie France-Ionesco mărturisește cum a conceput structura acestei cărți: „De aceea « capitolele» acestui text corespund, mai mult sau mai puțin, întrebărilor Gabrielei Adameșteanu, care mi-au servit drept fir conducător, făcându-mă să iau în considerație o serie de aspecte pe care personal nu aș fi avut de gând să le tratez. Aceste probleme erau în număr de șase: Eugène Ionesco «sofist», «manierist»; Originile materne ale lui Eugène Ionesco; Exilul; Eugène Ionesco la Vichy; Eugène Ionesco și România; Relațiile dintre Eugène Ionesco, Cioran si Eliade. Această călătorie în universul lui Ionesco m-a determinat să iau în considerație și etapele dezvoltării sale spirituale și intelectuale, gusturile și opțiunile lui literare. De aici un al șaptelea capitol, intitulat: Cărțile–far. Influențele literare“.

Mă așteptam să găsesc memoriile unei fiice dintr-o perspectivă inedită, cu dezvăluiri de date biografice, cu afectivitatea memoriei, însă cartea e doar o pledoarie pentru a apăra și păstra amintirea luminoasă a tatălui.
Totuși, ceea ce aduce nou fiica marelui dramaturg sunt datele genealogice dinspre partea maternă a dramaturgului, precum și câteva fotografii, pentru a-i apăra memoria de ancheta cu „meschin iz rasial” a Martei Petreu.
Marie - France Ionesco conchide că asemenea anchetă incriminatoare ne duce cu gândul la vremuri demult apuse.
Apără cu elocvență numele tatălui, ieșind rareori din cadrul demonstrativ riguros printr-un partizanat frenetic, printr-un subiectivism demn de respect: „Este evident pentru cine vrea cu adevărat să înțeleagă că ultima frază din acest text e o « provocare », o lovitură de teatru datorată unui efect de ruptură logică în măsura în care cititorul se așteaptă la o concluzie absolut contrară. Dar dincolo de această « provocare », și de altfel mult mai profund, se percepe regretul, disperarea lui Eugène Ionesco, care se simte respins, exclus din acel ceva spre care tinde, care îi lipsește. E strigătul neputinței de a atinge vreodată « ceea ce e bun, natural, sănătos, comun, normal. Eugène Ionesco se simte izgonit, exclus, interzis în zonele spre care aspiră. E o jeluire sub forma unei afirmații narcisice de autoflagelare ”
Eugène Ionesco nu este un „sofist” și „manierist”, concluzionează Marie France Ionesco, dramaturgul desfide logica, criteriul său de cunoaștere fiind visul. Eugène Ionesco nu este un „sofist”, ci un platonician.
Autoarea enumeră mijloacele preferate ale dramaturgului: „antiteza, perifraza, surpriza, spectacularul, excesul, pistele false și linia curbă”. Termenul „baroc” i se pare mai potrivit pentru a califica discursul tânărului Eugène Ionesco, dar mai ales pentru a-l contracara pe acela de „manierist” dat de Marta Petreu, deoarece „barocul exaltă valoarea morală și artistică artificiului împotriva naturalului prin practica sistematică a excesului și a aparenței, prin recurgerea la manierism”.

Portretul omului politic Eugène Ionesco este urmărit treptat și cu argumente. Pentru el, nefericirea universală se transformă în nefericire personală, iar în istorie a avut mereu ceva de spus. A fost antifascist, nu a fost colaborationist pe lângă Guvernul de la Vichy, ura legionarismul, cultul forței și al morții, a deplâns „ rinocerizarea “ socialistă a anilor 60.
In Piața Universității din 1990 s-a declarat huligan, ultima lui apariție televizată a fost un omagiu și un apel adus Regelui Mihai al României, iar relațiile cu România sunt „ambigue ”.
Cele mai multe argumente sunt aduse din cartea de convorbiri „Între viață și vis” de Claude Bonnefoy (și cum o citisem, am luat-o mereu cu un pas înaintea autoarei, știam întotdeauna replica lui Eugène Ionesco) pentru a demonstra atracția luminii, a literaturii luminoase, dubla apartenență culturală franceză și română., teoreticianul și criticul preferat : Benedetto Croce, apoi legătura cu literatura romănă care nu l-a influențat deloc. În „Între viață și vis “ (Belfond, 1977), la întrebarea lui Claude Bonnefoy „Ce influență a avut asupra dumneavoastră literatura română ?“ Eugène Ionesco răspunde :
„Există scriitori români foarte interesanți, un mare autor de teatru care se numește Caragiale, dar Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat și pe mine, de Flaubert din Dicționar de idei primite de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai există un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor pre-suprarealist care îmi plăcea: Urmuz; el însuși îi datora mult lui Jarry. Pe scurt, nimic din literatura română nu m-a influențat cu adevărat“.
Capitolul „Cărțile far, influențele literare ale lui Eugen Ionescu“ rezumă declarațiile lui Eugène Ionesco din convorbirile cu Claude Bonnefoy.

Despre legătura scriitorului cu religia, autoarea îl citează pe Cioran: „L-am cunoscut pe Ionesco pe vremea când eram studenți. A fost întotdeuana atras de religie. În centrul scrierilor lui stă angoasa. E mai religios ca mine, eu n-am fost niciodată credincios. Ionesco e tot timpul pe punctul de a deveni “.

Rareori, autoarea atinge sublimul expresiei oratorice, constatative, printr-un patetism strunit, ieșind din spațiul arid al demonstrației, iat-o în portretul de claustrofob pe care i-l face artistului: „Eugène Ionesco e cuprins de furie fiindcă se simte închis în « caverna » (în numeroase texte și povestiri de visuri va evoca « zidul » în care orice cunoaștere este imposibilă, unde nu putem atinge decât umbrele) Domeniul culturii – penumbra atrăgătoare și înșelătoare – mai precis cel al literaturii și al criticii, este acela al « părerii», « al lucrurilor schimbătoare», evanescente, fragile, al relativității și nu cel al « Ideii», adică al cunoașterii , al absolutului care ne salvează de « neastâmpărul» la care ne condamnă spațiul și timpul.”

Eugène Ionesco are parte în acest proces în care pledează Marie France Ionesco de-o parte, de cealaltă Marta Petreu și Alexandra Laignel-Lavastine de același tratament al relativității critice folosit și de el în „ NU “. Logica poate demonstra orice, într-adevăr. Depinde de cel care o manevrează, de lumina, sau umbra pe care vrea să le scoată la suprafață, ce vrea să impună opiniei celorlalți. Logica poate sluji adevărul, la fel de bine și minciuna.
Despre o carte se poate scrie pozitiv, sau negativ, depinde de ce parte te afli, ce părți vei lumina, ce părți vei lăsa în umbră, alegând cu consecvență o perspectivă critică și folosind citatul revelator.



Marie France-Ionesco –“ Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco 1909-1994”, traducere din franceză de Mona Þepeneag, Editura Humanitas, București, 2003,


Articolul poate fi citit și în "Revista Noua", nr 11, 2009

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!