poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4626 .



Iosif Berman, album foto
articol [ Arte ]
editat de Muzeul Țăranului Român

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-04-16  |     | 





Album foto - Iosif Berman, editat de Muzeul Țăranului Român - București

Rar se întâmplă în viața de toate cele să-mi schimb în scurt timp intențiile din pricina unor momente care îmi stârnesc afectivitatea, cu atât mai puțin dacă este vorba de prezentarea unor apariții editoriale. Din numărul trecut al revistei Meridian anunțasem că voi scrie despre un volum semnat Pascal Bruckner și Alain Finkielkrant, dar zilele trecute mi-a căzut în mână acest album foto cu lucrările celui mai important fotograf din spațiul nostru - Iosif Berman. Realizarea grafică și conținutul sunt impecabile și recomand achiziționarea lui atât celor interesați de a avea acasă multă imagine istorică a ceea ce înseamnă România, cât și celor care vor să aibă didactica unei fotografii înțelepte și formative. Iosif Berman (1892-1941) a moștenit din originea sa evreiască sentimentul acela de căutare în speranță și tainică motivație în realizare. A fost un interdisciplinar, apropiat în aceeași măsură și de artă și de știință. Aceeași patimă artistică și aceeași solidaritate îl făceau să realizeze la începutul secolului al XX-lea portretul satului și al țăranului român. Tot el este autorul jurnalului fotografic al descoperirilor și aplicării tehnicilor la noi.
Nu lipsea, cum era și firesc pentru o astfel de personalitate, din anturajele politice ale vremii, indiferent de zona ideologică, nefiind niciodată copleșit de anvergura politicienilor, evenimentelor, găsea de fiecare dată ipostaze ironice în ce fotografia la marile curți. Disponibilitățile sale s-au făcut ușor cunoscute în Europa și S.U.A., a primit solicitări de colaborare la ziare precum “The New York Times”, reviste londoneze și agenții de presă pariziene. În România, Iosif Berman a lucrat pentru Dimineața, Adevărul și Realitatea ilustrată. Pe lângă toate aceste realizări a fost un important și consecvent ajutor în cercetările și acțiunile Școlii Sociologice de la București a lui Dimitrie Gusti. Nicolae Iorga în timpul prelegerilor de la Vălenii de Munte i-a solicitat prezența.
Marile personalități stârnesc prin anvergura lor, indiferent de plasarea istorică, atât șansa cât și nenorocul asupra propriului destin. Astfel, în anii ’40-’41, din pricina complexelor unor vremuri, îi sunt închise laboratoarele și îi este interzisă activitatea. Viața îi va deveni fără sens și va trece discret în amintire.
Ca o ironie a ceea ce se întâmplă prin țara aceasta, Partidul Comunist va face propagandă cu lucrările sale ca să-și legitimeze ideologia abuzând de imaginea unui țăran primitiv și exploatat, care necesita “ajutor” ca să ajungă la o conștiință proletară. Nu ar fi fost deajuns... și prin 1950, când programul se va fi terminat, Iosif Berman intră la fondul secret pentru că... țăranii în fotografiile sale erau prea autentici, greu de manipulat...
În cuvintele care însotesc fotografiile, Ioana Popescu îl prezintă ca fiind un om care “... a trăit sub semnul ochiului și al inimii. Ochiul camerei de fotografiat decupa frânturile de lume, așa cum le iubea fotograful: populate, vii. Cerul senin era gol și neinteresant, dacă nu era străbătut de nori viguroși; peisajul natural era plicticos, dacă nu era sfâșiat de-o stâncă, de o volbură de apă, de un copac puternic. Omul era impersonal, dacă alături sau în fundal nu se profila o fâșie de lume, o construcție, o fântână. Iubea mănăstirile, dar nu era interesat de fotografia artistică, ci de chipurile de călugări sau maici la rugăciune sau muncă. Iubea evenimentul și admira personalitățile culturale și politice ale timpului, dar nimic din ce ar fi trebuit să fie festiv nu era și înțepenit. Există în imaginile pe care le realizează chiar o umbră de iubire demitizată în adevărul ei.”
Albumul acesta mi-a arătat o imagine a țării pe care cu vagi proiecții aș fi putut încerca s-o construiesc. Am simțit că am primit în acest sens totul de-a gata și m-am bucurat. Aceste cuvinte sunt de recunoștință într-un fel și de admirație. Veți înțelege când veți vedea acele chipuri, acele străzi de prin orașe și acele sate...
Totul e spirit istoric, acele fotografii au în ele o Românie care își căuta la începutul acestui secol în plin entuziasm naționalist-romantic destinul cultural și statal. De multe ori referința sentimentelor și judecăților era țăranul - tipar moral și spiritual pentru ideologia social-politică. Atunci era începutul artei naționale folclorizante, literaturii semănătoriste, arhitecturii “neo-românești”. Țăranii lui Berman sunt “frumoși, puri, hieratici, depozitari ai unei înțelepciuni, echilibru și culturi tradiționale vechi și stabile”. În arhivă imaginile sunt catalogate în “imagini-spectacol și imagini-adevăr”. În primele, fotograful ca și privitorul se află în afara cadrului, în fața lui, abordând din exterior conținutul imaginii, păstrând o distanță care impune strict admirația sau respingerea, fără trăire în imagine.
Acest tip de imagine este exotic și pitoresc, este făcut㠓să plac㔠și “să uimească”. “Imagine-adevăr” are autorul în interiorul realității fotografice, cadrul se deschide spre fundal, cuprinzând fragmente de context total necontrolate, viață în desfășurare, în timp ce subiectul imaginii iese din context, se îndreaptă spre fotograf pe care-l înglobează în imagine. Privitorul are șansa în acest fel să interogheze, să fie nesigur, pentru că nu are scop să convingă.
Berman era atras de banalitățile cotidiene, de universul și atmosfera omului obișnuit. A folosit instantaneul pentru a capta gesturi și fizionomii de nimeni observate până la el, pentru a explora zone fără mărturii, precum activitățile micilor meseriași și noblețea gestului lor sigur, vânzătorilor și actorilor ambulanți, copii din piețe și târguri. Instantaneele “furate” sunt din realitatea cea mai crudă, “imagini cu sonor”. Iosif Berman iese din aparența bidimensionalității, folosind relieful creat de umbră și lumină, penumbrele și degradeurile de gri. Am găsit în acest album o fotografie făcută în Gorj în 1930: două țărănci vorbind față în față, una rezemată de fereastră și alta în casă torcând. Fotograful, implicit privitorul, se află în interiorul casei ușor lateral. Toată imaginea este maiestuoasă, personajele de fapt nu contează, este o unire brutal-emoțională între umbră și lumină.
Găsesc o veritabilă imagine a ceea ce Chevreul susținea la 1839 în “Despre legea contrastului simultan” (1989 - ediția a II-a) unde orice corp luminos prezintă un cearcăn de umbră și invers. Mărturisesc că receptarea acestui album a fost una impresionistă și cred că mare parte din ce a simțit Iosif Berman când fotografia am simțit eu privind.
Probabil că și el a fotografiat ceea ce știa din ceea ce simțise.


Meridian Nr.4, octombrie 1999

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!