| + timp de o singură tresărire | Alina Manole [04.Aug.04 18:56] |
Un poem recitabil. Din acest motiv, aș înlocui cu altceva "ubicue", "scoborîtoare", "oracol casandric" - nu sună bine la recitare și prea complicat, prea pretențios pentru un poem despre natură (dacă am înțeles bine). Aleksandar: "citesti ce citesti si deodata dai peste un ciot din asta si te opresti". "Sărutul apelor", prea simplist. Aici: nici stîncile mele nici prundișurile vor trece printre voi doar timp de o singură tresărire aș fi spus "prin voi". Ai să spui că m-am legat de amănunte, dar au importanță. Dau stea în ideea că atunci când mă voi întoarce pe valea Mureșului, să nu mai găsesc nici un "ciot". Superbă fotografia! | |
| = nisip, si cenusa, si ploaie... | Bianca Iulia Goean [04.Aug.04 22:38] |
| si daca raurile ascunse si-ar trai diminetile de primavara cristaluri de iarna incet amintind daca muntii izvorand de secrete cu frunze, pesteri, ape si pesti intre nori defintiv s-ar retrage daca nu dinspre tine, ci inspre tine, umili calatori am fi poate ca verdele neatins ne-ar fi comun... celor care vrem sa traim intre ape. | |
| = Aripi intunecate de lumina | simionescu adriana-marilena [06.Aug.04 14:11] |
| nu mă întrebați de unde vin pădurile nici stîncile mele nici prundișurile vor trece printre voi doar timp de o singură tresărire nu vor tulbura nimic din anotimpul vostru lethargic culori si umbre un rau care curge dinspre munti inspre mare se repede in jos, impetuos si hotarat sa-si atinga visul, apoi se linisteste si pare ca trece la nesfarsit prin campuri si lunci despartindu-se parau tacut si putin adanc, separari alaturandu-se lent altor curgeri de apa temporar trezite dintr-un somn profound, prelungit, ca sa ajunga la ocean unde nu mai are nici o graba si se considera ca pe el insusi fiind oceanul si nimic altceva, cu totul el insusi, fara inceput si fara sfarsit... amadriada | |
| + desăvârșirea prin liniște | Monica Mihaela Pop [06.Aug.04 16:40] |
| Valea Mureșului, zona Stânceni, pe acolo pe undeva, nu-i așa? Prin zona mea, frumoasă. Pe lângă asta, poemul aduce cu sine regăsirea monumentalei liniști a muntelui, întoarcerea în rădăcini. Doar șarpele de fier ce mai acoperă, din când în când, orizontul străbunilor, verdele raiului dintru începuturi. M-a încântat citirea acestui poem! Numai bine! | |
| = Alina, nu este în primul rînd natură | Virgil Titarenco [06.Aug.04 22:03] |
| Am să mă mai gîndesc, Alina. Și Mureșul mai are cioate, nu multe dar sînt. Și nu sînt chiar așa de rele. Uneori poți pescui acolo clean sau poți merge printre pietre la prins de baboace cu furculița. Excelentă îndeletnicire. Despre text, ce pot zice... Nu nu cred că este doar un "poem despre natură". Categoric, nu. E mai greu să explic. Trandafiraș m-a "simțit" foarte bine. A spune că pentru mine Valea Mureșului la Stînceni Neagra înseamnă doar natură, e reducționism. Doar cine trece odată pe acolo înțelege. De aceea în text există, zic eu, și frămîntare contemplativă. De aceea, mă mai gîndesc. Nu am intenționat un text cu rîulețe și pajiști. Dar nu spun că te legi de amănunte. Am deosebită apreciere față de observațiile tale sau ale lui Aleksandar. Mulțumesc de trecere. | |
| = pentru Bianca și Amadriada | Virgil Titarenco [06.Aug.04 22:07] |
| Bianca, ai scris foarte frumos. Nu pot decît să îți mulțumesc. Amadriada, ai sesizat o undă extraordinară a curgerii. Citind ce ai scris am avut senzația că s-a nascut un alt text poetic. Va mulțumesc | |
| = printre oameni pășindu-ți apele | Vasile Munteanu [06.Aug.04 22:11] |
| nostalgie paradoxală: nostalgia amintirilor care vor veni, nostalgia amintirilor care au uitat să mai treacă, nostalgia amintirilor care nu vor veni, poate, niciodată; frumusețe la timpul absent, dorul prezentului continuu. Cu prețuire, | |
| = Trandafiraș, nici nu știi cîtă dreptate ai avut | Virgil Titarenco [06.Aug.04 22:19] |
| Trandafiraș, nici nu îți imaginezi cît de bine și profund ai reușit să nimerești cu cuvintele tale. Pentru că acolo, între Toplița și Deda, la Stînceni Neagra, esta zona mea frumoasă. Și da, "monumentala liniște a muntelui, întoarcerea în rădăcini". Acolo mi-am petrecut vacanțele copilăriei și ale adolescenței. Acolo îmi am o parte din străbuni. Și chiar oleacă de pămînt și o căbănioară. Acolo mă duc cînd vin în România. În general nu sînt o ființă cu înclinații mistice, dar sînt tentat să cred că e ceva în locul acela, poate în proporția de aur între maiestatea muntelui și unghiul blajin al luncii, poate ceva în taina văilor umbroase, poate ceva în mirosul acela răcoros de cetină rece și floare de fîn, poate ceva în liniștea domoală a oemenilor. Nu știu, dar și acum, gîndindu-mă mă înfior. E singurul loc de pe pămînt unde simt că mi se odihnește sufletul, "verdele raiului dintru începuturi". Nici nu îți dai seama cîtă dreptate ai avut. Sînt furios că n-am putut să merg vara asta. Dar la anul, la anul îmi voi lua revanșa și pentru anul acesta. Mulțumesc pentru apreciere. | |
| = continuarea părerii | Alina Manole [06.Aug.04 22:20] |
Virgil, Aleks și cu mine am considerat că este un poem în care implici natura și în care nu am găsit că ar suna bine neologismele. Este doar o părere. Prea mult timp a trecut de când n-am mai căutat rădăcinile. Poate de aceea n-am înțeles tot. :) Te rog scrie așa cum simți tu. Pentru că scrii bine. Succes! | |
| = Virgil, tot binele! | Monica Mihaela Pop [09.Aug.04 08:54] |
| Virgil, crede-mă, citindu-ți răspunsul mi s-au umezit pleoapele de bucurie, de dorul acelor locuri. N-am fost demult pe la Stânceni, dar în copilărie mi-am petrecut și eu multe vacanțe acolo, la bunici. Și au fost cele mai frumoase vacanțe din viața mea! Doamne, mi s-a făcut pielea de găină numai gândindu-mă la minunăția acelei altfel de lumi. | |