Comentariile membrilor:

=  idee buna	Livia Rosca [05.Jul.04 02:42]
foarte buan ideea ta, sper ca provocarea asta va da roade:)
=  Niculescu de moda veche	Ion Nimerencu [06.Jul.04 13:22]
Livia, cu parere de rau se pare ca provocarea mea nu a prins la public:( Iti multumesc oricum ca ai trecut pe la mine! Cu respect Ion Nimerencu
=  E prea curând	Anda Andries [06.Jul.04 14:24]
Vã pronuntati prea curând, cred cã va prinde repede, sunt multi iubitori de poezie în formã fixã pe acest site, poate putini autori, imi permit (daca nu vã suparati pe mine) sã vã spun cã existã pe site,un poet (moonchild) care scrie sonete. Cât despre initiativa dumneavoastrã eu cred cã, fiind acest sfârsit de sãptãmânã, cei care ar putea rãspunde provocãrii nu v-au vãzut încã. Mã bucur mult cã v-am gãsit si merg sã vã citesc. P.S. Intotdeauna sunt binevenite articolele de teorie literarã si pentru noi, cititorii! Felicitari! Anda
=  Propunere	Adrian Erbiceanu [12.Jul.04 20:05]
Sonetul, prin excelenta, este o forma aparte de poezie. Institutionalizata, ca atare, de vreo 700 de ani, continua sa supravietuiasca si sa se adapteze la cerintele literare ale lumii moderne. Ca si tangoul, in muzica, refuza sa moara. Ridicat, la nivelul pe care il cunoastem, de Petrarca; transformat in adevarate jocuri de cuvinte de Shakespeare (Si astazi, inca, multi incearca sa descifreze adevarurile ascunse in spatele textelor sale), sonetul a fost adoptat si de catre creatorii de literatura culta romana. De la Eminescu si pana la poetii timpurilor noastre, el a fost cultivat si a evoluat fara intrerupere. Poeti de facturi diferite si-au incercat fortele in stapanirea acestei forme fixe de poezie si rezultatele au fost memorabile. Imi este foarte greu sa mentionez nume. Am s-o fac, totusi, luandu-mi riscul, spre a edifica cele afirmate mai sus: Mihai Codreanu (Sonetul personificat), Vasile Voiculescu (autorul volumului postum: "Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare"), George Dumitrescu, Stefan August Doinas, Romulus Vulpescu si in momentul de fata, cel care ne delecteaza zilnic cu sonetele sale de exceptie, Adrian Munteanu. (Poate, ca o curiozitate, pentru neinitiati, pot mentiona si numele lui I.L.Caragiale, amator de forme fixe si autor al unui interesant sonet satiric intitulat:"Cameleon-Femeie"). In momentul de fata, saturata, probabil, de atata modernism si postmodernism, se contureaza o deschidere catre poezia clasica. Se pare ca reorganizarea si regruparea ei nu poate decat sa aduca un castig literaturii. Ideea, lansata de autorul articolului de mai sus, este meritorie. Dar, sansa de a porni un intreg proces de pomovare a Sonetului, la subsolul acestei pagini, este redusa. Exista o solutie. Editorii site-ului ar putea prelua ideea si, ridicand-o pe prima pagina, s-o transforme intr-un Concurs de sonete. Accesul ar fi direct; expunerea vizibila si, cred, participarea ar putea intrece toate asteptarile. Pentru toate celelate aspecte de organizare si promovare, toti cititorii interesati pot sa-si aduca contributia. (Eventual, stelutele sa fie acordate de un juriu si nu de persoane individuale). Ce spui Radu, de propunerea asta?
=  Unde sa gasim cateva stelute?	Anda Andries [16.Jul.04 06:56]
Domnule Erbiceanu, Ideea de concurs e super buna, cu un amendament (trebuie facut lobby cu mai multa insistenta, la concursul de parodii nu numai ca au fost prea putine texte dar au fost si slabe). Pentru promovarea acestui articol ceva s-a facut: acum apare la "texte recomandate" si sper, din tot sufletul, sa fie citit! Doresc sa va multumesc pentru completarile si timpul dvs.! Mie mi-au fost de un real folos! Anda
=  oare ce ce ne place asa mult sonetul?	Radu Micu Ciomag [17.Jul.04 16:35]
Concurs de sonete am facut la un moment dat eu cu Aryaman. A fost cel mai bun concurs, altul mai tare nu se poate. E destul de ciudat sa numesti clasica forma sonetului cand ea este de fapt medievala. Sonetul lui Shakespeare este dupa o forma pe care nu o stiu toate manualele. Trei catrene si un distih, care distih preia rolul ultimului vers din sonetul italian si provensal. Numele sonetului vine de la sonare care inseamna a canta in italiana, din cate ma duce pe mine mintea si nicidecum din latina.
=  Poate ne ajuti	Adrian Erbiceanu [02.Oct.05 19:06]
Lui Radu Micu Autorul articolului de fata este domnul Niculescu. Eu am facut doar o propunere. Daca s-ar putea realiza, si cred ca se poate, n-am avea decat de castigat. Sunt de acord cu parerea Andei Andries ca este necesar sa se insiste mai mult. Poate ca persoana cu cea mai mare autoritate in momentul de fata, in domeniul sonetului, domnul Adrian Munteanu, ar putea sa ne fie de folos. Fara a avea cea mai mica intentie sa starnesc o polemica, afirmatia dumitale, ca ai organizat un concurs pe aceeasi tematica si ca "altul mai tare nu se poate", este lipsita de fundament. Intotdeauna este loc pentru mai bine! In al doilea rand, sa nu va para ciudat ca am numit "clasica" forma fixa de poezie despre care discutam. Prin definitie, "clasic" inseamna: " Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p.ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale". (Vezi si DEX, pag.184). Nu exista, in cazul de fata, nici o legatura cu:"medieval". Autorul articolului a afirmat corect de unde provine cuvantul "sonet".Referirea la latina a fost doar o extensie, o incercare de a ne explica care este originea lui. Daca ai fi citit mai atent articolul ai fi putut foarte usor sa-ti dai seama. Este corect ceea ce ai afirmat despre sonetele scrise de Shakespeare. Dar tot sonete sunt! Si, pentru ca ai mai organizat un concurs de sonete, de ce n-ai vrea sa se mai organizeze unul? Am fi bucurosi daca cineva cu experienta ar da o mana de ajutor. Poate ne ajuti.
=  concluzii	Ion Nimerencu [19.Jul.04 20:40]
Anda, iti multumesc ca-mi incurajezi initiativa, totusi cred ca ar fi mai potrivit un concurs dupa cum zice si Adrian. Vedem ce se mai intampla! Radu, sper sa mai treci sa citesti si partea a doua a comentariul lui Adrian! In rest, numa' bine! Adrian, sunt de acord cu tine in tot ceea ce spui, voi lua legatura cu un editor! Iti multumesc ca nu ai fost indiferent provocarii si ca m-ai sprijinit! Cu respect Ion Nimerencu
=  strofa safica?	Radu Micu Ciomag [27.Jul.04 01:14]
Eu propun un mai interesant concurs de poeme in strofa safica. Ghici ghicitoarea mea cine a mai scris in literatura romana asa ceva! Sonetele au inceput sa fie ca haikuurile, un fel de ciupercute delicios de goale.
=  ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință	Nicolae Baciut [17.Mar.06 17:25]
ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las' că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire. Trimis de LauraGellner, 02/05/2004. Sursa: DEX '98 -------------------------------------------------------------------------------- ȘTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaște. 4. a cunoaște, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaște, a înțelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluția problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaște, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaște. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaște. 11. v. bănui. 12. a-și aminti. (~ cum erai acum doi ani?) Trimis de siveco, 04/08/2004. Sursa: Sinonime -------------------------------------------------------------------------------- ști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știu, 2 sg. știi, 3 sg. știe, imperf. 3 sg. știá, perf. s. 1 sg. știúi, 3 sg. știú, 3 pl. știúră; ger. știínd; part. știút Trimis de siveco, 10/08/2004. Sursa: Dicționar ortografic -------------------------------------------------------------------------------- A Ști știu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cu-noaște. ~ obiceiurile. ◊ ~ carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaște foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. ◊ Pe cât (sau după cât) știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vede-re. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. ◊ Nu știu cum in-explicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziția de) 1) A deține informații curente. ~ de sosirea lui. ◊ A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /
=  a nu sti este corect!	Nicolae Baciut [17.Mar.06 17:30]
Sigur, trebuie sa revin, pentru ca distinsul autor sa inteleaga de ce i-am trimis cateva informatii despre verbul a sti. Nu e inca foarte grav ca nu sti cum se scrie verbul a sti la negativ, e grav ca vrei sa dai lectii, sa faci pe-a profesorul. Asadar, pentru a sti care este povestea lui a nu sti, iti ofer cateva informatii... ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las' că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire. Trimis de LauraGellner, 02/05/2004. Sursa: DEX '98 -------------------------------------------------------------------------------- ȘTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaște. 4. a cunoaște, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaște, a înțelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluția problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaște, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaște. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaște. 11. v. bănui. 12. a-și aminti. (~ cum erai acum doi ani?) Trimis de siveco, 04/08/2004. Sursa: Sinonime -------------------------------------------------------------------------------- ști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știu, 2 sg. știi, 3 sg. știe, imperf. 3 sg. știá, perf. s. 1 sg. știúi, 3 sg. știú, 3 pl. știúră; ger. știínd; part. știút Trimis de siveco, 10/08/2004. Sursa: Dicționar ortografic -------------------------------------------------------------------------------- A Ști știu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cu-noaște. ~ obiceiurile. ◊ ~ carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaște foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. ◊ Pe cât (sau după cât) știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vede-re. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. ◊ Nu știu cum in-explicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziția de) 1) A deține informații curente. ~ de sosirea lui. ◊ A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /
=  Asta e!	Nicolae Baciut [19.Mar.06 09:40]
Te mai ajut! "dodo mai usurel cu gramatica de elena(13-02-2006 10:59) ca nici tu nu te prea descurci. Negatia verbului " a sti" se scrie cu un singur "i" deci exprimarea ta cu.. "Nu stii gramatica...." este gresita! Cel mai bine e sa te documentezi inainte , nu dupa ce ai dat drumul "porumbelului" - Acest extras e din ziarul "Gandul".
=  chestiune de gramatica - domnului Baciut	Nicoleta Tase [19.Mar.06 10:05]
Domnule Baciut, va inselati. Numai formele de imperativ negativ se scriu cu un singur i, pentru simplul motiv ca se formeaza din negatie + infinitivul verbului. Forma de indicativ negativ insa, la care faceti referire, este cu doi i, dupa toate normele in vigoare la ora actuala. Acum, despre ce articol veti fi vorbind nu stiu, poate ne dati un link sa ne dumirim. Cat despre ideea articolului - o salut din toata inima si sper sa vad in curand un concurs de sonete.
=  PS.	Nicoleta Tase [19.Mar.06 10:08]
Tarziu am vazut data articolului. Si am zambit. Oricum, poate nu ar fi rau sa reluam ideea. Numai bine.
=  Nicoleta	Narcisa Turony [19.Mar.06 10:27]
Nicoleta, mărul discordiei se află în pagina domnului Băicuț(s-a întruchipat într-un vers văduvit de forma sa corect gramaticală - doi ,,i" și apare astfel: ,,nici tu nu ști să vii tiptil"). Păcat că după atâta studiu al dicționarelor și un copy-paste ,,doveditor", dl. Băicuț continuă să nu observe indicativul prezent incorect care îi bântuie versul. Păcat că a mutat discuția aici. În ceea ce privește tema articolului, ai dreptate, nu ar fi rău. Maestrul Rudy o tot reiterează :).
=  Nicoleta & Narcisa	Ion Nimerencu [20.Mar.06 23:11]
Nicoleta si Narcisa va multumesc pentru sustinere:) Va mai astept! Cu respect Ion Nimerencu