| + "Dintii visului tau au muscat din mine" | Silvia CALOIANU [27.Jun.04 12:14] |
| Eu ziceam undeva "Asteptarea nu musca"...Dar uite ca la tine "visul" "musca"! ("Dintii visului tau au muscat din mine"). Ti-am citit azi, pe rand, poeziile de cateva ori...textul acesta fiind unul dintre care m-a emotionat mai mult. Subiectiv chiar, pentru ca noutatea sa poetica vine dintr-o fire similara celei pe care o contemplez/studiez de un timp...Deosebit m-a atins expresia: "Ma voi vindeca de doua ori / De raurile care curg prin ochi"... (Remarc: tot mai bine era daca le publicai cat de cat mai pe rand!). | |
| = azi sunt rau | Florian Silisteanu [27.Jun.04 15:32] |
| Croit sunt azi sa descos hainele acestui poem si sa dau cu barda prin te miri cde fiindca nu va suparati dar visul a mai muscat cu dintii din prea multe cele poeziei noastre asa incit steaua caloiancei surioare nu bate cu lumina si/n de peste gardul cautatorului....text de factura mediocra....wau sa vezi pietrele cazind.... | |
| = Prapastia prabusita | Albu Vladimir [27.Jun.04 15:44] |
| Cum e sa fii prapastie prabusita in tine? Nu suntem si noi astfel cateodata? Mie mi-a placut atmosfera. | |
| = Căutare | Adrian Munteanu [27.Jun.04 17:04] |
| Ma voi vindeca de doua ori De raurile care curg prin ochi De timpul tesut in sangele pietrei Acesta este un semn care merită continuat. E adevărat că există inegalități, segmente ceva mai exterioare ( a-i șopti numele, chiar și comparația cu flutureele sau lumina pe lingurita) dar ce ar putea fi poezia dacă nu o permanentă căutare ( și îmbunătățire ). Și eu cred că sperii lumea cu prea multe texte deodată. Ia exemplul meu. Știi bine că pe unii îi sperie și un singur text pe zi. | |
| = Iertare-iertare-iertare | Mihaela Maxim [28.Jun.04 00:19] |
Silvia, sufletul meu rostogolit la picioarele tale…încă mă mai citești Ai o putere nețărmurită de a trece prin noi ! Silistene, …ce sa-i faci, nu toti suntem însemnați… Muza nu prea știe unde să calce și mai dă și pe-alături NU e vina ei, săraca, ,că-i răstalmăcim, unii, visele… Vladimire merci, ești un draguț...acum sunt prapastie de doua ori prabușită în mine, căldura ta suportă adâncimea, sufletul meu dă mâna și merge cu tine un pic… „De două ori” este al lui Sorescu, colindând prin ungherele ființei mele O data pe gând…mulțumesc, Adriane Nimic nu-mi aparține Am învățat și eu de la voi, de la stele, de la tăceri… Poate n-am apucat Să citesc tot, iertați-mă voi de neființă De viață De tot Și-apoi…dacă vine cu mai multe deodată texte, Pot eu s-o refuz ? Nu. Chiar dacă mă va ocoli frenetic câteva secole de-aici înainte. Vă mulțumesc. | |