| = cenzura in critica exprimata. subiectivitatea criticii. critic "adevarat" | Flaviu Rizeanu [11.May.04 14:18] |
| Andrei, Ai surprins foarte bine aspecte care generau si inca genereaza conflicte in lumea artistica, literara si in consecinta si pe site-ul poezie.ro Totusi concluzia ta este destul de greu de sintetizat fara ajutorul titlului in sine. De fapt tu nu raspunzi la intrebare - “Este actul critic obiectiv, sau nu?” - in ultimul paragraf, alegand una dintre variantele de raspuns ale obiectivitatii. (da, nu... nu stiu, posibil, uneori.. sau alte rezultate ale combinatiei si da si nu), ci oferi o alternativa de a privi lucrurile din alta perspectiva decat cea a obiectivitatii si obiectivitatii si anume:sincer-nesiner. Astfel dupa exemple graitoare pro sau contra obiectivitatii criticii tu ocolesti un raspuns obiectiv inclinand balanta inspre subiectivism prin chiar modalitatea de alegere a raspunsului tau, lucru sustinut de altfel si de titlu. Discutia pe aceasta tema poate incepe doar odata ce ai incheiat. Sinceritatea este prin natura ei subiectiva depinzand - asa cum ai ilustrat si tu, dar referindu-te la obiectivitate/subiectivitate - de starea de moment a observatorului ce efectueaza critica. Acelasi observator in momente diferita poate da clasificari diferite asupra aceluiasi obiect al observatiei. Asta face critica - chiar daca preferam sa onumim sincera/nesincera - in mod clar subiectiva. Datorita conditionarilor mintii sale observatorul va avea tendinta sa ajunga la aceeasi concluzie. Renuntand insa la orice prejudecati preconditionate (autoiluzionarea, orgoliul sau fuga de responsabilitate) observatorul poate accepta ca "acelasi" obiect al observarii poate naste reactii diferite in sine. Am pus in ghilimele "acelasi" pentru ca in mod clar "acelasi" in alt moment de timp devine "altul". Deci nu se schimba doar starea observatorul ci chiar obiectul observat. O sa-mi spuneti "Baiete, aberezi! Cum adica se poate schimba un text?" Ei bine atat timp cat se reflecta in constiinta observatorului si observatorul se schimba constant, el nu este altceva decat o trecere la randul sau. Vrem, nu vrem, ne place sau nu, cu sinceritate sau cu fatarnicie, critica este un act subiectiv chiar daca reflecta un punct de vedere majoritar. Inclusiv aceasta afirmatie de mai sus care se vrea ca o sentinta este subiectiva. Ea este afirmata cu sinceritate in acest moment dar asta nu o face criteriu universal. Sinceritatea fiecarui indivind variind de la un moment la altul in functie de o infinitate de factori si de conditionari anterioare momentului o face subiectiva. Critica etalata altora este subiectiva si este un act de orgoliu indiferent cat de altruista pare. Adevarata critica este o stare, o senzatie pe care o simti in tine insuti (nu gandesti ca o simti). Aceea stare este obiectiva si sincera fata de tine insuti. Odata exprimata si etalata ea devine subiectiva pentru ca se raporteaza la altii, la o majoritate la un obiect, la un observator. Orice act de creatie - si critica este sau ar trebui sa fie un act de creatie - este sincera cat timp este exprimata in tine insuti ca o senzatie... este necenzurata, neincorsetata in cuvinte, in forma. Odata tradusa isi pierde obiectivitatea. Asta este parerea mea subiectiva, caci am exprimat-o deja. Asta o sa vedeti in comentariile mele anterioare acestuia: critica criticilor care catalogheaza intr-un sens sau altul fara a surprinde si celalalt aspect care se regaseste intr-o creatie. Eu condamn traditionalismul sau apartenenta la niste idei sablon fara a accepta valoarea altor puncte de vedere. Critica in viziunea mea (subiectiva), nu este doar subiectiva, dar pentru a fi "adevarata" sau "sincera" trebuie sa dovedeasca o mare flexibilitate in idei. Nu este critic acela care nu poate sa inteleaga si sa inglobeze in viziunea sa un punct de vedere chiar daca acesta este aparent contrar. :) Dar eu nu sunt critic si acest raspuns este o etalare a orgoliului..probabil. Andrei, pentru a trage o concluzie si asupra cum ai scris, nu doar asupra a ceea ce ai scris... cu obiectia ariei de conflict ocolite si materializata doar in titlu, felicitari! Subiectiv fiind, mi se pare un eseu bun. hyp1 | |
| = critica literara si "urechismul" | Andrei Velea [11.May.04 19:35] |
| Eseul de mai sus l-am scris ceva vreme in urma ... Era o perioada in care am citit destul de mult Lucian Boia si alti autori care vorbeau despre Imaginar. M-am gandit atunci ca si celebra problema din critica literara obiectivitate vs. subiectivitate tine intr-un fel de imaginar si am scris acest scurt eseu, care se vrea a fi doar o schita, nu un punct de vedere asumat, deplin. Intre timp sfera mea de interes s-a schimbat putin. Cred ca sunt anumite lucruri, anumite idei care pot fi depasite doar prin modificarea paradigmei, a punctului de vedere. Una dintre aceste probleme care se solutioneaza, ca sa zic asa, "de la sine", este si aceasta. Pur si simplu aceasta problema nu trebuie luata in seama, caci, cum se vede, nu i se poate da un raspuns. Nu mai cred acum ca asta e problema centrala a criticii literare, adica subiectivitatea/obiectivitatea ei. Acum ma intereseaza foarte mult problema VALORII in critica literara, a valorii si-a valorizarii. Cred ca odata schimbata abordarea, odata vazut mai clar nucleul criticii literare, motorul ei intim, anumite probleme de suprafata dispar de la sine sau cad intr-un con de umbra. Cine isi pune problema obiectivitatii criticii intr-un mod prea pregnant scapa esenta. Cineva ma acuzase intr-un articol la un cenaclu de "urechism", adica de subiectivism extrem. Iata un alt detaliu. Aceasta a fost unul dintre eseurile cu care am raspuns. Imi place ca si tu subliniezi ideea de valoare, de puncte de vedere puse de comun acord, de flexibilitate. Cred ca putem continua discutia si cei interesati pot lasa si ei punctele lor de vedere. Iti multumesc pentru atentie. | |
| + supliment | Veronica Niculescu [12.May.04 09:49] |
| Am citit cu interes eseul tau. Spre deosebire de Flaviu - ale carui opinii sunt si ele pertinente - eu nu cred insa ca e nevoie sa fie trase concluzii. Abia atunci, probabil, am gresi. Voiam sa adaug doua lucruri, care cred ca se leaga bine la subiectul deschis de tine. In ultimul supliment "Ziua literara", este un decalog al scriitorului aflat la inceput de drum. Cititi-l daca puteti. Apar citeva idei foarte interesante legate de critica si de reactia la critica. Este vorba, pe de o parte, de critica acelora din generatia noastra, a fiecaruia dintre noi. Se spune ca e foarte importanta reactia publicului tinar; uneori mai importanta decit a unor critici "imbatriniti" in niste reguli. Si se mai spune ca e bine sa iesi "la bataie", chiar daca risti sa o cam incasezi din partea criticii. E mai bne decit sa stai pitit. Pe de alta parte, mi-am amintit de niste idei ale lui David Lodge - ele se repeta in romanele sale - referitoare la felul in care se scriu recenziile, in mediile universitare si nu numai. "Hai sa ii fac o cronica buna lui X, chiar daca a scris o timpenie, ca sa crape Y de necaz" s.a.m.d. Povestioara: un autor se mira ca nu ii apare nici o recenzie la cartea trimisa la o revista importanta. Dupa ceva capitole din roman, seful revistei avea parte de o partida de sex cu secretara, in subsolul redactiei. Intr-un moment agitat, se darima pachetele pe care se propteau si se desfac: erau pline de carti. Astfel, cronica a aparut cu mare intirziere, creind deruta si noi conflicte... Motivul era insa simplu: pachetele zacusera nedesfacute. Cam asta ar fi cu obiectivitatea... Lodge era universitar si scrie din proprie experienta. Daca asa e in Anglia, America... o fi si la noi, intr-o oarescare masura. | |
| = critica literara intre teorie si practica | Andrei Velea [12.May.04 12:51] |
| Aspectele practice ale activitatii literare nu sunt intotdeauna tocmai "ortodoxe". Ar mai fi de amintit si critica ce se face in cenaclu. Citeste cineva apoi se "critica". Nu arareori, in linistea incaperii de acasa observi ca textul avea si alte conotatii, alta valoare. In fapt "critica" ce se practica intr-un cenaclu e si foarte influentata de parerile celorlalti. Practica mai arata ca cel mai adesea literatura s-a facut pe grupari, pe miscari, pe cenacluri. Intre ele erau adeseori conflicte. Cat despre cronicile de reviste, nici ele nu pot fi numite cu adevarat critica literara. Este foarte interesant ce ne-ai spus tu Veronica, insa critica serioasa este deasupra acestor aspecte practice, cotidiene, ale literaturii. Critica nu e totuna cu cronica de revista sau de cenaclu, nici cu ceea ce se face prin scoli sau cu diverse ocazii si se numeste comentariu. Critica este un act de analiza si stabilire a valorii literare, de integrare in ansamblul literaturii, de gestionare, daca vrei, a complexitatii fenomenului cultural. Anumite aspecte ale ei pot fi intilnite cu diverse ocazii, insa critica serioasa e mai mult decat opinia tinerilor sau fixatiile batranilor. Eu cred ca un critic trebuie sa fie si un bun estetician, un filozof al valorii : critica se leaga profund de estetica si de axiologie. Micii cronicari de revista, micile gasti de cenaclu, acesti practicieni de jos ai literaturii nu fac in adevaratul sens al cuvantului critica literara. Ei doar agita apele, arunca opinii si pareri etc. | |
| = Mai pe șleau, de la noi din "provincie" | Ghinea Nouras Cristian [14.May.04 16:00] |
| Andrei, titlul articolului tău m-a atras din primul moment, am citit cu mult interes materialul și, la doua lectură, am decis să te vizitez cu un comentariu sincer, dar cam întârziat. Având oarecare experiență ca redactor al unei reviste literare pe care am prezentat-o pe site, pot să îți spun că în lumea reală a cenaclurilor și a revistelor, rar ai parte de "idealul participării emoționale nule" la capitolul critică. Exclusivismul feroce și apărarea "teritoriului" de intruși, chiar dacă este evident că aceștia scriu mai bine, sunt la ordinea zilei. La fel și la edituri, care au fiecare câte un critic de serviciu, a cărui obiectivitate "atârnă" uneori de faptul că ai binevoit să scoți din buzunar câteva zeci de milionane de lei ca să-ți publici cartea acolo. Sunt destui veleitari cu bani, care adună referințe pentru posteritate din prefață sau de pe coperta IV, în timp ce unii scriitori talentați, dar fără sponsori, stau cu vraful de manuscrise nepublicate și nu-și pot face un nume. Iar dacă n-ai nume, te poate martela oricine în vreo "culturală revistă", vorba cuiva de pe site. Mai este și alt tip de excludere, resimțit mai dureros aici în Banat, unde remarci de genul "bănățenii au avut un singur scriitor adevărat - pe Nikolaus Lenau" iscă multe discuții, cu extensii nelalocul lor. Îți spun sincer: l-am citit pe Sorin Titel și mă revoltă faptul că mari critici de ieri și de azi l-au omis cu atâta "generozitate". Ieri am fost la o întâlnire cu Paul Eugen Banciu, el însuși un scriitor de valoare, cu 15 volume publicate la activ: romane, eseuri, proză scurtă. Este și director al Bibliotecii Județene Timiș, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, cu multe premii la activ, în fine, și domnia sa spunea aceleași lucruri despre miopia criticii în cazul concret al Timișoarei. Atunci ce să mai spunem noi, lugojenii, care suntem "provincia provinciei"?! O excepție de notabilă sinceritate o găsesc aici pe "agonia", iar faptul că tânărul poet lugojean Elvis Dobrescu a câștigat Premiul Național "Altfel Eminescu" ne mai dă o rază de speranță în "egalitatea de percepție" de care vorbeai. Din păcate, între "desubiectivizarea totală" și ciomăgeala din teren rămâne încă o distanță apreciabilă. Încă o dată, felicitări pentru tema aleasă. | |