| = Trmice | Nick Sava [29.Feb.04 05:28] |
| Viata m-a dus in lagarul de refugiati din Usti nad Labem, capitala de provincie pe drumul dintre Praha si Dresden si mai departe, spre Berlin. Situat la doar 60km de granita, oras frumos cuprins intre dealuri, taiat de Elba, nu la multi kilometri de lagarul german din WWII de la Terezin. Lagarul era pe un piriu afluent al Elbei - avea gura de varsare chiar in Centru, in cartierul Trmice (se citeste Tirmitze) - fostul cartier bogat si exclusivist al 'sudetilor', Tremnitz. Era intr-un hotel-camin muncitoresc al celor ce lucrau la marea centrala de termoficare, care duduia zi si noapte si deveni un peisaj sonor pe care nu l-am uitat nici azi. De la etajul 12, unde imi aveam dormitorul, vedeam intregul cartier de case mari, din piatra, atit de tipice germane, cuprins intre catedrala din fundul vaii, chiar de sub viaduct, scoala masiva din pietre mari, cenusii, si dealurile pe care se inaltau vile cochete de recenti imbogatiti. Singurii locuitori ai cartierului erau cei putini care acceptasera riscul de a se trezi cindva, vreodata, fara acoperis deasupra capului. Nu multi, poate 10% din casele cartierului erau ocupate. Majoritatea erau tigani slovaci, ajunsi in aceste case sanatoase, din piatra, care le dadea - poate - sentimentul statorniciei. Si refugiatii. Majoritatea traind in lagar, dar putini, cei care primisera 'landing immigrant status', prin citeva case. Primaria le dadea binevoitoare. Tot ce aveai de facut era sa semnezi o hirtie prin care recunosteai ca stai intr-o casa care apartinuse cindva unor germani deportati si ca, in caz ca ei se intorceau vreodata cu pretentii (eventual legale) de a-si lua in stapinire casa parinteasca, tu nu aveai nici o protectie juridica. Si sa-ti repari casa. Da, au fost citiva care au infruntat acest risc. Unii tigani isi reparau casele folosind munca la negru a refugiatilor. Chiar si refugiatii se foloseau de ajutorul fostilor colegi din Lagar ca sa dea o fata normala noii lor acasa. In acele locuri, oaze de locuire in cartierul parasit, viata renastea. Stiu din carti crimele facute de armatele germane, de sistemul lor represiv. Am vizitat si Terezinul. Dar am vazut cu ochii mei un orasel, suburbie a unui mare oras, pustiit de deportarea a mii de sudeti care nu au avut nici o vina decit ca au fost folositi drept scuza pentru a se ocupa Cehia. Alaturi de altii 3 milioane jumatate de barbati, femei, copii... Acesta a fost un alt lucru care m-a facut sa inteleg ca nimeni, NIMENI, nu este mai bun, nici mai rau, decit semenul lui Omul. | |