| = Frumos!!! | Aniela Ungureanu [14.Feb.04 16:25] |
| "dorul de pasari albastre", "iarba sarata a lacramii jumatate samanta", "drumul cu sens transparent innodat in iubire" si cu "aripi natangi"... O iubire,un drum, intoarcerea-simboluri sensibile si omniprezente in viata oricarui muritor. Imi place foarte mult poezia ta,Alma,pentru ca ma face sa ma simt bine alinand si iubirea si dorul de drum si speranta intoarcerii :)! | |
| = nu ma lasa inima | Elia David [15.Feb.04 10:51] |
| Am tot citit poezia aceasta, dar, cum nu am veleitati de critic, am ezitat sa scriu ceva. Totusi, nu ma lasa inima sa nu-ti spun cat de mult imi place - ma trimite cu gandul la barbatul si la femeia intre care iubirea a incoltit dintr-o samanta jumatate lacrima-jumatate poezie. "Lasă drumul, iubite, să curgă spre-orasul cu statui dezvelite în câmpiile dinspre cer ale nordului" Nu-mi vorbi de iubire, lasă doar sângele să curgă spre dealuri până la apele ultime, atinge-i brazdele irisului și-nalță iarba sărată a lacrimii jumătate sămânță" Cu poeziile dragi inimii mele procedez la fel - le copiez si le pun bine... | |
| = >> Aniela, Elia | Alina Manole [15.Feb.04 14:52] |
Aniela, într-adevăr, textul este despre lucruri simple, dar știm că lucrurile simple ne luminează viața. Există - și cred că am mai spus cândva asta - există oameni care îți pot fi stea polară: îi întâlnești rar sau poate o singură dată în viață sau poate niciodată. Dar atunci când îi recunoști, e bine ca în fața lor, în genunchi, să taci (cum spunea cineva aici pe site, într-un poem). Drumul spre o stea polară nu devine niciodată cale bătătorită. Elia, ai surprins exact tema poemului: iubirea încolțită "dintr-o samanta jumatate lacrima-jumatate poezie". Vă mulțumesc pentru aprecieri și la recitire! | |
| + stea de tot | Andreea Drăguleasa [16.Feb.04 18:38] |
| Revin la text să fac dreptate! :) Mi-am imaginat o Atlantidă de lavă sub clopot de sticlă, oarecum asemănător cu cel din insula cu elica a lui Jules Verne. Era vorba mai demult despre existența poeziei SF. Nu am știut ce e, ce poate fi, dar acum mi-ai dat o idee pentru care trebuie să-ți mulțumesc, chiar dacă nu știu când se va materializa. Despre ce s-a spus, nu mai spun, dar sentimentul îți înnobilează cuvintele. Frumos univers ai creat aici, Alma! Și dacă în centrul pământului suntem noi? A. | |
| = Enigma ;) | Alina Manole [18.Feb.04 15:09] |
Totul a pornit de la pădurile "de-aramă", păduri care, deși cândva ninse, conservaseră culoarea toamnei, un ruginiu de bronz al frunzelor care încă mai existau pe ramuri. Sunt sigură că un pictor ar fi surprins cu mult mai bine imaginile. Eu doar am reușit o nuanță suprarealistă, pe un plan real, delimitat de anumite coordonate geografice și sufletești. Drumul acesta ar putea fi dinspre oriunde. Pentru că, într-adevăr, noi suntem în centrul pământului. Andreea, îți mulțumesc pentru aprecieri! | |
| = alma | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| Textul debuteaza in forta, cu idei pregnante invaluite de constructii inedite, prin alaturarea unor bucati de atmosfera caracterizate printr-o degajare a expresivitatii reusita. Versul asta mi-a placut mult: "și dumnezeu cade, cade spre lume în corpusculi pustii" | |
| = Formula sferică a presupusei întoarceri | serban georgescu [02.Jul.05 18:55] |
| "Totul ar fi trebuit sa fie sfera dar n-a fost n-a fost asa" Dar de ce sfera? De ce nu piramida? Daca n-a fost sa fie sfera, poate ca in loc s-ar putea pune o piramida. Pentru mai multa stabilitate. (Zic si eu, nu dau cu parul) | |