Comentariile membrilor:

=  manusa aruncata	Adi Rosian [12.Feb.04 22:10]
am putea porni aici o discutie lunga cat un ropot de aplauze in Vid...Chestie de este sau nu este Dumnezeu, de a putea sau a nu putea concepe o viata fara scop,sau cu scopul enuntat de tine.Nu stiu insa daca eshti dispus si daca timpul imi va permite sa vin destul de des pe site.Ar fi insa o discutie interesanta, cel putin, zic eu...
=  adi	Florin Opran [12.Feb.04 22:37]
da, poate ca ar fi o discutie interesanta. poate ca unii considera filosofia ca o cale spre adevar. eu unul consider ca un filosof nu ar trebui sa se lanseze in astfel de campanii ridicole. Adevarul este un punct de vedere subiectiv, iar eu prefer iluzia obiectivitatii – si asta ca premisa personala. Ideea acestui text este ca toate polemicile pe care le purtam pe teme abstracte, filosofice, religioase sunt doar o forma de mistificare a simplului adevar pe care pretindem ca-l cautam, si pe care il ocolim cu metafore stralucite. Diferenta dintre noi nu e ceea ce credem ci felul cum o spunem, originalitatea la care recurgem, capacitatea/vointa de a gandi singuri . Ideea e ca ne mintim singuri ca nu stim ceea ce stim, pentru a putea gasi un sens existentei noastre spirituale. Pana la urma “Sensul vieții este o rătăcire a rațiunii in abisul vanității” . asadar filosofia, ca orice alta stiinta abstracta, este atat ratacire cat si vanitate. iti multumesc pt comentariu adi rosian. ne mai citim
=  parere personala	elena maria [13.Feb.04 03:47]
Frumos text, fluent, clar, dar, mai ales, o parere foarte sanatoasa. Daca am exista numai noi si lumea asa cum o cunoastem, si am STI sigur asta, atunci cred ca ai avea perfecta, dar perfecta, dreptate. Indoiala este insa ceea ce a inventat toate filozofiile lumii. Daca nu suntem doar ceea ce percepem noi ca am fi, daca exista alte universuri suprapuse peste al nostru, si de ce nu, daca nu suntem singuri in univers, atunci lucrurile se complica. Dar daca Dumnezeu si toate religiile nu sunt produse ale omului ci e invers?Daca Dumnezeu nu a fost rational deloc ci a fost revelat doar catorva care au impartasit din experientele lor incredibile si restului omenirii? Ei? Ce ne facem, fetelor? Pai eu stiu? Ia sa stam noi si sa ne gandim si sa meditam, si sa incercam sa ajungem la vreo concluzie...Sa facem, deci, ceea ce spui tu atat de frumos aici, sa ne jucam cu cuvintele si sensurile lor, sensuri care poarta cam toata portia noastra de cunoastere care ne e data pe acest pamant. Zicea cineva, (nu-ti spui cine ca poate incepi sa arunci cu rosii si oua stricate in mine) ca toata cunoasterea noastra este de fapt fundamentata pe capacitatea de a denumi (a da nume)lucrurilor,obiectelor, fenomenelor etc...de a inventa cuvinte! Asaaa...acu' ma duc sa rastorn mamaliga aia ca se afuma! Te mai citesc.
=  filosofia și mămăliga	Virgil Titarenco [13.Feb.04 06:43]
Florin Opran, ce scrii tu eu am impresia că se numește postmodernism și a mai fost inventat odată. E gata mămăliga Elana?
=  o alta manusa aruncata...	Dan Mitrut [13.Feb.04 08:37]
in mare parte de acord cu cele ce ai expus. e o ratacire sa cauti adevarul prin filosofare. si totusi asta si-au dorit intemeietorii ei. si au dorit-o sincer, doar ca au cautat adevarul rupand interiorul de exterior. au crezut ca exista o cale mai simpla, dar s-au inselat. orice filosofie e o instrainare a spiritului si o jertfire a lui. acu' depinde ce intelege fiecare prin spirit. totusi te intreb ce cuprinde adevarul din punctul tau de vedere? care e acel adevar simplu pe care il ocolim gandind in exces, impopotonand cuvintele si impaunandu-ne cu sonoritatea lor golita de sens?
=  nefilosofia	Lucian Muset [13.Feb.04 08:43]
Frumos la textul ăsta este faptul că îl anulezi, singur, încă de la început. Și să știi că ai dreptate: doar ți se "pare" că filosofia ar fi "știința jocurilor de cuvinte". În ce privește divinitatea, am sentimentul că a devenit o modă să te iei de piept cu Dumnezeu, să-ți dai păreri atee etc. Virgil are dreptate: e postmodernism și din nefericire e ieftin. Sper să nu-mi iei în nume de rău comentariul dar cred sincer că ar trebui să ai un mai profund contact cu ceea ce se numește filosofie ca să-ți formezi păreri așa drastice. cu respect, Lucian
=  lipsea un cuvant	elena maria [13.Feb.04 09:05]
Si de aici lipseste un cuvant pe care l-am pus intre aceste paranteze si nu ghilimele :"inventat" "Daca Dumnezeu nu a fost "inventat" rational deloc ci a fost revelat doar catorva care au impartasit..."
=  virgil titarenco	elena maria [13.Feb.04 09:07]
gata mamaliga, Virgile,ce conteaza daca e postmodernism sau nu, hai la masa!
=  părere	Paul Bogdan [13.Feb.04 10:22]
Filosofia este o exprimare a unui raționament (printre altele). "Gândesc deci exist". Oare cine nu-și pune întrebări existențiale?! Până și ce ai făcut tu în text, tot filosofie se numește. Renegi "metoda" aflării Adevărului prin filosofie, nefăcând alceva decât să filosofezi despre acet lucru. Ce este acesată afirmație dacă nu un postulat filosofic: "Adevarul este un punct de vedere subiectiv, iar eu prefer iluzia obiectivitatii – si asta ca premisa personala." Prin urmare Adevărul tău este contrazis de sine. Nu poți nega ceea ce definește ființa umană, spiritul(raționamentul).
=  parere si credinta, in acelasi timp	Adi Rosian [13.Feb.04 14:31]
Bogdane, cum faci tu lucrurile sa para relative! Pentru ca ceea ce stiu cu siguranta e "cuget, deci exist".De fapt, complet ar fi "ma indoiesc, deci cuget, cuget, deci exist".Apropo aici de filosofia crestina: stiti ce spunea Tutea la un moment dat?A te indoi, inseamna a pierde totul, a intreba inseamna a nu crede, deci "crede si nu cerceta" poate sa fie un lucru bun, sa nu uitam ca prima intrebare din istoria omenirii, cf Bibliei, apartine sarpelui:"oare a zis Dumnezeu ca daca veti manca din pomul acesta veti muri?" Lucrurile sunt simple, intr-adevar: Dumnezeu exista, El ne-a creat.Lipsa unui argument este nonconcludenta, pentru ca atunci ce rost ar mai avea credinta si liberul arbitru al omului:"iata Eu am pus inaintea ta Binele si Raul"...Adevarul meu acesta e...Relativ a moi, bineinteles...
=  philoshopae	Paul Bogdan [13.Feb.04 20:02]
Nu știu dacă Decartes prin "Cogito, ergo sum" s-o fi gândit la traducerea exactă a lui "cogito" dar probabil că ai dreptate. Nu văd aici relativitatea problemei... mă rog. În România de astăzi politica și filosofia sunt la îndemâna tuturor.
=  acestea fiind spuse	Florin Opran [13.Feb.04 23:12]
Paul Bogdan. Eu nu reneg nimic. Ceea ce fac eu se numeste filosofie. Filosofia pune intrebari iar eu am ajuns sa indrept anumite intrebari catre filosofia insasi. “Nu poți nega ceea ce definește ființa umană, spiritul(raționamentul).” Pan Eu nu am negat nimic. Unde ne duc aceste rationamente? Multe din ele graviteaza in jurul adevarurilor pe care incearca sa le dezlege. Uneori, insa, nu fac altceva decat sa se eschiveze de la a spune lucrurilor pe nume. Adevarurile sunt cel mai adesea simple, stintifice, sau complexe insa comprehensibile , sunt atat de indiferente fata de noi incat nu putem sa le acceptam in starea lor bruta si le gasim formule din cele mai … fascinante. Exista si filosofi care au rationamente aproape ireprosabile. Chiar si ei se agata, insa, de adevaruri personalizandu-le, metaforizandu-le, etc. Nici nu mi-a trecut prin gand, in momentul in care am scris acest text, ca m-as putea lepada de filosofie, intrucat eu asta fac. Nu neg ceea ce sunt, ceea ce fac, ceea ce gandesc. Insa pot sa meditez asupra a ceea ce sunt… Ce este acesată afirmație dacă nu un postulat filosofic: "Adevarul este un punct de vedere subiectiv, iar eu prefer iluzia obiectivitatii – si asta ca premisa personala."- Pan Te-ai intrebat de ce “iluzia” obiectivitatii ? sau de ce nu am apelat la cuvantul “cred” / “consider” ci la “prefer”. Este o afirmatie mult prea moale, mult prea decenta si particulara pentru a fi un “postulat filosofic”. Te-ai intrebat de ce : “Filosofia MI SE PARE, uneori, știința jocurilor de cuvinte” ? Exista vreun adevar fundamental, general.. vreun postulat in tot acest text ? Lucian Muset : “Frumos la textul ăsta este faptul că îl anulezi, singur, încă de la început. Și să știi că ai dreptate: doar ți se "pare" că filosofia ar fi "știința jocurilor de cuvinte".” Lucian, nu-mi anulez singur textul intrucat nu urmaresc nici o concluzie minunata cu el. Nu e o teza sau o teorie fabuloasa ci doar o abordare a unei probleme. Prin acel mi se pare evit sa dau o definitie filosofiei – ceea ce ar fi fost – cred- o greseala. “În ce privește divinitatea, am sentimentul că a devenit o modă să te iei de piept cu Dumnezeu, să-ți dai păreri atee etc.” N-am ce face, Lucian. Sunt ateu si crestin in acelasi timp. M-am nascut asa, am trait asa, si ma minunez si eu de cum se pune problema in aceasta chestiune. Eu nu ma “iau de piept cu Dumnezeu” ci doar abordez aceasta tema destul de frecvent. Dupa cum pui tu problema moda pe acest site (si nu numai) ar fi iubirea. Apropo, incearca sa lansezi pe site o poezie cu numele “Iubire” si una cu un titlu obisnuit sau de ce nu, intitulata “Dumnezeu”. Sunt convins ca “Iubirea” va fi de vreo 3 ori mai citita si comentata  Asta se numeste o moda, Lucian. “e postmodernism și din nefericire e ieftin.” – Lucian Parerea ta. Eu pot sa intreb doar de ce crezi asta. Va multumesc pentru comentarii.
=  părere	Paul Bogdan [15.Feb.04 08:07]
Florin, fiecare dintre noi avem raționalitate proprie, unică. Adevărurile fiecăruia dintre noi sunt adevăruri absolute în continua metamorfoză. Sună ciudat? Acesta este adevărul meu ajuns la revelație absolută prin experiența acumulată. Aș asocia Adevărul cu Experiența în Timp, iar pe cel Absolut l-aș asocia cu Totalitatea Cunoașterii acumulată la sfârșitul Timpului. De aceea nu pot accepta gândirea împlinită, saturată și, prin aceasta, reclamarea din partea unui gânditor a cunoașterii absolute într-un domeniu sau altul. În text dai o definiție inexactă Iubirii. Spui că în momentul dispariției funcției de reproducere iubirea se rezumă la acceptare și compatibilitate. De unde știi? De ce te lansezi apriori o astfel de definiție? Poate iubirea își schimbă sensul, poate nu sărăcește prin lipsa contactului sexual... poate... poate... când am să ajung acolo o să revin:) Dar iubirea de Altceva? De copil, de părinte, de prieten, de idee..., de Dumnezeu... Fiecare dintre aceste iubiri se regăsesc în Iubire și fiecare în parte au naturi unice. Spui că este zadarnică credința în viața veșnică considerând-o o metaforă liniștitoare. Nu știu ce aș putea să spun despre acest lucru. Poate doar că undeva în ființa umană Credința își are locul ei, tangibil la unii, în stare latentă la alții. La urma urmei este un sentiment, nu o știință exactă. Este necesară Revelația pentru cunoașterea ei iar revelația este infinită sau inexistentă în funcție de starea de acceptanță, de voința individului. Nu am încercat să te contracarez prin comentariile mele, pur și simplu mi-am spus punctul de vedere. Cu simpatie, Paul
=  sa nu ne impiedicam in idei	Adi Rosian [16.Feb.04 17:00]
o sa inchid un ochi(pentru Bogdan) si o sa spun si eu ca ceea ce devine nu este.Prin logica formala, doua adevaruri inseamna niciunul.Adevarul, daca este asa ceva, nu se schimba (si eu nu o sa ma spal pe maini aici).Totusi mi se pare ca "lorsqu'on considere l'avenir, on est sujet a la myopie"(Guimard) si ca, in general, atunci cand privim departe nu mai vedem aproape.Ar fi trist ca finalul sa fie sec...
=  dan mitrut, paul bogdan	Florin Opran [16.Feb.04 23:15]
Dan Mitrut “{…} te intreb ce cuprinde adevarul din punctul tau de vedere? care e acel adevar simplu pe care il ocolim gandind in exces, impopotonand cuvintele si impaunandu-ne cu sonoritatea lor golita de sens?” -Dan Mitrut eu incerc sa vad adevarul undeva in absolut, in general valabil, dincolo de noi. Adevarul insa este raportat subiectiv la ficare dintre noi. Ce ar fi adevarul (subiectiv) fara om ? ar mai avea sens o asemena notiune ? ce ar fi omul fara adevar (obiectiv, univeral) ? ar mai avea omul sens ? si revin la intrebarea ta : “ ce e adevarul din punctul meu de vedere ? “. Este adevarul univeral. Sunt acele fapte clare, legi fizice, matematice, forte ce guverneaza Universul, sunt cifre pe care uneori doar le intuim, alteori le cunoastem iar alteori nici macar nu le banuim. Sunt lucruri pe care odata ce nu le cunoastem avem tendinta de a le completa cu mituri si metafore, intrucat ne inspaimanta indiferenta lor vizavi de propriile noastre existente. Din acest punct de vedere, divinitatile par o punte de legatura intre adevarurile noastre subiective, limitate, si adevarurile universale care ne ignora. Din pacate aceasta punte nu ne ajuta decat sa supravietuim deznadejdii, sa ne gasim un sens si o ratiune de a fi. Daca nu ma insel am scris, si eu, intr-un text, ca omul este centrul universului. Asta inseamna ca toate adevarurile sunt construite pe baza existentei si peceptiei sale. Este o alta viziune asupra adevarului, desi cele doua versiuni nu mi se par antagonice. Adevarul este intotdeauna raportat la ceva, si uneori este bine se intelegem ca adevarurile noastre trebuie sa tinda spre adevarul universal, ci nu sa-l nege ! Paul Bogdan Iubirea este un domeniu foarte vast. In text am vorbit despre iubirea romantica, erotica, nu despre cea de sange . “Spui că în momentul dispariției funcției de reproducere iubirea se rezumă la acceptare și compatibilitate. De unde știi?” – Paul Bogdan Nu stiu. Tu de unde stii ca nu e asa ?  Iubirea exista dincolo de sexualitate, iar experienta personala imi releva ca in cel mai bun caz raman sentimente de acceptare si compatibilitate in urma ei. Prin selectie naturala doua persoana ajung sa se iubeasca, iar asta inseamna ca, dincolo de functia de reproducere, genele celor doua persoane sunt compatibile. Aceasta e viziunea mea. “Poate iubirea își schimbă sensul, poate nu sărăcește prin lipsa contactului sexual...” Pan Bineinteles ca isi schimba sensul. Se transforma intr-un non-sens. Iubirea este un fenomen complex ce are un sens natural unic – acela de perpetuare a speciei. Omul, desi a evoluat, se incadreaza in aceeasi stare generala a materiei vii. Este genetic construit spre a iubi. De ce ? Pt a procreea. “Cresteti si va inmultiti !”  “Poate doar că undeva în ființa umană Credința își are locul ei, tangibil la unii, în stare latentă la alții. La urma urmei este un sentiment, nu o știință exactă. Este necesară Revelația pentru cunoașterea ei iar revelația este infinită sau inexistentă în funcție de starea de acceptanță, de voința individului.” - Pan din pacate ai dreptate. Credinta isi are locul undeva in fiinta umana. Acceptarea pe care ti-o ofera este, aproape vitala. Iti ofera sensuri acolo unde ratiunea esueaza lamentabil. Cred ca nu exista ateu care sa poata raspunde si argumenta o intrebare simpla : “De ce nu te sinucizi, daca oricum nu ai nici un sens”. Din curiozitate, din lasitate ? Schopenhauer intreba “Ce poti sa mai astepti de la o lume in care aproape toti nu traiesc decat numai din lasitatea de a nu se sinucide ?” marturisesc ca nu stiu sa raspund la aceasta intrebare retorica. Paul Avem, intr-adevar viziuni diferite, insa iti respect punctul de vedere si apreciez interesul pe care il acorzi textelor mele. Cu respect Florin
=  adi rosian	Paul Bogdan [17.Feb.04 01:23]
Adi, exprimarea unui adevăr presupune cunoașterea lui iar cunoașterea este în transformare continuă. Adevărurile despre un subiect depind de la individ la individ, în funcție de experiența fiecăruia în parte. Cine știe, poate trecând peste timp și comentarii, adevărurile din primul meu comentariu își vor schimba forma. Salutări lui Gelu!
=  iar iubirea bat-o vina	Paul Bogdan [17.Feb.04 09:48]
Florin: De ce s-a mai complicat omul cu iubirea cand simpla copulație îi era suficientă pentru reproducere? De ce n-o fi ea furnica romantică și plină de eros? Ai o impresie destul de brutală despre iubire. Iubirea nu te bagă neapărat în patul unei femei și nici nu are scopul de a te păstra acolo atât timp cât te găsești în deplinătatea facultăților de reproducere, adecălea potent. Nu știu, asta este părerea mea.
=  Comparatii si cauze	Cosmin Pohaci [18.Feb.04 01:47]
"Sensul vieții este o rătăcire a rațiunii in abisul vanității" Daca privesti acest aspect prin prisma sensului pe care filozofii l-au gasit vietii, atunci ar putea fi considerat intr-adevar ca o ratacire a ratiunii(a lor) in abisul vanitatii(a lumii), desi nu trebuie uitat totusi ca si filozofii au vanitatea lor care poate transparea in anumite momente. Pe ansamblu insa cred ca mai degraba se poate vorbi de ratacire a vanitatii intr-o mare de ratiune, pentru ca aceasta din urma este specifica omului, si este, in principiu, prezenta la toti oamenii, vanitatea venind insa in acest cadru si redefinind viata noastra, influentand caracteristicile vietii, sensul ei pana la urma. Trecand peste aceasta afirmatie as mai adauga ca filozofia nu are doar rolul de a naste aberatii, asa cum le-ai denumit, deoarece are si un evident scop practic, are o finalitate, aceea de a schimba natura oamenilor, atitudinea lor, interiorul lor, rasfrangandu-se astfel asupra intregii lor vieti. Filozofia sugereaza adevaruri, propune schimbari, si sa nu uitam cum unii filozofi au dus o viata conforma cu filozofia pe care o 'predicau'. Ca scopul practic in multe situatii nu este atins deja nu mai tine de filozofie si filozofi (decat intr-o masura foarte mica), ci de oameni, de natura lor, de capacitatea lor de receptare, de sinteza si de aplicare. Caracterizezi filozofia drept stiinta fabuloasa. Filozofia nu poate fi stiinta macar si pentru faptul ca 'stiinta' deriva din 'a stii', iar filozofia nu este un proces sigur bazat pe informatii sigure, ci doar o activitate bazata pe ratiune, o activitate lipsita de adevaruri absolute, or stiinta are ca platforma un cumul de adevaruri (sigure, certe), ce apoi sunt utilizate in vederea obtinerii unui anumit 'produs' (de orice natura). Evident ca uneori filozofia 'pare' (ca sa te citez) lipsita de un orizont concret, lipsita de o valabilitate, chiar de sens, putand fi uneori 'pusa la gramada' cu restul activitatilor. Dar aceasta senzatie este prilejuita de momentele (dese, e adevarat) cand nu-si produce efectele, sau cand ceea ce se obtine de pe urma ei (pentru ca este in natura umana sa caute produsul a ceva) este sub asteptari (ma refer aici la cei care asteapta ca filozofia sa le rezolve toate problemele vietii si sa traiasca fericiti pana la adanci-batraneti...si mai apoi, sau sa gaseasca ceea ce cautau in viata). Dar in realitate filozofia este doar 'mai mult ca altceva', nu este absolutul, nu ofera solutia tuturor problemelor omenirii, nu ofera raspunsuri propriu-zise, iar metaforele ei sunt doar mai semnificative, mai pline de sens decat celelalte, iar aberatiile ei sunt doar mai folositoare, si de aici, daca imi este permis, mai putin aberatii decat celelalte.
=  F5	LOG [18.Feb.04 12:39]
"Ce este adevarul din punctul meu de vedere? Este adevarul universal. Sunt acele fapte clare, legi fizice, matematice, forte ce guverneaza Universul, sunt cifre pe care uneori doar le intuim, alteori le cunoastem iar alteori nici macar nu le banuim. Sunt lucruri pe care odata ce nu le cunoastem avem tendinta de a le completa cu mituri si metafore, intrucat ne inspaimanta indiferenta lor vizavi de propriile noastre existente. Din acest punct de vedere, divinitatile par o punte de legatura intre adevarurile noastre subiective, limitate si adevarurile universale care ne ignora. Din pacate aceasta punte nu ne ajuta decat sa supravietuim deznadejdii, sa ne gasim un sens si o ratiune de a fi." [Florin Opran] Să stii că îmi place cum gândesti. Filosofarea detasată este prielnică. Un adevărat refresh al sedimentelor intelectuale. Iar legat de iubire... pot fi sesizate diferite categorii sau profunzimi -- nu stiu dacă am putea să le zicem sensuri. Agape ar fi o formulă de iubire mai initiată/initiatică raportată la Eros deoarece transcende patima.
=  filosofare detasata	Florin Opran [26.Feb.04 21:32]
Ma simt putin ipocrit in acest moment. In subsolul acestui text abordez iubirea intr-un mod “brutal” considerand-o doar un mijloc pe care natura il foloseste pentru a asigura perpetuarea speciei. Si, in definitiv, asta este. Intensitatea si complexitatea iubirii nu pot fi contestate, insa nu trebuie sa confundam cauza cu efectul. Efectul este minunat, si luat ca atare este cel mai important lucru din acest univers,- pentru om. Cauza insa este o simpla clauza pe care natura o impune in pactul evolutiei speciei umane. Nu mai exista nimic magic in tot acest mit.. : ) Spuneam ca ma simt ipocrit avand in vedere ca, in acest timp, in care introduc in subsolul acestui text pareri “brutale” legate de iubire, la un alt text personal imi dezvalui o cu totul alta viziune – in care iubirea apare in aura sa romantica si minunata. Este un contrast teribil intre aceste doua texte si imi place sa cred ca exprima aceeasi stare contemplata/ analizata din unghiuri diferite. As fi un ipocrit daca nu as recunoaste ca ma caracterizeaza , in mod firesc, ambele viziuni . Log, iti multumesc pentru aprecierea ta. Mi-a facut mare placere sa regasesc intr-un comentariu la un text personal declaratia “Filosofarea detasată este prielnică”