| = De recitit | Maria Prochipiuc [02.Jun.04 10:13] |
| Aduceri aminte a unor vremuri și locuri nu de prea multă vreme părăsite, dar peste care probabil se vrea așternerea colbului. Zugrăvirea unei imagini aproape statice datorita soarelui toropitor al amiezii. Această descriere mă duce cu gândul la tablourile create de Vasile Alecsandri. Doar apariția unei femeiireal de grase… trecători rătăciți ca într-o halucinație se mișcă alene… pot schimba această imagine. După descriere pare un oraș vechi, aflat undeva la câmpie acolo unde si-au pus amprenta toți cei care au poposit, dacă nu pe sufletele oamenilor măcar pe arhitectura orașului. Clădiri care ascund mistere cu obloane lăsate obosit peste geamurile ferecate. Nu apare nici un nume ci doar o descriere a unui orășel de provincie adormit… îi dau totuși un nume - Caracal??? Decorul este aparent fragmentar, sfinți triști și fulgerați de soare… câțiva hulubi cu fâlfâiri leneșe de aripi își mută neclintirea sub streașina bătrână…o țigăncușă surâzătoare…o clădire coșcovită de început de veac… o scară veche… e aproape hilar după cum spune și autorul, imaginile se derulează cu încetinitorul. E o revedere după aproape douăzeci de ani și din această cauză imaginile nu mai sunt cele lăsate atunci, de aici și starea de nostalgie a revederii înmănuncheată cu amintirea. | |