| + un sfert de umbră... | Diana Bălan [08.Aug.03 00:59] |
| Ai revenit în cercuri, Alina, cu inima atârnată de umeri și uimirile-ți rătăcite în infinit... Cu mult respect, Veverița | |
| + superb! | Alina Aslau [08.Aug.03 02:06] |
| uite o steluta de la Alina pt. Alina:) superb poemul tau! | |
| = unu + nun = M | ioan ravel [08.Aug.03 10:37] |
| "când pe nopțile mele scriai un M mare dinspre Dumnezeu se vedea u n u sărutând ochiul cerului" frumoasă prelungirea unu-lui de pe nopțile tale, răsturnată și oglindită de ochiul cerului în unu întors, formând acel M final |\/|, de la Magie... | |
| = Almei | Diana Georgescu [08.Aug.03 14:02] |
| M...doi de 1, ținându-se de mână! O singură ființă! Superb spus "dinspre Dumnezeu se vedea u n u"...pentru Dumnezeu dragostea e una sigură. Doar două stele pentru textul tău? Trebuie sa vorbesc cu cineva...că eu ți-aș da tot cerul! Armonie | |
| = fantastice aripi | Olimpia Blăgoi [08.Aug.03 16:26] |
| Ne scrii rar, dar condensat, criptat. Să ne "ajungă" până la următorul text!! P.S. Ceva limpeziri de formă nu i-ar strica textului ("o existență imuabilă a oglinzilor", "apoi știam", "inelaric") | |
| = M ulțumesc | Alina Manole [08.Aug.03 16:38] |
| Mulțumesc pentru aprecieri și sugestii, dragii mei. Într-adevăr, M de la Magie... oglindirea cerului pe pământ, u n u înspre sine, dinspre iubire... | |
| = oglinzi | Radu Micu Ciomag [09.Aug.03 05:04] |
| Oare nu ne-am plicitist de imaginile cu oglinzio si infinit? De la simbolisti s-au tocit atat de mult ca parca de-acum au devenit iritante? Sau asta a fost intentia? | |
| + M cu trei stele | Trușcă Elena Cristina [08.Aug.03 21:47] |
| Hop si eu, nu te mai citisem de multisor. Ca de obicei, ma surprinzi cu un text minunat, foarte bine slefuit, cu vorbe bine alese. MMM, frumos... | |
| = aripi de fericire | Bogdan Groza [09.Aug.03 20:34] |
| In doua cuvinte: Foarte frumos. O steluta mare mare ca sa o pui intre M si Dumnezeu. | |
| = >> alte raspunsuri | Alina Manole [09.Aug.03 21:00] |
| De ce sa ne plictisim? Ne-am plictisit sa traim, sa iubim, sa mergem, sa privim cerul, sa rasarim si sa apunem? De scris, scriu pentru mine. Dar atat timp cat exista cel putin doi oameni care apreciaza ce public, voi publica, fara vreo alta intentie decat a le bucura sufletul. Va multumesc pentru aprecieri, dragii mei. | |
| = Bun | Ion Corbu [10.Aug.03 00:17] |
| Poemul ca o doză de fericire (comentariu) Poezia ca experiență subiectiv-extractivă de esențe, cuante de trăiri personale, oferă șansa rezonanței estetice și, poate, de ce nu, uneori, comunicaționale. Într-o lume aglutinată textual, un poem care reușește descarcerarea energiilor estetice latente cu care noi muritorii sunt înzestrați, și de care mulți nu suntem conștienți, așadar un astfel de poem apare după multă trudă și lecturi frustrante. Noutatea expresiei, prospețimea textuală și nu în ultimul rând, ansamblul poematic, pot oferi lectorului adecvat la text adevărate trăiri emoționale reverberatorii. În acest loc geometric de natură poetică își află finalitatea creația de tip artistic. Evident această finalitate presupune un fel de lungă mână poetică nevăzută însă reglatoare a cererii și ofertei de un astfel de „produs” de natura noesică. Întâlnim în poemul Alinei Manole intitulat „M” multe dintre cele menționate mai sus. Astfel poemul debutează abrupt cu un vers care presupune o anterioritate de stări evidentă. Momentul poemului surprinde acea stare subiectivă în care, fericirea perceptibilă antitetic și cuantificat, se acumulase la un anumit nivel “acumulasem o doză de fericire” spune fără nici un fel de preambul autoarea. Și, practic, poemul s-ar fi putut opri aici. Acest vers este după opinia mea elementul forță al poemului un fel de temă muzicală de bază. Pe care autoarea o reia apoi ravelian dezvoltând-o. Expresia în sine este originală și cunținutul mesajului pe care expresia ni-l aduce spre lectură este rațional temperat aș putea spune chiar intelectualist temperat. Să mă explic. De regulă fericirea este asociată cu expresii superlative și chiar cu imposibilitatea exprimării prin cuvinte a acesteia. În acest caz avem de-a face cu o decelare rațională a sentimentului de fericire din cadrul subiectului avut în vedere. Și chiar dacă subiectul pare a fi sau chiar este autorul introspecției decelatorii el nu se extaziază, nu se lasă cuprins de cine știe ce efluvii emoționale. El constată asemenea unui chirurg care s-ar autoopera starea de fapt. Însă această constatare este făcută de un profesionist. Că este așa ne-o spune limbajul aproape tehnic utilizat. „Acumulasem” spune autoarea și acest cuvânt ne spune că nu este vorba de o stare întâmplătoare, că nu este vorba de un puseu ci că de-a lungul unui interval neprecizat, încet, încet, o anumită stare denominată a fi fericire își făcuse loc nu exploziv ci subtil în conștiința subiectului. Si, atenție, nu este vorba de o stare de exaltare sau fericire la nivel superlativ. Ci este vorba de un anumit nivel de fericire, cuantificabil aproape, deci perceptibil rațional. Că este așa ne-o spune celălalt termen utilizat „doză” care presupune rigoare, precizie și, de regulă, determinare de tip cantitativ adică măsurare. Sigur explicațiile acestei situații pot fi multiple și accesabile opțional de către lector. Ne mărginim doar să facem trimitere exemplificativă la o posibilă cheie de lectură și anume o prudențialitate a profesionistului ori inițiatului. Cum spuneam mai sus, în continuare avem reluarea pe diverse paliere poetice a temei de bază în care “doza de fericire” ne este explicitată prin manifestările ei. Ochii care impuneau o existență imuabilă a oglinzilor -oglinzilor as zice eu- apoi răsfoirea răstimpurilor, a cercului ca element de perfecțiune geometrică și acel „tu” descifrabil ca a fi fiind declanșatorul acestei stări, așadar „tu” care „veneai și înfigeai toate uimirile mele de-o parte si de alta a infinitului „ ca expresie a plenitudinii trăirii stării de fericire despre care poemul face vorbire. Iată până acum cel puțin câteva sintagme originale care denotă prospețimea limbajului și noutatea creativă. După părerea mea nimic nu face mai rău unui poem ca platitudinea, expresia tocită acel „:deja vu” Și partea a doua a poemului se desfăsoară în același registru . Întâlnim și aici expresii poetice care poarta sigla autoarei, unele ușor șocante „treceri albinde și crude”, ierburi [….] repetând inelaric lumina”, și apoi superbul „dinspre Dumnezeu se vedea / u n u / sărutând ochiul” (nu sunt un amator de metafore în genitiv; eu aș renunța la “ochiul cerului” ) Ultima parte este usor elegiacă. Ea sugerează trăirea subiectului ,neperceptibilă biunivoc însă perceptibilă într-o notă paroxistică. Astfel efectul obținut “inimile atârnate de umeri ca niște aripi [….] Fantastice”, efectul, spuneam, este obținut doar cu un „sfert de umbră”. Aici autoarea ne abandonează din lasool ei poetic și ne lasă imaginația liberă. Evident cheia de înțelegere va diferi de la un lector la altul. Pentru că acest „sfert de umbră” coroborat cu „inimile atârnate” poate fi înțeles în registrul elegiac doar ca o amintire poate chiar dureroasă sau, de ce nu, ca o și mai mare potențare a generatorului de „doza de fericire” acumulabilă. | |
| = >> Ion Corbu | Alina Manole [11.Aug.03 13:20] |
| Îți mulțumesc pentru comentariul impresionant la acest text! Permite-mi te rog să îl includ, sub semnătura ta, în viitorul meu volum. Contact: [email protected] | |
| + de la un M cetire | Mihai Leoveanu [12.Aug.03 02:12] |
| Da... | |