| + nic | Oriana [26.Feb.03 16:21] |
| Primăvara asta mijind la un colț de fereastră te inspiră grozav. Ne atingi cu vorbele renașterii nepietrelor. | |
| = "Spalarea cu pietre" | GAP [26.Feb.03 18:46] |
| N-am vorbit ca aveam de infrunzit...Si in genere iubeam, carnal as putea spune, iubeam deci tacerea. Acea tacere sprijinita si grea, asa cu miros de Davidov in spatele urechilor gata de sarutat, tacerea aceea care incremenea ideile la jumatate si desuruba gaturile pasarilor in zbor. Noi, categoric iubeam tacerea insa vezi tu, ea nu se lasa asa usor cucerita. Ei ii trebuie ochii inchisi si buzele mangaind abia perceptibil firele alea de de-asupra buzei de sus, ca si puful bobocilor de aur...Ei ii trebuie mana de peste mana si vibratia aceea a nezisului nezis cu totul, ei ii este zic foame de nezicere si facere...Ei nu-i trebuiesc secundele...Nu! Ea tanjeste intinsa pe pat molateca si inca adormita...rasare soarele pe fata ei prelunga si zambeste. Nu, nu ea! Ea dorme inca...Soarele zambeste. Si asa iata, a trecut inca o vesnicie cu inima in afara...hai sa-ti tac undeva a de copacul Gica. Frumoasa "poezea" pentru care-ti dau un inger tacut dar cu ochii mari expresivi. Sa-ti taca macar o idee. | |
| = dupa o virgula | motzoaca [26.Feb.03 23:29] |
| Mi-a mers la suflet ca iesisem si eu un pic pe balcon si cand colo ce sa vezi? O lapovita venita in vizita pe nepusa masa,fara lavaliera, fara nimic. Si inca. | |
| + Ce-ai făcut? | nu brublem [27.Feb.03 21:22] |
| Păi cum? Păi cum poți tocmai tu, din toată lumea asta strânsă ca la bâlci, din toți neostoiții ăștia... Tocmai tu te-ai găsit să-mi faci una ca asta? Degeaba, să știi... degeaba spune atât de artisticul domn GAP despre iubirea tăcerii... că nu vede decât praful de deasupra, cel lăsat de timp. Da, la timp te referi. Timpul a încremenit acolo. E aerul încremenit între coperțile cărții. Cartea fără de suflu de-asupra care să-i mai întoarcă din când în cum câte o pagină... Noi am rămas cu toții în urmă, și nu puțin... Mâine a trecut deja, noi suntem tot ieri... Putem da jos balconul ăla în speranța că e de lemn, să-l punem pe foc să ne țină un azi etern. Așa îmi faci tu, chiar tu... mie, tocmai mie... care nu ar fi ajuns în fundătura asta de cameră în care ferestrele și ușile deschise au ascuns cu desăvârșire zidurile, răpindu-ne ultimul reper fix. Acum nu o să mai putem evada niciodată din lipsă de limite, din lipsă de curaj să stabilim unde a fost, de fapt, ușa la început. | |
| = multumesc | Nic [28.Feb.03 11:51] |
| Si inca nu stiu cum sa spun cat de mult inseamna pentru mine vorbele voastre, senzatia ca ne bat inimile in acelasi ritm, ca ni se impletesc gandurile... | |
| + Roza:) | SILVA [02.Mar.03 12:18] |
| Nicule, iarta-ma, insa eu abia acum mi-am dat seama ca-mi pictasem gherutele cu roz... nu stiam de unde-mi vine senzatia aia de muguri care stau sa pocneasca, dar mai stau... si eu, cu sufletul la gura, nici nu mai respir de teama sa nu ratez explozia... Cred ca a venit vremea sa-mi mai matur si eu balconul ala in forma de L(astarire) | |
| = incintat | Nicolae [17.Mar.03 19:06] |
| Cum poți cu vorbe simple încă Să faci din poezie o lacrimă adâncă ? | |
| = din nou aici | IoanBancila [18.Mar.03 20:35] |
| VA citesc dupa vreme lunga. A curs Prutul destul. Dar iata nimeresc gandurile dvs si ma incanta in apusul asta ploios... Aveti un har...cel al poetului fecund, talentat.Am vazut poezii scrise de dvs cu teme extrem de noi, neumblate carari de absolut.De pulbere.Le-am vazut line si curate.Sterse de orice urma de negura.Spre absolutul acela de care sunt insetat. Aceasta poezie e una dintre ele. Si vorbeste despe acest har de a vorbi de lucrurile din lume si de a le infrumuseta si adanci. Minunat. I.B. | |