Comentariile membrilor:

 =  părere
nica mădălina
[29.May.07 15:03]
atmosferă de sindrom, care se lasă liber să devină în el însuși o boală. strofele devin prologuri ale tărgii întinse ca o momeală. pentru nerăbdarea puppet-ului de a încerca să pătrundă înțelegerea, fără măcar să realizeze că, prin natura sa, nu o poate face.
firește, recurența delirului, a privațiunilor și a introspecției are ceva din chițăitul șoarecilor. acre aduce un plus de fir "epic", în sens structurant.

 =  hypnos, labirintul și scriitorul
Ela Victoria Luca
[29.May.07 20:23]
am citit poezia aceasta situându-mă cumva între două planuri semnatice: unul în care labirintul existențial prin care ne ducem nopțile/zilele ca niște șoareci și cineva ne privește cum reușim să ne ronțăim sufletele ca pe niște grăunțe, un labirint circular cumva, din care singura ieșire poate fi somnul sau o stare hinoidă, dar până și ele ne sunt cumva interzise dacă în cele din urmă tot "masa întinsă" rămâne; iar al doilea este cel al scriitorului care este "marioneta" propriilor sale fantasme/gânduri/asociații/deliruri/vise/cuvinte ("roiuri de insecte"), iar "personajele" din lumea sa internă (femeia, bărbatul, copilul șamd) sunt legate cumva în jurul eului amețit de atâta "fum", în sternul care se mărește, în timpul creației. mai am și alte chei de lectură, le las însă deschise, nu vreau să închid toate ieșirile din labirint.

Ela

 =  er
Ela Victoria Luca
[29.May.07 20:25]
hipnoidă, desigur

 =  opinez ca o aerisire ar fi de bun augur,
Dan Cârlea
[29.May.07 20:35]
prea densa tesatura, afectivitatea trece foarte greu, intrevad riscul obosirii cititorului. Finalul mi-a placut.

 =  melting food
dan mihuț
[29.May.07 21:14]
mădălina, ela, dan,
e reconfortant să vezi ce se poate întâmpla cu un text după ce îl scrii, cum se continuă pentru ceilalți, cum pot contribui la desfacerea sau refacerea lui. vă mulțumesc pentru trecerile voastre, e o bucurie. pun aici o variantă venită de nu știu unde, o variantă spre simplificare dar și spre topirea unor sernsuri...

sub picioare e o masă întinsă
o familie de șoareci iese din mâncarea proaspătă
tot ce mai am e furia care se destramă
privesc sternul cum se mărește
o marionetă stă întinsă în el, ocupă spațiul
devine o masă întinsă
se umflă cu lichid

cuvintele formează roiuri de insecte
acoperă somnul și-l fac să pară
o femeie cu gura deschisă

dacă aș dispărea în somn
în gura femeii aș pune ultimele firimituri
să nu mai găsesc drumul înapoi

trupul se topește ca o lăuză
marioneta sub resturile mesei
orbecăind

 =  .
Ela Victoria Luca
[29.May.07 23:12]
varianta asta venită nu știu de unde, cum spui tu, Dane, este recomandabilă și ea. felicit pe cel/cea care a trimis-o. sau, dacă e tot a ta, ar fi tare interesant și chiar surprinzător, pt mine cel puțin, să văd astfel de texte în continuare, fiindcă eu chiar nu credeam că poți scrie și așa de "aerisit", e o fluiditate aparte aici. dacă e versiunea altcuiva, jos pălăria, de asemenea.

Ela




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0