| = danubio, ergo sum | Horia Patrascu [09.May.07 23:35] |
| Draga Cristina, Nu stiu daca distinctia clasica axiologica mai poate spune ceva, cel putin atunci cand e vorba de istorie si de destinul unui neam. Valorile pozitive sau negative nu lamuresc nimic, ar trebui sa vorbim de valori "tari" si valori "slabe". Intre valorile tari as include eroismul, curajul, vocatia poruncirii, credinta in dreptatea proprie si in destin, afirmarea universala a specificului national, transformarea idiomului in limba universala, dorinta de stapanire si de cucerire, independenta s.am.d. Intre valorile slabe se numara modestia, cumpatarea, rabdarea, toleranta, blandetea, "vorbirea in soapta", adapatabilitatea, flexibilitatea, pacifismul, ortodoxia, "stabilitatea", echilibrul s.am.d. Constat ca atunci cand, oricat de dotat intelectual ar fi, un roman incearca sa salveze in fata lumii romanismul face caz de aceste valor slabe. Romanii sunt blanzi, ospitalieri, toleranti, convietuiesc impreuna, sunt cordiali, harnici, suporta multe, indura de veacuri multe vicisitudini dar ca trestia se indoaie si nu se rup. Tocmai in generatia interbelica pe care o aduci in discutie, aceste valori slabe, clasice, ale romanismului sunt puse in discutie si se incearca inlocuirea lor sau traducerea lor prin valori tari. Emil Cioran si Mircea Eliade sunt doi exponenti majori ai acestei "reevaluari". "Visez la o Romanie cu populatia Chinei si destinul Frantei" este fraza prin care Cioran concentreaza intreaga nebunie a acestei rasturnari. Din pacate, aceste "excese" (benefice totusi macar pentru ca aduceau un aer proaspat) au fost contracarate (involuntar) de alti exponenti majori ai "bunatatii" romanilor, Lucian Blaga si Mircea Vulcanescu, dar chiar si, pe alocuri, Nae Ionescu. Nu este fatal ca am fost invatati sa ne regasim mai degraba in spatiul mioritic decat in fraza cioraniana?! Ca eroismul romanesc pe care-l anticipa Eliade s-a dizolvat in analizele filosofico-lingvistice ale lui Noica in care incearca sa gaseasca resursele conceptuale ale limbii romane? Iar in privinta originaritatii taramului carpato-danubiano-pontic, si asta intra in randul valorilor slabe: noi am inventat scrisul, noi am inventat Europa, noi suntem primii. Chiar daca ar fi asa, sa faci cazul de acest lucru, inseamna sa nu-ti asumi decat o identitate feminina, pasiva, materna. Danubio, ergo sum! | |
| = Punct de vedere... feminin :) | Cristina Andrei [10.Dec.18 14:27] |
| Horia, Da, ai dreptate, sunt puncte de vedere valabile. Articolul nu se vrea exhaustiv, iar subiectul e mult mai vast și mai complex. Ceea ce am vrut să subliniez în primul rând este faptul că termenul de “balcanism” este un construct artificial, recent. Țelul meu, ca să spun așa, deși poate este mult spus, este evitarea etichetărilor – fie ele pozitive sau negative – înainte de cunoașterea realității. Faptul că Europa își are vatra în Balcani NU l-am inventat eu. Arheologia vorbește. Istoria vorbește. Românii NU s-au născut ieri, românii NU sunt pleava Europei, românii NU sunt o nație fără valori, fără trecut. În secolul XIX, cand România începea să înflorească, o seamă de state care ne arată acum cu degetul și de la care cerem voie să facem sau să nu facem una sau alta, nici nu existau… NU am inventat noi scrisul, dar tăblițele de la Tărtăria există. Pentru că sunt doar vreo patru, analiza lor este supusă inevitabil speculațiilor, dar cam toți cercetătorii sunt de acord că e vorba despre o protoscriere. Un alt lucru pe care am vrut să-l subliniez este faptul că NU e cazul să ne mulțumim cu etichetările noului Big Brother. Să vorbim întotdeauna contextual, pentru că există determinări tot timpul, există o dialectică a istoriei și NU întotdeauna cel mai puternic, cel care dictează este cel mai bun. Ba poate dimpotrivă. Este trist că cetățeanul mediu, fie el european sau – mai grav – român, habar n-are de valorile universale pe care le-am dat civilizației europene. Personalitățile pe care le-am menționat aici sunt doar câteva. Cred că ar fi cazul să le cunoaștem mai îndeaproape, să ne mândrim cu ele, să le (re)descoperim pe toate. Cea mai tristă îmi pare găselnița cu “fabulospiritul” românesc, în lipsa oricărei originalități românești… Crede-mă, aș fi putut scrie mai viril despre acest subiect, mai pătimaș și mult mai subiectiv, dar nu asta a fost intenția mea. Am încercat să dau o altă perspectivă asupra balcanismului. Una dintre multele posibile, desigur. Dar una asupra căreia ne oprim prea puțin. Și, la urma urmelor, poate că o atitudine maternă sau feminină, cum vrei să-i spui, ne-ar ajuta, general vorbind, să trecem peste barierele artificiale, să acceptăm Estul și Vestul ca părți complementare ale aceleiași umanități… Eu cred că de abia ATUNCI omenirea asta se poate numi CIVILIZATÃ… Întotdeauna cu respect, | |