| = Dana | Bogdanovici Andreea [02.Mar.07 21:30] |
| În poeziile tale se simte de ceva vreme maturizarea poetică, tema poeziilor fiind în general rolul poetului, relația cu cititorul. Îmi place abordarea aceasta, incipitul este puternic, natural, cursiv, fără briz-brizuri. Finalul este o antiteză, se întoarce la incipit, sub o altă formă. Se intersectează mai multe idei, bine subliniate. Observ o schimbare, poezia este sublimată, și se reușește transmiterea mesajului în puține cuvinte, fără explicit. Numai bine! | |
| = Dana- curcubee | George Asztalos [02.Mar.07 21:45] |
| Imbufnarea asta tandra cu suris prelins pe fereastra e marca inregistrata Dana Banu:)"sa poti supravietui propriilor cuvinte/pina la urma asta e tot":tot mai rar citim asemenea reflectii profunde si tonice.Lumea e macinata de resentimente, chiar schimonosita de ura, ca frigul ploios al unei zile de martie dar e si de o frumusete salbatica, de o induiosatoare copilarie uneori:)Nu, nu-i raspundem doar cu tristete.Tandretea care se agata de seara gri ca o liana e o imagine formidabila!Uite ca mi-ai facut seara curcubee elian, desi era si a mea cam gri:) Multumesc, zau ca a meritat, numai soare iti doresc! | |
| = erată | Bogdanovici Andreea [02.Mar.07 21:32] |
| Nu am vrut să spun că celelalte poezii nu erau mature, dar era vorba despre altă maturitate, aici poetul încearcă să-și descopere rolul "în nicio parte a lumii nu sunt acasă" Oricum, poezia este bună. | |
| = doua taisuri | adrian cetateanu [03.Mar.07 00:31] |
| imi place cum ai zis, sa pot supravietui propriilor cuvinte, cuvintele, armele cu doua taisuri...eu in poezia mea le-am spus altfel | |
| = zapada mieilor | Ioan-Mircea Popovici [03.Mar.07 07:12] |
| Intr-o zi ploioasa de primavara vine zapada mieilor, elian. Cu albul ei efemer, cu speranta ultimului sanius si-a nebuniilor pe derdelus. De cand am vazut ce negru-i sub albul ei, zapada asta-i o cortina peste bucurie si intristare. Tot Tympul e greu "să te împaci cu formele incerte" si cand nu poti sa te impaci, le inchizi intr-un cerc unde... unde sunt pietrele tale elian, care vorbesc de la sine despre tine, despre geamana ta, poezia, despre voi doua si despre viata (asa zic eu si cand poezia ta vorbeste despre pragul vietii). Uita-te si tu ce tablou remarcabil ai putut semna intr-o zi ploioasa de martie: "poezia nimic mai mult decât o liană docilă agățându-se tandru de încă o seară gri .................................... vulnerabilitatea mea înflorește strălucitor într-o zi ploioasă de martie" Poezia asta o premiez cu o stea de mare, un calut, o alga, o scoica si-o piatra, toate de mare si cu prietenie, acelasi statornic si grabit calaret pe plaja cu suflet, Iann | |
| = zboruri | Ioana Florea [03.Mar.07 08:22] |
| dana, draga mea, ai ramas printre cei putini care inteleg adevaratul sens al poeziei si care o iubesc . randurile acestea stau marturie vorbelor mele. e greu sa cauti calitate in zilele noastre ci cel mai greu este sa o si gasesti! "în nicio parte a lumii nu sunt acasă"- minunata constatare, asa este, nicaieri nu suntem acasa, suntem fii pamntului rataciti uneori intr-un desert pe care nu il cunoastem. versuri sublime, pline de sentiment, care te fac sa vibrezi, mejaul tau e inteles treptat pana ajunge la explozia aceea a cunoasterii sufletului poeziei. si aceasta poezie are un suflet minunat! cu acelasi mare drag din totdeauna, ionella. | |
| = rainy day | miruna voican [03.Mar.07 10:48] |
| îmi place concizia și originalitatea cu care afirmi ceva.de exemplu, prima strofă/ da, să poți supraviețui cuvintelor este de primă importanță :) apa subterană a poeziei, ziua ploiaoasă, te poate duce în illo tempore, unde vei găsi liniștea și "acasa" adevărată. prietenesc, | |
| + a supraviețui cuvintelor | florin caragiu [03.Mar.07 14:51] |
| Poezia are în centru un realism înviorător: a supraviețui propriilor cuvinte înseamnă a le desluși modul circumstanțial, tandru agățător de a adera la realitatea supusă schimbării. Moartea ca orizont în care se acumulează formele incerte cere o zi cu soare în care să se poată contempla tocmai topirea formelor în indefinitul depărtării. În acest indefinit se întrevede ceva sau mai bine spus Cineva, o taină ce atrage surâsul, deși cu o tentă de sfâșiere dată tocmai de fragilitatea și neputința de a trece sau privi încă dincolo de vălul limitelor pământești. Surâsul se prelinge ca o lacrimă, o imagine reușită: "surâsul meu se prelinge/ pe sticla ferestrei închise", amplificată în final prin dezvăluirea caracterului germinativ iradiant al vulnerabilității: "vulnerabilitatea mea/ înflorește strălucitor/ într-o zi ploioasă de martie". | |
| = mulțumesc | Dana Banu [03.Mar.07 18:21] |
| Andreea, George, Adrian, Iann, Ioana, Miruna, Florin, vă mulțumesc pentru apropierea de care ați dat dovadă față de acest text | |