| = Părere de la Stejan | Deliu Stejan [12.Dec.06 03:33] |
| Am citit făcând câteva notițe, așa că am să-ți spun ce observații am avut la lectură, chiar dacă finalul mă tentează să renunț la critică, de dragul unei lecturi ce consider că a meritat a fi parcursă! Așadar, o să-ți spun mai întâi că mi-a plăcut ca ansamblu, că am găsit pe alocuri, mici similitudini cu proza lui Eliade, scrierea ta având pretenția de a trata cu o asumată simplitate a pasajelor descriptive subiectul unei călătorii mai mult sau mai puțin fictive și pe de altă parte având corespondent în aplicarea mesajului coelhian al călătoriei întru căutarea în departe a aproapelui (nu știu dacă este scris cu intenție acest pasaj al autoreflecției, cu privire la dimensiunile profunzimii cunoașterii aproape/departe). Subiectul destul de simplu pe care l-ai abordat mă cam face să cred că nu ai dorit neapărat să redai efectul călătoriei în jurul sinelui și al întoarcerii - aidoma experienței șamanice - la tine, îmbogățit cu elemente noi ale cunoașterii, drum inițiatic, cu finalul în care tu, naratorul, treci într-o altă dimensiune a experienței și a cunoașterii, la un alt moment al vieții tale, la o altă etapă, un drum care trebuie musai să te fi modificat (dpdv structural) sau care să-ți ofere perspective diferite ale abordării și ale stabilirii priorităților sau a valorilor, în viață. Nu. Nu cred că ai ajuns aici și nu cred că ai folosit neapărat această rețetă simbolică. Probabil că așa ți-a ieșit și deși acesta pare a fi un clișeu, n-aș putea spune că dă rău în textul tău. Poți să mă contrazici dacă greșesc. (Clișeu sau nu, într-un exces de sinceritate pot să-ți spun că deși ar mai fi ceva de lucru pe text, m-aș bucura pentru tine să știu că ai fi putut ajunge în acest punct al unei profunde conștientizări de sine în raport cu existența și devenirea deși ar părea că totuși, nu). Asta numai tu știi. Dar, fantastic de loial îți reflectă textele în proză felul de a fi, gândurile, țelurile, visele, obsesiile. Uimitoare este sinceritatea speranțelor tale și uimitor de tânără vârstă lăuntrică posezi, scriindu-te. Ai putea, chiar, să te simți în pielea goală scriindu-te tu pe tine, astfel! Ceea ce m-ar face să mă opresc de la critica pe amănunt ar fi întoarcerea din condei sau redimensionarea spirituală sau sufletească a călătoriei de câteva zile în secundele petrecute printre cuvintele primelor fraze - scrise în italic. Mai precis, o călătorie, cum spuneam de tip șamanic, inițiatică, cu o redimensionare a celor câteva zile în câteva secunde - preț de un singur gând, ce are sonoritatea refrenului "just in case". E frumos ce ai încercat tu, am curiozitatea să aflu cum ai gândit acest aspect narativ al "fetei morgana", care este dar nu este, apare și nu apare, moment ce nu e unul de-a dreptul original, dar plăcut, trebuie să recunosc că este! Și acum, pentru că am notat câte ceva, vin și sugestiile: - Guffi, eu știu că este mașina ta și de ce, dar cititorul nu cred că se prinde de asta. Ar fi bine să rezolvi acel pasaj. - frazarea ta este deși cu un limbaj simplu și coerent, în cele mai multe zone, mult prea stufoasă. trebuie să mai pui punct și să mai rupi frazele, în multe părți, ai să le găsești tu. - felul în care te referi la personajul feminin, în primă fază merge să-i spui "tipa", ulterior, după ce ai urcat-o în mașină și chiar ați devenit parteneri de drum și chiar mai mult decât atât, nu mai merge să-i spui așa, ci trebuie să existe o apropiere în exprimarea pe care o folosești vis-a-vis de referirea la "ea" - "n-am cum le voi înveselesc" - e, precis o greșeală care ți-a scăpat, te rog să o corectezi. - atenție la limbajul de lemn și tautologii sau pleonasme "prin lumina difuză a lunii", "luna luminoasă". - textul se pretează la metafore, la fragmente poetice, descriptive atunci când vine momentul nopții magice a orașului de argint - aici simțeam nevoia de mai multă forță narativă, mai mult nerv, emoție, autenticism, realism împletit cu pânza de ceață a fantasticului unui romantic înnoptat pe lac. trebuie mai multă forță, aici, fiincă altfel e un moment expediat - pentru trecerea din real în fantastic ai, de asemenea, nevoie de ceva mai multă personalitate auctorială. adică, așa simt, nu e o regulă asta, e doar o părere. tu trebuie nu să povestești o poveste, ci să spui povestea ta! doar în felul acesta vei reuși să convingi. adică, să treci de la voalarea povestirii unei situații la diateza activă, la prezent, emoție, implicare, chiar dacă, toate astea vor fi trecute prin filtrul romantismului și al farmecului acelei călătorii. trebuie să fii credibil, respectiv, să faci salturi și alternanțe de registre emotive, respectiv descriptive sau dialogate. textul tău are nevoie de înca puțin nerv, el are finețe, însă, parcă e prea multă pentru a fi și veridică. - pasajul descriptiv cu zidurile albe în care adaugi descrierea sentimentelor iubirii este ratat din punct de vedere narativ, prin lipsa totală de orice tehnică a sugestiei sau inserții de tip epic ori narativ. cuvântul "iubire"-"iubesc" apare în aproximativ 15-20 de rânduri de 8 ori. nu numai ca e prea mult dar e flasc, trantit aiurea in context, fără sugestii de tehnică narativă, simplist și sună fals. adică, persoana este "altcineva", brusc, dar cine? adică, înțeleg că ai descoperit pe altcineva, dar pe cine? nu spui, sunt sincope la nivel de coerență și conexiuni. rezolvă, te rog, acel pasaj! - sugestia simplității lui "atât" este mult prea des folosită. trebuie să renunți la câteva dintre ele - e bine să alternezi puțin tonurile povestirii. alert și lent, în funcție de viteza petrecerilor peisajelor prin fața celor doi călători și momentul descoperirii romanticului și misteriosului loc de lângă lac. trebuie să alternezi puțin planurile. de asemenea, atenție la detalii. sunt lucruri pe care le expediezi, cum ar fi anumite treceri și altele asupra cărora insiști, dar fără a folosi vreo tehnică narativă - cel al declarațiilor de iubire. În rest, Sorin, numai de bine. Textul merită a fi încă puțin lucrat. Te descoperă pe tine și te scrie el, cu tot ce simți și îți dorești. Mi-a făcut plăcere să-l parcurg, în mod special mi-a plăcut reflecția finalului, deși dificil ar fi putut fi să observi și să înțelegi curcubeul din ochii unei fete: "Morgana"! Dar trebuie să fi descoperit ceva, acel ceva mi-ar fi plăcut să fi fost într-un fel sugerat pe undeva prin final. De asemenea, locul de la care a început totul și la care, în final ajungi, într-o roată a preț de câteva secunde, ar trebui să aibă și el o semnificație revelată puțin cititorului. Adică, ar cam trebui să știm și noi cititorii, cam care-i faza cu benzinăria și jucăriile. E destul de clar că aceea e o trimitere, dar hai că merităm și noi, cititorii, să știm, "la ce" sau "unde". În speranța că ți-au ajutat sfaturile sau părerea și că vei îmbunătăți textul, eu te felicit pentru părțile reușite ale lui, subiectul, finalul, ideea condensului călătoriei, fantasticul, frazarea domoală și fină și misterul lui! Sper să te mai citesc în proză, fiindcă, cu mici ajustări, îți vine! Felicitări! | |
| = Stejan | Sorin Teodoriu [12.Dec.06 08:12] |
| Orice interventie de-a ta pe text, Stejan, reprezinta pentru mine o onoare. Inca nu pot modifica tot ce ai spus aici, e prea crud textul acum, doar acea greseala de typo. Cu deosebit respect, sorin | |