Comentariile membrilor:

=  Beta(caroten)	Constantin Codreanu [30.Nov.06 17:53]
Strada era, de fapt, triunghi Lumea era, de fapt, oarba Galeriile erau, de fapt, părăsite Cadru continuu Acolo a urât un bărbat Mai multe numere cu porți răsfrânte Totul are sens Pentru că toți privesc înainte Soarele ardea porturile Și melcii visau doar oceane Voal imaginat Luna și-a pleoștit pietrele în catedrale fără număr Beta(caroten)!!!
=  *oarbă	Constantin Codreanu [30.Nov.06 18:07]
*oarbă
=  "suntem oameni fără oglinzi"	Nuta Craciun [30.Nov.06 18:14]
ce melodie pot avea uneori cuvintele daca vin dinspre coltul de inima, oamenii se reflecta ideal in ei insisi, oglinzile mint forma gandului, cine iubeste se intoarce intotdeauna inapoi, cauta izvorul pierdut in mare, pietrele de luna sunt noi inceputuri. e o afinitate intre mine si cuvintele tale, intotdeauna… cu apreciere anana
=  Constantin, Anana	Ela Victoria Luca [30.Nov.06 18:54]
Constantin, versurile tale se reflectă în negativ pe suprafața versurilor mele, e ca și cum bărbatul s-ar regăsi în oglindă, cu sau fără ochii deschiși. Mulțam pentru jocul de gânduri. Anana, mă bucură că ai trecut pe "străduța" asta, în colțul de inimă stă mereu ascuns melcul-suflet, așteptând o bună relexie a luminii. Mulțam pentru semnul tău aici. Ela
=  er	Ela Victoria Luca [30.Nov.06 18:56]
reflexie, desigur
=  Lutezia...	Valeriu Dandes Ganea [30.Nov.06 19:09]
într-un hotel undeva un bărbat se lasă privit umbra îi arată plecarea plecarea se răsucește în inima
=  co-rect...	Valeriu Dandes Ganea [30.Nov.06 19:10]
lutetia
=  re	Valeriu Dandes Ganea [30.Nov.06 19:14]
(ceva lipsește din ceea ce am scris inițial) deci: plecarea se răsucește în inimă trece în amintire care închide sau taie într-un fel sărbătoarea sau poate că o încarcă
=  Valeriu	Ela Victoria Luca [30.Nov.06 21:59]
Mulțumesc, am primit sensul de închidere-deschidere, ceea ce, în funcție de sensul de rotație, poate bloca o poartă sau poate transforma orice "stradă" în spațiu de ceremonie. (A, hotelul e la nr. 66, la nr. 1 este altceva:) pe rue Saint Andre-des-Arts, va trebui să revăd locul exact; curând) Ela
=  interesant	florin caragiu [30.Nov.06 23:08]
Conștiința e fracturată de „uitarea ființei”, lipsa oglinzilor arată un deficit al cunoașterii de sine, al reflexiei directe de suflet, prin icoana chipului și lumina harului divin. Liniștea poate fi regăsită în culoarele trecerii-transcenderii limitelor, când se scapă din bombardamentul fărâmițant al gândurilor și cunoașterea apare ca vedere-îmbrățișare. O iubire apusă este o iubire retrasă din prim-planul conștiinței. E o iubire eșuată, ce și-a ratat ținta: înveșnicirea, transfigurarea în lumina divină. “Întoarcerea la unu” înseamnă aici izolare, etanșeizare a conținuturilor, blocaj al comunicării. “Închiderea porții” este sistarea comunicării, oprirea schimbului de semnificații, a dialogului părților. Între “emisfera de nord” și “emisfera de sud” “peretele cel din mijloc al vrajbei” introduce contrarierea părților complementare. “Nimic nu mai are sens” când odată cu această fracturare a unității vii, de părți comunicante, se sting sensurile ce iradiază din ea. “Nimeni nu mai privește în urmă”, căci golul de sens întrerupe comunicarea și actul de rememorare a originilor ca respirație a istoriei și respectiv actualizare a capacității de chip. Plimbarea pe chei apare ca survolare a limitelor în căutarea unei căi de acces participativ la ființă. Discordanța și înstrăinarea sunt urmări ale afectării actelor regeneratoare precum ploaia-metanoia sau refacerea orientării ființiale și somnul-chip al pogorârii minții în cămara inimii. Apoi se descrie refugiul din fluxul destructurant în oniric și pătrunderea cursului conștiinței în profunzimile ființei, loc al regăsirii chipului pierdut. “Eu număr încet pietrele de lună” indică faptul că încercarea de rememorare se transferă într-un plan de adâncime. “Oamenii devin spoturi vagi”: pierderea contururilor arată starea de imersie a conștiinței. “Pe zidul catedralei”, în inima conturului identitar se deslușește totuși înscrisul iconic, Cuvântul întrupat: Alfa și omega a cărui rememorare participativ-liturgică este cheia în-vierii, a ieșirii la lumină. Mi se pare salutară împărțirea ce exprimă dinamismul scenic al poeziei. Cât despre titlu, poate sugera curajul de a exprima artistic o "vedere asupra lumii". Și cred că nu e întâmplător că poemul a fost scris de ziua Sf. Ap. Andrei.
=  remix celebration	cornel stefan ghica [01.Dec.06 00:56]
nada - proiecție nimic în colțul de stradă stând așteptând dezamăgire și nimic se luminează intermitent atingerea atunci când suntem oameni fără oglinzi nevăzuți nimic nu ne mai poate urmării doar liniștea se reflectă în iriși invizibila pătrundere din care aflăm cuvinte când trecem dintr-o galerie de gânduri în alta din nimic pleasure little treasure - stop cadru dă-mi o plăcere aici să iubesc o femeie cu gust de durere gândurile ăstea mai spun ceva despre gânduri două puncte să văd ce-mi face când se întoarce pe spatele meu de fiecare dată la numărul unu unu' vers celălalt închide poarta stinge lumina și trage un cuvânt după sine între emisfera de nord și emisfera de sud acolo fiecare caută o rezonanță când nimic nu mai are sens nimic în comoara asta mică așteptând dezamăgire și nimic derulăm altă peliculă - never let me down again cu cel mai bun prieten cu tot obiceiul nostru din nimic ne plimbăm ultima oară pe chei eu în formă întoarsă plouă discordant tu neprivindu-mi geometria și întrebându-mă doar de ce melcii adorm fără casă ca pot să (mai) spun deschizând orizonturi în vis murim paradis un pământ între două prăpăstii ce nu văd cum se pierde fluviul în mare a question of lust - imagine voalată eu număr încet pietrele de lună întorcându-mă noapte închisă într-un caiet oamenii devin spoturi vagi agățați în colțul străzii așteptând dezamăgire și nimic pe zidul catedralei rămâne scris amintește-ți alfa sau omega frumos cu respect, blueboy
=  Câteva observații...	alexandru funieru [01.Dec.06 01:10]
Poemul este fragmentat în patru secvențe inconsistente la nivelul imaginii și diluate la nivelul ideii. E aici un eu fragmentat, deloc convulsiv, redus la privire. În loc să înregistreze neutru puzzelul memoriei, textul caută asocieri spectaculoase, decorațiuni inutile și se împotmolește într-un melanj pretențios de formule șaizeciste. Coeziunea celor patru fragmente ale textului e artificială (un soi de cămașă căreia i se vede cusătura). Cred că fiecare secvență a poemului poate constitui substanța a patru poeme de sine stătătoare, mai aerisite. Imaginea concretă juxtapusă cu hiperbole (aparent) goale se sens ( "închide poarta/ între emisfera de nord și emisfera de sud") comentariul inutil ("nu văd cum se pierde fluviul în mare") atenuează forța imaginilor. "ne plimbăm ultima oară pe chei plouă discordant melcii adorm fără casă deschizând orizonturi în vis" - iată un poem minimalist, care are suficientă forță pentru a funcționa de sine stătător, diluat în cele din urmă de finalul misticoid: "pe zidul catedralei rămâne scris amintește-ți alfa și omega ".
=  mulțumesc	Ela Victoria Luca [01.Dec.06 01:21]
Florin, ai privit întru dezvăluire, sensurile în revelarea lor, așa cum au fost aici, încapsulate în cuvinte, amprente pe un chip alb. Ai făcut o "radiograie" (permite-mi acest cuvânt) a spiritului, pentru care îți mărturisesc gratitudinea mea. Rari sunt cei ce pot privi astfel Cuvântul și omul ce cuvântă. Da, nu întâmplător este scrisă de Sf. Ap. Andrei. Ștefan, am citit remixurile tale, nu doar aici. Ce mă bucură în acest proiect al tău este îmbinarea. Găsirea unui spațiu interior comun în care tu și autorul pe care îl alegi în acel moment au un același squar, chiar dacă vin din lumi diferite și au gândit/simțit altfel. Mulțumesc. Alexandru, din analiza ta voi reține esențialul. Din cele citate de tine, acolo la "închide poarta" este de fapt un vers în succesiune cu versul 2: "se întoarce de fiecare dată la numărul unu/închide poarta". Celelalte trei versuri au sens împreună. Despre melcii care nu văd cum se pierde fluviul în mare, fiindcă deschid orizonturi în vis, nu explic. Oricum nu îmi place să explic. Despre ce este scris pe catedrală, care "întoarce cadrul" spre ceva din fiecare strofă anterioară, cred că iar e bine de revăzut/resimțit ca cititor. Despre expresii șaizeciste, îmi pare rău, ce este bun, bun rămâne. Nu m-am simțit șaizecistă deloc aici. Despre coerență, nu e deloc la suprafață. Francezii au o vorbă: "le fil rouge". Există și aici. Apreciez însă maniera ta de a comenta. E drept, bazată pe studii în domeniu, ceea ce poate considera un atu. Mulțumesc. Ela
=  .	Ela Victoria Luca [01.Dec.06 01:26]
erata: radiografie (în răsp pt Florin); se poate considera (în răsp. pt Alexandru)
=  cad frunze lin pe Saint-Germain	Anghel Pop [01.Dec.06 03:52]
O poezie pe care nu o pot ironiza este o poezie impecabila. Am mai remarcat maturitatea scrisului tau. Ti-ai gasit cadenta proprie, si acum te joci cu acest caleidoscop al poeziei, minunandu-te de noile forme si culori. Iar modestia nestrigatoare la cer este un avantaj pe termen lung in literatura. Nu voi analiza textura poemului, toate pietrele de luna sunt la locul lor, si amandoi stim asta. Iti doresc inspiratie melancolica de toamna! P.S. Si totusi, ce culoare au frunzele de pe BOULEVARD SAINT-GERMAIN? Parca vad ca dupa 1 ianuarie, cand voi fi european, trag o fuga pana acolo, numai de ciuda! No, Paris Fericit!
=  Anghel	Ela Victoria Luca [01.Dec.06 15:04]
Mulțumesc, am momente când mă joc serios. Și momente când las jocul să se joace cu mine. Fiindcă uneori cuvintele ne aleg, înainte să ne dăm seama cum ne scot din negură. Promit că pe 17 dec, mai pe la apus, îți voi povesti despre culoarea frunzelor de pe Bvd. Saint Germain-des-Pres. Cum de peregrinările tale nu te-au purtat și pe-acolo? :) Ela
=  explicatie de poet la negru	Anghel Pop [01.Dec.06 16:11]
Pai de-acolo vin, de aia mi-i dor de el. Mi-i dor de curatenia lui poetica: fara chistoace, scuipati, hartii, pet-uri (ca la noi), numai dale si frunze (pana vine masina de aspirat frunze). Asa bulevard te inspira sa scrii poezii! :) Da` dupa 1 ianuarie cica nu mai am nevoie de viza pe poezie, ajunge pasaportu` de poet, asa ca voi putea merge oriunde mi-a fi voia...
=  Anghel	Ela Victoria Luca [01.Dec.06 16:17]
Am intuit, de aceea am întrebat, pentru o anume certitudine. Și fiindcă ți-e dor și îmi va fi și mie dor o viață întreagă, îți las aici o imagine din 1910 - rue Saint Andre-des-Arts. Oricum, mă țin de promisiune, pe 17 dec voi scrie despre Saint Germain. :) Ela
=  ma bucura	Aida Hancer [02.Dec.06 12:07]
oau!poemul e super,in sfarsit ceva despre care spun din toata inima ca e foarte bine!poate experienta nu ma ajuta dar vad ceva idei,un mesaj in textul tau.De fracturism si poezie "de strada m-am saturat,sincer".Mult mult succes inainte si sper sa treci si pe la mine...te astept cu nivel :D
=  nivelul Aidei, pardon mes amis, al Senei	Raul Huluban [02.Dec.06 12:20]
tulai Doamne, lumea a ajuns chiar rău. în loc să o aprecieze pe Ela pentru ce scrie, stă la colț de stradă (chiar și în Paris) și o așteaptă să niveleze dalele poetice. Aida, îți spun un secret: nu vezi de la Ela așa ceva, decît dacă ai "stofă și strofă" bune. dar tu așteaptă, nu dispera. vorba poetei: "între emisfera de nord și emisfera de sud nimic nu mai are sens nimeni nu mai privește în urmă"
=  Aida, Raul	Ela Victoria Luca [03.Dec.06 14:21]
Aida, mulțumesc pentru că ai regăsit aici ceva pe sufletul tău. Da, finalul comentariului tău mă surprinde. Însă asta nu înseamnă că atunci când va veni vremea nu se va întâmpla. Fie că voi fi eu sau alt coleg al meu. Autorii buni sunt promovați. Raul, se pare că nu ți-a scăpat deloc ce se întâmplă de-a lungul și de-a latul "pământului". Mulțam. Ela